Interviu VIDEO cu scriitorul David Nicholls: „Dacă pui cele 3 romane în ordine cronologică, ai portretul iubirii de la vârsta de 16 ani până la 56”

Scriitorul David Nicholls a vorbit, într-un interviu acordat în exclusivitate jurnalistului Marius Chivu, pentru Editura Litera, despre dedesubturile carierei sale ca autor de ficțiune și scenarist, despre volumele sale O zi, Dulce tristețe și Noi, cât și despre cum se raportează la social media și interacțiunea virtuală cu cititorii săi.

„Am vrut să scriu despre traumă. Dacă pui cele 3 romane în ordine cronologică, ai portretul iubirii de la vârsta de 16 ani până la 56 parcă în Noi. Dulce tristeţe se află cumva la începutul acelei poveşti. Este despre prima dată când iubeşti: este palpitant, confuz, înviorător şi tulburător. Toate personajele au între 16 şi 18 ani, pline de viaţă, tinereţe, energie şi iubire. Dar este şi o linie mai întunecată despre relaţia dintre personajul principal, Charlie, şi tatăl lui, ca o inversare a cărţii Noi. În Noi, tatăl încerca să îşi salveze fiul. În mare, în Dulce tristeţe fiul încearcă să îşi salveze tatăl sau măcar să comunice cu el, tatăl suferind de depresie. Cam aceasta este intriga secundară. Însă, energia principală a cărţii provine din tinereţe şi această primă dragoste şi veri lungi, toride, romantice”, a explicat David Nicholls, făcând referire la Dulce tristețe, cek mai recent roman al său.

El a vorbit și despre activitatea sa ca scenarist, pentru care a primit chiar și un premiu Bafta.  

„Când pleci de la romanul altcuiva şi încerci să îl adaptezi pentru film încerc, pe cât pot, să folosesc scene şi momente din roman. Uneori, acelea nu există şi trebuie să le scrii, să le inventezi, în stilul lui Edward St Aubyn sau Thomas Hardy sau Charles Dickens. Poate fi destul de înspăimântător. Dar când reuşeşti, şi dacă reuşeşti fără să se observe trecerea de la cuvintele lor la ale tale, este foarte încurajator. Cred că şi eu am devenit mai curajos în scrierile mele după ce am lucrat îndeaproape pe operele altora. Acesta a fost un dar enorm al adaptărilor pe care le-am făcut.

Din adaptarea propriilor mele opere am învăţat distanţa dintre modul în care prind cuvintele în carte şi cum prind în scenariu. În carte îţi este foarte uşor să îi spui cititorului la ce se gândeşte personajul sau ce simte pentru că foloseşti fix acele cuvinte: se gândeşte la, simte că…Nu poţi face asta într-un scenariu de film pentru că actorii sunt cei care redau viaţa interioară. Trebuie să te concentrezi pe acţiune şi pe dialog nu pe ce vor să spună cu adevărat personajele sau ce simt. Iar acesta este un salt foarte înşelător.

Eu am început să scriu scenarii de film, iar când am început să scriu romane mi-a spus editorul să îi spun cititorului la ce se gândeşte personajul. Într-un scenariu aceste detalii se taie. Umorul funcţionează altfel într-un roman. Într-un scenariu nu are ce să caute o descriere amuzantă, nu ajunge pe ecran, nu are ce să caute o comparaţie sau o metaforă pentru că nu ajunge pe ecran. O mare parte din umorul unui observator se taie, ceea ce poate fi destul de dificil. Din scris scenarii şi adaptările operelor proprii am învăţat să fac economie. Când scrii un scenariu oamenii se întreabă dacă chiar este nevoie de o anumită scenă, dacă a fost deja momentul respectiv, dacă l-am spus deja. În scenariu nu poţi repeta lucrurile. Îmi place să ţin lucrurile în mişcare, ca povestea să satisfacă. Partea negativă este că atunci când citesc romanele altora mă gândesc să tai o scenă sau alta. Îmi imaginez că editez, sunt plictisit şi pot scurta puţin capitolul. Romanele nu funcţionează aşa, nu trebuie să fie ca filmele. Am învăţat mult despre diferenţa dintre cum funcţionează limbajul. Romanul este un roman, dar scenariul este doar un manual de instrucţiuni, doar un document care se dă la 50 sau 100 de oameni şi care poate duce la rezultate infinite. Nu ştii cum va arăta, cum vor fi spectatorii influenţaţi de ce vor face actorii, de muzică, montaj, decoruri, imagine. În cazul romanului, tu deţii controlul şi este o operă de artă în sine”, a mai povestit el.

Vă invităm să urmăriți mai jos un interviu realizat de Marius Chivu, jurnalist cultural:

Despre David Nicholls

David Alan Nicholls este un scriitor și scenarist en­glez contemporan (n. 1966, Hampshire). A urmat cursuri de teatru la Barton Peveril College, dar și de fizică și de biologie. A absolvit, de asemenea, Bristol University, înainte de a lua lecții de actorie la Ameri­can Musical and Dramatic Academy din New York. Ca scenarist, a fost nominalizat la British Academy Television Craft Award, la secțiunea „cel mai bun scenarist de televiziune (categoria ficțiune)“, pentru serialul Cold Feet (2000). A scris scenariile filmelor Flirt de nota 10 (Starter for 10) și Secretele tatălui meu (And When Did You Last See Your Father?), în 2006, respectiv 2007. A scris, de asemenea, pentru BBC adaptările unor romane clasice, Tess d’Urberville, Marile speranțe și Departe de lumea dezlănțuită.

Ca scriitor, s-a lansat în anul 2003 cu romanul Cine știe câștigă (Starter for Ten), urmat în 2005 de Dublu­ra (The Understudy). În 2009, cel de-al treilea roman al său, O zi (One Day), s-a bucurat de un succes feno­menal, fiind desemnat cartea anului la British Book Awards, iar în 2014, romanul Noi (Us) a marcat re­venirea scriitorului, cartea fiind nominalizată la pre­stigiosul Premiu Man Booker. Cel mai nou roman al lui David Nicholls este Dulce tristețe (Sweet Sorrow), apărut în 2019.

Despre O zi

15 iulie 1988. Chiar după absolvirea facultății, Emma și Dexter trăiesc o noapte de dragoste, urmând ca a doua zi fiecare să pornească pe propriul drum. Între fata nesigură pe propriile calități, dar care visează să schimbe lumea, și tânărul playboy provenit dintr-o familie înstărită, vanitos și fermecător se înfiripă astfel o prietenie de două decenii, descrisă prin intermediul unor frânturi de viață petrecute în aceeași zi de 15 iulie.

Undeva pe parcursul acestei călătorii îndelungate, în care speranțele se împletesc cu oportunitățile ratate, zâmbetele cu lacrimile, certurile cu împăcările, Emma și Dexter își dau seama că tot ce căutaseră întreaga viață se aflase chiar înaintea lor încă de la început.

Despre Dulce tristețe

Acum: Aflat în pragul căsătoriei, Charlie Lewis, în vârstă de treizeci și opt de ani, primește invitația la un eveniment care îl va reconecta cu un trecut aproape uitat.

Atunci: Charlie Lewis, șaisprezece ani, este genul de băiat pe care nu ți-l mai amintești din fotografia de absolvire. La examene, nu reușește să ia note de trecere. Acasă, are grijă de tatăl său deprimat – când, cu siguranță, ar trebui să fie invers. Dar în viața lui apare Fran Fisher și totul ia o întorsătură neașteptată. Pentru a-și petrece timpul cu Fran, Charlie trebuie să-și asume o provocare ce pare să-i depășească total posibilitățile: să se integreze într-un nou grup de prieteni, să se familiarizeze cu teatrul lui Shakespeare și să devină actor.

Tulburătoare, amuzantă, fermecătoare, devastatoare, Dulce tristețe este o tragicomedie despre drumul plin de obstacole către maturitate, o poveste încântătoare și plină de haz despre emoția primei iubiri și despre cum o singură vară poate schimba pentru totdeauna o viață.

Despre Noi

În ciuda stângăciei și a manierelor ușor necioplite, Douglas Petersen, de profesie biochimist, dă dovadă de un simț al umorului care o seduce pe frumoasa Connie, artistă în devenire, și o convinge să se căsătorească cu el. Acum, la trei decenii de la începutul relației lor, Connie îl anunță pe Douglas că se gândește să divorțeze. Totuși, nu se simte în stare să anuleze călătoria în Europa planificată pentru a încuraja înclinațiile artistice ale fiului lor de șaptesprezece ani.

Iar Douglas, în adâncul ființei lui, este convins că acest voiaj le va reaprinde dragostea și îl va ajuta să-și refacă relația cu fiul său. De pe străzile Amsterdamului în faimoasele muzee ale Parisului, din cafenelele venețiene pe însoritele plaje din Barcelona, odiseea lui Douglas Petersen însuflețește bătrâna Europă pe măsură ce el experimentează propria trezire la viață. Criză a vârstei a doua, criză a cuplului, criză a adolescenței: Noi înseamnă voi…

Despre Marius Chivu

Marius Chivu (n. 1978) este scriitor, cronicar literar, traducător și editorul antologiei anuale de proză scurtă KIWI. A debutat cu volumul de poezie Vîntureasa de plastic (2012, premiile pentru debut ale Uniunii Scriitorilor din România și revistei Observator cultural, ulterior tradus în franceză și reeditat).

A publicat jurnalele de călătorie Trei săptămîni în Anzi (2016) și Trei săptămîni în Himalaya (2012), volumul de proză scurtă Sfîrșit de sezon (2014) și cartea de interviuri literare Ce-a vrut să spună autorul (2013). A editat, printre multe altele, antologiile: Best of. Proza scurtă a anilor 2000 (2013) și 111 cele mai frumoase poeme de dragoste din literatura română (împreună cu Radu Vancu, 2016), Singurătatea noblețele ei de Petre Stoica (2017), Conversații cu o moartă de Anton Holban (2005).

A tradus cărți de Richard Ford, Paul Bailey, Oscar Wilde, Lewis Carroll și Tim Burton.

Este redactor-editor al revistelor Dilema veche și Iocan (alături de Florin Iaru & Cristian Teodorescu), precum și realizatorul radio-emisiunii All You Can Read de pe www.UrbanSunsets.com.  Împreună cu Florin Iaru, ține din 2010 cel mai longeviv atelier de creative writing de la noi din țară.