Nopti albe. Smerita

În conștiința marelui public, Dostoievski este creatorul acelor romane care marchează repere fundamentale, transformatoare în evoluția literaturii universale. Însă masa operei dostoievskiene are o textură mult mai densă și mai compactă de atât, constituită din scrieri de întindere mai redusă, dar de aceeași profunzime. Nopți albe este o nuvelă de tinerețe în care locul central îl ocupă visătorul, ca tip uman care își întâmpină cu seninătate nefericirea, considerând-o ceva de la sine înțeles. Visul de dragoste se năruie în clipa în care pare împlinit, iar visătorul acceptă și iartă pentru că fericirea imaginară, absolută și neîntinată, este tot ce i se cuvine de la viață. Prin contrast, Smerita, scrisă la câteva decenii distanță, este un amplu monolog în care personajul, un bărbat egocentric, incapabil de empatie și de comunicare, își consolidează justificările pentru tragedia pe care o provoacă și o trăiește. Ceea ce au în comun cele două nuvele este drama omului captiv în temnița labirintică a propriei minți.

Nimeni nu a analizat complicata structură umană așa cum a făcut-o Dostoievski. Intuiția lui psihologică este copleșitoare și vizionară. Knut Hamsun

Dostoievski este singurul psiholog de la care am avut ceva de învățat; este unul dintre cele mai frumoase daruri ale providenței din viața mea. Friedrich Nietzsche