Bedros Horasangian despre „În mintea tiranilor“ de Dean A. Haycock

Un număr incomensurabil de victime

Istoria lumii ne prezintă un imens număr de nenorociri – drame, tragedii, crime. Mai și uităm de ele – și e bine să mai și uităm. Ne aducem aminte uneori – și este foarte bine și așa. Chiar dacă putem ierta, e bine să nu uităm.

Marile crime împotriva umanității. Chiar și moartea unui singur copil ne poate copleși. Suferințele oamenilor. Indiferența. Vorbe. Un număr incomensurabil – un cuvânt pe care nu l-am mai utilizat de multă vreme, „de nemăsurat“ – de victime, care marchează mileniile de când este viață pe pământ. Cu mijloacele tehnico-științifice de azi se poate calcula orice. La ce bun? Cu cât ne apropiem de zilele noastre, numărul celor care au pierit în urma numeroaselor conflicte a crescut. Cine e responsabil de ele? Cine, de ce și cum s-a ajuns ca un număr limitat de persoane – deseori un singur individ – să decidă totul? Indiferent ce fel de lider politic: rege, împărat, han, țar, faraon, sultan – de pildă, greu de uitat de către armeni, Abdul Hamid, i se spunea „Sultanul roșu“, nu mai precizăm de ce –, generali-președinți de țară prin Africa, precum odioșii Idi Amin sau Bokassa, cumplitul Reichkanzler Adolf Hitler, prim-secretari de partid precum Lenin, Stalin și Mao Zedong, lista e lungă. Cum se ajunge în acel punct al puterii absolute în care unii oameni să poate hotărî soarta altora? A multora.

Citește și: Bedros Horasangian despre Ceaikovski și Brâncuși

O întrebare înșelător de simplă

S-a tot vorbit – scris, citit, comentat, înjurat, blestemat pe fondul unei admirații la fel de intense din partea unor cifre uriașe de susținători – despre maladiile / bolile / capriciile / țicnelile – oricum am vrea să le catalogăm – ale unor cunoscute personalități negative din istoria lumii. Formularea alambicată de mai sus ar vrea să rezume ceva foarte simplu: în ce măsură acești lideri politici, militari și religioși care au decis viețile a sute de milioane de oameni și sunt responsabili de moartea altor zeci de milioane pot fi considerați direct răspunzători, oricât de bolnavi ar fi fost. Ce era în capul lor?

Ce era în mintea lor se întreabă, pe bună dreptate, nu doar unii ca noi, ci și Dean A. Haycock, un doctor în neurobiologie de la prestigioasa Universitate Brown din Statele Unite. Autorul unui dens și bine documentat studiu În mintea tiranilor. Profiluri psihologice, narcisism și dictatură (Editura Litera, 2022, colecția Introspectiv, cu multe incitante titluri în oferta editorială, traducere din limba engleză de Monica Grecu a volumului Tyrannical Minds: Psychological Profiling, Narcissism and Dictatorship, apărut pentru prima dată în 2019). Stabilit la New York, după niște studii postdoctorale, începe să publice lucrări științifice și medicale în prestigioase reviste de specialitate începând cu 1993. Ceea ce ne îndreptățește – în absența anului nașterii în toate căutările de pe net – să aproximăm că este un middle-aged scholar / scientist și în mod cert nu e din generație cu onorabilul Mihai Șora (oare ce mai face?).

Tiranii ultimului secol

Trecând la cartea de față, simplu și la concret, personajele tiranice luate la bani mărunți aparțin ultimului secol. Sunt în totalitatea lor bărbați. Cu toate că prin istorie, ne precizează chiar autorul, au existat și femei teribile, de la regina Mary I a Angliei și Irlandei (supranumită „Mary cea Sângeroasă“) la Ranavalona I, regina Madagascarului, despre care auzim abia acum. Mai bine să nu știm exact ce ticăloșii, crime, pocinoage au făcut.

Unii tirani / dictatori au fost mai puțin sângeroși, soft să zicem,sau„binevoitori“, cum le spune Haycock, precum Iosif Broz Tito, care a condus Iugoslavia patru decenii din 1944, sau Lee Kuan Yew, prim-ministru în Singapore, începând cu 1959, preț de trei decenii. Dar restul de personaje citate / prezentate / analizate în volum sunt care mai de care cu rele și foarte rele la activ. De ce, cum? se întreabă cercetătorul american, aducând multe argumente și oferindu-ne tot atât de multe explicații.

Primul dintre cei care sunt luați la mărunțit este Hitler. Altminteri întors pe toate fețele și părțile. Căruia i s-au făcut, și în timpul vieții, și după, numeroase portrete psihologice. Plecând de la copilărie și adolescență, anii războiului, frustrări și resentimente, refuzuri – ce se întâmpla dacă junele Adolf, care va deveni personificarea răului, era admis la o facultate de arte frumoase și nu trecea prin tranșeele Primului Război Mondial –, apoi ascensiunea politică, ura care s-a acumulat și succesele care i s-au urcat la cap. Și tot ce a urmat. Holocaustul, Al Doilea Război, dezastrul Germaniei și al lui personal, ieșirea din istorie pe scara din dos. Antisemitismul lui visceral avea și alte cauze. Analizele psihologice, psihiatrice și psihanalitice parțial explică toate formele de comportament. Deviant, desigur, dar nu toate se pot explica.

Autorul sare apoi în epoca noastră comentând personajul întruchipat de Donald Trump, ca să treacă din mers la Mao Zedong. A fost el un monstru? se întreabă Haycock despre un om care, știm bine azi, are responsabilitatea morții a zeci de milioane de lao bai – echivalent al deținuților din gulagul chinezesc. Sau a fost cel care a dat un blid de orez și o haină fiecărui cetățean al R.P. Chineze? A salvat China din mâna naționaliștilor generalului Jiang Jieshi – urmașii și susținătorii lui dau bătăi de cap în Taiwanul de azi – sau a fost un om corupt, lipsit de empatie față de semeni, narcisist și egolatru?

Citește și: Bedros Horasangian despre „Civilizația clasică. O istorie în zece capitole“ de Nigel Spivey

Profiluri psihologice complexe

Ca și în cazul liderilor comuniști coreeni din trei generații, rapoartele întocmite de serviciile de intelligence se conjugă cu analizele psihomedicale ale experților psihiatri. Toate datele au fost folosite de liderii politici, noi abia acum zgândărim valurile mării cu câte un deget. E apa rece, cum e, cum a fost posibil ca personaje mediocre și fără prea multe calități să acumuleze puteri absolute? Într-un colț al lumii, în Irakul lui Saddam Hussein sau în Cuba lui Fidel Castro. Tot citim și luăm cunoștință de fel de fel de întâmplări și evenimente concrete și parcă tot nu ne vine să credem că s-au întâmplat atâtea. 11 puncte de la care pleacă unul dintre autorii citați de Haycock, psihiatra Carrie Barron de la Universitatea Columbia, pentru a fixa un diagnostic de narcisism malign: 1. trăsături narcisiste, 2. sentimente de îndreptățire, 3. lipsa conștiinței, 4. sadism, 5. egocentrism, 6. regresie (nu știu ce este și cum se manifestă), 7. grandomanie, 8. paranoia, 9. tendință de distrugere, 10. manipulare, 11. proiecție. Câte și mai câte explicații, analize, exemplificări. Profilurile alcătuite de contemporanii unuia sau altuia dintre teribilii tirani se completează fericit cu cele alcătuite de experții care s-au ocupat de acești monștri. Explicațiile logice și justificările comportamentale găsite nu acoperă decât parțial deciziile criminale luate cu efecte înspăimântătoare pentru indivizi, pentru popoare întregi.

Extremismul politic de azi, creșterea numărului liderilor politici cu comportament autoritar nu ne poate lăsa indiferenți. Oricâte slăbiciuni are democrația, oricâte erori se pot naște sub auspiciile ei, e de mie de ori de preferat oricărui tip de dictatură. Parcă nu și-ar mai găsi locul pe scena lumii personaje de genul celor analizate în acest volum. Depinde și de noi, de fiecare dintre noi, oricât de mici și insignifianți am fi. Nu degeaba pomenea regretatul Vaclav Havel de puterea celor fără putere.

Te-ar mai putea interesa și:

Despre Dean A. Haycock

Dean A. Haycock și-a obținut doctoratul în neurobiologie la Universitatea Brown și a câștigat o bursă de cerce­tare din partea Institutului Național de Sănătate Mintală din SUA pentru a urma studii postdoctorale la Universi­tatea Rockefeller din New York. Rezultatele cercetărilor sale au fost publicate în prestigioase reviste de specialitate. Din 1993 este autor de lucrări științifice și medicale și consultant pentru diferite publicații. Articole de referin ță i-au apărut în numeroase ziare și reviste. Cărțile sa le – Murderous Minds: Exploring the Criminal Psychopathic Brain (Minți criminale. Cum explorăm creierul psihopaților criminali), În mintea tiranilor. Profiluri psihologice, narcisism și dictatură și Characters on the Couch: Exploring Psychology Through Literature and Film (Personaje pe canapea. Explorarea psihologiei cu ajutorul filmului și al literaturii) – s-au bucurat de mare succes și au fost traduse în mai multe limbi.

Despre Bedros Horasangian

Bedros Horasangian este fiul lui Ovanes Horasangian, inginer, și al Nadiei Horasangian. După absolvirea Liceului „Spiru Haret” (1965), urmează Facultatea de Echipament Tehnic a Institului Politehnic din București (1965-1970). Începe să lucreze ca inginer, dar renunță pentru a se dedica scrisului. Colaborează la revistele România literară, Tribuna, Viața românească, Observator cultural. A fost atașat cultural la Ambasada României în Grecia (1997-2000) și director al Centrului Cultural Român din New York (2002-2004). Debutul literar în 1984 cu două volume de povestiri: Curcubeul de la miezul nopții și Închiderea ediției.