Alina Purcaru despre Hilary Mantel: „O foarte fină cunoscătoare nu doar a istoriei, ci a unor dinamici psihologice de mare adâncime”

Romanul istoric e o categorie riscantă, și pentru scriitori, și pentru cititori. Pentru primii, e așa din cauza faptului că sunt mereu amenințați de riscul de a li se pune în cârcă denaturări în raport cu cronicile. Pentru ceilalți, din cauză că se văd nevoiți fie să compare, la fiecare capitol, ficțiunea cu datele reale – efort care poate pune frâne lecturii –, fie se trezesc contaminați de ficțiune într-o asemenea măsură, încât o iau drept fapt. Oricum ar fi, în procesul scrierii și al lecturii deopotrivă, ceva nu merge ca la „ficțiunea-ficțiune“, și să ieși din perimetrul particularităților acestui tip de construcție cere mare pricepere, responsabilitatea unei documentări temeinice și o pasiune fără rest pentru adevăr, ca și pentru doza de necunoscut din trecut.

Istoria a fost mereu teritoriul care a fascinat-o pe Mantel în cel mai înalt grad

Asta am găsit în romanele lui Hilary Mantel, o autoare pentru care fidelitatea față de fapte e non-negociabilă, iar capacitatea de a transforma datele reci într-un film acaparant, profund  și provocator, absolut admirabilă. Nu întâmplător, primele două romane din trilogia Tudorilor, Wolf Hall și O regină pe eșafod (Bring Up the Bodies) au primit amândouă câte un Man Booker Prize, ceea ce pare că sfidează verosimilul.

Istoria a fost mereu teritoriul care a fascinat-o pe Mantel în cel mai înalt grad. Vorbește despre asta în foarte multe interviuri, iar înainte de romanele care i-au adus notorietate mondială, a mai scris încă zece, plus o autobiografie și proză scurtă. Înainte de a se imersa în trilogia Tudorilor, care urmărește ascensiunea lui Thomas Cromwell, principalul sfetnic al lui Henric al VIII-lea, Hilary Mantel a fost fascinată de Revoluția Franceză și a dedicat ani grei de documentare și muncă unui roman centrat pe acest eveniment, A Place of Greater Safety, pentru a aștepta, apoi, cu multă răbdare, alți ani pînă la momentul propice publicării. Nu e deloc genul care se grăbește, și nici romanele ei nu inspiră și nu invită la o lectură alertă. În Wolf Hall, de exemplu, apropierea de subiect – parcursul lui Thomas Cromwell în perioada în care Henric al VIII-lea se pregătea de ruptura de Roma – se face în cercuri concentrice, după traversarea unor pasaje cu treceri lente și multă ambiguitate. Toată rețeaua de relații și de intrigi de la curte e dezvăluită treptat, pe măsură ce avem acces la mintea hiperlucidă a unui bărbat care încearcă să țină în echilibru chestiuni de stat extrem de delicate, propria poziție pe lângă suveran și propriile convulsii interioare.

Pe Cromwell îl vedem însuflețit de o ambiție și o încrîncenare neobosite, pe care le mobilizează pentru a-și depăși condiția socială și pentru a neutraliza comentariile care îi taxează originea plebee. La un rang foarte înalt ajunge însă ca sfetnic de nădejde al regelui. Acesta se bazează pe diplomația lui Cromwell pentru a-și concilia și curtenii, și supușii, într-o perioadă foarte sensibilă, din preajma unei decizii fără precedent: ruptura de Biserica de la Roma, act de o radicalitate politică extremă, care-l va transforma în șeful Bisericii Anglicane, garantându-i și dreptul de a se căsători cu Anne Boleyn.

Lui Anne, care nu poate da naștere unui moștenitor, îi va urma, după cum știm, Jane Seymour, iar volumul al doilea din trilogie, O regină pe eșafod, urmărește rolul lui Cromwell în această nouă intrigă, în care Anne se va prăbuși, iar Jane va păși într-un prim-plan violent, amenințat la fiecare pas de intrigi și interese de culise.

Ambele romane urmăresc cu încetinitorul procese interioare și efectele lor în lume, odată cristalizate deciziile ce vor decide destine. Dinamica exterioară, care acoperă alianțele, luptele pentru putere și interesele de la curte, și dinamica interioară, care oglindește trăirile participanților la această dramă din jurul puterii, sunt redate prin nenumărate detalii și unghiuri oblice, neașteptate, care adâncesc atmosfera și conexiunea cu povestea.

O povestitoare superbă, care nu se lasă intimidată de niciun subiect

Trilogia care a făcut-o celebră în întreaga lume pe Hilary Mantel nu a avut, desigur, un astfel de impact pentru simplul fapt că spune, din nou, povestea deciziilor sângeroase ale unuia dintre cei mai cunoscuți monarhi ai Europei. Trilogia lui Cromwell – căci el ocupă centrul, prin ochii și mintea lui urmărim istoriile de la curtea Angliei – e un concentrat masiv de observații psihologice, o narațiune aluvionară și înțesată de observații fine, de meditații și comentarii provocatoare, de contraste revelatoare și răsturnări dramatice. Toate acestea vorbesc despre teme care au fascinat dintotdeauna: relația cu puterea, inconstanța, abuzurile, baletul diplomatic care ascunde orori, capricii sau slăbiciuni prea omenești. O altă coordonată esențială, care alimentează tensiunea de la un capăt la altul al romanelor ei, este dorința: fie ea dorință erotică, dorința de putere, dorința de a te ști necesar sau o dorință de ordin spiritual, energia purtată de aceste canale transformă protagoniștii în entități fascinante, complexe, magnetice chiar. Istoria devine, pe nesimțite, o scenă actuală, pe care și noi, cei care citim, ne simțim prezenți, urmărind pașii prudenți, atent cântăriți, ai lui Thomas Cromwell pe un teren mereu instabil, amenințat să se dezintegreze la fiecare pas.

Păstrând, așadar, adevărul istoric și retrezind toate dilemele și tot tumultul unor timpuri încărcate de dramatism, Hilary Mantel modelează din ceea ce nu se vede entități ficționale  cu corp distinct, pregnant, care etalează, în pagină, toate atributele realității. Mai mult, dă spațiu tăcerilor, ezitărilor, golurilor, subliniind încă o dată rostul absențelor și greutatea necunoscutului, a hazardului, în viețile indivizilor, indiferent de epoci sau statut. Este o foarte fină cunoscătoare nu doar a istoriei, ci a unor dinamici psihologice de mare adâncime. Și o povestitoare superbă, care nu se lasă intimidată de niciun subiect, fie el de nișă sau, dimpotrivă, bătătorit de nenumărate abordări, cum e și cazul porțiunii de istorie din care a modelat aceste capodopere.

DESPRE ALINA PURCARU

Alina Purcaru (n. 1982) este scriitoare și publicistă. A absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii Bucureşti, are un masterat în Teorie literară și Literatură comparată, obținut la aceeași Universitate, a lucrat în presa cotidiană şi a publicat constant cronici de carte şi articole în reviste culturale prestigioase: Observator cultural, Dilema veche, Dilemateca, Suplimentul de cultură şi Noua literatură.  

A debutat cu volumul de poeme rezistență (Editura Cartea Românească, 2016), urmat de al doilea volum de versuri, Indigo (Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2018), este coautoare a romanului colectiv Rubik (Editura Polirom, 2008) şi coordonatoare a trei volume colective: Poveşti cu scriitoare şi copii (Editura Polirom, 2014) și 10.000 de semne/Otros 10.000 caracteros (antologie bilingvă de proză românească, în ediție româno-spaniolă, apărută la Editura ICR în 2017) și Un secol de poezie română scrisă de femei (împreună cu Paula Erizanu, Editura Cartier, 2019).

A  scris și două cărţi  pentru copii, Catrina și marele Domn Somn şi Un unicorn în muzeul de oase (ambele cu ilustrații de Mihaela Paraschivu, publicate la Editura Cartier, 2017). Este prezentă cu poeme și eseuri în reviste literare și în mai multe volume colective: Cum citesc bărbații cărțile femeilor (volum coordonat de Lia Faur și Șerban Axinte la Editura Polirom, 2017), Tu, înainte de toate. O antologie a poeziei contemporane de dragoste, coordonată de Cosmin Perța (Editura Paralela 45, 2018),  Ea. Perspective feministe asupra societăţii româneşti (volum coordonat de Oana Zamfirache, Editura Curtea Veche Publishing, 2019), Arta revendică rii. Antologie de poezie feministă (volum coordonat de Medeea Iancu, Fractalia și LitFem, 2020) și Izolare (volum coordonat de  Alexandra Rusu, Nemira, 2020). 

 În 2018 a participat la un workshop de traducere de poezie organizat de ICR Stockholm, iar poemele ei au apărut în revista suedeză Lirykvänen. Grupaje traduse în limba maghiară au apărut și în două publicații din Ungaria ÚjNautilusși Prae. Este membră PEN şi, în prezent, face parte din redacţia  revistei Observator cultural. 

Despre Hilary Mantel

Hilary Manteleste o romancieră britanică, născută în 1952, în Glossop, Derbyshire. A studiat dreptul la London School of Economics și Sheffield University. După absolvire, a lucrat ca asistent social, apoi a trăit cinci ani în Botswana și alți patru în Arabia Saudită, înainte de a reveni în Anglia, la mijlocul anilor ‘80. În 1987 a primit Premiul Shiva Naipaul Memorial pentru un articol despre orașul Jeddah, iar între 1987 și 1991 a fost critic de film pentru The Spectator. Cele douăsprezece romane scrise până în prezent i‑au adus recunoașterea literară și numeroase premii.

Printre cele premiate se numără Eight Months on Ghazzah Street (1988), Fludd (1989), A Place of Greater Safety (1992), A Change of Climate (1994), An Experiment in Love (1995). Alte lucrări includ: The Giant, O’Brien (1998), Giving Up the Ghost: A Memoir (2003), Learning to Talk: Short Stories (2003) și Beyond Black (2005), nominalizat la Premiul Orange pentru ficțiune în 2006. Wolf Hall (2009) a primit unul dintre cele mai prestigioase premii literare din lume, Man Booker, iar continuarea sa, O regină pe eșafod (Bring Up the Bodies, 2012), a câștigat, de asemenea, Premiul Man Booker.

Despre Wolf Hall

Anglia, 1520. Henric al VIII-lea dorește să anuleze căsătoria cu Caterina de Aragon și să o ia de soție pe Anne Boleyn. Poporul și Europa catolică se opun. Un singur om îndrăznește să-și pună în joc viața pentru a câștiga bunăvoința regelui: Thomas Cromwell, un personaj original, deopotrivă fermecător și ticălos, idealist și oportunist, fin cunoscător al caracterului uman și cu o energie fără seamăn.

Politician desăvârșit, de neclintit în ambiția sa, Cromwell își croiește cu abilitate drum într-o lume ostilă. Opunându-se parlamentului, politicii de stat și papalității, Cromwell este pregătit să redefinească Anglia conform voinței lui Henric și propriilor sale dorințe. Dar Henric este schimbător: binevoitor într-o zi, gata să ucidă în alta.

Cu un stil inimitabil, Hilary Mantel înfățișează tabloul unei societăți în prag de schimbare, în care indivizii luptă cu propriul destin sau îl acceptă cu pasiune și curaj. Romanul recreează o perioadă în care succesul oferă puteri nelimitate, dar o singură greșeală aduce moartea.

Ce spun criticii despre Wolf Hall

„O narațiune terifiantă, scrisă fermecător… Wolf Hall este o adevărată sărbătoare.” (Daily Telegraph)

„Amețitor, formidabil de bun… Romanul lui Mantel este o minune de rafinament.” (Daily Mail)

„O scriitură densă și concisă, un vocabular fastuos. Unele pasaje sunt adevărate tururi de forță, cizelate cu tenacitatea și iscusința unui virtuoz.” (Le Monde)

Despre O regină pe eșafod

Anglia, 1535. Thomas Cromwell, fiul unui fierar, a ajuns secretarul regelui Henric al VIII-lea și șeful Cancelariei. Influența sa a crescut odată cu cea a lui Anne Boleyn, noua soţie a lui Henric. Însă Anne n-a reușit să-i ofere regelui un moștenitor, iar inteligența ei ascuțită, alături de voința temerară, îi va înstrăina pe vechii prieteni ai lui Henric și familiile nobile din Anglia. Când regele vizitează Wolf Hall, Cromwell îl vede cum se îndrăgostește de urâţica Jane Seymour. La un semn al lui Henric, sfetnicul său este pregătit să o îndepărteze pe regină de la curte, în urma unui proces de adulter și trădare. Astfel, Cromwell trebuie să găsească o soluție care să fie pe placul lui Henric, să protejeze națiunea și să îl mențină, în același timp, în grațiile regelui.

O realizare literară uluitoare, O regină pe eșafod spune povestea unui moment terifiant din istoria Angliei, văzut prin ochii uneia dintre cele mai mari romanciere contemporane.

Ce spun criticii despre O regină pe eșafod

„Magnific. Mantel dă viață istoriei cu o acuitate politică și psihologică egală cu a lui Tolstoi.” (Washington Post)

„O regină pe eșafod este cea mai bună carte de ficțiune istorică pe care am citit-o vreodată. O realizare excepțională.” (Sunday Telegraph)