Citește un fragment în avanpremieră din „Hitler. 1936–1945. Nemesis”, de Ian Kershaw

Hitler. 1936–1945. Nemesis, de Ian Kershaw este noua apariție editorială Litera, colecția Kronika. Cartea este disponibilă în librăriile din țară și pe litera.ro

Laureat al premiului Wolfson pentru istorie și al premiului Bruno Kreisky. Câștigător al British Academy Book Prize.

Nici o altă figură din istoria secolului XX nu cere o înțelegere biografică mai clară și mai aprofundată decât Adolf Hitler și nici o perioadă nu este mai importantă decât cel de-al Doilea Război Mondial.

În acest al doilea volum al biografiei canonice scrise de Ian Kershaw, îl descoperim pe Hitler la apogeul puterii sale, idolatrizat de milioane de germani pentru faptul de a fi salvat națiunea de o catastrofă economică. Partidul nazist, forțele armate, cartelurile industriale și funcționarii publici veneau cu toții „în întâmpinarea Führerului“. Între timp, Hitler era hotărât să își realizeze viziunea mefistofelică: subjugarea Europei sub stăpânirea Reichului de O Mie de Ani și, în acest proces, anihilarea evreilor.

Trei ani, Hitler și armatele sale au aruncat continentul european într-o baie de sânge, soldați germani, însoțiți de unități SS, masacrând trupe și civili din țările cucerite. Ulterior, pe măsură ce echilibrul s-a schimbat în favoarea Aliaților, Kershaw ne prezintă un Hitler transformat din războinic invincibil în parior disperat, provocând în cele din urmă distrugerea țării sale și punându-și capăt zilelor într-un buncăr de sub Berlinul ajuns o ruină.

Având la bază o activitate de cercetare impresionantă, incluzând numeroase surse neutilizate până în acest moment, Hitler. 1936-1945. Nemesis reprezintă punctul final al unei biografii devenite o operă clasică a timpului nostru.

CITEȘTE UN FRAGMENT ÎN TRADUCERE DE DIANA POPESCU-MARIN

„Prima parte a acestui studiu, Hitler, 1889–1936: Hybris, a încercat să explice cum a fost posibil ca un popor aparținând unui stat modern, cu o cultură aleasă, avansat din punct de vedere economic, a permis venirea la putere a unui impostor politic cu foarte puține calități, ba chiar nici una, în afară de talentul său special de demagog și de propagandist, în-
credințându-și soarta în mâinile acestuia.

În momentul în care a preluat Cancelaria prin intrigi puse la cale de oameni cu multă influență, apropiați ai președintelui Reichului von Hindenburg, Hitler reușise deja, prin alegeri libere, să își asigure votul a nu mai puțin de o treime din electoratul german. O altă treime – cea de stânga – s-a opus ferm, deși mișcarea era afectată de haos interior. Treimea rămasă era alcătuită din oameni în mare parte sceptici, aflați în expectativă, nehotărâți și nesiguri pe opiniile lor politice. Până la sfârșitul primul volum am urmărit consolidarea puterii lui Hitler, până în punctul în care aceasta a devenit absolută. Opoziția internă fusese zdrobită. Scepticii au fost treptat cuceriți de nivelul la care se făcea re-
construcția internă și de reafirmarea externă a unei voințe care reușise, dincolo de limitele imaginației, să-i redea poporului german mare parte din mândria națională pierdută după Primul Război Mondial și cumva să șteargă umilința îndurată. Autoritarismul era văzut de mulți drept o binecuvântare: persecutarea celor care nu respectau linia politică, marginalizarea minorităților etnice sau a neadaptaților social au fost acceptate drept un preț mic de plătit pentru ceea ce părea a se contura ca renaștere națională. Pe fundalul unei permanente creșteri a admirației populației față de Hitler, precum și al distrugerii opoziției, devenită în cele din urmă insignifiantă, puternicele forțe din armată, din aristocrația deținătoare de mari domenii agricole, din elita industrială, dar și din rândurile funcționarilor civili de rang înalt și-au declarat sprijinul față de regim. În pofida aspectelor negative, acest regim promitea să îi ajute, la rându-i, să își protejeze propriile interese.

Primul volum se încheie cu evenimentele din 1936, respectiv remilitarizarea Renaniei, moment în care Hitler se bucura de sprijinul unui număr covârșitor de cetățeni germani – printre ei aflându-se chiar și cei care nu îl votaseră înainte de a deveni cancelar. Din adâncurile degradării naționale, majoritatea germanilor erau mai mult decât dispuși să împărtășească nou descoperita mândrie națională. Sentimentul potrivit căruia Germania se afla deja pe cale de a deveni puterea dominantă în Europa era larg răspândit. Până și senzația profundă de degradare personală resimțită de Hitler în anii petrecuți la Viena fusese de mult înlocuită cu convingerea mereu mai puternică privind misiunea sa politică – anume că el era cel care va duce la salvarea Germaniei prin scoaterea acesteia din haos și tot el era principalul luptător împotriva forțelor întunecate care amenințau însăși ființa națională. În 1936, tendința lui de autoglorificare narcisistă se intensificase nespus sub impactul ridicării sale la rang de zeu de către susținători. Se credea de acum infailibil: imaginea pe care și-o crease despre sine atinsese cota trufiei.

Poporul german era cel care modelase această trufie personală a liderului. Germanii se apropiau de momentul declanșării expresiei absolute a acestei trufii: cea mai mare miză din istoria națiunii – dobândirea dominației complete pe continentul european. Și urmau să suporte consecințele. Dimensiunea riscului asumat implica o invitație conștientă la autodistrugere, o invitație a unei amenințări pe care foarte puțini au recunoscut-o și au apreciat-o că se va face ecoul acelei trufii la o scară atât de mare.

În mitologia greacă, Nemesis este zeița răzbunării, cea care impune pedeapsa zeilor pentru greșeala pe care oamenii o fac fiind peste măsură de aroganți sau de trufași. Zicala englezească „mândria merge înaintea distrugerii“ reflectă un lucru care se întâmplă adeseori. Istoria abundă în exemple de oameni mari și puternici, deși termenul „nemesis“ tinde a fi mai degrabă o judecată politică, nu una morală. Ascensiunea meteorică a conducătorilor, a politicienilor sau a unor favoriți ai curții ajunși într-o poziție de dominație a fost adesea urmată de o aroganță a puterii care a dus la o cădere în dizgrație la fel de rapidă. De obicei este vorba despre indivizi care, întocmai ca o stea căzătoare, strălucesc efemer, pentru a se stinge cu repeziciune dispărând în uitare și lăsând firmamentul practic neschimbat.

Foarte rar, în istorie, trufia unui individ anume oglindește forțe mult mai puternice din societate sau invită la o pedeapsă mult mai aspră. Napoleon, cel care s-a ridicat de la origini umile în toiul unor tulburări revoluționare și a preluat puterea în statul francez, așezându-și singur coroana imperială pe creștet și cucerind mare parte din Europa, pentru a sfârși înfrânt, în exil, cu un imperiu dezmembrat și discreditat, este un exemplu grăitor. Dar Napoleon nu a distrus Franța. Importante filoane ale moștenirii sale au rămas intacte. O structură administrativă națională, un sistem educațional și un cod juridic reprezintă trei din cele mai importante vestigii pozitive. Lucru la fel de important, Napoleon nu a avut parte de un oprobriu de ordin moral. Cetățenii francezi de acum îl pot încă privi, ceea ce se și întâmplă, cu mândrie și admirație.

Moștenirea pe care Hitler a lăsat-o este de o cu totul altă natură. Fapt unic în istoria modernă – poate doar Attila, conducătorul hunilor, sau Ginghis Han să constituie modești termeni de comparație din trecutul îndepărtat –, moștenirea lui Hitler a fost una de distrugere absolută. Nici pe plan arhitectural, nici în domeniul artistic, nici în structurile politice sau modelele economice, cu atât mai puțin în statutul moral, nu a existat nimic din Reichul condus de Hitler care să impună respect generațiilor care au urmat. Sigur că s-au înregistrat mari progrese în motorizare, aviație și în general în tehnologie, dar acestea au fost parțial impuse de război. Erau progrese comune și altor țări capitaliste, mai cu seamă Statelor Unite ale Americii, iar ele ar fi apărut cu siguranță în Germania și în absența unui Hitler. Dar cel mai semnificativ aspect a fost acela că, spre deosebire de Napoleon, Hitler a lăsat în urmă o uriașă traumă morală, o traumă de asemenea amploare, încât este imposibil, chiar și la multe decenii după moartea sa, să privim efigia dictatorului german și a regimului său cu aprobare sau cu admirație – animați, de fapt, de oricare alt sentiment în afară de ură și condamnare (poate doar cu o urmă de sprijin marginal).

Nici măcar în cazurile lui Lenin, Stalin, Mao, Mussolini sau Franco, nivelul de condamnare nu este atât de unanim sau de încărcat moral. Când a înțeles că războiul era definitiv pierdut, Hitler și-a evaluat locul în istorie și s-a autosituat la cel mai înalt nivel în panteonul eroilor germani. Cu toate acestea, rămâne chintesența celei mai detestate fi-
guri a secolului XX. Și-a asigurat de bună seamă locul în istorie – dar nu locul pe care și-l anticipase, ci ca întruchipare a personalității malefice a politicii moderne. Dar maleficul este un concept mai degrabă teologic și filosofic decât istoric. A-l numi pe Hitler malefic este atât o reflectare a realității, cât și o satisfacție morală, dar nu explică absolut nimic. Iar unanimitatea în condamnarea lui este, chiar și teoretic vorbind, o barieră categorică în calea înțelegerii și a explicării personajului. Așa după cum următoarele capitole vor clarifica, sper, lucrurile, eu, personal, găsesc că Hitler este o figură detestabilă și disprețuiesc tot ceea ce a reprezentat regimul lui. Dar faptul că îl condamn nu mă prea ajută să înțeleg de ce milioane de cetățeni germani, majoritatea oameni simpli, lipsiți de acea răutate nativă, preocupați în general de bunăstarea lor și de grijile zilnice legate de ei și familiile lor, la fel ca oamenii obișnuiți de pretutindeni, și deloc spălați complet pe creier sau hipnotizați de propaganda fascinantă ori terorizați să se supună prin mijloace represive brutale, au găsit atrăgător mare parte din ceea ce reprezenta Hitler ori au fost dispuși să lupte până la final într-un război cumplit împotriva unei coaliții a celor mai puternice națiuni ale lumii, unite împotriva Germaniei. Sarcina mea în acest volum, ca și în prima parte a acestui studiu, este, prin urmare, aceea de a încerca să explic controlul pe care Hitler l-a avut asupra unei societăți care a plătit prețul suprem pentru a-l fi sprijinit, nicidecum aceea de a mă angaja într-o cercetare morală pe marginea caracterului malefic al unei personalități istorice.

Pentru că, în ultimă instanță, soarta cruntă a lui Hitler, ca pedeapsă pentru orgoliul lui nemăsurat, s-a dovedit a fi nu numai o condamnare la nivel personal, ci o pedeapsă pentru Germania care l-a zămislit. Țara lui – ca și mare parte din Europa – a ajuns o ruină, o ruină marcată de fracturi profunde. Ceea ce era cunoscut în vechime ca fiind Germania centrală – „Mitteldeutschland“ – avea să sufere 40 de ani de valori sovietice impuse de armata victorioasă, în vreme ce teritoriile din vest aveau să se redreseze în cele din urmă și să prospere sub ceea ce s-a numit „pax americana“. O Austrie renăscută, trecută prin experiența anexării sub Hitler, avea să își piardă pentru totdeauna, odată cu independența re-
dobândită, orice ambiție de a fi parte a Germaniei. Provinciile de est ale Reichului aveau să fie pierdute definitiv și, odată cu ele, visurile privind cuceririle din Răsărit. Expulzarea minoritarilor etnici germani din acele provincii avea să elimine – chiar dacă plătind un preț aspru – iredentismul care se propagase precum ciuma în anii interbelici. Moșiile uriașe din acele provincii, și care au constituit baza influenței aristocrației latifundiare a junkerilor, aveau să dispară și ele. Wehrmachtul, o ultimă expresie a puterii militare germane, urma să fie discreditat și demobilizat. Odată cu el avea să dispară și Prusia ca land german, bastionul puterii economice și politice a Reichului încă de pe vremea lui Bismarck. E drept că marile industrii aveau să supraviețuiască relativ intacte, astfel încât să contribuie la reclădirea țării cu o putere și o vigoare reînnoite, numai că, de acum, aveau să fie integrate treptat într-un angrenaj de structuri economice vest-europene și americanizate.

Toate acestea aveau să constituie rezultatul a ceea ce a doua parte a acestui studiu urmărește să clarifice: cum a fost posibil ca Hitler să își exercite puterea absolută care i s-a permis să o obțină; cum s-au lăsat cei mai puternici oameni din țară constrânși să accepte o formă de guvernământ extrem de personalizată, aclamată de milioane de oameni și care era, de altfel, o excepție într-un stat modern, într-o asemenea măsură încât nu s-au mai putut dezice de voința unui om care îi purta infailibil pe calea distrugerii; și cum a fost posibil ca locuitorii acestui stat modern să devină complici în războiul-genocid dus de un personaj până atunci necunoscut lumii, atitudine care a avut ca rezultat un masacru sponsorizat de stat la o scară nemaivăzută până în acel moment, devastarea unui întreg continent și prăbușirea inevitabilă a propriei țări.

Aceasta este o uluitoare poveste despre autodistrugere națională și îndividuală, despre modul în care un popor și reprezentanții săi au regizat propria catastrofă – ca parte a distrugerii tragice a civilizației europene. Deși rezultatul este cunoscut, este poate de dorit să analizăm o dată în plus ce anume a dus la un asemenea rezultat. Iar dacă această carte contribuie cât de puțin la o mai profundă înțelegere a faptelor, m-aș declara foarte mulțumit.”

CE SPUN CRITICII DESPRE Hitler. 1936–1945. Nemesis

„O biografie superbă.“ Ian Buruma, New York Times Book Review

„Acest al doilea volum al magnum opus al lui Ian Kershaw este chiar mai fascinant decât precedentul.“ Antony Beevor, Independent

„O poveste impresionantă, detaliată și care te trezește la realitate.“ Gordon A. Craig, New York Review of Books

„Ian Kershaw a scris biografia lui Hitler pentru secolul XXI. Este sobră, judicioasă, cu date verificate și inteligent alcătuită… Va ocupa imediat un loc de lucrare de căpătâi pentru referințele viitoare.“ Richard J. Evans

„Ian Kershaw este recunoscut de multă vreme drept expert mondial în ceea ce privește rolul jucat de Adolf Hitler în cel de-al Treilea Reich. Această carte este puțin probabil să fie depășită ca valoare în viitorul previzibil.“ Brendan Simms, The Times Higher Education Supplement

„Cea mai exactă evaluare a legăturii lui Hitler cu poporul german scrisă până în acest moment.“ Wall Street Journal

„Nu există o biografie mai bună și mai completă a lui Hitler și a epocii sale – și este greu de imaginat că va putea fi depășită curând.“ Alexander Gallus, Rheinischer Merkur

DESPRE IAN KERSHAW

Ian Kershaw este autorul, printre alte volume, al Making Friends with Hitler, care a câștigat Elizabeth Longford Prize pentru biografie istorică, Fateful Choices: Ten Decisions that Changed the World, 1940–44, și The End: Germany 1944–45. Ian Kershaw este considerat unul dintre experții de frunte ai lumii în istoria Germaniei naziste și în personalitatea lui Adolf Hitler. Membru al Academiei Britanice și al Societății Regale de Istorie, al Wissenschaftskolleg zu Berlin și al Alexander von Humbolt-Stiftung din Bonn, a primit titlul de cavaler în 2002 pentru serviciile aduse în calitate de istoric. La Editura Litera, de același autor, au apărut Hitler. 1889–1936 Hybris, Drumul spre iad. Europa 1914–1949 și Un continent fracturat. Europa 1950–2017.