Citește un fragment din „Gândește ca un astronaut” de Ozan Varol

Gândește ca un astronaut de Ozan Varol a apărut în această vară la Editura Litera, în colecția Iq230. În acest volum, un fost astrofizician dezvăluie obiceiurile, ideile și strategiile care îți vor permite să faci din ceea ce este aparent imposibil posibil.

Astrofizica este adesea lăudată ca reprezentând triumful final al tehnologiei. Dar nu este. Mai degrabă este apogeul unui anume proces de gândire – o modalitate de imaginare a inimaginabilului și de rezolvare a nerezolvabilului. Exact același proces de gândire care i-a permis lui Neil Armstrong să facă acel pas uriaș pentru omenire este cel care face navetele să călătorească mii de kilometri prin spațiu și să aterizeze la punct fix și acest lucru ne aduce mai aproape de colo nizarea altor planete.

Din fericire nu trebuie să fii astronaut ca să gândești ca unul.

În această carte accesibilă și practică, Ozan Varol dezvăluie nouă strategii simple din astrofizică pe care le poți folosi pentru a face propriul „pas uriaș“ în muncă și în viață – fie că este vorba de obținerea unei slujbe de vis, de relansarea afacerii, de a învăța un lucru nou sau de a crea un produs revoluționar. Azi, să gândești ca un astronaut este o necesitate. Cu toții ne confruntăm cu probleme complexe și necunoscute. Cei care pot să le abordeze – fără instrucțiuni precise și contracronometru – se bucură de un avantaj extraordinar.

Gândește ca un astronaut te va inspira să țintești către stele și te va ajuta să te lansezi cu succes.

Citește un fragment în traducere din limba engleză de Lucia Popovici

Cu aproximativ 16 milioane de ani în urmă, se crede că un asteroid uriaş s‑ar fi ciocnit cu suprafaţa planetei Marte. Coliziunea a mişcat din loc un fragment de rocă şi l‑a lansat într‑o călătorie de pe Marte spre Terra. Acesta a aterizat în Allan Hills, Antarctica, acum 13 000 de ani, şi a fost descoperit în 1984, în cursul unei expediţii cu snowmobilul. Fiind primul meteorit colectat în Allan Hills în 1984, a primit numele ALH 84001. Roca ar fi fost catalogată, studiată şi apoi uitată imediat – dacă nu ar fi avut un secret uimitor, ce părea a fi ascuns înăuntru.

Milenii la rând, omenirea s‑a aplecat asupra aceleiaşi întrebări: suntem singuri în Univers? Strămoşii noştri şi‑au aţintit gânditori privirea spre cer, întrebându‑se dacă sunt locuitori cosmici de rând sau cazuri excepţionale. Pe măsură ce tehnologia a progresat, am ascultat semnale transmise din Univers, în speranţa că vom capta un mesaj din partea altei civilizaţii. Am trimis nave spaţiale în sistemul solar, în căutarea unor semne de viaţă. În ambele cazuri, nu am avut succes.

Până pe 7 august 1996.

În acea zi, oamenii de ştiinţă au dezvăluit faptul că găsiseră molecule organice de origine biologică în ALH 84001. Numeroase instituţii de presă s‑au grăbit să anunţe că aceste descoperiri dovedeau existenţa vieţii pe o altă planetă. CBS, de pildă, a relatat că oamenii de ştiinţă „detectaseră structuri unicelulare pe meteorit, probabil, fosile minuscule, şi dovezi chimice ale unei activităţi biologice anterioare. Altfel spus, viaţă pe Marte“. Primele relatări realizate de CNN citau o sursă de la NASA care spunea că aceste structuri semănau cu nişte „viermişori“, sugerând că erau rămăşiţele unor organisme complexe. Puhoiul mediatic a iscat o isterie existenţială pe tot globul, care l‑a determinat pe preşedintele de atunci, Bill Clinton, să ţină un important discurs public pe marginea acestei descoperiri.

Dar exista o mică problemă. Dovezile nu erau concludente. Lucrarea ştiinţifică aflată la baza acestor ştiri îşi recunoştea incertitudinile inerente. O parte din titlul ei era „Posibilă activitate biogenă relictă în meteoritul ALH 84001 de pe Marte“ (sublinierea îmi aparţine). Rezumatul preciza explicit că trăsăturile observate în cazul meteoritului „ar putea fi aşadar rămăşiţe fosile ale unui biom marţian din trecut“, dar atrăgea atenţia asupra faptului că „formarea anorganică este posibilă“. Altfel spus, era posibil ca moleculele să fi fost produsul activităţii nonbiologice (de exemplu, al unui proces geologic precum eroziunea), şi nu al bacteriilor de pe Marte. Lucrarea conchidea că dovezile sunt doar „compatibile“ cu viaţa.

Însă aceste nuanţe au fost tratate superficial în multe dintre traducerile la mâna a doua puse la dispoziţia publicului de către instituţiile mediatice. Incidentul a devenit celebru, inspirându‑l pe Dan Brown să scrie un roman, Conspiraţia, despre o uneltire pe marginea vieţii extraterestre găsite pe un meteorit de pe Marte.

Însă totul a ieşit cum e mai bine – cel puţin din perspectiva capitolului unei cărţi despre incertitudine. După mai bine de două decenii, incertitudinea persistă. Cercetătorii dezbat în continuare dacă bacteriile de pe Marte sau activitatea anorganică sunt responsabile de existenţa moleculelor observate la nivelul meteoritului.

Am fi tentaţi să spunem că presa a înţeles greşit, însă ar fi acelaşi tip de exagerare ce a dominat ştirile iniţiale despre meteorit. Mai exact, putem spune că oamenii au făcut o greşeală clasică, încercând să facă un lucru să pară sigur, când, în realitate, el nu este câtuşi de puţin aşa.

Capitolul de faţă vă învaţă cum să puneţi capăt luptei cu incertitudinea şi să‑i valorificaţi puterea. Veţi descoperi că obsesia noastră legată de certitudine ne poartă pe drumuri greşite şi de ce orice fel de progres are loc în condiţii incerte. Vă voi dezvălui cea mai mare greşeală a lui Einstein referitoare la incertitudine şi vă voi arăta ce aveţi de învăţat din soluţia unei enigme matematice vechi de câteva secole. Veţi afla de ce ingineria aerospaţială seamănă cu un joc cu miză mare de‑a cucu‑bau, ce puteţi învăţa din retrogradarea lui Pluto de la statutul de planetă şi de ce inginerii de la NASA molfăie cu sfinţenie alune în timpul evenimentelor critice. Voi încheia capitolul cu strategii pe care inginerii aerospaţiali şi astronauţii le folosesc în scopul gestionării incertitudinii şi voi explica cum le puteţi aplica în viaţa voastră de zi cu zi.

Despre Ozan Varol

Ozan Varol este fost astrofizician de­venit între timp profesor premiat și autor de bestselleruri. Născut la Istanbul, în Turcia, Ozan s-a mutat singur în Statele Unite la vârsta de 17 ani pentru a frecventa cursurile Universității Cornell și a-și lua diploma în astrofizică. Cât timp a fost acolo, a făcut parte din echipa operațională pen­tru proiectul Mars Exploration Rovers din 2003, care a avut ca rezultat trimiterea pe Marte a două roveruri.

Ozan a schimbat apoi cu totul domeniul și a devenit profesor de drept pentru a-i influența pe alții să facă „pași uriași“ aici, pe Pământ. Lucrările sale au fost menţionate de diverse publicații și posturi TV din întreaga lume, precum Wall Street Journal, Newsweek, BBC, Time, CNN și Washington Post. Îl puteți urmări pe ozanvarol.com.