LiteraBlog Săptămâna 18 – 24 octombrie 2021. Descoperă noutățile Litera disponibile la toate chioșcurile de presă!

Săptămâna 18 – 24 octombrie 2021. Descoperă noutățile Litera disponibile la toate chioșcurile de presă!

În perioada 18 – 24 octombrie 2021, la toate chioșcurile de presă din țară ajung romanele: Cele două grații de Renée Rosen, Poruncește-mi de Geneva Lee și Ultimul mesaj de Laura Dave.

Marți, 19 octombrie 2021, la toate chioșcurile de presă din țară ajunge cartea Cele două grații, scrisă de Renée Rosen

Cartea este disponibilă la toate chioșcurile de presă la un preț special: 29,99 lei!

În lumea sclipitoare a înaltei societăți din Manhattanul anilor 1870, unde soțiile închid ochii la infidelitățile soților, iar femeile au puține drepturi și chiar mai puțină independență, societatea este totul. Cu cât este mai celebră gazda, cu atât mai puternică este femeia. Și nici una nu este mai puternică decât doamna Caroline Astor. Dar vremurile se schimbă.

Alva Vanderbilt s-a căsătorit de curând cu unul dintre cei mai importanți industriași americani și este membră a uneia dintre cele mai bogate familii. Dar la ce sunt buni banii când societatea refuză să te recunoască? Alva, care știe ce înseamnă să nu ai nimic, va face tot ce-i stă în putință pentru a avea totul.

Ce spun criticii despre Cele două grații

„Spirituală și frumos creată… Rosen încântă cu dialoguri  spirituale și cu o perspectivă pătrunzătoare asupra epocii  numite Gilded Age. Fanii istoriei o vor adora.” (Publishers Weekly)

Joi, 21 octombrie 2021, la toate chioșcurile de presă din țară ajunge cartea Poruncește-mi, scrisă de Geneva Lee

Cartea este disponibilă la toate chioșcurile de presă la un preț special: 29,99 lei!

„Un bărbat care are lumea la picioare îmi fură un sărut… Am fost șocată atunci când m-a sărutat. Era un străin, totuși îmi părea atât de cunoscut. Abia când mi-am văzut fotografia pe co­perta unei reviste de scandal mi-am dat seama că știam cine era. Prințul Alexander de Cambridge.

Băiatul rău din familia regală.

Moștenitorul exilat al tronului.

El nu este nici pe departe vreun prinț fermecător. Este autoritar. Pretențios. Periculos. Iar eu nu-l pot refuza.

Alexander mă avertizează să mă țin departe de el – că presa și familia lui mă vor distruge. Ar trebui să fug, dar nu o pot face.

Avem amândoi secrete – secrete care ne-ar putea îndepărta unul de celălalt sau ne-ar putea apropia. Iar când paparazzi vor scoate la iveală aceste secrete, eu va trebui să decid cât de mult mă voi supune lui.

Ultimul lucru la care m-am așteptat era să mă îndrăgostesc de el, mai ales că el nu va putea niciodată să mă iubească…”

Ce spun criticii despre Poruncește-mi

„Geneva Lee convinge cu un stil fluid și povești care abundă de dramatism, cu pasiuni pline de suișuri și coborâșuri spectaculoase.“ (People Magazine)

„Captivant, emoționant și cât se poate de sexy!“ (USA Today)

„Un deliciu la fiecare pagină, un roman păcătos și absolut încântător! Geneva Lee este o adevărată maestră când vine vorba de romane dramatice, tulburătoare și de a imagina eroi despre care nu te saturi să citești.“ (New York Times)

Vineri, 22 octombrie 2021, la toate chioșcurile de presă din țară ajunge cartea Ultimul mesaj, scrisă de Laura Dave

Cartea este disponibilă la toate chioșcurile de presă la 49,90 lei!

Înainte de a dispărea, Owen Michaels îi trimite soției un bilet în care scrie doar atât: „Protejeaz-o“. În ciuda confuziei și a temerilor ei, Hannah Hall știe exact la cine se referă biletul – la fiica de șaisprezece ani a lui Owen, Bailey, care și-a pierdut de mică mama într-un accident tragic. Bailey, adolescenta care nu vrea să aibă nimic de-a face cu soția tată­lui său. În vreme ce apelurile tot mai disperate către Owen rămân fără răspuns, iar șeful soțului ei este arestat de FBI, Hannah află că Owen nu este cine credea ea. Și că Bailey ar putea deține cheia către adevă­rata identitate a acestuia și către adevăratul motiv al dispariției lui.

Pe măsură ce pun cap la cap elemente legate de trecutul lui Owen, Hannah și Bailey își dau seama că au început să construiască un nou viitor, pe care nici una dintre ele nu l-ar fi putut anticipa.

Prin ritmul său alert, amețitoarele răsturnări de situație și evocările tulburătoare ale unor drame de familie, Ultimul mesaj este un capti­vant roman de investigație, șocând totodată prin întorsătura emoționantă de la final.

Ce spun criticii despre Ultimul mesaj

Ultimul mesaj de Laura Dave este un thriller alert și sincer despre sacrificiile pe care le facem pentru cei pe care-i iubim cel mai mult.“ (Real Simple)

„N-o să vă vină să credeți că acesta este primul roman de suspans al Laurei, atât de incisiv și de bine scris este.“ (Book Reporter)

„Lejer și inteligent, în ciuda intrigii tensionate.“ (Vogue)

„Acaparator, antrenant și memorabil.“ (PopSugar)

„Captivant.“ (Entertainment Weekly)

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROFITĂ DE OFERTELE SPECIALE ȘI AFLĂ PRIMUL CARE SUNT NOUTĂȚILE

Vrei să fii la curent cu veștile literare? Îți vom putea trimite, cu acordul tău, emailuri cu noutățile editoriale, promoții, concursuri, evenimente, târguri de carte online și detalii despre oferta educațională. Te poți dezabona oricând printr-un simplu click. Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina Politici de confidențialitate.