Citește un fragment în avanpremieră din „Între lumi“, de Marc Klein

Între lumi, de Marc Klein, a apărut la Editura Litera, în colecția „New Moon“.

O poveste sfâșietoare despre dragoste și pierdere – perfectă pentru fanii La cinci pași de tine.

După ce și-a petrecut o mare parte a copilăriei alături de diverși asistenți maternali, tânăra Tessa Jacobs, în vârstă de 17 ani, a ajuns să creadă că nu merită să fie iubită – nu de către părinții ei adoptivi și cu siguranță nu de careva de la școală.

Însă totul se schimbă după o întâlnire neașteptată cu Skylar, un elev în ultimul an de liceu dintr-un orășel apropiat, care este un romantic în adevăratul sens al cuvântului. Relația lor de prietenie se dezvoltă rapid, ajungând la genul de pasiune pe care o vedem adesea în filme. Pe măsură ce zidurile din jurul inimii ei se dărâmă, Tessa începe să creadă că, până la urmă, poate totuși este demnă de iubire.

Când tragedia lovește – neașteptat și dureros de crunt –, Tessa se trezește într-o rezervă de spital, incapabilă să își aducă aminte cum de a ajuns acolo. Apoi, află devastatoarea veste: Skylar a mu­rit în accidentul de mașină în care au fost implicați. În vreme ce Tessa caută răspunsuri, spiritul lui Skylar încearcă să o contacteze din lumea de dincolo. Disperată să îl mai vadă măcar o dată, Tessa duce o luptă contracronometru pentru a dezvălui adevărul șocant al relației lor – un adevăr ce ar putea duce la însăși viața de apoi.

Citește un fragment în traducere din limba engleză de Irina Fulger

C U  211  Z I L E  Î N A I N T E

Tessa simți zăpada înainte să deschidă ochii. O strălucire intensă, luminoasă îi străpungea pleoapele, îndemnând‑o să se smulgă de pe tărâmul viselor. Când în sfârșit se trezi, primul lucru pe care îl văzu fu lumina care se reflecta în „Peretele inspirației“, un colaj de cuvinte și fotografii pus pe tavanul camerei ei cu scopul unic de a o face să se simtă mai bine cu privire la propria viață. Erau amestecate acolo citate („Ocrotește‑ți bula“), mesaje care să îi amintească diverse chestii din viața de zi cu zi („Mai lasă internetul!“), fotografii artistice alb‑negru (lucrări de Robert Frank sau imagini cu străzile Parisului pe ploaie, făcute de Brassaï), chiar și câteva schițe pe care Tessa le făcuse înainte să descopere că adevăratul ei talent era fotografia.

Majoritatea adolescenților de 17 ani s‑ar bucura la vederea albului pufos de afară, pentru că asta însemna că se suspendau cursurile. Dar Tessa nu era asemenea celorlalți adolescenți de 17 ani. Pentru ea, școala era unica evadare de lângă străinii alături de care trăia.

Cu ani înainte, părinții ei adevărați dispăruseră fără urmă, unul după celălalt. Urmase un șir întreg de case temporare, unde trăise cu asistenți maternali. Unii erau mai de treabă ca alții, dar cele mai multe astfel de locuri fuseseră înspăimântătoare.

Mel și Vickie formau cel mai recent cuplu fără copii care o luase în grijă. Trecuse deja un an de atunci, și erau, fără doar și poate, cei mai buni de până acum. Dar, cu toate că de curând semnaseră actele pentru adopție, Tessa tot nu reușea să îi accepte în totalitate. Pentru asta era nevoie de încredere, iar ea nu prea reușea să se încreadă în nimeni. Tessa trase niște haine pe ea și își luă aparatul foto vintage, marca Minolta, care era în permanență pe lângă ea. Aproape că ajunsese la parterul casei, când simți aroma dulce venită dinspre bucătărie. Asta însemna că Vickie lucrase în tura de noapte și își pregătea micul dejun. Tessa era hotărâtă să treacă discret pe lângă bucătărie, ca să nu fie observată, dar era limpede că Vickie avea urechi bionice.

– Am făcut clătite! strigă Vickie.

Tessa o ignoră și continuă să se îndrepte spre hol. Își scoase geaca groasă din dulap. Atunci apăru Vickie, încă îmbrăcată în uniforma de dealer de la cazinou, cu vesta maro lucioasă încheiată bine peste piept.

– Pleci undeva? întrebă ea.

– Ies un pic să fac niște poze, zise Tessa îmbrăcându‑se.

– Chiar acum? Nici nu au luat zăpada de pe stradă. Tessa deschise ușa.

– Nu vreau să ratez lumina de dimineață.

– Când te întorci, poate facem un pic de documentare, ne uităm la ofertele facultăților.

– De ce? Vrei să te reîntorci la școală? o întrebă Tessa sarcastic.

– Serios, Tessa! Nu e niciodată prea devreme să‑ți depui solicitarea de bursă. Ai atât de mult potențial! N‑aș vrea să‑ți ratezi viitorul.

Oare ce anume o deranja pe Tessa așa mult la Vickie? Să fie stilul sufocant de prietenos? Disperarea jenantă de a forma o legătură mamă‑fiică? Poate era doar o chestiune de chimie, ca atunci când câinii sar unul la altul fără un motiv clar. Din fericire, Tessa descoperise că o replică bine aleasă era mereu cea mai bună cale de a o ține la distanță pe Vickie.

– Vickie, începi să semeni cu un magnet de frigider.

Vickie oftă și se întoarse tăcută în bucătărie. Tessa simți o împunsătură de vinovăție, dar nu suficientă cât să‑și ceară scuze.

Afară, aerul era tăios și nemișcat, iar cerul parcă inunda lumea cu o lumină pală. Tessa începu să hoinărească pe străzile uitate din Margate, micul oraș de la malul mării, unde locuia. Din iPhone îi răsuna în urechi lista ei preferată de piese indie, și, cu muzica ei și cu aparatul foto în mână, tot ce exista era lumea rectangulară din vizorul aparatului foto.

Făcu zeci de fotografii, dar se trezi fascinată în special de mașinile parcate pe aleile din fața caselor, acoperite de mormane de zăpadă care luaseră forma dunelor de nisip. De parcă Mama Natură își propusese să își șteargă dușmanii de pe fața pământului.

Continuă plimbarea prin zăpada care îi ajungea până la glezne și ajunse într‑un final pe plaja aflată la capăt de Douglas Avenue. Zona era învăluită în ceață, iar nisipul era acoperit de un strat imaculat și strălucitor de omăt. Tessa se simțea ca un astronaut pe o planetă îndepărtată, iar fiecare pas parcă strica perfecțiunea neatinsă a peisajului. Oriunde privea Tessa, vedea câte ceva ce voia să fotografieze. Valurile înspumate, cu vârfurile albe. Pontonul bătut de vânt, ploaie, apă și zăpadă care se întindea în ocean. Și un punct de observație al salvamarilor, cu stâlpii îngro‑ pați aproape până la jumătate în zăpadă.

Departe, spre mal, Tessa observă o siluetă singuratică materializându‑se din pătura de nea, ca fantoma unui marinar înecat care bântuia plaja. Nu reuși să distingă decât o șapcă de un portocaliu intens care se distingea în noianul de gri. Era un suflet plin de curaj, care, la fel ca ea, privea plaja părăsită drept o invitație de a se detașa de lume. Făcu o singură fotografie siluetei cu șapcă portocalie înainte ca aceasta să se piardă în ceață.

Te-ar mai putea interesa și:

Ce spun criticii despre Între lumi

„Această poveste și Marc au avut un impact atât de mare asupra mea! Cumva, inima mi se frângea și totodată mi se umplea de speranță în timp ce citeam cartea.“ (Joey King, eroina principală din filmul Între lumi)

Despre Marc Klein

Marc Klein este scenarist, regizor, producător și autor american, ale cărui povești de dragoste au încântat publicul din întreaga lume. Klein a urmat Tisch School of the Arts la Universitatea New York, unde a studiat regia și scenariul de film, după care s-a mutat în Los Angeles și și-a început cariera de scenarist.

În 2000 a vândut scenariul original pentru Serendipity (Noroc în dragoste), care a dus la un război al licitațiilor între cele mai mari studiouri de la Hollywood. Printre filmele la care a contribuit se numără A Good Year (Un an bun), Suburban Girl (Iubire ca la carte), Dear John (Dragul meu John), Safe Haven (Refugiu pentru viață) sau The Best of Me (Cel mai de preț cadou).