Justina Bandol în dialog cu Cristian Bădiliță despre volumul „Glafire. Teme fierbinți ale creștinismului“

Justina Bandol, redactor de carte și traducătoare, a vorbit cu scriitorul Cristian Bădiliță despre volumul Glafire. Teme fierbinți ale creștinismului, în curs de apariție la Editura Litera.

Justina Bandol: Scrieți de multă vreme studii erudite pe teme religioase, împletind cunoștințele profesionale cu fervoarea credinței. Subtitlul Glafirelor, publicate acum într-o a doua ediție, revizuită și adusă la zi, este „Teme fierbinți ale creștinismului“. Care credeți că este relevanța culturii religioase în lumea de azi? Dar în România?

Cristian Bădiliță: Cultura și religia sunt gemelare, încă din zorii umanității. În Franța, la Chauvet, s-a descoperit una dintre cele mai vechi grote cu picturi datând de acum 30 000 de ani. Jean Clottes, specialist în domeniu, vorbește despre natura șamanică, eminamente religioasă a desenelor și picturilor respective. Dacă scoatem elementul religios din Iliada și Odiseea, nu rămânem cu mai nimic. Astăzi, după circa două secole de războaie religioase (între protestanți și catolici) și alte două secole de secularizare (începând cu Revoluția Franceză), europenii au ajuns la un anumit echilibru. Statele moderne sunt, în general, deconfesionalizate. Asta nu înseamnă că religiosul a dispărut din fenomenul cultural. Așa ceva este imposibil, întrucât orice operă majoră de artă, chiar provocator antireligioasă, de pildă, filmul Calea Lactee a lui Luis Buñuel, are și o dimensiune implicit religioasă. Din păcate, constat și în Occident, dar mai ales în România, o erodare a culturii religioase, în primul rând creștine. Majoritatea românilor se declară credincioși, dar foarte puțini cunosc fundamentele religiei creștine; încă și mai puțini au citit textele sacre ale creștinismului. Pe acest fond de ignoranță se dezvoltă anumite complexe greu de controlat și care au efecte nocive asupra ansamblului societății. Creștinii sunt condamnați la cultură, tocmai pentru că au primit în dar un tezaur inestimabil de texte sacre, Vechiul și mai ales Noul Testament. Cultura nu este opțională pentru credincioșii creștini. Eu întâlnesc însă numai superstițioși analfabeți, dar hipervocali, care nu știu nici câte Evanghelii cuprinde Noul Testament. Ignoranța, dublată de nepăsare, duce direct la ideologie și fanatism. Zidurile de cărămidă contează, în România, mai mult decât omul interior.

Justina Bandol: Studiile despre Maria Magdalena și Iuda din cartea dumneavoastră vorbesc despre anumite tendințe „revizioniste“ în interpretarea acestor figuri biblice. S-a schimbat ceva de când le-ați scris?

Cristian Bădiliță: Acum douăzeci de ani a existat o tendință de reevaluare, cu substrat negustoresc, a celor două figuri majore din Noul Testament, plecând de la Evanghelia lui Iuda, recent editată, și de la o mai veche apocrifă a Mariei Magdalena, speculată tendențios de romancierul Dan Brown. Dintr-odată, Iuda a fost revelat ca un erou și convertita din Magdala a devenit chiar… soția secretă a lui Isus. Au urmat însă reacțiile specialiștilor. Cele două studii din Glafire se înscriu în campania de asanare de după 2005. Datorită acestei reacții prompte și bine orchestrate din partea bibliștilor și patrologilor de meserie, avalanșa de amatorism ficțional s-a mai potolit. Dosarele celor două subiecte rămân aceleași. Cine dorește să se informeze la sursă și cu folos le poate parcurge în volumul Glafire.

Justina Bandol: Ultimul studiu din Glafire face o scurtă istorie a mișcărilor novatoare din catolicismul secolului XX. Astăzi care sunt subiectele „fierbinți“ care frământă lumea Bisericii?

Cristian Bădiliță: Biserica lui Isus Hristos a trecut din criză în criză încă de la Cincizecime, momentul întemeierii ei „oficiale“. Creștinismul e o religie vulcanică prin esență. Se uită că mesajul prim al lui Isus a fost unul apocaliptic, de revelație a Împărăției cerurilor, și eshatologic, de sfârșit de lume. Așadar un mesaj nu fierbinte, ci de-a dreptul incandescent. Isus n-a predicat liniștea și pacea, confortul și vacanța, ci agonia, lupta cu sine și cu răul din lume. El s-a întrupat în istorie, în Timp, și prin Întrupare istoria a devenit loc teofanic. Nu întâmplător Occidentul a preluat cârma istoriei. Occidentul a înțeles și a urmat mesajul Întrupării lui Isus. Temele fierbinți sunt numeroase. Pentru bisericile naționalist-ortodoxe, ieșirea din paradigma nocivă a secolului al XIX-lea (naționalism și segregare) și redescoperirea universalității Bisericii lui Isus. Apoi, unificarea datei pascale. Nu se poate continua în scenariul schizoid de acum. E o chestiune de bun-simț. Nu poți funcționa tot anul după calendarul, corect, gregorian și o dată pe an, de Paște, după cel de acum două mii de ani, depășit din punct de vedere astronomic. Data Paștelui a fost subiect de controversă încă din secolul al II-lea. Nu e o dogmă. Se poate rectifica atunci când e cazul. Iar Paștele tuturor creștinilor de pe planetă trebuie să fie UNUL. Isus nu a înviat de două ori. Scriu aceste banalități de aproape trei decenii. Aproape fără efect.

Justina Bandol: Ați coordonat traducerea Septuagintei, ați tradus dumneavoastră înșivă Evangheliile, texte apocrife, ați scris numeroase studii de patristică și biblistică. Care este demersul dumneavoastră fundamental? În ce fel de efort profesional și personal se încadrează aceste realizări remarcabile pentru cultura română (și nu numai)?

Cristian Bădiliță: Am trăit douăzeci de ani mizeria, minciuna și prostia comunistă. Am făcut o Revoluție și o Piață a Universității nu în fața televizorului, ci „pe teren“. În 1989 am început să respir. Și nu voi da nimănui voie să-mi pună din nou masca pe figură. Adevărul, autenticul sunt lucruri fără de care niciun om nu poate viețui. De aici pleacă totul. Credincios fiind – nu de când „s-a dat voie“, ci încă din adolescența „utecistă“ –, am căutat să mă perfecționez. Noul Testament n-a fost scris în românește, la Botoșani. Părinții Bisericii au scris în greacă și în latină. Am pus creierul la treabă și am învățat greaca și latina. Edițiile Noului Testament n-au fost produse de BOR, ci de mari savanți occidentali. Am ținut să studiez cu cei mai buni savanți occidentali, nu cu urmașii lui Marina sau Teoctist. Trăim o singură dată pe această lume. De ce să ne irosim viața cu fleacuri și improvizații? Nimeni nu ne mai obligă acum să fim proști sau inculți. Doar dacă asta ne dorim. Din păcate, instituțiile românești, spre deosebire de cele franceze, germane, spaniole, departe de a susține adevăratele valori, cel mai adesea le ignoră. La un moment dat, directorul unei biblioteci județene mă întreba, superior și aferat, cu ce mă ocup. Avea patruzeci de titluri ale mele în bibliotecă! Ocupația lui era să-și pună termopane la birou, nu să cunoască autorii români de substanță. În Franța, directorul Beauchesne, una dintre cele mai importante edituri religioase de pe continent, a pus mâna pe telefon și m-a sunat la o săptămână după ce mi-am susținut doctoratul la Sorbona, pentru a-mi publica teza. În România nici măcar nu ți se răspunde la oferte. Eu mi-am pus pielea la bătaie, în 1989 și 1990, pentru România. Am dobândit o competență pentru cultura română. De ce în propria mea țară sunt șomer? Nu m-aș revolta dacă aș vedea vreun competent în fruntea instituțiilor culturale românești, dar nu-l găsesc. De treizeci de ani îl caut și nu-l găsesc.

Justina Bandol: O parte din studiile cuprinse în Glafire au o latură eseistică mai pronunțată, altele sunt mai tehnice. Sunteți nu doar cercetător, ci și poet (ați dat de curând, de pildă, la iveală o traducere în proză ritmată a Infernului dantesc), autor de jurnale și cărți intens personale, ați ținut numeroase prelegeri și întâlniri cu publicul. Care este relația dumneavoastră cu cititorul? Cum variază ea în funcție de tipul de text pe care îl scrieți?

Cristian Bădiliță: Sunt naturaliter democrat, ecologist și iubitor de sex frumos. Nu am nevoie de stimulente ideologice. Dar sunt un democrat elitist (nu poți vorbi despre Origen sau Grigore de Nyssa pe stadion, în fața unui public din Țiganiada), un ecologist cu mașină și electricitate (așadar moderat și realist) și iubitor de sex frumos și deștept. Nuanțele sunt capitale. Cititorii mei sunt oameni care-și iubesc timpul și creierul. Eu public nu pentru CV, ci pentru a-i lămuri pe cititori asupra unor chestiuni care-i interesează sau pentru a le stimula afectivitatea, prin poezie. Inclusiv Jurnalele au o dimensiune pedagogică. Atunci când vorbești în fața unui public de specialiști la universitățile din Roma, Paris, Torino etc., știi că trebuie să aduci informații noi, inedite despre un anumit subiect. De partea cealaltă, publicul larg are nevoie de claritate și certitudine. Dintotdeauna am încercat să combin exigența științifică și accesibilitatea prezentării. Aici m-a ajutat darul scriitoricesc. Un specialist care scrie doar pentru specialiști nu e foarte util societății. Un specialist trebuie să facă efortul de a se adresa publicului într-un limbaj clar, accesibil. Dar fără a pica în vulgarizare ieftină.

Despre volumul Glafire de Cristian Bădiliță

Cristian Bădiliță încântă și descântă texte vechi, explică universuri uitate și sesizează întotdeauna esențele tari, ivite de dincolo de contingent și atinse de transcendent. Scrisul său surprinde și tulbură, pentru că el curge din talent frust, erudiție desăvârșită și acribie neegalată astăzi, centrate pe creștinismul timpuriu și Părinții Bisericii, pe toată aura ziditoare a credinței. (Ioan-Aurel Pop)

„Glafirele“ sunt lucrări făcute cu migală și răbdare, „încrustări“ rafinate în metal sau în piatră. Atunci când „materia primă“ a artizanului este Sfânta Scriptură, „glafirele“ devin încrustații în însuși trupul Cuvântului divin, mărturisiri de credință „tăiate“ în fila de hârtie cu instrumentele oferite de fiecare epocă în parte. Autorul acestui volum combină analiza filologică și perspectiva istorică cu dezideratul teologic.

Temele abordate sunt de o fierbinte actualitate, dar ele capătă sens printr-o oglindire permanentă și riguroasă în Tradiția creștină a primului mileniu.

• Maria Magdalena de la Dan Brown la Evanghelii și retur
• Iuda Iscariotul între damnare și mântuire. Portrete ale celui de-al doisprezecelea ucenic de-a lungul istoriei
• Păcatul împotriva Duhului Sfânt: incursiune biblică și patristică
• Ce pierdem ignorând literatura apocrifă?
• Călătorii apocaliptice în jurul insulei Patmos
• Mitul îngerilor căzuți
• Traducerea Septuagintei în românește
• Dumitru Stăniloae, afinitățile și idiosincraziile sale patristice
• Teologie și patristică în catolicismul secolului XX: pagini din jurnalul intim al Bisericii, când nu mai avea șaptesprezece ani

Despre Cristian Bădiliță

Cristian Bădiliță (n. 1968) este scriitor și istoric al creştinismului timpuriu. Doctor al Universităţii Paris IV-Sorbona cu teza Metamorfozele Anticristului la Părinţii Bisericii (Premiul Solomon Reinach al Asociaţiei Eleniştilor din Franţa). Studii la Seminarul Conciliar din Madrid; Şcoala Normală din Pisa; Fellow la Institutul de Ştiinţe Religioase din Trento (2002–2005) ş.a.

A coordonat traducerea comentată a Septuagintei în cadrul New Europe College (8 volume). Realizează o traducere comentată a Noului Testament (6 volume apărute). A inițiat și coordonează Colecția Mica Romă XXI la Editura Vremea.

A publicat peste 70 de volume (eseuri, studii, poezie, jurnale, traduceri comentate din greaca veche şi latină etc.). Publicaţii recente: Faptele apostolilor (Vremea, 2017); Adulmecări (Libris, 2018); Iluminișuri. Despre martiri, katechoni, erezii (Vremea, 2020); Un Pateric al anarhismului creștin de dreapta (Vremea, 2020).

Despre Justina Bandol

Justina Bandol (n. 1971) este redactor de carte și traducător. A redactat primele trei volume din Lupta mea de Karl Ove Knausgård și i-a tradus tetralogia anotimpurilor. Este îndrăgostită de literatură, de istorie și de natură.