Bedros Horasangian despre Ceaikovski și Brâncuși

Viețile oamenilor de tot felul

Am fost și am rămas un mare cititor de biografii. Mi-a plăcut, îmi place și azi. Viețile oamenilor de tot felul, fericiți și nu prea, care nu au cum să nu te intereseze, să-ți stârnească măcar o minimă curiozitate. Ce-a făcut, ce-a învârtit – dar câte nu i se pot întâmpla fiecăruia dintre noi!

Că sunt artiști de geniu, filosofi – precum Kant, despre care toată lumea știe că ieșea la plimbare fix la ora 18.00, chiar dacă puțini au avut răbdare să-și vâre nasul prin cărțile lui savante –, sportivi, oameni de cultură sau ticăloși ca Hitler și Stalin, cărțile despre ei se vând ca pâinea caldă, chiar dacă nutriționiștii de azi – adevărate cobe pentru toată lumea – ne îndeamnă să renunțăm la tot ce conține gluten, lipide și mai știu eu ce năzdrăvănii chimice – avem deja capul plin de nitrați și combinații care nu ne folosesc la nimic dacă suntem mereu supărați, iritați, nervoși și nemulțumiți în fel și chip. Generali și împărați deopotrivă, precum Napoleon I (cei din generația mea au citit cu toții monografia lui Tarle, un istoric rus cu nume nerusesc, despre cum a fost împănată societatea rusă cu fel de fel de europeni aduși de Petru I și Ecaterina cea Mare să modernizeze o Rusie care a rămas și azi, din păcate, ea însăși), sau oameni de stat – și tot așa, simpli necunoscuți, faimoșii Ivan Ilici sau Meursault-ul lui Camus, ficțiuni reale, dacă putem accepta o mică licență de imaginație, care ajung peste noapte personaje (i)reale, ultracunoscute. Cum s-a întâmplat de-adevăratelea și cu neozeelandezul Edmund Hillary și șerpașul nepalez Tenzing Norgay, doi alpiniști care au urcat pe Everest / Chomolungma, cel mai înalt vârf (8 848 de metri, dar cică mereu crește cu câte puțin, tot cică, azi ar avea 8 888, zic savanții care le știu pe toate la virgulă) din masivul Himalaya, pentru prima dată prin anii ’50.

Citește și: Bedros Horasangian despre „Civilizația clasică. O istorie în zece capitole“ de Nigel Spivey

Un debut incitant de serie

Și tot așa, am citit despre viața lui Beethoven – eram copil când încă erau la modă biografiile romanțate ale lui Romain Rolland –, Mozart, Chopin, Ceaikovski, Șostakovici (ei, da, dincolo de glumițele pe seama lui, rămâne un uriaș compozitor, pe cât de ticăloși s-au dovedit Stalin și Putin) – biografii de muzicieni care apăreau la o editură specializată, Editura Muzicală, ce există și azi. Doar că situația pe piața editorială s-a schimbat abrupt, și cărțile despre viețile muzicienilor / artiștilor apar unde și când nu te aștepți. Ideea principală ar fi că mai multe timide încercări de după 1989 au dat greș, câteva încercări meritorii cu cărți despre muzică, biografii de muzicieni / artiști nu au prea avut căutare – explicațiile le avem la îndemână – și, după câteva apariții cu titluri incitante, pentru că nu s-au găsit mușterii, s-a renunțat. Îmi doresc din toată inima ca noua bună intenție a unei prestigioase edituri – Litera, în cazul de față – să meargă cu folos înainte, după spectaculosul debut cu două incitante biografii.

P(iotr) I(lici) Ceaikovski și Constantin Brâncuși sunt două nume grele ale culturii universale. Un rus sadea și un român neaoș deopotrivă. Un muzician de geniu și un sculptor de geniu. Unul a iubit arta sunetelor și băieții, celălalt a fost atras doar de conținutul imaterial al formelor, a fost pasionat doar de artă și femei. Nu că ar fi foarte important, destule detalii biografice apar tocmai când ne așteptăm mai puțin, dar așa le-a fost dat. Au trăit în epoci apropiate în timp (Ceaikovski între 1840 și 1893, Brâncuși între 1876 și 1957), dar extrem de depărtate ca medii social-politice, cu toate răsucirile istorice care au însoțit viața fiecăruia dintre ei. Greu de făcut comparații, de găsit paralele, de iscat similitudini între doi artiști de facturi cu totul diferite. Doar succesul mondial și așezarea lor în galeria marilor artiști ai lumii îi pot pune discret unul lângă altul. Hazardul – sau Dumnezeu și niscaiva socoteli editoriale și de marketing (de ce nu?) – face ca două excelente monografii dedicate lui Ceaikovski și Brâncuși să apară concomitent.

Ceaikovski

Într-o serie intitulată „Mari personalități“– un proiect nou și binevenit, am putea spune despre inițiativa editorială care nu știm ce va cuprinde, dar începe bine – apare volumul semnat de Philip Ross Bullock (prof de literatură și muzică rusă la Wadham College, Oxford – o fi rudă cu actrița Sandra Bullock, pe care o apreciem în grad înalt?) și intitulat, simplu, ce mai tura-vura, Ceaikovski (Editura Litera, 2022, traducere din limba engleză de Cornelia Dumitru). O abordare mai relaxată a existenței lui Ceaikovski, o încercare de a pune în acord viața privată cu vasta lui operă. Citim despre posteritatea și succesul creațiilor compozitorului rus, situat pe orbita europeană a culturii ruse, cu toate antenele întinse spre o Franță și o Germanie care l-au asimilat la fel de generos precum faimoasa contesă-sponsoriță von Meck. O prietenie de-o viață, fără să se întâlnească nicicând.

Până s-a stricat jucăria – și abia acum aflăm și de escapadele amoroase ale lui Piotr Ilici, nu chiar ieșite din comun, dar blamate cel puțin la suprafața mentalului colectiv. Atunci mai mult, azi de acceptat. Așa cum au pățit Oscar Wilde sau Rimbaud, dar au ieșit basma curată Freddie Mercury și Elton John. Ceaikovski a fost totuși ferit de măsuri punitive îndreptate împotriva preferințelor sale sexuale. Știm bine că ce este admis azi sub culorile curcubeului era bine pitit în societățile de acum peste o sută de ani, cel puțin de formă și de ochii lumii. „Au influențat toate acestea creația lui Ceaikovski?“ ne putem întreba azi. „Și da, și nu“, ar veni un răspuns acolo unde nici cei mai competenți biografi ai lui Proust nu se hazardează să dea verdicte.

Brâncuși

Cartea despre Brâncuși (Editura Litera, 2022, traducere din limba engleză de aceeași Cornelia Dumitru) nu este mai puțin interesantă. Știm – de multe ori superficial și din clișeele care au tot circulat pe seama sculptorului român – câte ceva din viața unui artist nu ușor de definit și de prins într-o formulă atotcuprinzătoare. Ca și opera lui, mai ales cea de maturitate și senectute, vastă, diversă, rămasă în marea ei parte – nu mai repetăm de ce și cine se face responsabil / vinovat – pe meleaguri străine. Despre care, cu multă abilitate, Sanda Miller – un nume mai puțin cunoscut la noi, dar, iată, care se dovedește o bună analistă a operei lui Brâncuși – aduce noi date, informații și interpretări documentare. Utilizând noi surse ce au tot apărut în ultimele decenii, note manuscrise ale lui Brâncuși însuși. Aflat mereu acasă la el, că este vorba de iubirile lui pariziene sau de colecționarii americani, care s-au tot agitat pentru el. Cu felul lui de-a fi, acasă peste tot – dacă putem spune așa ceva despre o Franță și un Paris îngăduitoare și bune gazde năzurosului artist. (Vreo doi ani din viață a fost chiar vecin cu Theodor Pallady, în Place Dauphine, dar s-au ignorat reciproc.)

Viața unui Brâncuși care e mereu consecvent cu el însuși, pe măsură ce se înșurubează bine pe firul artei moderne, unde își face loc singur, este repovestită cu farmec, dar abordând și mult-puțina bibliografie românească și internațională – de la studiile lui G.V. Paleolog, Ionel Jianu și Carola Giedion-Welcker la Barbu Brezianu, Radu Varia și Doina Lemny, care la rândul ei a adus o contribuție majoră, mai ales în ultimii ani, la promovarea moștenirii brâncușiene prin lume. Notele – substanțiale – și bibliografia selectivă – cu numeroase trimiteri la lucrări mai puțin circulate în spațiul românesc – completează, alături de câteva inedite credite fotografice, imaginea de ansamblu a unui Brâncuși care merită redescoperit. Mai ales că acum se circulă ușor: la Paris – cu donația de la Muzeul Național de Artă – și Philadelphia – unde găsim o sală întreagă cu 12 lucrări ale lui din faimoasa colecție Arenson – putem vedea lucrări originale, nu doar albume. Sanda Miller se dovedește o remarcabilă cercetătoare, cum spuneam, stabilită în Marea Britanie, cu stagii prelungite la prestigiosul Courtauld Institute etc., care narează pe un ton relaxat, fără note stridente sau interpretări critice, viața unui artist de excepție și secvențe ale unui prestigiu postum pe care Brâncuși l-a amplificat cu fiecare deceniu din secolul nu demult încheiat.

Te-ar mai putea interesa și:

Despre Philip Ross Bullock

Philip Ross Bullock este profesor de literatură și muzică rusă la Wadham College din cadrul Universității Oxford.

Despre Sanda Miller

Sanda Miller este conferențiar în domeniul modei și al culturii la Universitatea Solent din Southampton, Marea Britanie, și specialistă în opera lui Brâncuși.

Despre Bedros Horasangian

Bedros Horasangian este fiul lui Ovanes Horasangian, inginer, și al Nadiei Horasangian. După absolvirea Liceului „Spiru Haret” (1965), urmează Facultatea de Echipament Tehnic a Institului Politehnic din București (1965-1970). Începe să lucreze ca inginer, dar renunță pentru a se dedica scrisului. Colaborează la revistele România literară, Tribuna, Viața românească, Observator cultural. A fost atașat cultural la Ambasada României în Grecia (1997-2000) și director al Centrului Cultural Român din New York (2002-2004). Debutul literar în 1984 cu două volume de povestiri: Curcubeul de la miezul nopții și Închiderea ediției.