Citește un fragment în avanpremieră din  „Femeile din umbră” de Kristin Hannah

Femeile din umbră, de Kristin Hannah este noua apariție editorială Litera, colecția Blue Moon. Cartea este disponibilă în librăriile din țară și pe litera.ro

Când tânăra Frances „Frankie“ McGrath, asistentă în devenire, aude aceste cuvinte neașteptate, are o revelație. Crescută pe idilica Coronado Island și ținută într-o bulă de către părinții ei conservatori, s-a mândrit întotdeauna că făcea ceea ce trebuia, că era o fată bună. Dar în 1965 lumea se schimbă, iar Frankie realizează dintr-odată că există o altă alegere pentru viața ei. Când fratele ei pleacă în războiul din Vietnam, ea se înrolează dintr-un impuls ca asistentă în armată, urmând calea lui.

Deoarece soldații trimiși în Vietnam sunt atât de tineri și neexperimentați, Frankie este copleșită de haosul și distrugerile provocate de război, cât și de trauma neașteptată a întoarcerii acasă într-o Americă schimbată și divizată din punct de vedere politic.

Romanul Femeile din umbră spune povestea unei femei plecate la război, dar aruncă o lumină asupra tuturor femeilor care și-au pus viețile în primejdie pentru a-i ajuta pe ceilalți. Femei ale căror sacrificii și implicare față de țara lor au fost mult prea des uitate. Un roman plin de conștientizări, de o frumusețe lirică, Femeile din umbră reprezintă povestea profund emoționantă, bine spusă, a unei eroine al cărei idealism extraordinar și al cărei curaj în fața pericolului definesc o întreagă generație.

CITEȘTE UN FRAGMENT ÎN TRADUCERE DE RALUCA CONȚIU

CAPITOLUL 1
Coronado Island, California, mai, 1966

Proprietatea McGrath, înconjurată de ziduri și de porți înalte, era o lume în sine, protejată și privată. În această seară, ferestrele cu muluri ale casei în stil Tudor străluceau în mijlocul peisajului luxuriant și atent aranjat. Coroanele palmierilor se legănau în bătaia vântului; pe suprafața piscinei pluteau lumânări, iar de crengile unui bătrân stejar de California atârnau lampioane aurii. Servitori în livrele negre se plimbau printre oaspeții bine îmbrăcați, cărând tăvi de argint pline cu pahare de șampanie, în timp ce un trio de jazz cânta într‑un colț.

Tânăra Frances Grace McGrath, de 20 de ani, știa ce se aștepta din partea ei în această seară. Trebuia să apară sub forma unei tinere foarte bine-‑crescute, zâmbitoare și pline de seninătate; orice emoție nepotrivită trebuia ascunsă și purtată în tăcere. Lecțiile pe care le primise Frankie acasă, la biserică și în cadrul Școlii pentru fete St. Bernadette îi instilaseră un puternic sentiment de bună-‑cuviință. Neliniștea care stăpânea țara în aceste zile, furia care erupea pe străzile orașelor și în campusurile universitare, reprezenta o lume străină și distantă pentru ea, la fel de greu de înțeles ca și conflictul din îndepărtatul Vietnam.Frankie se plimba printre oaspeți, sorbind dintr‑o coca‑cola rece ca gheața, încercând să zâmbească, oprindu‑se din când în când pentru a face conversație cu prietenii părinților ei, sperând că nu i se vedea îngrijorarea. În tot acest timp, privirea ei îicăuta fratele, care întârziase la propria petrecere.

Frankie își adora fratele mai mare, Finley. Fuseseră mereu inseparabili, o pereche de copii cu părul negru și ochi albaștri, cu o diferență de vârstă mai mică de doi ani între ei, care își petrecuseră lungile veri californiene nesupravegheați de adulți, plimbându‑se cu bicicletele de la un capăt la celălalt al adormitei Coronado Island, rareori ajungând acasă înainte de căderea nopții.

Dar acum el pleca într‑un loc în care ea nu‑l putea urma. Mugetul unui motor de mașină tulbură petrecerea liniștită; claxoanele sunară tare, într‑o succesiune rapidă. Frankie o văzu pe mama ei tresărind la auzul zgomotului. Bette McGrath ura orice era extravagant sau vulgar, și categoric nu era de părere că prezența cuiva trebuia anunțată prin claxoane.

Câteva momente mai târziu, Finley dădu buzna prin poarta din spate, cu frumoasa lui față roșie și cu o șuviță cârlionțată de păr negru atârnându‑i pe frunte. Prietenul lui cel mai bun, Rye Walsh, îl ținea cu brațul pe după mijloc, dar nici unul dintre ei nu părea prea sigur pe picioare. Pufniră în râsul caracteristic bețivilor, se susținură unul pe celălalt, în timp ce și mai mulți
dintre prietenii lor turmentați dădură năvală prin spatele lor.

Îmbrăcată impecabil într‑o rochie neagră, cu părul coafat într‑un coc regal, mama se îndreptă spre grupul de tineri care râdeau. Purta perlele pe care i le lăsase moștenire mama ei, un memento subtil al faptului că Bette McGrath fusese odată Bette Alexander, din ramura Alexanderilor din Newport Beach.

– Băieți, spuse ea, cu vocea modulată de anii de școală. Ce drăguț că ați ajuns în sfârșit!
Finley se îndepărtă nesigur de Rye, încercând să‑și îndrepte spatele.

Tatăl făcu un semn trupei, care se opri din cântat. Liniștea fu acoperită dintr‑odată de sunetele obișnuite din Coronado Island într‑o seară de primăvară – mugetul răgușit al oceanului, șoaptele palmierilor care se legănau deasupra, lătratul unui câine mai jos, pe stradă sau pe plajă. Tata se apropie în costumul său negru, făcut la comandă, cu o cămașă albă, apretată, și cravată neagră, ținând într‑o mână o țigară și un pahar cu cocktail Manhattan în cealaltă. Cu părul său negru tuns scurt și maxilarul pătrățos, arăta ca un fost boxer care reușise în viață și învățase să se îmbrace bine, ceea ce nu era foarte departe de adevăr. Chiar și în mijlocul acestei mulțimi de oameni frumoși și bine îmbrăcați, el și mama ieșeau în evidență, radiind succes. Ea provenea dintr‑o familie bogată și făcuse mereu parte din lumea bună; el urcase treptele scării sociale pe rând, ajungând să stea alături de ea, plin de încredere.
– Prieteni, membri ai familiei, proaspăt absolvenți, spuse tata cu vocea lui răsunătoare.

Când Frankie era mică, încă avea un ușor accent irlandez, pe care se străduise să‑l elimine. Se lăudase adesea cu istoria sa de imigrant, o poveste despre independență și muncă fără oprire. Rareori pomenea despre norocul și oportunitatea de a se căsători cu fiica șefului, dar toată lumea știa. Lumea mai știa și că, la moartea părinților mamei, tata le triplase averea cu zelul său imobiliar.

Își puse brațul în jurul umerilor zvelți ai soției sale și o trase cât de aproape îi permitea ea să o facă în public.
– Suntem recunoscători că ați venit să ne ajutați să ne luăm rămas‑bun de la fiul nostru, Finley. Tata zâmbi. Gata cu scosul pe cauțiune de la poliția din Coronado Island la 2.00 noaptea, după câte o cursă ridicolă cu mașinile.

Se auziră câteva râsete. Toată lumea cunoștea traseul sinuos pe care îl urmase Finley spre viața de adult. Încă de când își amintea, fusese băiatul de aur, un copil sălbatic, care putea înmuia cele mai împietrite inimi. Oamenii râdeau la glumele sale; fetele îl urmau peste tot. Toată lumea îl iubea pe Finley, dar majoritatea erau de acord că era o pacoste. Repetase clasa a
patra, mai mult din cauza comportamentului. Uneori era lipsit de respect în biserică, și‑i plăceau fetele cu fuste scurte, care aveau țigări în poșete.

Când râsul se stinse, tata continuă:
– Un toast pentru Finley și marea sa aventură. Suntem mândri de tine, fiule!
Servitorii apărură cu sticlele de Dom Pérignon și mai turnară șampanie; sunetul clinchetelor paharelor umplu aerul.
Oaspeții îl înconjurară pe Finley; bărbații îl felicitau, bătându‑l pe spate. Tinerele se înghesuiau pe lângă el, încercând
să‑i atragă atenția. Tata făcu un semn muzicanților, care începură din nou să cânte.
Simțindu‑se lăsată pe dinafară, Frankie se îndreptă spre casă, trecând pe lângă bucătăria mare, în care angajații trebăluiau de zor, așezând antreurile pe tăvi.

Se duse în biroul tatălui ei. În copilărie, acesta fusese locul ei preferat. Fotolii mari și confortabile din piele, taburete pentru picioare, doi pereți acoperiți cu rafturi cu cărți, un birou masiv. Aprinse lumina. Camera mirosea a piele veche și a țigări, cu o notă de after‑shave scump. Teancuri ordonate de autorizații de construcție și planuri arhitecturale erau aranjate frumos pe birou.

Un perete întreg al biroului era dedicat istoriei familiei lor. Erau acolo fotografii înrămate pe care mama și tata le moșteniseră de la părinții ei, și chiar câteva aduse de tată din Irlanda.
Era o fotografie a străbunicului McGrath, în uniformă de soldat, salutând aparatul de fotografiat. Alături de această fotografie, se afla medalia înrămată, pe care bunicul ei, Francis, o primise în Primul Război Mondial. Fotografia de la nunta părinților ei era poziționată între Inima Purpurie1 înrămată a bunicului ei, Alexander, și un articol de ziar cu fotografia vasului pe care servise, sosind în port, la sfârșitul războiului. Nu exista nici o fotografie cu tatăl ei în uniformă. Spre marea lui rușine, fusese clasificat drept 4‑F2 și descalificat din a îndeplini serviciul militar. Era ceva de care se plângea în privat doar familiei, dar numai atunci când bea. După război, îl convinsese pe bunicul Alexander să înceapă să construiască locuințe accesibile în San Diego pentru veteranii care reveneau acasă. Tata numea acest lucru contribuția sa la efortul pentru război, și avusese un succes spectaculos. În cadrul conversațiilor, era mereu atât de mândru de armată, încât, în timp, toată lumea din Coronado uitase că nu‑și satisfăcuse stagiul militar. Încă nu existau fotografii ale copiilor lui. Tatăl ei credea că fiecare trebuia să‑și câștige dreptul de a apărea pe acest perete.

CE SPUN CRITICII DESPRE FEMEILE DIN UMBRĂ

„Femeile din umbră este un exemplu de ficțiune istorică de cel mai înalt nivel. Atât de mișcătoare, de dureroasă, și totuși atât de plină de optimism. Bravo! Mi-au plăcut Privighetoarea și Cele patru vânturi, dar Femeile din umbră este favorita mea.“ Nicholas D. Kristof, câștigător al premiului Pulitzer

„Una dintre cele mai mari povestitoare ale vremurilor noastre, Kristin Hannah abordează unul dintre cele mai crude și înfiorătoare războaie ale secolului trecut: Războiul din Vietnam. Femeile din umbră dezvăluie contribuțiile semnificative și sacrificiile imense ale infirmierelor militare care au servit într-un război ai cărui decidenți au refuzat să recunoască chiar și faptul că ele au fost acolo. Poate că nimic nu poate aduce liniștea unei națiuni care încă se rușinează că și-a huiduit eroii care s-au întors din război, dar eroina, Frances McGrath, stârnește o compasiune profundă și lacrimi pentru fiecare soldat în parte – și mai ales pentru femeile din umbră, care s-au sacrificat atât de mult. Niciodată un roman de război nu s-a metamorfozat atât de profund într-o poveste a inimii umane.“ Delia Owens, autoarea bestsellerului Acolo unde cântă racii

„Un roman care uimește prin sacrificiu și înalță prin eroism… un omagiu important, întârziat, adus infirmierelor curajoase care au servit în Vietnam.“ Bonnie Garmus, autoarea romanului Lecții de chimie

DESPRE KRISTIN HANNAH

KRISTIN HANNAH a scris peste 20 de romane, printre acestea numărându-se bestsellerele Aleea cu licurici (Firefly Lane, 2008), carte vândută în 1,2 milioane de exemplare, Grădina de iarnă (Winter Garden, 2010), Privighetoarea (The Nightingale, 2015), roman tradus în 43 de limbi și vândut în 2 milioane de exemplare, și Un nou început (The Great Alone, 2018). Proaspăt ecranizată într-un serial de succes, Aleea cu licurici a devenit bestseller absolut în 2009, un roman esențial care a adus împreună femeile pentru o cauză comună, iar Privighetoarea a fost votată, în 2015, cea mai bună carte a anului de către Amazon, Buzzfeed, iTunes, Library Journal, The Wall Street Journal și The Week. În plus, romanul a câștigat Premiul Goodreads și People’s Choice Award. Înainte să se dedice în totalitate scrisului, Kristin a lucrat ca avocat. Locuiește în Pacific Northwest împreună cu soțul ei.