Bedros Horasangian despre „Civilizația clasică. O istorie în zece capitole“ de Nigel Spivey
Lecturi în arșița verii
Cum nu eram decis despre ce carte să scriu, mi-am oferit mai multe alternative. Dintr-un morman de zece am ales cinci, apoi am redus oferta la două. Mi-am zis să mă decid între Principele lui Machiavelli – carte mult citată și rar citită (este doar o opinie, nu am date concrete) – și o carte despre Civilizația clasică, moștenirea greco-romană care stă la baza întregii culturi europene, scrisă nu cu mulți ani în urmă, în 2015. Și parcă mai pe înțelesul nostru, fără să pună și alte atâtea probleme etice și morale. Care mereu rămân în suspensie, ne dau bătăi de cap și nu ne lasă să lenevim în tihna zilelor de vară ce ne oferă cu totul alt set de neliniști și interogații. Și am tot ezitat, după ce am frunzărit bine și citit pe sărite o carte scrisă în 1513 și tradusă admirabil de o mare italienistă, Nina Façon, azi complet uitată, din păcate – doar notele acoperă… ia să socotim câte pagini ar fi între 115 și 282, în timp ce lucrarea lui Machiavelli, care n-a fost așa de firoscos după cum i-a rămas buhul, e cuprinsă între paginile 5 și 113. Fabulos, cine mai are azi atâta răbdare să facă un aparat critic de o asemenea anvergură la o lucrare extrem de populară, care și-a depășit cu mult epoca și protagoniștii? În fine.
Citește și: Bedros Horasangian despre „Eroi ai istoriei“ de Will Durant
Bref, nu-mi dau seama pe cine aș putea convinge pe căldurile acestea să stea să citească. Nu-mi dau seama, dincolo de arșița zilei și nopții – își mai aduc aminte cei de seama mea – senior citizens, pentru unii, „boșorogi/babalâci“ pentru alții – de filmul In The Heat of the Night (În arșița nopții), cu Sydney Poitier și Rod Steiger făcând niște memorabile roluri în numele unei dreptăți și al unui antirasism care între timp a dat în clocot – dacă subiectul cărții alese de mine pentru a fi recomandată pentru o posibilă lectură – interesant-agreabilă, presupun – este suficient de atractiv, fără să știu bine ce ar putea fi interesant sau plictisitor acum, în miezul verii. Când e toamnă și plouă și stăm prin casă, hai, mai treacă-meargă, dar când valurile mării ne atrag irezistibil și cuvântul „distracție“ nu mai are limite, Electric Castle… ce mai! greu de presupus că putem găsi amatori.
O carte „răcoroasă“
Și totuși. Ne bazăm pe ceva foarte special. O concluzie la care am ajuns în anii din urmă. Singurul criteriu care funcționează în România și dă rezultate viabile este lipsa de criterii. Foarte serios, nu e un moft, nici o glumă. Așa cum nu sunt glume nici noile reglementări pentru calcularea impozitului pe clădiri, nici situația bagajelor pe aeroporturile europene, nici faptul că jurnalistul saudit Jamal Khashoggi, făcut bucăți – ce sinistru sună! – și înghesuit într-un geamantan de conaționalii săi din serviciile secrete, nu mai constituie un impediment moral pentru președintele american Joe Biden, aflat în vizită la Riad, în Arabia Saudită, să obțină un preț mai bun pentru țițeiul care arde azi la lingurică pe toată lumea.
Citește și: Bedros Horasangian despre „Istoria secretă“ de Donna Tartt
Ce mai tura-vura (oare de unde vine expresia?), vă propunem o lectură mai răcoroasă decât înghesuiala de la Oia, din insula Santorini, unde se bulucește tot turistul să vadă un banal apus de soare, înainte de a se îndopa cu suvlaki și bere Efes spre miezul nopții. Nu e mai elegant și comod să luăm la mărunțit cartea lui Nigel Spivey, autorul volumului Civilizația clasică. O istorie în zece capitole (Editura Litera, 2022, traducere din limba engleză de Cosmin Nedelcu)? Nigel Spivey este senior lecturer in Classics (un titlu academic transformat pe românește într-un ambiguu „lector principal“, ceea ce nu există nici la briți, nici la Romanistan) la Facultatea de Studii Clasice a Universității Cambridge. După ce ani buni în șir a fost prezentator BBC, ceea ce, între noi fie vorba, nu e o treabă chiar foarte la îndemâna oricui. Cartea e compusă sistematic – în general clasiciștii sunt extrem de pedanți, pe lângă că-s erudiți, în tot ceea ce întreprind – și cuprinde, în chiar zece capitole, principalele focare de iradiere ale lumii antice.
Cele mai frecventate locuri din lumea antică
Sunt luate deci la rând. Troia – cu minunatele ei povești și războaie pe care Homer le-a nemurit în Iliada și Odiseea, ca azi turcii să se fudulească cu ruinele ei și să pretindă opt euro la intrarea în situl arheologic de la Hisarlâk. Atena – care, din vechea metropolă a Antichității, decăzuse în Evul Mediu la rangul de urbe provincială a Imperiului Otoman. Renașterea ei vine după crearea și independența statului grec modern, în 1821, moment la care entuziasmul lui Byron a dat roade. Capitolul trei e dedicat Spartei, fost-ai lele ce mi-ai fost, dintr-o putere militară și un stil de viață – spartan, nu? –, dedulcit în zilele noastre la cafenele nostalgice și gloria trecută. Siracusa este capitala Siciliei, mereu trebuie să ne aducem aminte că a fost o glorioasă colonie grecească, nu doar locul unde Marlon Brando a filmat în Nașul. Utopia este un loc geografic terestru care nu există, dar e bine înșurubat în mentalul nostru, care știe nu doar să iscodească, ci și să inventeze. Unul dintre cele mai frecventate locuri din lume, această (in)existentă utopie.Care poate fi oriunde saunicăieri. Generalii lui Napoleon nu au reușit s-o cucerească niciodată. Alexandria, unul dintre cele mai faimoase locuri ale Antichității. Orașul rămas celebru pentru biblioteca lui – distrusă de un cuceritor care nu se omora cu cititul și nu avea nevoie de acel tezaur de care s-a ales praful – dar și pentru un far – unul dintre cele șapte minuni ale Antichității – din care nu au rămas decât pietrele de la bază. Alexandria, ne-o dovedește răbduriu proful britanic, rămâne o stea multiculturală strălucindă pe firmamentul culturii universale, chiar dacă nu are zăcăminte de petrol și rezerve de gaze naturale precum Azerbaidjanul.
Citește și: Bedros Horasangian despre „Iunie 1941. Diagnostic final“ de Mark Solonin
Urmează Pergam – minunea de la Marea Egee, Roma – imperială și atotstăpânitoare până a fost supusă de barbarii de care mereu i-a fost frică (și tot n-a scăpat), cetatea eternă de ieri și Sfântul Scaun al unei Biserici Catolice care ar vrea să adune azi în jurul ei și al Papei suflul unei creștinătăți în derivă. Dar Roma antică a fost și a rămas imperială, demnă în ruinele ei – și cu soliditatea limbii latine ca formă de expresie a minții omenești. Oricâtă tehnologie ar aduce chinezii și inventivitate japonezii, gramatica limbii latine rămâne piatra de temelie a lumii moderne. Am zis ceva rău?
O carte pe zi: „Civilizația clasică. O istorie în zece capitole” de Nigel Spivey
Efesul este o dulce poveste tot de la Marea Egee, acea coastă ionică pe care grecii au locuit-o mii de ani până să plece cu coada între picioare în 1923, după dezastrul campaniei lui Venizelos, prim-ministrul grec, cu păguboasa lui ambiție, megali idea, de a-i scoate pe turci din Anatolia. N-a ieșit figura, iar azi, printre multiple bombăneli și ciorovăieli, așteaptă semne de colaborare din partea partenerului NATO. Ultimul pe lista celor zece capitole este pus Constantinopolul, vechea și mândra capitală a Imperiului Bizantin. Care, după o mie de ani de strălucire, cade la 1453 în mâna otomanilor sultanului Mahomed al II-lea – un puștan, în limbajul de azi – Fatih, „Cuceritorul“, cel ce transformă Sfânta Sofia în geamie și loc de rugăciune pentru credincioșii musulmani. Câteva sute de ani studiile clasice rămân în urma altor preocupări. Constantinopolul, devenit Istanbul abia la crearea republicii Turcia în secolul trecut, rămâne nu doar un hub – să ne izmenim și noi precum politicienii de azi cu multele lor noi preluări lexicale – turistic, ci și un alt punct de reper în lunga istorie a civilizației europene.
Un Epilog, ce reiterează câteva exemple cu tâlc, și o Cronologie – din 1450 î.H. (prăbușirea civilizației minoice) până în 410 d.H. (jefuirea Romei de către Alaric gotul) – ne ajută să sistematizăm un uriaș material istoric-cultural de primă mână. Poveștile puse cap la cap de fostul teleast sunt cursive și interesante. Vă garantez că veți ieși în câștig după timpul dăruit lecturii acestei cărți, în loc să faceți mărunt din buze ore întregi că nu v-ați recuperat bagajele pe Heathrow sau sunteți în așteptarea unei curse reprogramate pe aeroportul Henry Coandă la București. Încă o dovadă că și cărțile sunt bune la ceva.
Te-ar mai putea interesa și:
Despre Nigel Spivey
Nigel Spivey este lector principal la Facultatea de Studii Clasice de la Universitatea Cambridge, unde este și membru al Colegiului Emmanuel. Printre cărțile sale se numără The Ancient Olympics (2012) și Greek Sculpture (2013). A fost prezentatorul seriei BBC/ PBS How Art Made the World (2005).
Despre Bedros Horasangian
Bedros Horasangian este fiul lui Ovanes Horasangian, inginer, și al Nadiei Horasangian. După absolvirea Liceului „Spiru Haret” (1965), urmează Facultatea de Echipament Tehnic a Institului Politehnic din București (1965-1970). Începe să lucreze ca inginer, dar renunță pentru a se dedica scrisului. Colaborează la revistele România literară, Tribuna, Viața românească, Observator cultural. A fost atașat cultural la Ambasada României în Grecia (1997-2000) și director al Centrului Cultural Român din New York (2002-2004). Debutul literar în 1984 cu două volume de povestiri: Curcubeul de la miezul nopții și Închiderea ediției.