Miercuri, 17 noiembrie 2021, la toate chioșcurile de presă: „Scurta istorie a Italiei” de Jeremy Black
Miercuri, 17 noiembrie 2021, la toate chioșcurile de presă din țară ajunge volumul Scurta istorie a Italiei, scrisă de Jeremy Black.
Această scurtă istorie se adresează mai ales celor care vor ceva mai mult decât istoria condensată din majoritatea ghidurilor de călătorie. Însă, în cazul Italiei, țară fără o istorie îndelungată ca stat unificat, această abordare ridică o problemă. Mare parte din istoria sa, Italia a fost divizată, iar zone importante au fost teritorii ale unor imperii mai mari, adesea concurente, precum cel al Spaniei și cel al Austriei. În plus, turiștii de azi nu vizitează toată Italia, fiindcă are prea multe de oferit pentru o singură călătorie, ci se concentrează asupra anumitor zone și regiuni.
Despre Jeremy Black
Jeremy Black (n. 1955) este istoric, specializat în istorie militară, scriitor și fost profesor de istorie, inițial la Universitatea Durham, din 1980, apoi la Universitatea din Exeter, din 1996. A ținut numeroase prelegeri în Australasia, Canada, Danemarca, Franța, Germania, Italia și SUA. Este senior fellow la Center for the Study of America and the West la Foreign Policy Research Institute din Philadelphia, SUA.
A fost editor la Archives, revistă a British Records Association, și în comitetele editoriale ale History Today, International History Review, Journal of Military History, Media History și Journal of the Royal United Service Institution. Este autor a peste 140 de cărți, în principal, dar nu exclusiv, despre politica și relațiile internaționale britanice în secolul al XVIII-lea. Adesea a fost descris drept „cel mai prolific cercetător al istoriei din vremurile noastre“.
Cartea este disponibilă la toate chioșcurile de presă la un preț special: 29,9 lei!