A.J.R. Waterston
Citește un fragment în avanpremieră din „Locul secund” de Rachel Cusk
Locul secund, parabolă a sufletului uman în lupta cu cei mai întunecați demoni ai săi, este noul roman al scriitoarei Rachel Cusk, apărut la Editura Litera în colecția „Clasici Litera”.
O femeie invită un pictor celebru, aflat în amurgul carierei, să petreacă un timp în casa ei de oaspeți, într-o zonă izolată de coastă, unde ea însăși duce o viață simplă și naturală alături de familie. Impresionată de tablourile lui, în special de peisajele care par să rezoneze în mod straniu cu împrejurimile casei, ea e convinsă că artistul o poate ajuta să pătrundă misterul din centrul vieții ei. Dar, pe măsură ce în regiune se instalează o vară lungă și uscată, prezența lui provocatoare devine ea însăși o enigmă, spulberând liniștea traiului așezat al gazdelor.
Bogdan Alexandru Stănescu despre Rachel Cusk: „Trilogia cruzimii”
Locul secund, noul roman al lui Rachel Cusk, este un studiu profund despre geometria relațiilor umane, despre destinul feminin și privilegiul masculin, despre moralitatea vieții și a artei și despre cum aceasta din urmă ne poate deopotrivă salva și distruge.
Citește un fragment în avanpremieră, în traducere din limba engleză de Justina Bandol
Ți‑am povestit cândva, Jeffers, cum l‑am întâlnit într‑o zi pe diavol într‑un tren care pleca de la Paris și cum, după întâlnirea aceea, răul care zace de obicei netulburat sub coaja lucrurilor s‑a ridicat la suprafață și s‑a revărsat peste toate părțile vieții. A fost ca o contaminare: a intrat în toate și le‑a stricat. Nu cred că mi‑am dat seama cât de multe părți are viața până când n‑au început fiecare să‑și dea la iveală capacitatea de a se strica. Știu că tu ai fost întotdeauna conștient de lucrurile astea și ai scris despre ele, chiar și atunci când alții nu voiau să le audă și li se părea obositoare insistența asupra a ceea ce e rău și urât. Și totuși tu ai continuat, Jeffers, construind un adăpost pe care oamenii să‑l poată folosi când lucrurile luau o întorsătură urâtă și pentru ei. Căci lucrurile iau mereu întorsături urâte.
Frica e o deprindere ca oricare alta, iar deprinderile omoară esențialul din noi. După anii aceia în care m‑am temut, Jeffers, am rămas cu un soi de vid interior. Mă tot așteptam să‑mi sară ceva în față – să aud râsul acelui diavol din ziua când m‑a urmărit prin tot trenul. Era în toiul după‑amiezii, se făcuse foarte cald, și vagoanele erau suficient de aglomerate ca eu să‑mi închipui că puteam să scap de el pur și simplu ducându‑mă să mă așez în altă parte. Numai că, de fiecare dată când mă mutam, în câteva minute își făcea și el apariția, tolănindu‑se vizavi de mine și râzând. Ce treabă avea cu mine, Jeffers? Era groaznic la înfățișare, galben și buhăit, cu ochi congestionați de culoarea fierii, și, când râdea, își arăta dantura murdară, cu un dinte complet negru chiar în mijloc. Purta cercei și haine de filfizon, îmbibate de sudoarea care îi ieșea prin toți porii. Și, cu cât transpira mai mult, cu atât râdea mai tare! Bolborosea întruna, într‑o limbă pe care n‑am recunoscut‑o, gălăgioasă și parcă plină de înjurături. Nu puteai să‑l ignori complet, deși exact asta făceau ceilalți pasageri. Și avea cu el o fetiță, Jeffers, o făptură cutremurătoare, o copiliță fardată și mai mult dezgolită care ședea pe genunchii lui, cu buzele întredeschise și cu o privire moale de animal nătâng, în timp ce el o pipăia, și nimeni nu făcea și nu spunea nimic ca să‑l oprească. Oare, dintre toți pasagerii, eu să fi fost cea care își dorea cel mai tare să‑l oprească? Poate m‑a urmărit prin vagoane tocmai ca să mă ispitească s‑o fac. Dar nu eram în țara mea, ci doar în trecere, în drum spre casă, la care mă gândeam cu o groază secretă, și nu mi se părea că eu ar trebui să‑l opresc. E foarte ușor să crezi că nu contezi prea mult chiar în clipa când obligația ta morală ca persoană e perfect vizibilă. Dacă l‑aș fi înfruntat, poate că toate cele întâmplate pe urmă nu s‑ar mai fi petrecut. Dar, măcar o dată, mi‑am zis: „S‑o facă altul!“ Și așa ne pierdem controlul asupra propriului destin.
Tony, soțul meu, îmi spune uneori că îmi subestimez puterile, și mă întreb dacă asta înseamnă că pentru mine e mai periculos să trăiesc decât pentru alții, așa cum e pentru cei care nu au capacitatea de a simți durerea. M‑am gândit de multe ori că există anumite tipuri de oameni care nu pot sau nu vor să învețe lecția vieții și că existența lor printre noi e fie o pacoste, fie un dar. Urmările a ceea ce fac acești oameni pot fi numite „bătăi de cap“ sau pot fi numite „schimbări“, dar ideea e, Jeffers, că, deși poate ei nu asta intenționează sau își doresc, asta le iese. Întotdeauna răscolesc lucrurile, au de obiectat și tulbură starea de fapt; pur și simplu nu pot s‑o lase așa cum e. Ei înșiși nu sunt nici buni, nici răi – asta contează –, dar, când dau cu ochii de ceva, știu să discearnă ce e bun și ce e rău. Și oare de asta binele și răul dăinuie mână în mână în lumea noastră, Jeffers, pentru că există oameni care nu lasă pe nici unul să câștige? În ziua aceea, în tren, am hotărât să mă prefac că eu nu sunt ca ei. Dintr‑odată, viața mi s‑a părut mult mai ușoară acolo, în spatele cărților și ziarelor pe care oamenii le ridicaseră în dreptul ochilor ca să nu‑l vadă pe diavol.
Ce spun criticii despre Locul secund
„O dramă persuasivă, plină de reflecții surprinzătoare despre artă, cultură, relații de putere, moralitate, despre ce înseamnă a fi părinte… Un roman pătrunzător, profund, de o onestitate tulburătoare.“ (Independent)
„Ca în toate cărțile lui Cusk, naratoarea analizează fiecare emoție de parcă a fost abia inventată. Fiecare detaliu devine esențial.“ (The New York Times)
„O analiză incomodă, dar fascinantă a creativității, a privirii masculine și a condiționării de gen pe care o suportă experiența libertății.“ (Guardian)
„Una dintre cele mai mari realizări ale literaturii noului mileniu.“ (NPR)
Despre Rachel Cusk
Rachel Cusk s‑a născut în 1967 și este autoarea mai multor romane: Saving Agnes (1993), care a câștigat Whitbread Award pentru roman de debut, The Temporary (1995), The Country Life (1997), câștigător al Somerset Maugham Award, The Lucky Ones (2003), finalist la Whitbread Novel Award, In the Fold (2005), Arlington Park (2006), finalist la Orange Prize, The Bradshaw Variations (2009), Schiță (Outline, 2014), Tranziție (Transit, 2016), Excelență (Kudos, 2018) și Locul secund (Second Place, 2021). A scris și o piesă de teatru, Medea (2015), și mai multe cărți de nonficțiune: A Life’s Work (2001), The Last Supper (2009), Aftermath (2012) și Coventry (2019).
