Un dagherotip de secol XXI. Excepționalul debut al lui Kaliane Bradley
Graham Gore adoră muzica. E un țintaș desăvârșit. E pudibond. E curios. Nu e înregistrat de imagistica medicală. E ultragiat de Beatles, dar iubește Spotify. E explorator. E una dintre figurile istorice legate de unul dintre cele mai mari dezastre ale explorărilor victoriene – expediția lui Sir John Franklin din 1845, în care navele Terror și Erebus, plecate în căutarea Pasajului de Nord Vest, care leagă Atlanticul de Pacific, dispar în zona arctică. Este, teoretic, mort din 1847. Și învață să meargă pe bicicletă.
Romanul de debut al autoarei britanice de origine cambodgiană pune în scenă o poveste de dragoste în care diferența de vârstă dintre protagoniști este, lejer, cam de două secole. În care se râde mult și ți se face pielea de găină. Care e anti-establishment și în care un comandor victorian extras de un fantasmagoric Minister al Timpului infestat de birocrație absurdă și decizii hazardate din propria moarte trebuie să se adapteze la cotidianul secolului XXI. Să înmagazineze istoria pe fast forward, ca un autentic expat în compania unui ghid local, adică a funcționarei de origine cambodgiană care-i povestește lumea noastră agitată, de la Holocaust la căutările pe Google. Textul e impregnat de un umor negru deopotrivă delicios și deconcertant, iar personajele sunt naturale în contextul lor artificial și distopic, în care viața se întâmplă numai azi, într-o crisalidă care pare că se cere dinamitată de presiunea simultană a trecutului și a viitorului.
Absolut lăudabilă e traducerea lui Bogdan Perdivară care conservă ludicul de limbaj și reușește să păstreze intact comicul fabulos pe care Kaliane Bradley îl construiește în dialoguri care au nerv, grație, spirit scăpărător, dramă, plonjeu în străfundurile ființei bântuite de ideea aceasta aproape shakespeariană: cum ar fi să putem fi extrași din propria moarte și transportați în alt timp? Ce ar fi el pentru noi, Infern sau Paradis? Cum ne-am construi, exilați în alt spațiu temporal și cultural, privați de liber arbitru, manevrați ca exponate de Grădină Zoologică într-un mediu confortabil, dar străin?

E interesant cum autoarea se joacă, la modul propriu, cu marile teme ale secolului nostru, de la rasism la consum exagerat și de la dezagregarea identității individuale la lipsa de adecvare a instituțiilor și de sincronicitate a existenței lor cu nevoile reale ale oamenilor. Mixajul acesta, dificil în esență, e meditația profundă din interiorul unui roman spumos, cu un ritm de thriller, care se citește cam cum se topește înghețata la patruzeci de grade. E comic și nu este. E ușor și nu este. E tranșant, e disonant, e altceva.
Acest altceva, această voce autentică și devoratoare, ironică, insolentă, strălucitoare e marele atu al lui Kaliane Bradley, care, cum-necum, reușește să facă o mâncare ușoară din ingrediente grele, să țeasă o poveste de dragoste între două lumi care se resping, se canibalizează aproape, să pună trauma în relație cu tandrețea, să melanjeze violența cu diafanul.
De remarcat, de asemenea, apetitul pentru explorare, pentru detaliul istoric care devine materia primă a unor Sherlock și Watson contemporani – cuplul narator-cititor. Totul, de la tehnologie la politici globale și de la intimitate la sentiment religios, e atent chestionat, scanat, defalcat în procente de adaptabilitate, clișeu, demagogie, supraviețuire și infinită fragilitate umană. Călătoria unui victorian spre lumea de astăzi, ghidat de un minister al timpului care nu știe să rezolve marele mister al poveștii, privirea femeii inuite, despărțită de soțul ei în urma unui accident care implică un ofițer britanic, vorbește, în fapt, despre explorarea de sine, despre continentele noastre înghețate, despre vacarmul nostru interior. Despre cine suntem și cine am fost, înainte și după naufragiu, Internet, glonțul care pornește din pistol, pieptul în care înflorește funest rana, ochii care se deschid din nou pe lumea cealaltă, care se întâmplă să fie lumea de-aici. Lumea noastră.
Lumea de astăzi.