Citește un fragment din „V2” de Robert Harris

Romanul V2 de Robert Harris, calificat de Booklist drept o „capodoperă de ficțiune istorică”, a apărut în luna noiembrie la Editura Litera, în colecția „Buzz Books”.

Rudi Graf a visat toată viața să trimită rachete pe Lună, dar s-a trezit racolat în programul profesorului nazist Wernher von Braun, care lansa rachete V2 asupra Londrei. Mai mult inginer decât soldat, Graf face eforturi supraomenenști să nu se abată de la linia partidului, pe măsură ce SS-ul preia controlul operațiunilor. Când printre militarii germani încep să circule zvonuri despre un trădător, el intră direct pe lista scurtă a suspecților.

La rândul ei, Kay Caton-Walsh, o tânără agentă de informații britanică, încearcă să ducă o viață cât mai normală prin vicisitudinile războiului. După ce este surprinsă, împreună cu amantul ei, ofițer de aviație, de explozia unei rachete V2, Kay se oferă voluntară pentru o misiune în Belgia proaspăt eliberată. Înarmate cu o riglă de calcul și câteva ecuații, Kay și colegele ei speră să localizeze și să distrugă bazele de lansare ale rachetelor nemțești. Între liniile mișcătoare ale frontului, nu-i va fi ușor să distingă prietenul de dușman.

Numărul englezilor uciși în bombardamente nu încetează să crească, iar cele două personaje centrale trăiesc sub spectrul campaniei germane cu rachete V2, menită să îngenuncheze Anglia. Sub loviturile destinului, traiectoriile lui Graf și Kay nu pot conduce decât la coliziune.

Citește un fragment în avanpremieră, în traducere din limba engleză de Andreea Năstase

Într‑o sâmbătă dimineață, la finalul lui noiembrie 1944, în hangarul gării din stațiunea turistică olan­deză Scheveningen se aflau trei rachete balistice de cincisprezece metri fiecare. Întinse pe rampele lor de lansare, cu panourile de control deschise, conectate la mo­nitoare în jurul cărora roiau tehnicieni în salopetele gri ale armatei germane, semănau cu pacienții răsfățați ai unei clinici private.

Iarna aceea – a șasea de la începutul războiului – era deosebit de aspră. Frigul emana din podeaua de beton, trecea prin tălpile groase ale ghetelor și mușca din carne până la os. Unul dintre bărbați se îndepărtă puțin de bancul de lucru și începu să tropăie pe loc, în­cercând să‑și pună sângele în mișcare. Era singurul care nu purta uniformă. Costumul bleumarin‑închis ce data dinaintea războiului și cravata simplă, uzată îl trădau ca civil. Profesor de matematică sau tânăr cercetător științific, ai fi zis, dacă ar fi trebuit să‑i ghicești mese­ria. Abia când i‑ai fi observat petele negre de ulei de sub unghii ți‑ai fi dat seama: ah, desigur, este inginer.

Auzea valurile Mării Nordului, aflată la numai o sută de metri distanță, spărgându‑se pe plajă și țipetele pescărușilor pe care vântul îi purta de colo colo. Mintea îi era încărcată de amintiri – chiar prea multe amin­tiri; îi venea să‑și acopere urechile cu căștile speciale, supresoare de zgomot, ca să le reducă la tăcere, însă asta l‑ar fi făcut să pară încă și mai suspect. În plus, ar fi trebuit să și le dea jos la fiecare cinci minute ca să răspundă întrebărilor tehnicienilor despre unitatea de propulsie, despre presurizarea rezervorului de alcool sau despre dispozitivul care trecea racheta de la alimentarea cu energie electrică de la rețea în modul autonom.

Reveni la lucru.

Trecuse puțin de ora zece și jumătate când una din­tre ușile de oțel din capătul hangarului se trase la o parte pe roțile ei, iar soldații aflați în apropiere încre­meniră în poziție de drepți. Colonelul Walter Huber, comandantul regimentului de artilerie, intră într‑un nor de ploaie înghețată. Bărbatul care‑l însoțea purta o haină lungă, din piele, cu însemnele SS pe revere.

– Graf! strigă colonelul.

„Întoarce‑te cu spatele, ia lampa de sudură, aplea­că‑te asupra bancului de lucru, prefă‑te ocupat“, îi trecu prin cap în prima clipă.

Dar nu mergea cu Huber, care urla ca pe câmpul de instrucție.

– Aha, deci aici te‑ai ascuns! Am un oaspete care vrea să te cunoască. Cizmele înalte din piele scârțâiau la fiecare pas pe care îl făcea. Ți‑l prezint pe domnul Sturmscharführer Biwack, de la biroul ofițerilor poli­tici. Biwack, iată‑l pe Rudi Graf, de la Centrul de cer­cetări al armatei de la Peenemünde, continuă Huber făcându‑i semn străinului să înainteze. El este ofițerul nostru tehnic de legătură.

Biwack ridică mâna în salutul hitlerist, iar Graf îi răspunse la fel. Auzise vorbindu‑se despre acești NSFO, dar nu văzuse niciodată unul. Erau comisarii politici ai Partidului Nazist, selectați de Hitler ca să mențină ri­dicat spiritul combativ. Fanatici de cea mai joasă speță. Cu cât lucrurile mergeau mai prost, cu atât apăreau mai mulți.

Ofițerul SS îl măsură din cap până‑n picioare. Avea vreo patruzeci de ani și nu părea rău intenționat. Chiar schițase un zâmbet.

– Așadar, tu ești unul dintre geniile care ne ajută să câștigăm războiul?

– Mă îndoiesc.

– Graf știe tot ce se poate ști despre rachetă, interve­ni Huber. Vă poate face imediat o prezentare. Se întoar­se apoi spre Graf: Domnul SturmscharführerBiwack li se va alătura ofițerilor mei. Are toate certificatele de acces la informații, așa că îi poți da orice detalii dorește.

Colonelul se uită la ceas. „E limpede că nu știe cum să se facă mai repede nevăzut“, își spuse Graf. Era un ofițer prusac de modă veche, fost artilerist în Primul Război Mondial, genul de suspect evident după încer­carea de asasinare a lui Hitler pusă la cale de armată. Un nazist care să‑l spioneze prin gaura cheii era ultimul lucru pe care și‑l dorea.

– Unul dintre plutoanele lui Seidel va efectua o lan­sare în treizeci de minute. Ce‑ar fi să mergeți acolo ca să urmăriți operațiunea?

Le făcu un semn de încurajare din cap și dispăru.

Ce spun criticii despre V2

„Captivant… Harris aduce trecutul la viață schițând personalități puternice și intrigi subtile. Un regal pentru pasionații de ficțiune istorică de calitate.“ (Publishers Weekly)

„O capodoperă de ficțiune istorică… Romanul combină detalii tehnice fascinante cu drame personale care evidențiază ambiguitatea condiției umane de ambele părți ale frontului.“ (Booklist)

Despre Robert Harris

Robert Harris este autorul a 14 bestselleruri, printre care: Vaterland (Patria) (Fatherland, 1992), Enigma (1995), Arhanghelsk (Archangel, 1998), Pompei (Pompeii, 2003), trilogia Cicero — alcătuită din romanele Imperium (2006), Lustrum (2009) și Dictator (2015) —, Marioneta (The Ghost, 2007), ecranizat de Roman Polanski, Factorul groazei (The Fear Index, 2011), München (Munich, 2017) și V2 (2020). Cărțile sale au fost traduse în 40 de limbi și vândute în peste 10 milioane de exemplare. Este membru al Societății Regale de Literatură. Robert Harris locuiește în West Berkshire împreună cu soția sa, Gill Hornby.