Descoperă ideile marilor gânditori ai omenirii în 40 de volume. Colecția „Descoperă filosofia“, disponibilă și pe Litera.ro
Operele marilor filosofi sunt un reper inevitabil în istoria culturii. Dar, mai mult decât atât, ele reprezintă și o invitație permanentă la reflecție și gândire critică, dat fiind că propun întrebări la care, într-o formă sau alta, trebuie să răspundă orice ființă umană: ce este adevărul, ce este binele, în ce constă realitatea, cum trebuie să acționăm.
Gândirea marilor filosofi așa cum nu a mai fost explicată până acum, într-o colecție-reper
„Descoperă filosofia“ este un proiect editorial ambițios care vizează familiarizarea cititorilor cu ideile marilor gânditori ai omenirii, îmbinând rigoarea maximă a expunerii cu un stil agreabil și informații istorico-biografice. Un prilej unic de a redescoperi și de a înțelege opera marilor nume ale filosofiei: Platon, Aristotel, Nietzsche, Descartes sau Kant, printre alții.
Ideile marilor filosofi explicate cu maximă rigoare academică
Acest proiect este coordonat de Manuel Cruz, profesor de filosofie la Universitatea din Barcelona și autor a peste 20 de cărți (unele traduse în alte limbi), recompensat cu premiile Anagrama de Ensayo 2005 pentru cartea Las malas pasadas del pasado, Espasa de Ensayo 2010 pentru Amo, luego, existo și Jovellanos de Ensayo 2012 pentru Adiós, historia, adiós. Au mai contribuit la această colecție cu citate și trimiteri bibliografice specialiști de excepție, precum Víctor Gómez Pin și Miguel Morey.
„Descoperă filosofia“ este un proiect editorial ambițios menit să-i familiarizeze pe cititori cu gândirea marilor filosofi, care îmbină rigoarea maximă a expunerii cu un stil agreabil, pe înțelesul tuturor.
Ce cuprind cărțile din colecția „Descoperă filosofia“:
„Descoperă filosofia“ este o colecție ce cuprinde 40 de volume cartonate, menite să informeze și să educe publicul cititor și nu numai. Titlurile pot fi folosite pentru studiul individual, dar și la clasă. Această colecție urmărește să aducă mai aproape de cititori, pe înțelesul tuturor, ideile marilor gânditori, într-un mod plăcut și accesibil și este disponibilă pe Litera.ro.
Fiecare titlu cuprinde:
- Context biografic, istoric și cultural al gândirii și operei fiecărui autor
- Doctrine filosofice ilustrate cu exemple din viața de zi cu zi
- Definiții ale unor termeni de specialitate
- Casete cu anecdote și curiozități
O călătorie unică prin mai bine de 2 500 de ani de filosofie
Printre titlurile colecției se numără:
- PLATON
Născut în ultimii ani ai Atenei lui Pericle, Platon este considerat pe bună dreptate întemeietorul Filosofiei cu majusculă. În filosofia sa, conturată în nenumărate dialoguri și în faimoasele sale mituri, filosoful atenian a delimitat ceea ce, încă de atunci, au rămas întrebările fundamentale ale acestei discipline și a formulat categoriile esențiale ale gândirii filosofice pentru următorii 2 000 de ani.
- NIETZSCHE
Gândirea lui Nietzsche, autentic enfant terrible al filosofiei, a fost mai mult decât o gură de aer proaspăt în istoria disciplinei: a însemnat o autentică ruptură cu întreaga tradiție filosofică a trecutului. Pretențiilor înșelătoare ale rațiunii și moralei sclavului, proprii, în opinia lui, creștinismului, Nietzsche le-a opus figura supraomului care răstoarnă valorile convenționale și acceptă jovial fatalitatea unui destin condus de voința de putere.
- KANT
Însuși Kant nu a ezitat să-și definească filosofia drept o „revoluție copernicană“ în istoria gândirii. Marele cugetător german este indiscutabil întemeietorul filosofiei moderne: opera lui consfințește orientarea spre subiectivitate, începută timid de Descartes și radicalizată de Hume, ce va caracteriza întreaga filosofie până în zilele noastre. După publicarea celor trei faimoase Critici, nimic nu va mai fi la fel.
- WITTGENSTEIN
Nu mulți filosofi au avut privilegiul de a revoluționa de două ori istoria filosofiei, iar Wittgenstein este fără îndoială unul dintre aceștia. Prima oară, odată cu publicarea faimosului Tractatus logico-philosophicus, text de referință pentru ceea ce va fi cunoscut drept atomismul logic. Și, în a doua etapă, odată cu întorsătura pragmatică a gândirii sale exprimată în Cercetări filosofice. Două opere care l-au transformat pe Wittgenstein într-unul dintre cei mai originali și mai influenți filosofi ai secolulului XX.
- DESCARTES
Cogito ergo sum, „cuget, deci exist“ – în toată istoria filosofiei nu există o afirmație care să fi atins cote mai mari de popularitate, adesea în detrimentul său. Dar ce se ascunde în spatele acestui aforism, banal în aparență? De ce constituie el un reper în istoria filosofiei? Prin faimosul său cogito, raționalismul cartezian inaugurează o nouă etapă în istoria ideilor, o etapă în care gândirea se transformă în fundamentul ultim al oricărei realități.
- ARISTOTEL
Discipol al lui Platon, pentru care a avut întotdeauna un respect deosebit, Aristotel este creatorul primului mare sistem filosofic. Erudiția filosofului macedonean a fost atât de mare, iar geniul său, atât de cuprinzător, încât aproape nu există domeniu al cunoașterii pe care să nu-l fi transformat în obiect al reflecției sale. Din confruntarea cu tezele maestrului său (Aristotel ar fi afirmat amicus Plato, sed magis amica veritas) s-au născut marile opțiuni ce vor călăuzi bună parte din gândirea filosofică ulterioară: raționalism și empirism, idealism și materialism, transcendență și imanență.
- MARX
Filosof, istoric și economist, Marx este mai mult decât părintele comunismului. Materialismul său dialectic reprezintă un instrument inovator și puternic de interpretare a proceselor sociale și istorice, care afirmă centralitatea structurilor materiale pentru o înțelegere adecvată a direcțiilor ideologice și conceptuale ale fiecărei epoci. O viziune ce presupune o nouă antropologie filosofică, pentru care omul și conștiința sa sunt rezultatul interacțiunii cu lumea.
- SCHOPENHAUER
Schopenhauer a rămas până astăzi unul dintre cei mai citiți filosofi clasici. Validitatea sa absolută se datorează modului radical prin care examinează fondul existenței umane, pe care el o concepe ca o forță irațională, oarbă și distructivă. Schopenhauer, marele pesimist al ideilor, oferă însă fără îndoială și resurse pentru supraviețuire: compasiunea față de durerea semenilor, de inspirație orientală și creștină, și posibilitatea de a suspenda dorința și frustrarea prin intermediul contemplației estetice.
- SFÂNTUL AUGUSTIN
Figura Sfântului Augustin răspândește o lumină aparte printre Părinții Bisericii. Este primul mare teolog al creștinismului, iar gândirea sa examinează obsesiv o întrebare fundamentală: dacă Dumnezeu este bun și omnipotent, cum se poate explica existența răului? Conceptele pe baza cărora își va construi răspunsul la această interogație crucială – har, catolicism și predestinare – vor modela ulterior gândirea creștină occidentală.