Secrete din trecut
Estimare livrare: 15.10.2024
Versiuni disponibile
Două fetițe găsite pe fundul unui lac, nouă generații de femei cu puteri speciale și un mister rezolvat magistral.
Lizzy Moon nu și-a dorit niciodată ferma Moon Girl. În urmă cu opt ani, a părăsit orășelul Salem Creek pentru a începe o nouă viață la New York. Lăsa în urmă șoaptele legate de moștenirea ciudată a familiei. Dar când iubita ei bunică Althea moare, Lizzy trebuie să se întoarcă și să facă față unei tragedii: uciderea a două tinere fete și acuzațiile care au urmat-o pe Althea până în mormânt.
Lizzy nu dorește altceva decât să vândă ferma și să se întoarcă la viața ei din New York, până când descoperă un jurnal pe care Althea i l-a lăsat și cu ajutorul căruia poate să devină conștientă de propriile puteri speciale. Mai rămâne să dezlege misterul acelor crime și apoi poate să se întoarcă în metropolă. Dar când îl reîntâlnește pe arhitectul Andrew Greyson, unul dintre puținii din oraș care au crezut în nevinovăția bunicii ei, Lizzy va alege să urmeze sfatul bunicii: să își asculte inima și să își trăiască viața.
„O carte frumos scrisă, pe care nu o poți lăsa din mână… În parte ficțiune contemporană despre femei, în parte roman istoric, intriga rătăcește impecabil prin timp pentru a elucida secretele de familie care leagă patru generații de femei. În acest roman găsești tot ce dorești.” Barbara Claypole White