Adauga in wishlist

Prezentare carte

15 iulie 1988. Emma şi Dexter se întâlnesc în noaptea de după absolvirea universităţii. A doua zi, fiecare va porni pe propriul drum. Unde vor fi în această zi peste un an? Dar peste doi? Şi în fiecare an care va urma?

Em şi Dex, Dex şi Em – speranţe şi oportunităţi ratate, zâmbete şi lacrimi, certuri şi împăcări, succese şi eşecuri – o relaţie dezvăluită prin frânturi de viaţă surprinse în aceeaşi zi de 15 iulie.

Douăzeci de ani, doi oameni. O ZI.

Recenzii

David Alan Nicholls, născut pe 30 noiembrie 1966, în Hamshire, este scriitor şi scenarist englez. A urmat cursuri de teatru la Barton Peveril College, dar şi de fizică şi de biologie. A absolvit, de asemenea, Bristol University, înainte de a lua lecţii de actorie la American Musical and Dramatic Academy din New York.  Ca scenarist a fost nominalizat la British Academy Television Craft Award la sectiunea „cel mai bun scenarist de televiziune (categoria ficţiune)”, pentru serialul COLD FEET (2000). A scris scenariile filmelor STARTER FOR 10 (Flirt de nota zece) şi AND WHEN DID YOU LAST SEE YOUR FATHER? (Secretele tatălui meu), în 2006, respectiv 2007. A scris, de asemenea, adaptările unor romane clasice, TESS D’URBERVILLE (pentru BBC) şi MARILE SPERANŢE, şi lucrează în prezent la adaptarea romanului DEPARTE DE LUMEA DEZLĂNŢUITĂ, tot pentru BBC.  Ca scriitor, s-a lansat în anul 2003 cu romanul STARTER FOR TEN (Cine ştie, câştigă, Humanitas Fiction, 2008), urmat în 2005 de THE UNDERSTUDY (Dublura, Humanitas Fiction, 2008). ONE DAY (O zi, 2009) este cel de-al treilea şi cel mai recent roman al său.  Vineri, 15 iulie 1988 Rankeillor Street, Edinburgh  – Presupun că esenţial este să laşi ceva în urma ta, spuse ea. Adica să schimbi cu adevărat ceva.  – Ceva de genul „să schimbi lumea”?  – Nu chiar toata lumea. Doar bucăţica din jurul tău.  Rămaseră tăcuţi o clipă, cu trupurile încolacite în patul de o persoană, apoi începură amândoi să râdă încet, cu tonalitatea aceea joasă pe care o capătă glasul înainte de ivirea zorilor.  – Nu-mi vine să cred că am spus asta, gemu ea. Sună cam răsuflat, nu-i aşa?  – Cam da.  Încerc să te însufleţesc! Sa îţi îndemn bietul suflet amărât spre marea aventură care te aşteaptă. Se întoarse spre el. Nu că ai avea nevoie de aşa ceva. Bănuiesc că viitorul ţi-a fost trasat cu grijă. Probabil că ai pe undeva o schemă gata făcută sau ceva de genul ăsta.  – Nici vorbă.  – Aşadar, ce o să faci? Care e marele plan?  – Păi, ai mei o să vina să-mi ia lucrurile să le ducă la ei, iar eu o să petrec vreo două zile în apartamentul lor din Londra şi o să mă văd cu nişte prieteni. Apoi, Franţa…  – Foarte frumos.  – Apoi, poate China, să văd despre ce e vorba, după care poate India, să călătoresc o vreme…  – Să călătoreşti, oftă ea. E atât de previzibil.  – Ce e rău în a călători?  – Mai degrabă în a fugi de realitate.  – După părerea mea, realitatea e supraevaluată, afirmă el, sperând să pară pesimist şi charismatic totodată.  Ea pufni dispreţuitoare.  – Cred că asta e valabil pentru cei ce-şi permit. De ce nu zici pur şi simplu: „O să-mi iau o vacanţă de doi ani”? E acelaşi lucru.  – Călătoria înseamnă să-ţi lărgeşti orizonturile, zise el, ridicându-se într-un cot şi sărutând-o.  – Oh, eu cred că şi aşa orizonturile tale sunt destul de largi, replică ea, întorcându-şi faţa cel puţin pe moment. Se aşezară iarăşi cu capul pe pernă. Oricum, nu mă refeream la ce vei face luna viitoare, mă gandeam la viitorul adevărat, când o să ai, nu ştiu… Făcu o pauză, de parcă prin minte îi trecea o idee ieşită din comun, cum ar fi a cincea dimensiune… PATRUZECI de ani, sau ceva de genul ăsta. CE VREI SĂ FII LA PATRUZECI DE ANI?  – La patruzeci? Ideea i se păru a fi greu de acceptat. Nu ştiu. Pot să zic „un tip bogat”?  – Eşti atât de superficial!  – Bine, atunci „un tip celebru”. Începu să-şi frece nasul de gâtul ei. Nu e un pic morbidă discuţia asta?  – Nu e morbidă, e… incitantă.  – Incitantă!  Îi imita tonul, accentul moale de Yorkshire, încercând să o facă să pară prostuţă. I se întâmplase de multe ori că băieţii ăştia moderni să adopte în prezenţa ei un ton ciudat, de parcă accentul i-ar fi fost neobişnuit şi bizar, şi încă o dată o străbătu un fior de antipatie faţă de el, care o făcu să se simta stăpână pe propriile sentimente. Se ridică în şezut, cu spatele lipit de peretele răcoros.  – Da, incitant. Aşa şi trebuie să ne simţim, nu? Toate aceste posibilităţi, care ni se deschid înainte… Aşa cum a zis şi vicecancelarul, „usile sunt larg deschise spre oportunităţi…” – „Ale voastre sunt numele ce vor apărea în ziarele de maine…”  – ASTA n-o prea cred.  – Deci te simţi incitată? – Eu, Doamne, nici vorbă! Sunt speriată de moarte. – Şi eu la fel. Dumnezeule! Se întoarse brusc şi se întinse după ţigările de lângă pat, de parcă ar fi încercat să-şi calmeze nervii. Patruzeci de ani. PATRUZECI. La dracu’!  Neliniştea lui o făcu să zâmbească, şi se decise să răsucească puţin cuţitul în rană.  – Deci, ce o să faci la PATRUZECI DE ANI?  El îşi aprinse gânditor ţigara.  – Ei bine, Em, chestia e că…  – Em? Cine e Em?  – Oamenii îţi zic Em, am auzit eu.  – Mda. Prietenii îmi spun Em.  – Deci, pot să-ţi spun Em?  – Dă-i drumul, Dex!  – M-am gândit la toată chestia asta cu îmbătrânirea şi am ajuns la concluzia că aş vrea să rămân exact cum sunt acum, Dexter Mayhew.(…)  – Mi te pot imagina la patruzeci de ani, spuse ea cu o uşoară ironie în voce. Pot să fac asta chiar acum.  El zâmbi, fără să deschidă ochii.  – Ia să auzim!  El strânse din ochi în timp ce calcula.  – 2005…  15 iulie 1988. Emma şi Dexter se întâlnesc în noaptea de după absolvirea universităţii. A doua zi, fiecare va porni pe propriul drum. Unde vor fi în această zi peste un an? Dar peste doi? Şi în fiecare an care va urma?  Em şi Dex, Dex şi Em – speranţe şi ratări, zâmbete şi lacrimi, certuri şi împăcări, succese şi eşecuri – o relaţie dezvăluită prin frânturi de viaţă surprinse în aceeaşi zi de 15 iulie. Douăzeci de ani. O ZI.  Sunt aici, mă ocup de TVA şi mă gandesc la tine.Voiam să-ţi spun să nu-ţi faci griji. Am aranjat să vedem casa la ora cinci. Îţi trimit un SMS cu adresa, aşa că, cine ştie.Vom vedea. Casă de epocă, camere bine proporţionate. Se pare că are şi un bar pentru mic dejun. Ştiu că mereu ai visat să ai aşa ceva. Asta-i tot.Voiam doar să-ţi spun că te iubesc şi să nu-ţi faci griji. Indiferent pentru ce-ti faci griji, nu o face. Asta-i tot. Ne vedem la cinci.  Te iubesc. Pa.  Nicholls are o mare capacitate de a înţelege emoţiile. Portretele lui sunt extrem de convingătoare…O ZI este menit să fie un clasic modern.  Buna, eu sunt.Voiam să-ţi spun că pornesc acum şi că abia aştept să văd barul pentru micul dejun. S-ar putea să întârzii cinci minute . Îţi multumesc pentru mesaj şi voiam să spun… îmi pare rău că am fost ţâfnoasă astăzi şi că-mi cer scuze pentru cearta stupidă. Nu are nimic de a face cu tine. Sunt doar puţin sărită de pe fix. Cel mai important este că te iubesc foarte mult. Gata. Norocosul de tine! Cred că asta e tot. Pa, iubitule. Pa.  O lectură emoţionantă… Nicholls este expert în surprinderea vârstei tinereţii, a primei iubiri, a suferinţei din dragoste şi a traseului complicat şi haotic al legăturilor romantice…  (…)Emma blestemă vremea şi şaua udă a bicicletei şi porni să străbată zona de nord a Londrei către Kilburn, improvizând un traseu prin labirintul de străzi rezidenţiale către Lexington Road. Ploaia se înteţi, cu picături uleioase de apă citadină maronie, şi Emma îşi continuă drumul stând ridicată pe pedale, cu capul plecat, aşa că îşi dădu doar vag seama de mişcarea neclară de pe drumul din stânga sa. Senzaţia este mai puţin de zbor prin aer… Încercă să-şi mişte capul… vrea să-şi scoata casca… fete stau aplecate deasupra ei… „Eşti bine, eşti bine?” Cineva plânge şi Emma îşi dă seama pentru prima dată că nu e bine… Clipeşte în ploaia care îi cade pe faţă. Acum în mod sigur are să întârzie. Are să-l faca pe Dexter să aştepte.  Se gândeşte foarte clar la două lucruri. Primul este o fotografie a ei la nouă ani într-un costum de baie roşu pe o plajă… Apoi se gândeşte la Dexter, adăpostindu-se acum de ploaie pe scara noii case, uitându-se la ceas nerăbdător; „o să se întrebe unde sunt”, se gândeşte. O să fie îngrijorat. …Apoi… muri… şi tot ce a gândit şi simţit dispare şi se şterge … PENTRU TOTDEAUNA…  „Îşi rememoră, filosofic, datele în minte, în vreme ce anul îşi repetă zilele; ziua ei de naştere şi toate celelalte zile individualizate de vreun eveniment la care luase parte şi ea. Într-o după-amiază, când îşi cerceta frumuseţea chipului în oglindă, îi venise brusc în minte o altă dată, pentru ea de o mai mare importanţă decât celelalte, aceea a morţii sale, când tot farmecul acestui chip avea să dispară… – O ZI… care se furişase neştiută de nimeni printre restul zilelor din an, care nu îi dădea încă niciun semn când roata anului va trece peste… EA, ceea ce nu înseamnă că nu se află acolo.  CARE SĂ FI FOST ACEEA?”  Thomas Hardy, „Tess d’Urberville”  Inteligent, amuzant, plin de compasiune şi de învăţăminte şi, pe alocuri, insuportabil de trist… AICI ÎNCEPE TOTUL. TOTUL ÎNCEPE AICI, ASTĂZI… ŞI APOI SE TERMINĂ… – NE MAI VEDEM, ZISE EL, ÎNDEPĂRTÂNDU-SE ÎNCET, CU FAŢA SPRE EA… – SPER CĂ DA, REPLICĂ EA ZÂMBIND. – ŞI EU SPER. PA, EM. – PA, DEX. – LA REVEDERE. – LA REVEDERE. LA REVEDERE… Roman publicat în 24 de ţări.
Citeste mai mult ...

Recomandari

Cumpara impreuna cu