- 30%
- 30%

Reducere 30%
Versiuni disponibile
Trăind cu zeii oferă o perspectivă la nivel global pe tot parcursul istoriei, lansând întrebări despre obiecte, locuri și activități umane, în încercarea de a înțelege semnificația credințelor religioase în contextual vieții publice a unei comunități sau a unei națiuni, modul în care acestea modelează relația dintre individ și stat și contribuția lor la construirea identității noastre.
Â
„Această carte minunată ne poartă prin toate colțurile lumii.“ Tom Holland, Observer
Â
„O carte extraordinară.“ Mary Beard, Guardian
Â
„Scopul lui MacGregor a fost mereu să-i facă pe oameni să își regândească locul în lume și să redescopere ce înseamnă să fii om.“ Simon Schama, Financial Times
Â
„Spiritual și isteț scrisă, complex construită, dar mereu ușor de citit.“ R.J.W. Evans, New York Review of Books
Â
Trăind cu zeii tratează un aspect central al existenÈ›ei umane, anume că nu există nici o societate ai cărei membri să nu împărtășească o sumă de credinÈ›e È™i de convingeri de bază – o credință comună, o ideologie sau o religie – care depășesc viaÈ›a fiecărui individ È™i reprezintă o componentă esenÈ›ială a unei identități comunitare. Aceste credinÈ›e au nemăsurata puÂtere de a defini – È™i de a dezbina – popoare. Mai mult, reprezintă o forță propulsoare în sistemele politice din multe părÈ›i ale lumii de azi. Uneori sunt de natură seculară, exemplul cel mai evident fiind acela al naÈ›ionalismului, dar, de-a lungul timpului, au fost de cele mai multe ori de natură religioasă, în sensul cel mai larg al termenului.
Trăind cu zeii nu este nici pe departe o istorie a religiilor, nici o pledoarie în favoarea credinței, și cu atât mai puțin o apărare a unui anumit sistem de credință. De înțelegerea modului în care trăim cu zeii noștri depinde și modul în care alegem să trăim cu semenii noștri.
Â
Neil MacGregor a fost director al National Gallery de la Londra între 1987 și 2002, director al British Museum între 2002 și 2015 și președinte al Comitetului Director al Forumului Humboldt de la Berlin între 2015 și 2018. A mai publicat A History of the World in 100 Objects [O istorie a lumii în 100 de obiecte], Shakespeare’s Restless World [Lumea neobosită a lui Shakespeare] și Germany: Memories of a Nation [Germania: Memorii ale unei națiuni], traduse în peste 12 limbi. În 2010 a primit Ordinul pentru Merite Deosebite, cea mai înaltă distincție civilă a Marii Britanii. În 2015, a primit Medalia Goethe și Premiul Național German. În 2018, emisiunea radiofonică Living with Gods a primit Premiul Sandford Saint Martin pentru Transmisiuni Religioase.









Produsul a fost adaugat in cos cu succes
Continua cumparaturile
Din aceeasi categorie
Vezi toateOsho. Intoarcerea la tine insuti. Calea catre o viata fericita
Osho International Foundation
Osho. Credinta, indoiala si fanatism
Osho International Foundation
Osho. Putere, politica si schimbare
Osho International Foundation
Osho. Calatoria devenirii umane
Osho International Foundation
Osho. Moral, imoral, amoral
Osho International Foundation
Osho. Faima, bogatie si ambitie
Osho International Foundation
Osho. Scrisori de dragoste catre viata
Osho International Foundation
Osho. Compasiunea. Inflorirea suprema a iubirii
Osho International Foundation
Osho. Increderea. O directie, nu o destinatie
Osho International Foundation
Cum sa obtii prosperitatea. Pasii de la A la Z catre o viata mai bogata
Deepak Chopra
Osho. Curs de meditatie: Un antrenament de 21 de zile pentru constiinta ta
Osho International Foundation
Osho. Vindecarea emotionala
Osho International Foundation
Osho. Cartea intelegerii
Osho International Foundation
Legea atractiei
Esther și Jerry Hicks
Osho. Puterea iubirii
Osho International Foundation
50 de idei pe care trebuie să le cunoști. Religie
Peter Stanford
Osho. Atunci când iubim
Osho International Foundation
50 de clasici. Spiritualitate
Tom Butler Bowdon
Mesajul lui Dumnezeu către lume
Neale Donald Walsch
Osho. Meditația. Prima și ultima libertate
Osho International Foundation
Osho. Secretul secretelor
Osho International Foundation
Osho. Mintea independentă. Învaţă să trăieşti viaţa în libertate
Osho International Foundation
ZEN. Arta de a trăi simplu
Shunmyo Masuno
Cum să lupți
Thich Nhat Hanh
Osho. Seara, la culcare. 365 de momente relaxante pentru a pătrunde conștient în noapte
Osho International Foundation
Osho. Meditații pentru oameni ocupați
Osho International Foundation
Osho. Intimitatea. Încrederea în sine și în celălalt
Osho International Foundation
Osho. Destin, libertate și suflet. Care este semnificația vieții
Osho International Foundation
Calea. Secretele celor mai mari filosofi chinezi pentru o viață mai bună
Michael Puett
Osho. Inteligența. Reacționează creativ la prezent - Reeditare
Osho International Foundation
Osho. Curajul. Bucuria de a trăi periculos - Reeditare
Osho International Foundation
Calea spiritualității. Cum să ajungi în vârf și să îți continui urcarea
Jorge Bucay
Osho. Maturitatea. Responsabilitatea de a fi tu însuți - Reeditare
Osho International Foundation
Osho. Trăiește periculos - Reeditare
Osho International Foundation
Jocul vieții și cum să-l jucăm
Florence Scovel Shinn
Set Iisus. O viață în imagini (4 cărți)
Jean-Pierre Isbouts