S-a lansat „O carte pe zi”, un proiect Litera, în parteneriat cu Digi24
Editura Litera, în parteneriat cu Digi24, a lansat, începând cu 1 februarie 2021, producția TV „O carte pe zi”.
„O carte pe zi” este un proiect de încurajare a lecturii, care își propune să ofere publicului întâlniri zilnice cu actualitatea literară, în toate formele sale: cele mai recente bestselleruri, autori clasici și contemporani, cărți pe teme importante din toate domeniile de interes.
Fiecare ediție prezintă pe scurt subiectul central al unei cărți, oferind în plus date despre autor, fotografii, mini-interviuri și alte informații care să suscite interesul cititorilor.
„O carte pe zi” este o invitație la descoperirea lumii cărților și nu în ultimul rând o inițiativă care, în timp, sperăm să facă din lectură o preocupare zilnică a românilor.
Recomandările zilnice de lectură pot fi vizionate atât pe Digi24, de luni până vineri, în timpul jurnalelor de la ora 8:00 și de la ora 11:00, cât și pe Blogul Litera și pe canalul de YouTube al Editurii Litera.
Click aici pentru mai multe informații legate de acest proiect.