Obezitatea la copii. Metode de prevenire și tratament
Estimare livrare: 12.12.2024
Versiuni disponibile
În ultimii patruzeci de ani, procentul de copii obezi a crescut de cinci ori în țările occidentale. În Statele Unite se dublează la fiecare cinci ani. și în țara noastră, statisticile privind obezitatea la copii sunt din ce în ce mai îngrijorătoare, România clasându-se pe locul al treilea în Europa din punct de vedere al numărului de copii obezi.
Printre factorii favorizanți ai obezității a fost desemnată mai întâi ereditatea. A fost acuzat și un consum caloric excesiv. Dar toate cercetările demonstrează totuși că aporturile energetice nu au încetat să scadă până în punctul de a fi astăzi inferioare minimelor recomandări. Apoi, țapul ispășitor al specialiștilor a devenit sedentarismul și timpul petrecut în fața televizorului sau a calculatorului. Diferența energetică este totuși nesemnificativă.
Michel Montignac explică în cartea de față de ce nutriționiștii s-au înșelat. Demonstrează cum predispoziția pentru obezitate apare încă din timpul sarcinii și dezvoltă apoi adevărate rădăcini din cauza unei succesiuni de alegeri alimentare greșite. Expunându-și în mod științific demonstrația, autorul arată care este adevărata cauză a obezității infantile: natura perfidă a alimentației industriale. El acuză în același timp excesul de proteine din laptele de vacă și abuzul de alimente cu indice glicemic ridicat, care generează hiperinsulinismul, dereglarea metabolică ce se află la baza obezității.
După ce vor citi această carte, părinții vor înțelege în fine importanța capitală a alegerilor alimentare pentru copiii lor. și dacă aceștia din urmă sunt deja supraponderali, își vor recăpăta speranța descoperind că obezitatea este reversibilă, indiferent de vârsta sau de sexul copilului. Este suficient să se facă alegerile potrivite.