CITEȘTE UN FRAGMENT ÎN AVANPREMIERĂ DIN „CÂND NE VOM REÎNTÂLNI” DE REBECCA YARROS

Când ne vom reîntâlni, de Rebecca Yarros este noua apariție editorială Litera, colecția Blue Moon. Cartea este disponibilă în librăriile din țară și pe litera.ro

Când Izzy Astor se îmbarcă într-un avion în drum spre casă, nu are mari așteptări. Pentru ea este doar experiența obișnuită a unei călătorii de sărbători: aglomerație, oboseală, stres. Apoi, însă, îl observă pe bărbatul care se nimerește să stea alături – și care este oricum, numai obișnuit, nu. Părul lui negru, ochii săi albaștri și farmecul necizelat al lui Nate Phelan sunt calități absolut irezistibile pentru Izzy. Și, dacă până acum nu a crezut niciodată în soartă, acum o face.

Însă la 90 de secunde după decolare, avionul lor se prăbușește în râul Missouri.

Și viețile lor se schimbă. Ei doi se schimbă. Nate își găsește drumul în cariera militară, în timp ce Izzy alege politica. Și, în pofida câtorva întâlniri de-a lungul anilor, momentul de a fi cu adevărat împreună nu pare să vină niciodată. Până la revederea din Afganistan – când miza este mai importantă ca oricând, iar sarcina lui Nate este să îi protejeze viața lui Izzy.

Și va face orice – nu doar ca să o țină în siguranță, ci și ca să îi cucerească inima pentru totdeauna.

CITEȘTE UN FRAGMENT ÎN TRADUCERE DE IRINA FULGER

CAPITOLUL 1

Nathaniel

Kabul, Afganistan
August 2021

Nu eram în Maldive.
Am închis ochii și am dat capul pe spate spre soarele arzător al după‑amiezii. Cu ajutorul vântului, aproape că mă puteam preface că apa ce‑mi aluneca pe gât, udându‑mi gulerul, era de la o sesiune recentă de înot și nu propria transpirație. Aproape.
Însă stăteam pe pista din Kabul, întrebându‑mă cum naiba de nu mi se topesc bocancii pe ciment la temperatura asta. Poate că ratarea călătoriei era karma care se răzbuna pe mine că am plecat fără ea.
– Trebuia să fii în permisie, a zis o voce cunoscută din dreap‑ta mea.
– Ștt! Sunt. Vezi?
Am deschis un ochi suficient cât să‑l văd pe Torres lângă mine, cu sprâncenele groase umbrite de o șapcă de camuflaj.
– Ce să văd? Pe tine pe pista de aterizare cu capul pe spate de parcă ești într‑o reclamă la Coppertone?
Colțurile gurii mi s‑au ridicat într‑un zâmbet.
– Nu‑i pista de aterizare. Este un mic bungalow peste apă în Maldive. Auzi valurile?
Aerul se umple de sunetul ritmic al elicelor din depărtare.
– Aud cum îți pierzi mințile, a mormăit el. Se pare că au ajuns.
Am deschis reticent ochii și am cercetat orizontul după o aeronavă ce se pregătea să aterizeze, zărind avionul în următoarele secunde.
„Iar o luăm de la capăt.“ Oricât de mult îmi plăcea acțiunea care venea odată cu jobul, trebuia să recunosc că am obosit. Pacea suna mult mai bine decât războiul constant.
– Cum dracu’ te‑ai lăsat prins în asta, oricum? Credeam că în misiunea asta participă Jenkins, m‑a întrebat Torres.
– Jenkins a prins nu știu ce virus azi‑noapte și n‑am vrut să‑i cer lui Ward să sară peste permisia lui. Are copii. Am mișcat cureaua armei pe umăr, în timp ce aeronava C‑130 atingea pista. Acum fac pe dădaca pentru consilierul senatoarei Lauren.
– Păi, îți sunt alături, ca de obicei.
– Apreciez.
Prietenul meu cel mai bun a fost lângă mine de când am fost selectați în Forțele Speciale. La naiba, chiar înainte de asta!
– Să sperăm că până săptămâna viitoare, Jenkins se va vin‑deca și eu voi fi în drum spre Maldive înainte să ajungă senatorii aici.
Acum aproape că simțeam gustul fructat al băuturilor cu umbreluțe – oh, stai, ăla era izul metalic al kerosenului. Corect.
– Știi, majoritatea băieților pe care‑i știu se folosesc de per‑misie să se ducă acasă și să‑și vadă familia.
Torres s‑a uitat la restul echipei care venea spre noi, aranjân‑du‑și uniforma militară uni, de parcă era posibil să‑i aducă vreo îmbunătățire după patru luni în acea țară.
– Păi majoritatea băieților nu au familia mea.
Am ridicat din umeri. Mama murise cu cinci ani în urmă și singurul motiv pentru care aș fi dispus să‑mi văd tatăl ar fi ca să‑l îngrop.
Restul echipei a ajuns la noi, aranjându‑se în linie cu fața spre aeronavă. Graham s‑a așezat de cealaltă parte a mea.
– Vrei să conduc eu?
– Da, am răspuns.
Alesesem deja băieții pe care îi voiam cu mine până se întor‑cea Jenkins. Parker și Elston așteptau la ambasadă.
– Este toată lumea aici? a întrebat maiorul Webb când a ajuns la noi, scărpinându‑și bărbia.
– Sfinte Sisoe! Nu‑mi amintesc când ți‑am văzut ultima oară fața.
Graham a rânjit la comandantul nostru, zâmbetul lui lumi‑nos fiind în contrast cu pielea lui de un cafeniu‑închis.
Webb a mormăit ceva despre politicieni în timp ce avionul a aterizat după indicațiile controlorilor de trafic aerian.
Existau anumite beneficii când făceai parte din elita Forțelor Speciale. Camaraderia informală și faptul că nu trebuia să ne bărbierim în fiecare zi clar erau două dintre ele. Să ți se întrerupă permisia ca să asiguri paza avangardei unor parlamentari nu era. În dimineața asta am petrecut o oră familiarizându‑mă cu dosarul lui Greg Newcastle. Obiectivul meu avea 33 de ani și era adjunctul șefului de cabinet al senatoarei Lauren. Avea as‑pectul îngrijit al unui tip care se dusese de la Facultatea de Drept de la Harvard direct la Congres. Grupul venea într‑o misiune de „informare“, cum îi zic ei, ca să poată raporta cum se desfășura retragerea Statelor Unite. Cumva mă îndoiam că vor fi mulțu‑miți de ceea ce vor găsi.
– Doar ca să‑mi amintesc…, a zis Webb, scoțând o bucată de
hârtie împăturită din buzunar și uitându‑se la șefii echipelor de securitate. Maroon, echipa ta îl are pe Baker de la biroul se‑natorului Garcia, a început el, folosindu‑se de numele noastre stabilite pentru uz public în această misiune. Gold, tu îl ai pe Turner de la senatorul Murphy. White, tu ești cu Holt de la bi‑roul senatorului Liu. Green, tu ești răspunzător de Astor de la biroul senatoarei Lauren…
– Mie mi s‑a dat dosarul lui Greg Newcastle, l‑am între‑rupt eu.
Webb s‑a uitat la hârtia lui.
– Se pare că au făcut schimbări de ultimul minut. Acum îl ai pe Astor. Misiunea este aceeași. Ăla‑i biroul care se ocupă de provinciile sudice. Cel care se ocupă de aducerea echipei femi‑nine de șah în State.
Astor. Mi‑a sărit inima în gât. N‑avea cum. Chiar nu.
– Relaxează‑te, a șoptit Torres. Este un nume de familie comun.
Cum să nu. Și apoi, ultima dată când auzisem de ea, lucra la o firmă din New York, dar asta era acum trei ani.
Ploaia mi‑a intrat prin haină…
Mi‑am reprimat gândurile nesăbuite pe când avionul se oprea în fața noastră, ghidat de echipajul de la sol. De pe pistă, căldura radia în valuri sclipitoare, distorsionându‑mi vederea în timp ce ușa din spate era coborâtă și piloții opreau motoarele.
Din avionul C‑130 a coborât prima dată echipajul în uni‑formă, conducând un grup de civili despre care am presupus că erau consilierii parlamentarilor și, într‑un caz, ajutând una din persoanele oficiale să coboare de pe rampă.
Am ridicat din sprâncene. Omul nu poate să coboare sin‑gur de pe rampă și a crezut că‑i o idee bună să facă un tur prin Afganistan?
– Pe bune? a zis Kellman – sau sergentul White în misiunea asta. Spune‑mi, te rog, că ăla nu‑i tipul meu.
– Hai că începem, a mormăit Torres lângă mine.
Am oftat prelung cât am numărat până la zece, sperând că până ajung la zero va apărea în mod miraculos răbdarea.
N‑a apărut. Asta era o risipă a timpului nostru.

CE SPUN CRITICII

„Cartea Când ne vom reîntâlni este absolut captivantă. Te prinde din momentul în care Izzy și Nate dau cu ochii unul de celălalt și nu te mai lasă să pleci. Nu am putut s -o las din mână, am trăit la maximum, am suspinat și m -am lăsat surprinsă de fiecare întorsătură pe care a luat -o povestea.“ ALI ROSEN

„O poveste despre puterea incredibilă a legăturii dintre două inimi, care își găsesc mereu drumul înapoi, în mijlocul unei lumi haotice.“ USA Today

„Yarros explorează ororile războiului și ur ­ mările experiențelor traumatizante. Per ­ sonajele ei autentice se simt în egală măsură puternice și vulnerabile, iar încercările la care îi supune soarta atinge toate notele potrivite… Cititorii vor fi cu siguranță mișcați.“ Publishers Weekly

„O conexiune de netăgăduit între doi oameni în mijlocul haosului se împletește cu acțiunea care te ține cu sufletul la gură, iar rezultatul este un roman pe deplin satisfăcător din punct de vedere emoțional.“ Heidi McLaughlin, autoare bestselleruri New York Times , Wall Street Journal, USA Today

DESPRE AUTOARE

REBECCA YARROS este o cunoscută autoare de bestsellere, conform USA Today, publicând peste douăzeci de romane apreciate în întreaga lume. Potrivit revistei americane de critică literară Kirkus Reviews, este o povestitoare înzestrată, talentul aducându-i premiul de excelență din partea Colorado Romance Writers. Rebecca iubește eroii militari, având o căsnicie fericită, de aproape douăzeci de ani, cu propriul erou. Este mama a șase copii și este pasionată de cafea, ciocolată și dieta Paleo. Când nu scrie, Rebecca merge la patinoarul de hochei cu cei patru fii ori se bucură de acordurile chitarei în timp ce se delectează cu o cafea. Ea și familia ei locuiesc în Colorado împreună cu buldogii lor încăpățânați, două șinșile năbădăioase și un pisoi, care îi pune la punct pe toți.