Bedros Horasangian despre „Mahomed, profetul care a schimbat lumea“ de Mohamed Jebara

Ce știm și ce nu știm despre islam?

Câteva zile am fost copleșiți de transmisiile din Marea Britanie. Prilejuite de moartea Elisabetei a II-a și de festivitățile ce au urmat, legate de urcarea pe tron a noului rege Charles III și de grandios-fastuosul dincolo de cuvinte spectacol cu iz hollywoodian al înmormântării regretatei și mult iubitei regine. Șaptezeci de ani de domnie peste milioane și milioane de supuși. De toate felurile, Imperiul Britanic de ieri și Commonwealth-ul de azi absorbind/unind numeroase popoare și credințe. O lume multietnică și plurireligioasă. Așa am avut, în timp și după multe rele tratamente pe care le-au învederat colonialismul și discriminările rasiale, o bună lecție de toleranță și acceptarea dreptului la diferență. Că suntem creștini, că suntem evrei sau musulmani, că suntem hinduși, budiști sau necredincioși de-a dreptul, atei foarte mândri că nu credem în nimeni și nimic. Europa se decreștinează, islamul vine tare din urmă. Ar fi loc pentru toți în această lume azi divizată și radicalizată peste poate. Exemplul reginei Elisabeta II, care a încercat să împace și tradițiile creștine, și pe cele seculare (la propriu și la figurat) ale poporului său cu cerințele altora, ar fi de urmat și în ce privește lumea care vine.

Ce știm și ce nu știm despre islam și lumea lui? Ce știm cu adevărat despre credința care e asimilată de multe sute de milioane de credincioși și care de bune decenii pare ieșită din zona religiosului și a copleșit-o pe cea a politicului? Islamul, dar și islamismul, prin radicalizarea celui dintâi, prin anumite gesturi și evenimente tragice care au săpat în și așa lunga istorie a prăpastiei dintre creștinism și islamism. Vorbim despre Isus Hristos, cel pus pe cruce de evrei, dar ce știm despre profetul Mahomed, un world changer, cum îl numește un autor ce ne livrează mult mai multe date, informații, ba chiar și frumoase povești? Orice carte de istorie bine închegată conține și astfel de povești. Tradiția islamică și studiile islamice clasice recomandă tot ce oferă memoria orală și studiile de la învățător. Izvoarele scrise sunt o sursă secundară, de aici și valoarea intrinsecă a celor notate după relatările pe cale orală.

Citește și: Bedros Horasangian despre „În mintea tiranilor“ de Dean A. Haycock

Suntem în bune relații cu vreo credință sau alta sau nu suntem în niciun fel. În relația cu tot ce ține de lumea de dincolo de noi, nu sunt într-o poziție pe care mi-am ales-o. Fără prea multe opinteli, cumva cum a vrut bunul Dumnezeu să decidă să fiu. Cred în asta, într-un soi de predestinare. Și că multe din câte ni se întâmplă de-a lungul și latul unei vieți sunt dincolo de voința noastră. Că vrea – sau nu – un Dumnezeu ceresc să ne hotărască pașii prin viață. Întâmplările ei, destinul, bun sau mai puțin bun, al fiecăruia. Norocul sau ghinionul lui, acel kismet – destin, fatalitate, voia Celui de Sus etc. –, cuvânt de origine arabă, care se regăsește pe la toate popoarele de pe conturul Mediteranei și prin Balcani, dar care a intrat în limba română prin intermediul limbii turce – pe vremea când Caragiale ținea berărie în gară la Ploiești, se mai utiliza. Nu aș zice că sunt un creștin practicant și multcredincios. Nu sunt un bun exemplu pentru cei din jur. Dar nici nu deranjez pe nimeni cu tot ce cred. E limpede că suntem solitari în opțiunile noastre legate de divinitățile din preajmă, dar e și mai limpede că avem nevoie să credem în propriile noastre convingeri. Cât putem și cum putem, că mergem sau nu la vreun lăcaș de cult. Să aprindem o lumânare și să spunem un Tatăl nostru. Pe apucate, de marile sărbători, ajung și la biserică și mă simt solidar cu cei din preajmă. Un sentiment obscur, care nu știi de unde vine, din preceptele Sfintei Scripturi sau din asimilarea lecturilor din Camus. Când îmi iese în cale vreo biserică fără prea multă îmbulzeală de credincioși, da, aprind câte o lumânare – și pentru cei morți, și pentru cei vii –, spun un Tatăl nostru – în românește – și mă simt cumva liniștit că mi-am reglat conturile cu Cel de Sus.

O biografie accesibilă

Să trecem însă la ceea ce voiam să comentez. O carte mai fistichie ca subiect, dar nu mai puțin importantă. „Crede și nu cerceta“, ni se spune de când lumea. Adevărat, dar cum poți să ai opțiuni, păreri, impresii sau, de ce nu, convingeri despre ceva de care nu ai habar? Așa că am decis să mă plimb puțin printr-o carte care pentru un bun creștin ar fi pierdere de vreme. Și totuși. Mohamad Jebara, un musulman canadian mai mult sau mai puțin sadea, cum sunt eu român verde, ne propune „O biografie accesibilă a lui Mahomed, profetul fondator al islamului, care îi schițează traseul de la orfan la lider politic și ne oferă informații despre viața sa personală“, după cum se precizează într-un fragment de prezentare apărut în The New York Times Book Review al volumului Mahomed, profetul care a schimbat lumea. Un portret intim (Editura Litera, 2022, traducere din limba engleză de Irina Dubsky). Autorul nu este un universitar titrat la marile centre academice din Europa sau SUA. Este și artist plastic, și caligraf, și erudit lingvist, specializat în araba clasică și ebraică, conferențiar pe diverse meridiane, din Canada natală până în Orientul Apropiat și Malaysia. Un self-made man, în buna tradiție a școlii arabe de minte și învățătură.

Citește și: Bedros Horasangian despre „Civilizația clasică. O istorie în zece capitole“ de Nigel Spivey

Așa plonjăm în viața Profetului întemeietor de credință și de o doctrină care se va extinde din Peninsula Arabică pe tot mapamondul. La moartea mamei sale, aceasta îi spune fiului său iubit: Ya mahomedu kun rajula („Tu, Mahomed, fii unul dintre cei care vor schimba lumea“). Băiatul avea doar șase ani. Nu știm cât de mult a schimbat lumea noua credință, dar e o certitudine că, după apariția ei, lumea n-a mai fost cea care fusese. De la bun început suntem bine atenționați despre lumea în care pătrundem. „Nota autorului“ și „Introducere: Mahomed, dincolo de stereotipuri“, cele două bine articulate eseuri, ne proiectează și explicitează viitorul parcurs al unei vieți. Și al unor concepte inovatoare care vor declanșa renașterea musulmană din secolul al IX-lea și cea europeană din secolul al XVI-lea.

Studiu istoric și roman indirect

Construită pe trei mari segmente – „Rădăcinile mentalității“, „Formarea mentalității“ și „Roadele mentalității“ –, unde multele informații și date istorice sunt amalgamate cu biografia cronologic alcătuită a Profetului, lucrarea lui Mohamad Jebara, studiu istoric, dar și roman indirect, este o bună, utilă și necesară peripatetizare prin timpul și spațiul nu doar al islamului pentru oricine e interesat de istorie, credințe, artă și cultură în cel mai general sens al cuvântului. Pentru cine vrea să se angajeze pe terenul aspru și pietros al credinței, se poate traversa deșertul neștiinței către Coran și Biblie. Un epilog al volumului, extrem de atractiv la lectură și cu pasaje demne de imaginația fabuloasă a lui Borges – putem pricepe aventurile lui livrești în acest spațiu al Orientului islamic –, „Mentalitatea creată de Mahomed: o moștenire greu de definit“ ne plimbă de la Mecca la Medina și din 632 d.H. până în 2002, când autorul ajunge la Kaaba, la Mecca, și e dezamăgit de comportamentul credincioșilor.

Două idei generoase se desprind din carte. Autorul nu se ferește să amintească de episoade ale faptului divers ce alimentează televiziunile noastre cu așa-zise știri. Furturi, hoții, vorbe urâte, jecmăneala clienților. La ei ca și la noi. Musulmani sau creștini. Renașterea europeană care a continuat-o pe cea arabă – mongolii au distrus un întreg patrimoniu cultural-spiritual islamic – și această tradiție a învățăturii orale, directe, de la profesor la învățăcel, precum cea din Antichitatea greacă și, spre noi, ceea ce tot visa C. Noica să pună pe picioare în pădurea de la Andronache. Cumva, greu de admis, dar în mod cert adevărat, lumea modernă de azi s-a coagulat și prin interferența bună-rea cu islamul. Ce poate fi considerat mai mult decât o simplă religie care alimentează ambițiile criminale, Doamne păzește, ale unor teroriști exaltați.

Te-ar mai putea interesa și:

Despre Mohamad Jebara

Mohamad Jebara este interesat de artele islamice și de limbile semitice, inclusiv de araba clasică și de ebraica biblică. Jebara a predat limba arabă în Orientul Mijlociu și a ținut prelegeri și discursuri în fața unui public divers, de la studenți din Malaysia la premierul canadian Justin Trudeau. Este un artist plastic și un caligraf apreciat, care combină diverse moduri de expresie artistică într-o fuziune unică de stiluri culturale moderne și clasice.

Despre Bedros Horasangian

Bedros Horasangian este fiul lui Ovanes Horasangian, inginer, și al Nadiei Horasangian. După absolvirea Liceului „Spiru Haret” (1965), urmează Facultatea de Echipament Tehnic a Institului Politehnic din București (1965-1970). Începe să lucreze ca inginer, dar renunță pentru a se dedica scrisului. Colaborează la revistele România literară, Tribuna, Viața românească, Observator cultural. A fost atașat cultural la Ambasada României în Grecia (1997-2000) și director al Centrului Cultural Român din New York (2002-2004). Debutul literar în 1984 cu două volume de povestiri: Curcubeul de la miezul nopții și Închiderea ediției.