Volumul „Sâmbăta în care totul s-a schimbat” de Sophie Van Llewyn, dezbătut la ediția din septembrie a Clubului de Carte Litera
Vineri, 24 septembrie 2021, va avea loc cea de-a 82-a ediție a Clubului de Carte Litera. În cadrul ediției online din această lună, jurnalista Cristina Stănciulescu va discuta, alături de cititori, despre volumul Sâmbăta în care totul s-a schimbat de Sophie Van Llewyn.
Anii ’70, într-un oraș din România. Alina și Liviu sunt ghizi și însoțesc grupuri de turiști germani. Pe lângă stânjeneala cu care dau răspunsuri automate la întrebări incomode privind restricțiile și privațiunile în care trăiesc românii, au avantajul de a primi unele mici „atenții“: câte o ciocolată sau câte un pachet de țigări din Occident. Visul Alinei – o pereche de blugi Levi’s. După ce se căsătoresc, viața lor devine, ca a multor altora, o echilibristică printre lipsuri și frustrări, suspiciuni și acuzații din partea Securității, visuri care se tot îndepărtează, relații de familie compromise de modurile diverse în care rudele s-au adaptat regimului comunist. Când situația devine greu de suportat și norii negri se adună tot mai amenințători, pentru Alina și Liviu rămâne o singură cale de scăpare: să părăsească definitiv țara. Ușor de zis, dar greu, aproape imposibil de făcut.
Sâmbăta în care totul s-a schimbat este un roman scurt și alert, politic, dar și psihologic, cu personaje de care te atașezi instantaneu și replici extrem de originale, dar și cu un neașteptat realism magic care punctează drama și destinele.
Citește și: Bestsellerul săptămânii pe Litera.ro: „Sâmbăta în care totul s-a schimbat” de Sophie Van Llewyn
CE SPUN CRITICII DESPRE SÂMBĂTA ÎN CARE S-A SCHIMBAT TOTUL
„Un debut foarte reușit – în parte, literatură absurdă; în parte, thriller; în parte, realism social. Dacă ești genul care caută intrigă, profunzime psihologică și umor negru într-un volum ce poate fi citit într-o oră, aceasta este cartea potrivită pentru tine.“ (Juriul Premiului Republic of Consciousness)
„Un volum cu capitole scurte și intense ca fulgerele în furtună, așa cum este, de altfel, toată proza scrisă de Sophie van Llewyn… Un roman de o izbitoare originalitate… concis, tensionat și pătrunzător… O bijuterie lirică.“ (Kirkus Reviews)
Alătură-te și tu discuțiilor literare online și spune-ne ce impresii post lectură ți-a lăsat!
Partener de lectură > Idea::Bank România