A.J.R. Waterston
Citește un fragment în avanpremieră din volumul „Despre timp și apă” de Andri Snær Magnason
Volumul Despre timp și apă de Andri Snær Magnason a apărut la Editura Litera în colecția Iq230.
Dacă previziunile oamenilor de ştiinţă cu privire la viitorul oceanelor, al atmosferei, al sistemelor climatice, al gheţarilor şi al ecosistemelor din zona litorală se vor dovedi corecte, atunci va trebui să ne întrebăm ce cuvinte ar putea cuprinde aceste probleme de o asemenea amploare? Prin prisma cărei ideologii ar putea fi abordate? Cum să ne stăvilim aceste dorinţe, consumerismul şi materialismul care ameninţă să copleşească biosistemele fundamentale ale planetei?
Citește și: O carte pe zi: „Despre timp și apă” de Andri Snær Magnason
Secolul XXI va fi martorul unor schimbări fundamentale în natura apei de pe planeta noastră. Gheţarii se vor topi. Nivelul oceanului planetar va creşte. Temperatura la nivel global va creşte, ceea ce va aduce secete şi inundaţii. Aciditatea oceanelor va atinge un nivel fără precedent în cincizeci de milioane de ani. Toate acestea în timpul vieţii unei persoane care se naşte acum şi va ajunge la nouăzeci de ani.
Schimbări care se petreceau într-o sută de mii de ani se desfăşoară acum într-un secol. O asemenea viteză ţine de domeniul mitologiei; influenţează toată viaţa de pe Pământ, rădăcinile a tot ce gândim, alegem, producem şi credem. Are un impact asupra tuturor celor pe care îi cunoaştem şi îi iubim.
Citește un fragment în avanpremieră în traducere din limba engleză de Irina Dubsky
Mi‑am obținut licența in literatură la Universitatea din Islanda in 1997. In vara aceea am lucrat in subsolul Institutului pentru Studii Medievale Arni Magnusson. Institutul se afla in spatele unei uși incuiate, in campusul universității; nu știu de ce, dar, in ciuda faptului că studiasem ani intregi chiar in această clădire, nu pășisem niciodată dincolo de acea ușă. Era un misterios prag dintre lumi, aidoma așa‑numitelor stanci ale elfilor unde se spune că ar locui „oameni ascunși“ ai Islandei. Auzisem povești despre oameni care trecuseră dincolo de această ușă, dar nu se mai intorseseră niciodată. Spațiul de dincolo de ușă, ce promitea savanților liniștea și răgazul necesare adancirii in studiu, ascundea adevărate comori, precum manuscrise ale unor saga islandeze. Gestul de a apăsa soneria acestei uși părea la fel de indrăzneț ca activarea unei alarme de incendiu. Nu avusesem curajul să apăs pe acel buton pană in ziua cand m‑am trezit cuprins de o dorință arzătoare de a afla ce se ascunde acolo. Am sunat și am fost poftit inăuntru.
Dincolo de ușă domneau liniștea și semiintunericul. Aerul era incărcat de mirosul cărților – dar și de o liniște copleșitoare pentru un tanăr. Am simțit un fior de neliniște. Mă aflam dincolo de ușă, printre cărturari adanciți in studiul vechilor manuscrise, unii dintre ei contemporani cu bunicii mei. M‑am simțit mărunt ca un pigmeu cand discuția din jurul cafetierei s‑a concentrat asupra intrebării dacă Thorvald fusese in Skagafjordur in ‘86: n‑aveam nici cea mai vagă idee dacă se refereau la anul 1186, 1586 sau 1986. Teama de a nu fi considerat incult sporea odată cu incoerența mea. M‑am simțit simultan neinstruit și analfabet (voiam să spun deopotrivă?).
Slujbele mele din timpul vacanțelor de vară fuseseră pană atunci numai in aer liber – lucrări de pavaj și de grădinărit. Ii compătimeam pe cei care lucrează in birouri pentru lipsa de libertate. De dincolo de zidurile institutului mă surprindeam uitandu‑mă pe geam la tovarășii mei imbrăcați lejer, care tundeau gazonul din jurul universității, in timp ce mintea mea hoinărea și mai departe, dincolo de ei, in lumea largă. John Thorbjarnarson, fratele vitreg al mamei, de profesie biolog, mă invitase să vin să‑l ajut să studieze obiceiurile de imperechere ale anacondelor in pădurile de mangrove din Venezuela. Aveam să lucrăm și cu o echipă de oameni de știință in pădurea tropicală amazoniană, numărand ouăle de crocodil din Rezervația de Dezvoltare Sustenabilă Mamiraua, ca parte a eforturilor de a salva caimanul negru, Melanosuchus niger, cel mai mare prădător din America de Sud. Nivelul apelor din pădurea tropicală fluctuează aproximativ zece metri pe an, așa că aveam să locuim in case plutitoare. „E o bucurie unică să te trezești dimineața și să auzi delfini zbenguindu‑se chiar in fața ușii tale“, imi spusese John.
La momentul respectiv, Margret, iubita mea, aștepta primul nostru copil, așa că ar fi fost un gest iresponsabil din partea mea să o pornesc intr‑o asemenea aventură. S‑ar putea spune că ajunsesem la o răscruce. Trenul pornise spre Venezuela și spre pădurea tropicală amazoniană fără mine, iar eu rămăsesem ca un fel de martor al propriei mele existențe, ros de indoiala dacă, de fapt, cercetarea și solitudinea scrisului mi se potriveau cu adevărat.
Intr‑una din zile mi s‑a cerut să inventariez o expoziție de manuscrise aflată intr‑o galerie micuță de la etajul superior. De expoziție se ocupa filologul Gisli Sigurdsson. M‑a invitat să mergem impreună. Am ajuns la subsol, in fața unei uși masive de oțel, iar el a scos trei chei. Cand a deschis ușa, am fost surprins să văd că aici sălășluiau manuscrisele: aici se afla inima istoriei culturale islandeze. De jur imprejurul meu erau giuvaiere istorice demne de venerație. Erau pergamente care datau din jurul anului 1100, descriind evenimente din vremuri de mult apuse. Erau originalele manuscriselor cu saga islandeze, povestind despre vikingi, regi și cavaleri, impreună cu texte juridice străvechi. Gisli s‑a apropiat de un raft și a deschis o cutie. A scos de acolo un manuscris micuț și mi l‑a inmanat cu atenție.
„Ce este cartea aceasta? “, am intrebat eu in șoaptă.
Nu știu de ce simțeam nevoia să vorbesc in șoaptă. Pur și simplu spațiul acela mă indemna să folosesc un ton șoptit.
„E Codex Regius. Konungsbók, Cartea Regelui.“
Am simțit cum mi se inmoaie genunchii, ca lovit de trăsnet. Codex Regius, care conține antologia poetică Edda, este cea mai de preț comoară a Islandei, poate chiar a intregii Europe nordice: a doua sursă majoră a mitologiei nordice și cel mai vechi manuscris al celebrelor poeme Völuspá, Hávamál și Thrymskvida. O sursă fundamentală de inspirație pentru Wagner, Borges și Tolkien. M‑am simțit pe parcă l‑aș fi avut pe Elvis Presley in brațe.
Manuscrisul nu arăta impresionant. Judecand după conținutul și influența sa, ar fi trebuit să fie aurit și strălucitor. In realitate, era mic și de culoare inchisă, aidoma unei cărți de magie. Avea patina secolelor, dar nu era scorojit; era un pergament cafeniu superb, cu litere simple, deslușite, din care lipseau infloriturile grafice, cu excepția catorva letrine de inceput. Era cea mai veche ilustrare a dictonului că o carte nu trebuie judecată după copertă.
Filologul a deschis cu grijă manuscrisul și mi‑a arătat un S foarte clar in mijlocul paginii.
„Citește ce scrie“, mi‑a zis el, așa că m‑am străduit să deslușesc textul pană cand am reușit să‑l citesc: Sól tér sortna sígur fold ímar… („Soarele se intunecă, pămantul se scufundă, stelele strălucitoare se sting de pe boltă, marea cenușă va arde și o căldură dogoritoare se va inălța pană la ceruri.“)
CE SPUN CRITICII DESPRE VOLUMUL DESPRE TIMP ȘI APĂ
„Sper că toată lumea va citi acestă carte. (…) Incredibil de bine concepută. (…) Scriitura lui Magnason este limpede precum cristalul. (Sverrir Norland, Televiziunea Naționala Islandeză)
În această carte Magnason combină istoria personală și mitologia colectivă, reflecția eseistică și explorarea memorialistică, geografia și mediul înconjurător, reușind performanța de a aduce aproape de fiecare dintre noi realitatea eluzivă a schimbărilor climatice, deopotrivă dureroase și periculoase. (Paolo Giordano, Corrire della Sera)
„Magnason adună cu spirit poetic emoții profunde stârnite de planeta noastră. Am fost adânc impresionat și inspirat de această carte.” (Darren Aronofsky)
DESPRE ANDRI SNÆR MAGNASON
Andri Snær Magnason (n. 1973) este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori islandezi contemporani. A câștigat Premiul pentru Literatură Islandeză atât pentru ficțiune și ficțiune pentru copii, cât și pentru non-ficțiune. În plus, scrie poezie, piese de teatru, nuvele și eseuri. În 2009 a regizat în colaborare documentarul Dreamland bazat pe cartea sa Dreamland: A Self-Help Manual for a Frightened Nation. În 2010 i s-a decernat Premiul Kairos al Fundației Alfred Toepfel pentru personalități remarcabile în cultura europeană și pentru înțelegere interculturală. A candidat la alegerile prezidențiale din Islanda în 2006, fiind pe locul trei din nouă participanți. Trăiește la Rejkiavik împreună cu soția.
