În curs de apariție la Editura Litera: „Greierele de topaz” de Florin Spătaru. Citește un fragment în avanpremieră
Greier de topaz de Florin Spătaru este în curs de apariție la Editura Litera, în colecția Biblioteca de Proză Contemporană, un roman despre sexualitate, literatură și scene memorabile în peisajul bucureștean actual. Romanul s-a aflat printre finalistele la concursul de debut al Editurii Litera – „Primul roman“.
Citește un fragment din romanul de debut „Greier de topaz“ de Florin Spătaru
„Artur asculta blocul. Patru noaptea și toți locatarii dormeau, dar matahala de beton scârțâia uneori, flutura vreun geam sau își măcina rădăcinile ca să se poată cuibări mai bine șobolanii. Pentru colții lor, panourile contondente rememorau trecutul de nisip. Iar toți locatarii care dormeau acum se uneau într-un bol de stupină. Atât de mulți țărani-muncitori, în căutarea unei câmpii înflorite care să-i liniștească. Iar colonia trebuia protejată, fie că era mică, fie că era în primejdie de a fi furată. Hoțul cel mai mare era cutremurul, iar pentru Artur nu numai cel din ‘77, dar mai ales cel din ‘40 care îi răpise Bucureștiului blocul lui preferat, blocul Carlton. Părinții lui îi transmiseseră toată tensiunea de atunci, tot tumultul și panica provocată de prăbuşirea blocului, sub dărâmăturile căruia au murit mai toți locatarii. Numărul exact al victimelor n-a fost cunoscut pentru că cenzura nu lăsase să apară mare lucru în presă. Artur căuta frenetic prin anticariate detalii despre Carlton, iar când avea coșmaruri, căuta cu târnăcopul prin moloz, îmbrăcat în uniformă de pompier. Dar acum nu putea să doarmă, nici nu voia să se gândească la Carlton, așa că se apucă să asculte un mesaj de la un vecin ochelarist. Prima oară când mi-au tremurat şi transpirat cu adevărat mâinile nu a fost la primul sărut şi nici măcar atunci când o fată m-a lăsat să-i pipăi ţâţele. Acel pion primea un duş nedorit de la degetele mele conectate la tabla de şah soioasă, pusă pe un scaun aşezat într-o rână, ca să ajung şi eu să joc cu bătrâneii pe care, în mod normal, i-aş fi ignorat complet. Rictusurile de hiene ce se cloceau în cuiburi de riduri îmi arătau că acel joc era mult mai periculos decât să fumez pe ascuns şi cu totul altceva decât tablele, unde lingeai zarurile mai ceva ca pe o sticlă de bere. Mă credeam doxă de şah pe lângă ei, mă lăsam furat de aroganţa mea şi pierdeam. Mă afundasem de atâtea ori în tratate, repetasem atâtea partide şi-mi bătusem de atâtea ori colegii, încât credeam că o să-i fac să bâţâie şi mai mult din încheieturi. Jocurile pierdute s-au înşirat rapid, am început să învăţ apoi şi din trucurile lor, tuse convulsivă când se pare că oponentul întrevede un avantaj, reguli inventate după ureche, vechiul truc Houdini şi mai ales supărătorul tremurat aproape epileptic prin care se răsturna tabla. Ce să-i faci, mă gâgă, bătrâneţea asta e de vină. Dar trecusem de iniţiere, acum eram un cunoscut de-al lor şi eram aproape de victorie. Atât de aproape că nu-mi venea să cred. Parcă şi pionul îmi şoptea că am calculat corect, că totul o să fie bine. Grupul de bătrâni amuţise, eu eram cu pionul în aer. Ceva important urma să se întâmple.“
Ce spun criticii despre Greier de topaz
„Un roman dens și senzual, cu o imagerie stranie, de avangardă, Greier de topaz amintește prin vervă și intensitatea emoțiilor de scriitura lui Céline, de care îl mai apropie și observația exactă, dar și viziunea sardonică, uneori. Scrisul voluptuos, inventiv, și cultura filologică fac din el un roman de raftul întâi.“ (Doina Ruști)
„Artur, e un bătrân portar-psihoterapeut-confident al tuturor locatarilor de pe neobișnuita scară de bloc bucureșteană – spațiu ce capătă, sub „pana” lui Florin Spătaru atributele unui veritabil topos. Simbolic, mereu surprinzător, de fiecare dată profund. Datorită acestui topos, ne putem bucura de provocarea unor divagări naratoriale savuroase: de la cabinetul psihoterapeutei Bogdana de la Romană până la escapada africană a lui Dorinel, trecând printr-un amfiteatru familiar de la Litere, care o face pe Eliza să viseze la Parisul descoperit prin Erasmus.“ (Flavia Iosef)
Despre Florin Spătaru
Florin Spătaru (n. 1983) e prozator, poet și traducător din limbile romanice. A câștigat concursuri literare în Franța și a fost publicat în Nouvelle Quinzaine littéraire din Paris. Romanul Greier de topaz s-a aflat printre finalistele la concursul de debut al Editurii Litera – „Primul roman“.
„Filolog subtil, format la școala bucureșteană, aducându-mi aminte de rafinamentul cultural al lui Romulus Vulpescu, de care însă se detașează net ca prozator, Florin Spătaru este un povestitor care prețuiește emoția, respingând proza cerebrală și exhibițiile postmoderne. Te cucerește din capul locului prin frază, prin imaginar, prin demersul poveștii. Nu este dintre cei care se grăbesc. Nu pune preț pe tensiunea de construcție, deși fiecare frază emană suspans și promisiune de tip pavesian. Povestirile sale, publicate în periodice, unele traduse în franceză, sunt scrieri de atmosferă, cu un imaginar straniu și cu o senzualitate intrinsecă: fără a avea nevoie de scene largi în care faptele se succed, reușește să imprime narațiunii o vrajă care te aruncă repede în zona cea mai perfidă a dorințelor. Debutul său editorial se produce cu acest volum, finalist la concursul „Primul roman“, organizat de Editura Litera.“ (Doina Ruști din prefața romanului „Greier de topaz“ )