Principele

Ca diplomat la Florența, în tumultuoasa perioadă de la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul celui de-al XVI-lea, Niccolò Machiavelli știa cât de brusc poate să se înalțe și să se prăbușească o carieră politică. Principele, manualul său realist și pragmatic despre putere, l-a făcut celebru și a rămas controversat până astăzi. Principele a șocat Europa la data publicării sale (în 1532, la cinci ani după moartea autorului) prin susținerea tacticilor lipsite de scrupule în scopul de a dobândi puterea absolută și prin respingerea moralității convenționale. Cum poate un lider să se mențină puternic și autoritar, dar în același timp să le inspire loialitate celor care îl urmează? Când este necesar să încalce regulile? Este mai bine să fie temut decât iubit? Examinând regimuri și conducători din întreaga lume și de-a lungul istoriei, de la împărații romanii la papii din vremea Renașterii, de la Hannibal la Cesare Borgia, Machiavelli răspunde acestor întrebări într-un tratat care își păstrează până astăzi puterea de a indigna, dar și de a da lecții practice.

„Machiavelli este singurul gânditor politic al cărui nume a ajuns să fie sinonim cu o politică de un anumit tip, care există și va continua să existe independent de influența lui, o politică ghidată exclusiv de interese practice, care folosește orice mijloace, corecte sau incorecte, arme sau otravă, pentru a-și atinge scopurile – ținta ultimă fiind extinderea teritoriului patriei –, dar folosește patria, la rândul său, pentru extinderea puterii unei persoane sau a unui partid.“ Leo Strauss

„Machiavelli a fost un om onest și un bun cetățean; dar, fiind atașat casei Medici, a fost forțat să-și ascundă dragostea de libertate din cauza opresiunii din țara lui. Alegerea eroului său detestabil îi arată destul de clar năzuințele ascunse; iar contradicția dintre Principele, pe de o parte, și Comentariile la prima decadă a lui Titus Livius și Istoriile florentine, pe de altă parte, demonstrează că acest gânditor politic profund a fost studiat până acum doar de către cititori superficiali sau corupți. Curtea de la Roma a interzis cu severitate Principele. Și este de înțeles, pentru că o portretizează cu atâta fidelitate.“ Jean-Jacques Rousseau

„Le suntem profund îndatorați lui Machiavelli și altor scriitori de felul lui, care, în mod deschis și neprefăcut, afirmă sau descriu ceea ce oamenii fac, nu ceea ce ar trebui să facă.“ Francis Bacon

„În anumite privințe, micul tratat al lui Machiavelli se integrează în genul numit «oglindă a principilor»; în alte privințe, este o parodie diabolică a genului, un fel de mesă neagră politică.“ Garrett Mattingly

„Împărtășim opinia generală despre Machiavelli [despre viclenia josnică a învățăturilor sale] nu doar pentru că este o opinie sănătoasă, ci mai ales pentru că refuzând s-o luăm în serios am trece cu vederea ceea ce este cu adevărat admirabil la Machiavelli: gândirea lui curajoasă, grandoarea viziunii sale, subtilitatea și eleganța discursului.“ Leo Strauss

NICCOLÒ MACHIAVELLI s-a născut în anul 1469 la Florența, în plină epocă renascentistă. Diplomat, scriitor, filosof și istoric, Machiavelli se afirmă după proclamarea Republicii Florentine, în 1498, când devine secretar al Consiliului Seniorilor, însărcinat cu negocierile diplomatice și supravegherea operațiunilor militare ale republicii. În timpul misiunilor sale îi cunoaște pe mulți dintre principii italieni și suveranii străini, cărora le studiază strategiile politice. Cel pe care îl urmărește în mod special este Cesare Borgia. În 1512, când familia florentină Medici redobândește puterea asupra Florenței și republica este abolită, Machiavelli este destituit din funcție și arestat pentru scurt timp, sub acuzația de conspirație împotriva noii puteri. După eliberare este exilat la San Casciano, unde scrie cele mai importante lucrări: Principele, Istoriile florentine, comedia Mătrăguna. În ciuda încercărilor sale de a câștiga încrederea casei Medici, nu mai revine niciodată la poziția înaltă pe care o deținuse în guvernarea anterioară. Când republica este reinstaurată, pentru scurt timp, în 1527, mulți republicani îl suspectează că ar susține casa Medici. În același an, moare la Florența și este îngropat în bazilica Santa Croce.