Citește un fragment în avanpremieră din „Apeirogon” de Colum McCann

Apeirogon de Colum McCann a apărut la Editura Litera în colecția „Clasici contemporani”. În acest roman ambițios – numit după un poligon cu un număr infinit de laturi –, Colum McCann străbate secole și continente, țesând din materia timpului, a artei, istoriei, naturii și politicii o tapiserie de emoții și sentimente – prietenie, dragoste, pierdere și apartenență.

DESPRE APEIROGON DE COLUM MCCANN

Rami Elhanan și Bassam Aramin trăiesc aproape unul de celălalt și totuși sunt complet diferiți. Rami e israelian, Bassam e palestinian. Plăcuța de înmatriculare a lui Rami e galbenă, a lui Bassam e verde. Rami face cincisprezece minute cu mașina până în Cisiordania. Același drum îi ia lui Bassam o oră și jumătate.

Amândoii și-au pierdut fiicele. Smadar, fata de treisprezece ani a lui Rami, a fost ucisă într-un atentat sinucigaș în timp ce se ducea să-și cumpere cărți împreună cu prietenele ei. Abir, fiica lui Bassam, în vârstă de zece ani, a fost ucisă în fața școlii, cu un glonț de cauciuc, de un membru al poliției de frontieră. În buzunar avea o brățară de dropsuri pe care nu apucase să le mănânce.

Rami și Bassam au fost crescuți să se urască unul pe celălalt. Și totuși devin cei mai buni prieteni.

Muzical, plin de forță și totuși delicat, Apeirogon este romanul vremurilor noastre.

Citește un fragment în avanpremieră în traducere din limba engleză de Bogdan Perdivară

1

Dealurile Ierusalimului sunt îmbăiate în ceață. Rami parcurge din memorie o porțiune dreaptă și calculează unghiul următorului viraj. La șaizeci și șapte de ani, se ghemuiește pe motocicletă cu spinarea arcuită. Are un combinezon căptușit și casca bine închisă. Motocicleta e japoneză, de 750 de centimetri cubi. O mașinărie agilă pentru un bărbat de vârsta lui.

Rami, chiar și pe vreme urâtă, își muncește motocicleta. Virează brusc la dreapta, către grădini, unde ceața se ridică dezvăluind întunericul. Corpus separatum. Schimbă viteza și trece în goană pe lângă un punct de pază militar. Becurile cu vapori de sodiu par să aibă, în lumina dimineții, contururi incerte. Un stol mic de păsări întunecă momentan portocaliul.

La poalele dealului, drumul se afundă în altă curbă ascunsă de ceață. Trece în viteza a doua, eliberează ambreiajul, virează lin și revine într-a treia. Șoseaua Numărul Unu e în susul ruinelor din Qalunya: o istorie întreagă e îngrămădită aici. Încetinește la capătul rampei și o apucă pe banda interioară a șoselei, trecând de panourile indicând drumul spre Orașul Vechi, spre Giv’at Ram. Autostrada e plină de dârele ca de trasoare ale farurilor matinale.

Se apleacă spre stânga și se căznește, ca un somon contra curentului, să pătrundă pe banda mai rapidă, spre tuneluri, către Bariera de Separare și orașul Beit Jala. Două răspunsuri dintr-o singură zvâcnire: Gilo pe o parte, Betleem pe cealaltă.

Aici, geografia e totul.

2

DRUMUL ACESTA DUCE CĂTRE ZONA „A“ SUB CONTROLUL AUTORITĂȚII PALESTINIENE

INTRAREA CETĂȚENILOR ISRAELIENI INTERZISĂ

VĂ PUNEȚI VIAȚA ÎN PERICOL ȘI ÎNCĂLCAȚI LEGEA ISRAELIANĂ

3

Cinci sute de milioane de păsări se arcuiesc, an de an, prin văzduhul de peste dealurile din Beit Jala. Se deplasează după străvechile orânduiri ale speciei lor: pupeze, mierle, muscari, canari, cuci, grauri, sfrâncioci, sitari, pietrari, fluierari, păsări-nectar, drepnele, vrăbii, cărăuși de noapte, bufnițe, pescăruși, șoimi, vulturi, ereți, cocori, șorecari, becaține, pelicani, flamingi, berze, nagâți, vulturi-grifon, prigorii, gaițe, turturele, silvii-de-câmpie, codobaturi galbene, pitulici, pițigoi, buhai-de-baltă.

E a doua super-autostradă a migrației din lume, ca nivel de aglomerație: cel puțin patru sute de specii diferite de păsări se ridică torențial, luând în stăpânire diferite paliere ale cerului. V-uri lungi, cloncănitoare. Călători singuratici levitând la firul ierbii.

An de an, peisaje noi se ivesc dedesubt: așezări israeliene, blocuri de apartamente palestiniene, grădini pe terase, barăci, bariere, puncte de control rutier.

Unele păsări migrează pe timp de noapte ca să evite prădătorii și zboară urmându-și modelele siderale, eliptice de la viteză, devorându-și în zbor propriii mușchi și intestine. Altele o pornesc peste zi, ca să profite de curenții ascendenți, de vântul cald care le înalță aripile, permițându-le să planeze.

Când și când, stoluri întregi astupă soarele și îmbracă în umbre Beit Jala: câmpiile, terasele abrupte, pâlcurile de măslini din marginea orașului. Întinde-te pe spate în via mănăstirii din Cremisan, în orice moment al zilei, și o să vezi deasupra păsările, călătorind în șiraguri gălăgioase.

Poposesc pe copaci, pe stâlpi de telegraf, pe cabluri electrice, pe turnuri de apă, ba chiar și pe buza Zidului, unde sunt câteodată luate la țintă de tineri prăștieri.

4

În vechime, praștiile erau făcute dintr-o găoace din piele de vacă, mare cât un petic pentru ochi, înțesată cu găurele și prinsă cu șnururi de piele în laturi. Praștiile erau folosite de ciobani ca să sperie răpitorii și să-i îndepărteze de turmele cu care umblau din loc în loc.

Locașul pentru piatră era ținut în mâna stângă a păstorului, iar șnururile, în dreapta. Ca să poată fi folosită cu precizie, praștia necesita un exercițiu îndelungat. După ce așeza proiectilul, prăștierul apuca bine șnururile. Învârtea sălbatic praștia deasupra capului, de câteva ori, așteptând momentul natural al eliberării.

CE SPUN CRITICII DESPRE ROMANUL APEIROGON, APĂRUT LA EDITURA LITERA

„McCann face o echilibristică perfectă între viață și artă; scriind cu un lirism și o empatie extraordinare, surprinde modul în care se propagă atât efectele violenței și ale durerii, cât și frumusețea și puterea miraculoasă a prieteniei și a iubirii, a curajului și a adevărului.“ (Booklist)

„Un apeirogon este un poligon cu un număr infinit de laturi – iar cartea transcendentă a lui Colum McCann este plină de sute de segmente emoționale care îndeamnă la reflecție. McCann transformă aceste realități crude în ficțiune captivantă, și o face cu o imensă forță poetică.“ (Independent)

„Orbitor… hipnotic… sfâșietor și fascinant… Pe lângă strălucirea caleidoscopică a narațiunii, avem de-a face și cu o poveste profund umană.“ (San Francisco Chronicle)

Despre Colum McCann

Colum McCanns-a născut în Dublin și a studiat jurnalismul. Este autorul romanelor Songdogs (1995), This Side of Brightness (1998), Dansatorul (Dancer, 2003), Zoli (2006), Goana nebună a lumii (Let the Great World Spin, 2009), Transatlantic (TransAtlantic, 2013) și Apeirogon (2020). A mai scris trei cărți de povestiri bine primite de critică și un volum de nonficțiune intitulat Letters to a Young Writer (2017). Lucrările i-au fost publicate în peste patruzeci de limbi. A primit multe distincții internaționale, printre care National Book Award, International IMPAC Dublin Literary Award, o bursă Guggenheim, Premiul Pushcart și o nominalizare la Oscar pentru scurtmetrajul Everything in This Country Must.

Este membru al Academiei Americane de Arte și Litere și a primit Ordinul Chevalier des Arts et des Lettres din partea guvernului francez. A mai obținut premii în Italia, Germania și China. Colaborează la The New Yorker, The New York Times, The Atlantic și The Paris Review și predă în cadrul programului de masterat în creative writing de la Hunter College. Locuiește cu familia în orașul New York, unde este cofondator al organizației internaționale nonprofit de schimburi narative Narrative 4.