- 30%
- 30%

În umbra lui Kissinger. Moştenirea celui mai controversat om de stat al Americii
Reducere 30%
Versiuni disponibile
„Kronika“ este colecția în care umanitatea este reconstruită prin cărți care ne ajută să pătrundem în culisele celor mai interesante evenimente politice, sociale sau financiare de ieri şi de astăzi.
Pentru a înțelege criza Americii contemporane – războaiele fără sfârșit purtate peste granițe și polarizarea politică din această țară –, trebuie să îl înțelegem pe Henry Kissinger, argumentează cunoscutul istoric Greg Grandin. Pornind de la lucrări semnate de Kissinger, precum și de la înregistrări secrete și documente de stat, multe dintre ele recent declasificate, autorul arată cum cel mai important consilier de politică externă al lui Nixon a pus umărul la reînvierea unei versiuni militarizate a excepționalismului american centrat pe o președinție imperialistă – chiar în timp ce prezida peste înfrângerea din Vietnam și peste un război dezastruos, secret și ilegal în Cambodgia. Crezând că realitatea poate fi supusă prin puterea voinței sale, că intuiția este mai importantă în stabilirea politicii decât faptele reale și promițând că greșelile trecutului nu vor fi niciodată un obstacol în calea acțiunilor îndrăznețe viitoare, Kissinger a pregătit terenul pentru ascensiunea idealiștilor neoconservatori care au târât America în războaiele lipsite de sens din Afganistan și Irak. Grandin reușește mai mult decât o simplă relatare concentrată fie asupra crimelor, fie asupra realizărilor lui Kissinger, oferind o interpretare nouă și convingătoare a influenței încă actuale a acestuia cu privire la modul în care Statele Unite își văd rolul în lumea de azi.
„O analiză detaliată a politicii externe americane în umbra lui Kissinger până în zilele noastre.“ - Kirkus Review








De același autor
Vezi toateProdusul a fost adaugat in cos cu succes
Continua cumparaturile
Din aceeasi categorie
Vezi toateCrestinismul. Istoria unei idei si a modului in care aceasta ne-a modelat lumea
Tom Holland
Eroi ai istoriei. O scurta istorie a civilizatiei din vremurile stravechi pana in zorii epocii moderne
Will Durant
Oamenii lui Putin. Cum a recuperat KGB-ul Rusia si apoi a atacat Occidentul
Catherine Belton
Alexandru cel Mare
Robin Lane Fox
Civilizatia clasica. O istorie in zece capitole
Nigel Spivey
Visul imperial. Ascensiunea si caderea puterilor globale, 1400-2000
John Darwin
Hitler si teoriile conspiratiei. Al Treilea Reich si imaginatia paranoida
Richard J. Evans
Ultimul cuvant. Retraind fenomenul Pitesti
Alin Mureșan
Amurgul democratiei. Seducatoarea atractie a autoritarismului
Anne Applebaum
Neveste de nazisti. Femeile din elita Germaniei lui Hitler
James Wyllie
Nebunie si glorie. America, Rusia si Razboiul Politic 1945-2020
Tim Weiner
Concilierea cu Hitler
Tim Bouverie
100 de batalii din istoria romanilor
Petre Otu
Iugoslavia. Pace, razboi si disolutie
Noam Chomsky
O istorie politica a lumii. Trei mii de ani de razboi si pace
Jonathan Holslag
Elena Ceausescu sau Anatomia unei Dictaturi de Familie
Cosmin Popa
Capital si ideologie
Thomas Piketty
365 de zile care au marcat istoria omenirii
William B. Marsh, Bruce R. Carrick
Problema Basarabiei in relatiile romano-sovietice (1918-2018)
Florin‑Răzvan Mihai, Vasile Buga
Un spion desavarsit
Owen Matthews
Furtuna de dinaintea linistii
George Friedman
Baiatul care l-a urmat pe tatal sau la Auschwitz
Jeremy Dronfield
Ialta. Pretul pacii
Serhii M. Plohii (Serhii Plokhy)
Epoca zidurilor. Cum schimbă lumea barierele dintre națiuni
Tim Marshall
Scurtă istorie a Europei de la Pericle la Putin
Simon Jenkins
Viitorul războiului
Lawrence Freedman