Bedros Horasangian: „Primăvara lui Ali Smith”

Anotimpurile lui Antonio Vivaldi sunt printre cele mai cunoscute și iubite concerte din muzica clasică all time. Temă recurentă și în istoria artelor plastice, de la Brueghel la Arcimboldo, ca să nu mai vorbim de impactul rotirii timpului pentru cei care lucrează în agricultură. În învățământ, în transporturi, la NASA, la STS sau STB, în fabrici și pe ogoare, mai nou fff important și la terase („În ce domeniu activați…“, „Lucrez în HORECA de 35 de ani, mai bine mă pensionam, acum e greu… Dar cică iar se deschid restaurantele… o să dea guvernul o decizie…“), anotimpurile sunt importante și pentru copii, căci se rotesc și jocurile. Joaca.

Nu prea știu cu ce să încep și cum să comentez o carte care m-a tulburat.

Și să nu-i neglijăm nici pe cei care stau cu ochii pironiți în micile ecrane și cu urechile ciulite, să fie la curent cu ultimele știri meteo. Mai ales în zonele geografice unde anotimpurile sunt chiar patru la număr și locuitorii sunt fericiți că mereu au parte de variații care le îngăduie o garderobă diversă. Obiecte din imediata noastră apropiere precum paltonul, ghetele/cizmele, balonzaidul/pălăria, costumul de baie/șlapii, umbrela/pălăria („Pune ceva pe cap să nu răcești!“) confirmă realitatea rotirii sezoanelor și nu prea lasă loc unor divagații legate de literatură, jocului dintre realitate și ficțiune ca un perpetuum mobile narativ. Epic. Existențial. Joaca devine jocul literaturii.

O carte zăpăcitoare

Despre ce este vorba, la urma urmelor? Lungim prea mult gândurile parazite legate de o simplă carte. Nu este chiar simplă și nici una. Nu prea știu cu ce să încep și cum să comentez o carte care m-a tulburat – parte dintr-o tetralogie doar parțial apărută în românește, trei din patru, cum ar veni. Oricum, aș vrea să-mi ordonez gândurile și impresiile de lectură, zăpăcitoare. Nu este un termen din limbajul criticii literare consacrate – dar nici eu nu sunt critic literar, doar un simplu cititor –, însă așa îmi vine să spun în aceste momente când scriu și privesc pe fereastră la un soare la fel de zăpăcitor. Este pur și simplu un cuvânt (ar fi putut fi și altul, desigur) la fel de ambiguu pentru o realitate romanescă, fictivă – dar cu inserturi concrete din lumea reală – care ar vrea să acopere întreaga existență umană. In întregul și atotcuprinsul ei, dincolo de literatura care tot produce opere de artă, dincoace de elementele ce alcătuiesc, că vrem sau nu, ceea ce numim „viață“. „Realitate“.

Cvartetul anotimpurilor de Ali Smith

Ali Smith (născută în 1962 la Inverness), scriitoare și jurnalistă scoțiană la obârșie, dar care trăiește la Cambridge, în Marea Britanie (fără să fie cadru didactic la vreuna din faimoasele facultăți care fac gloria învățământului din Regatul – încă – Unit), este autoarea acestei tetralogii de care pomeneam mai la deal. Din care au apărut până acum în limba română Toamna (2016), Iarna (2017) și Primăvara (Editura Litera, 2020, traducere – excelentă, s-o spunem de-a dreptul, pentru un text complex, complicat și plin de subtilități, bine redate și în română – din limba engleză și note de Anca-Gabriela Sîrbu) de care ne ocupăm aici și acum. Să precizăm pentru cei interesați și dornici de a citi (în limba engleză, deocamdată) și Vara, că a apărut deja în 2020, în plină pandemie.

Două recomandări liminare, ca să nu mai pierdeți vremea prea mult să deslușiți cine este această autoare și ce conține acest proiect ce se încheagă în jurul anotimpurilor. Primul articol este semnat de Justin Jordan, a apărut în cotidianul britanic – care nu ocolește noile apariții editoriale – The Guardian din 30 mai 2019 și este mult mai mult decât o simplă recenzie. Cel de-al doilea, semnat de Alex Preston, a fost publicat în același cotidian, în 2 august 2020, sub generosul titlu „Summer. A remarcable end to an extraordinary quartet“.

Imaginea cuprinzătoare a lumii în care trăim

Am găsit în aceste subtile lecturi multe elemente la care am ajuns și eu după ce am citit, în ritm crescător, Primăvara. Pe scurt. Nu nexul epic – sunt mai multe – este cel mai important, ci imaginea cuprinzătoare a lumii în care trăim. Că e vorba de Marea Britanie/Scoția, unde se consumă numeroase secvențe epice – extrem de concentrate și nu cu puține formulări eseistico-filosofice –, că e vorba de radiografia unei societăți europene – Brexitul provoacă noi clivaje într-o lume anglo-saxonă în care, mereu și iar, englezii și scoțienii, irlandezii și galezii au avut ceva de împărțit. Peste ei vin imigranții – temă puțin frecventată de literatorii români –, care dau peste cap toate rânduielile. Și așa erau cum erau, dacă e să citim Dickens și Thackeray, Allan Silitoe și Julian Barnes. Se intră în profunzimea lumii insulare, nu se evită pasajele gri/cenușii/negre – solitudinea și rasismul, prejudecățile de clasă, etnice sau religioase își arată colții, nu degeaba prințul Harry și Meghan Markle a lui fug de la palatul Buckingham și se refugiază într-o Canadă/SUA unde plecau acum o sută de ani doar cei năpăstuiți. Pretextul realizării unui film devine motor epic prin raportările culturale incluse.

Pasaje realmente lirice și picturale chiar colorează cerul mohorât al unei Mari Britanii în care ne regăsim cu toții.

Apar în pagină personaje reale care sunt puse să joace roluri fictive. Scriitoarea neozeelandeză Katherine Mansfield – o personalitate complexă, la rândul ei, care a sfidat regulile burgheze de acum peste un secol – și poetul austriac Rainer Maria Rilke devin eroii unei presupuse aventuri amoroase (care în realitate nu a existat), ce contribuie – ficțiunea trage la ficționalizare – la pasaje cu glazură de îndemn moralizator. La pagina 109, de exemplu: „Acum ai grijă să nu ne înțelegi greșit. Vrem pentru tine tot ce poate fi mai bun. Vrem să legăm mai strâns oamenii între ei. Vrem să simți că lumea e a ta. Vrem să vezi lumea prin noi. Vrem să fii tu însuți. Vrem să te simți mai puțin singur. Vrem să găsești alți oameni întocmai ca tine“. Acest Vrem! – care sună precum acel J’Acusse al lui Zola – ce se dezvoltă pe mai multe pagini poate da un răspuns viabil lumii în care imigranții din întreaga lume vor să-și caute un rost pe lângă cei care nu au unde să mai plece. Situația din centrele de detenție pentru imigranți nu e deloc veselă – avem trimiteri în timp și istorie cu situații și mai și –, așa cum nici cu cei din viața reală a ficțiunii nu este totdeauna primăvăratică. Pasaje realmente lirice și picturale chiar colorează cerul mohorât al unei Mari Britanii în care ne regăsim cu toții. Din Mulțumirile de la coada cărții aflăm că: „Sunt profund îndatorată, în primul rând, tuturor refugiaților și deținuților care au stat de vorbă cu mine sau care mi-au scris despre ce înseamnă să fii închis pe termen nelimitat într-un centru de relocare a imigranților din Marea Britanie și mai ales unui prieten anonim care mi-a vorbit despre viața de zi cu zi în astfel de centre din această țară“.

Este doar o pistă pentru lectură, mai sunt și altele. Ali Smith mânuiește cu abilitate registrele narative și face dovada unui excepțional simț al realității. Ireale, de atâtea ori. Cu un motto al romanului: „Trebuie să începem, asta e ideea. După Trump, trebuie să începem“, citat dintr-un anume Alain Badiou – mă voi duce imediat să văd cine este –, devine clar că instalarea la Casa Albă a lui Joe Biden este o mică bucurie pentru Ali Smith. Eu mă voi duce să caut printre mormanele mele de cărți Jurnal trist și Garden Party ale lui Mansfield, ca și Însemnările lui Laurids Brigge, ale lui Rilke. Nu știu cine le mai citește azi, dar ar merita reluate. True hope is actually the absence of hope, spune un personaj din romanele lui Ali Smith.

Despre Bedros Horasangian

Bedros Horasangian este fiul lui Ovanes Horasangian, inginer, și al Nadiei Horasangian. După absolvirea Liceului „Spiru Haret” (1965), urmează Facultatea de Echipament Tehnic a Institului Politehnic din București (1965-1970). Începe să lucreze ca inginer, dar renunță pentru a se dedica scrisului. Colaborează la revistele România literară, Tribuna, Viața românească, Observator cultural. A fost atașat cultural la Ambasada României în Grecia (1997-2000) și director al Centrului Cultural Român din New York (2002-2004). Debutul literar în 1984 cu două volume de povestiri: Curcubeul de la miezul nopții și Închiderea ediției.

Despre Ali Smith

Ali Smith, scriitoare și jurnalistă scoțiană, s‑a născut în 1962 la Inverness. A studiat la Inverness High School, apoi a urmat cursuri de limbă engleză și literatură la University of Aberdeen în perioada 1980–1985. A câștigat Premiul Bobby Aitken Memorial pentru poezie, acordat de universitate în 1984. Din 1985 până în 1990 a făcut un doctorat (nefinalizat) având ca temă modernismul american și irlandez, la Newnham College, Cambridge.

Smith s‑a mutat de la Cambridge la Edinburgh în 1990 și a ținut prelegeri de literatură scoțiană, engleză și americană la University of Strathclyde. A părăsit universitatea în 1992. În timpul doctoratului, Ali Smith a scris câteva piese de teatru care s‑au jucat la Edinburgh Festival Fringe și Cambridge Footlights. În 1995 a debutat cu o colecție de povestiri, Free Love and Other Stories, care a câștigat Saltire First Book of the Year Award și Scottish Arts Council Book Award.

Smith este autoarea multor scrieri de ficțiune, printre care se numără Hotel World (2001), roman finalist la Premiul Orange și la Premiul Man Booker și câștigător al Scottish Arts Council Book of the Year Award; Accidental (The Accidental, 2005), câștigător al Whitbread Award și finalist la Premiul Man Booker și la Premiul Orange; Fata întâlnește băiatul (Girl Meets Boy, 2007), Era să fiu eu (There But For The, 2011), Cum să fii și una, și alta (How to Be Both, 2014), finalist la Premiul Man Booker și câștigător al Baileys Women’s Prize for Fiction, Goldsmiths Prize, Saltire Society Scottish Fiction Book of the Year Award și al Premiului Costa pentru roman; Toamna (Autumn, 2016), finalist la Premiul Man Booker, Iarna (Winter, 2017) și Primăvara (Spring, 2019), finalist la British Book Award, primele trei romane dintr‑o proiectată tetralogie dedicată anotimpurilor.

Scrie articole pentru The Guardian, The Scotsman, New Statesman și Times Literary Supplement. Ali Smith locuiește în Cambridge, Anglia.

• 

• 

• 

•