LiteraBlog Citește un fragment în avanpremieră din „Cele șapte surori. Sora pierdută” de Lucinda Riley

Citește un fragment în avanpremieră din „Cele șapte surori. Sora pierdută” de Lucinda Riley

Sora pierdută, cel de-al șaptelea volum din seria „Cele șapte surori” de Lucinda Riley a apărut la Editura Litera și este o poveste despre putere, sacrificiu și dragoste, care a început cu aproape o sută de ani în urmă, când alte tinere curajoase riscau totul pentru a schimba lumea din jurul lor.

Cele șase surori D’Aplièse și-au parcurs fiecare propria călătorie incredibilă pentru a-și descoperi moștenirea, dar mai au o întrebare rămasă fără răspuns: cine și unde este cea de-a șaptea soră?

Citește un fragment din „Sora Soare”, al șaselea volum din seria „Cele șapte surori” de Lucinda Riley

Au un singur indiciu – imaginea unui inel cu smaralde, în formă de stea. Căutarea surorii dispărute le va purta pe tot globul – din Noua Zeelandă până în Canada, Anglia, Franța și Irlanda – unindu-le pe toate în misiunea lor de a-și completa în sfârșit familia.

Citește un fragment în traducere din limba engleză de Gabriela Cojocaru

Îmi amintesc cu exactitate unde eram și ce făceam când a murit tata. Stăteam aproape în același loc ca acum, sprijinită de balustrada din lemn a verandei ce înconjura casa și priveam culegătorii de struguri înaintând de-a lungul rândurilor de viță-de-vie încărcate de rod. Mă pregăteam să cobor să mă alătur lor când, cu coada ochiului, l-am zărit pe muntele de om care era tata dispărând subit. Am bănuit că se aplecase să culeagă vreun ciorchine de strugure – detesta risipa de orice fel, lucru pe care-l punea pe seama educației prezbiteriene primite de la părinții lui scoțieni – dar apoi i-am văzut pe cei din jur fugind către el. De la verandă până la locul unde se afla tata erau circa o sută de metri și, până am ajuns acolo, cineva îi rupsese cămașa dezgolindu-i pieptul, aplicându-i manevre de resuscitare și făcându-i respirație gură la gură. Altcineva sunase deja la 111. Ambulanța a ajuns după douăzeci de minute.

În vreme ce îl așezau pe targă, mi-am dat seama după lividitatea chipului lui că nu-i voi mai auzi niciodată vocea gravă, puternică și solemnă, care se putea transforma oricând într-un hohot de râs. Cu fața plină de lacrimi, l-am sărutat pe obrazul bronzat și bătut de vânt, i-am spus că-l iubesc și mi-am luat rămas-bun. Privind acum în urmă, întreaga întâmplare pare ireală – trecerea subită a unui om plin de viață la… ei bine, un corp inert și neînsuflețit e un lucru imposibil de înțeles.

Suferise cândva de dureri în piept, dar le pusese pe seama indigestiei. În cele din urmă, se lăsase convins să-l vadă un doctor. Doctorul îi spusese că avea colesterolul crescut și că trebuia să țină o dietă strictă. Eu și mama eram disperate că tata continua să mănânce ce voia și să bea la cină câte o sticlă din vinul roșu făcut de el. Prin urmare, când inevitabilul s-a produs, nu a fost un șoc pentru nimeni. Probabil îl crezuserăm cu toții indestructibil, generozitatea și afabilitatea lui contribuind la acea iluzie, dar, așa cum spunea și mama, nu suntem decât carne și oase. Măcar tata trăise după voia inimii până în ultima clipă. Trăise șaptezeci și trei de ani, lucru care mi se părea greu de crezut, date fiind vigoarea și pofta lui de viață.

Eu însă m-am simțit păcălită. Aveam doar douăzeci și doi de ani și, deși știam că apărusem târziu în viața părinților mei, am înțeles cu adevărat asta abia la moartea tatălui meu. În lunile care au urmat am trăit sentimentul că mi se făcuse o mare nedreptate: de ce nu mă născusem mai devreme? Fratele meu, Jack, care avea treizeci și doi de ani, se bucurase de zece ani în plus cu tata.

Mama mi-a simțit furia, deși nu i-am vorbit despre asta. Mă simțeam vinovată, pentru că știam că ea nu avea nici o vină. O iubeam enorm – fuseserăm dintotdeauna apropiate și vedeam că și ea suferea. Am făcut tot posibilul să ne consolăm una pe cealaltă și, cumva, am trecut împreună prin asta.

Jack a fost și el minunat, ocupându-se de îngrozitoarele aspecte birocratice legate de moartea tatei. Totodată a preluat Podgoria, afacerea pe care mama și tata o ridicaseră de la zero. Tata îl instruise deja pentru asta.

Tata îl luase pe Jack peste tot încă de când era foarte mic. Îi arătase cum să îngrijească prețioasa viță-de-vie care, între februarie și aprilie, în funcție de vreme, dădea rodul ce urma să fie recoltat și care, în cele din urmă, era transformat în deliciosul și recent medaliatul pinot noir, ce aștepta în depozit să fie trimis de-a lungul și de-a latul Noii Zeelande și în Australia. Tata îi arătase lui Jack toate etapele procesului, iar la doisprezece ani fratele meu ajunsese atât de bine pregătit, încât ar fi putut să coordoneze angajații.

La șaisprezece ani, Jack anunțase în mod oficial că dorea să i se alăture tatei în administrarea afacerii și să ajungă într-o bună zi să o conducă, lucru care pe tata îl bucurase peste măsură. Apoi a plecat la universitate să studieze administrarea afacerilor, iar după ce s-a întors, a început să lucreze cu tata.

– Nu e nimic mai plăcut decât să lași în urmă o moștenire solidă, închinase tata în cinstea lui Jack, cu câțiva ani în urmă, când acesta se întorsese după un stagiu de șase luni la o podgorie din Adelaide Hills în Australia, iar tata îl declarase pregătit. Mary-Kate, poate într-o zi te vei alătura și tu. Fie ca viticultorii din familia McDougal să prospere pe aceste pământuri sute de ani de aici înainte!

Pe când Jack era cucerit de visul tatei, cu mine se petrecea contrariul. Poate avea de-a face cu faptul că Jack era sincer entuziasmat de producerea unui vin bun; pe lângă faptul că avea un nas care simțea de departe un strugure de calitate inferioară, era și un excelent om de afaceri. Eu, pe de altă parte, deși crescusem urmărindu-i pe tata și pe Jack cutreierând podgoriile și lucrând în ceea ce ei numeau cu drag „laboratorul“ (care nu era nimic altceva decât un șopron cu acoperiș de tablă), eram interesată de cu totul alte lucruri. Podgoria nu avea legătură cu mine sau cu viitorul meu. Asta însă nu mă împiedicase să lucrez în magazinul nostru de vinuri pe timpul vacanțelor sau să ajut la nevoie, dar vinul nu mă pasiona. Chiar dacă fusese dezamăgit când îi spusesem că doream să studiez muzica, tata acceptase cu bunăvoință.

Despre Lucinda Riley

Lucinda Riley s-a născut în Irlanda și, după ce a debutat ca actriță de film, teatru și televiziune, la vârsta de 24 de ani a scris primul roman. Cărțile ei au fost traduse în 37 de limbi și s-au vândut în peste 20 de milioane de exemplare în toată lumea.

VIDEO. Lucinda Riley anunță un nou volum din seria „Cele șapte surori”

De aceeași autoare:

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROFITĂ DE OFERTELE SPECIALE ȘI AFLĂ PRIMUL CARE SUNT NOUTĂȚILE

Vrei să fii la curent cu veștile literare? Îți vom putea trimite, cu acordul tău, emailuri cu noutățile editoriale, promoții, concursuri, evenimente, târguri de carte online și detalii despre oferta educațională. Te poți dezabona oricând printr-un simplu click. Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina Politici de confidențialitate.