LiteraBlog Marius Constantinescu despre Abdulrazak Gurnah: „Nobelul într-un pulover”

Marius Constantinescu despre Abdulrazak Gurnah: „Nobelul într-un pulover”

Abdulrazak Gurnah este cel mai liniștit, cel mai așezat profesor emerit. Nu pot decât să îmi imaginez șocul telefonului primit din partea antologicului personaj de la Academia Suedeză care îl anunța pe autorul tanzanian-devenit-britanic că scrierile lui (care, până atunci, nu făcuseră o mare vâlvă) au fost considerate demne de cea mai titrată distincție literară a mapamondului. Din momentul acela, un nume respectat și cu pondere în mediul academic britanic a devenit unul cu rezonanță de prim-plan în toată lumea literelor.

La momentul Nobelului 2021, Abdulrazak Gurnah avea în spate o operă. Romane bine primite pe piața de carte britanică, două prezențe pe listele (mai lungi sau mai scurte) ale Booker-ului, o tematică recurentă care tatona problemele imigranților, culturile de împrumut, viața ca refugiat și post-colonialismul. Nu era, însă, în mainstream. Nu e nici acum. Cărțile lui sunt dense, saturate, nu tocmai ușor de parcurs și, mai devreme sau mai târziu, gravitează în jurul dezrădăcinării, al alterității și al înstrăinării.

Am avut șansa extraordinară de a dialoga cu Abdulrazak Gurnah la câteva luni după ce a devenit cel mai discutat autor în cercurile literaților de pretutindeni. L-am întrebat dacă o distincție ca Nobelul vine prea devreme, prea târziu sau exact la momentul potrivit, mai ales că, în cazul lui, ea nu a fost precedată de niciun alt premiu major. Mi-a spus că un asemenea premiu recompensează munca de-o viață, sau, cel puțin, așa simte că i se potrivește lui. Asta nu înseamnă o frână în tentativele viitoare, ci doar o confirmare a unui discurs unitar, întins în timp și foarte coerent cu el însuși.

În aceleași zile i-am citit și primul roman tradus în limba română, Abandon. M-am nimerit într-o proză compactă, în care realitatea și lumea livrescă se confundă, iar militantismul se deghizează în narațiune. Gurnah subliniază în felul lui discret, mereu temperat, nevoia de dialog multicultural. Înainte, însă, pledează pentru cunoaștere, pentru cantitatea copioasă de informație socio-istorică în baza căreia îți apropriezi vocea necesară acestui dialog.

I-am admirat echidistanța, eleganta linie de mijloc a unui personaj care, născut într-o cultură și împrumutat pe termen lung de o alta, nu cade în capcana partizanatului. Africa ancestrală și Imperiul Britanic omni… orice nu sunt două tabere etern opuse în cărțile lui, ci două conglomerate de personalități, de individualități distincte, în care absolutizările, deși prezente, sunt în du-te-vino perpetuu.

Tema dislocării și a ajustării oamenilor nu e nouă, dar la Gurnah ea capătă amploarea secolelor.

Mergând mai departe, de la Abandon la Paradis (amândouă în traducerea remarcabilă a Andreei Năstase), un dor de cultura natală, de un paradis pierdut al limbii și al chipurilor prin intermediul cărora ai început să simți că lumea se insinuează dintre pagini către cititor. Pentru Gurnah, acest dor capătă forma unei răceli, a unei senzații de care corpul nu se mai poate dezbăra. De aici, și nevoia lui de a se întoarce mereu la Zanzibarul natal în relație cu colonialismul englez, pentru că vicisitudinile trecutului i-au devenit parte din ADN.

Chiar și așa, Gurnah nu crede în instrumentalizarea vocii auctoriale ca purtătoare de mesaj politic. O face, sigur, la nivel subtil, melanjând istorii și necosmetizând realitatea, dar nu când îți pui verbul în slujba unei autorități sau a alteia. Când literatura devine vehicul pentru mesajul politic, Gurnah trage linia și se întoarce în matca ficțiunii. În altă ordine de idei, a te păstra obiectiv înseamnă, pentru scriitor, a știi cât mai mult, a nu uita, a înțelege, a nu repeta. A nu ierta, chiar, în anumite instanțe.

Credit foto: Cristina Venedict

Discursul lui auzit e simplu și limpede de urmărit. Răspunsurile vin bine cântărite. Proza lui Abdulrazak Gurnah, în schimb, solicită atenția nestrămutată a cititorului. Uneori e nevoie să citești o frază de două ori, pentru că e foarte ușor să îți scape un detaliu care, mai târziu, se va dovedi indispensabil pentru descifrarea unui context.

Citește un fragment în avanpremieră din „Abandon“ de Abdulrazak Gurnah

Ne-am amuzat către finalul conversației noastre întrebându-l cu care dintre antecesorii săi nobelizați i-ar plăcea să ia masa. Firește, nu mă așteptam la Kipling, ale cărui legături cu colonialiștii britanici din India reprezintă și azi un subiect de controversă. Nici la Hemingway, care își făcuse din Africa unul dintre teritoriile predilecte pentru joaca sa sângeroasă de-a vânătoarea. Diplomat, dar și sincer, Abdulrazak Gurnah a spus că ar prefera un seminar cu mai mulți. Printre ei, Nadine Gordimer, Derek Walcott, Kazuo Ishiguro, Gabriel Garcìa Màrquez, Alice Munro, Doris Lessing și, clar, nu în ultimul rând, Orhan Pamuk.

De aici înainte, Abdulrazak Gurnah va fi unul dintre cei pe care Academia Suedeză îi va contacta pentru a propune sau pentru a analiza propuneri de nume pentru viitorii laureați. Firește, acordul de confidențialitate întins pe cincizeci de ani care însoțește Nobelul pentru literatură, în care nu știi cine te-a propus și cu cine ai fost umăr la umăr, întreține speculația, controversa și, în cele din urmă, caracterul adesea contestabil al distincției. În pitorescul Canterbury, în puloverele lui cuminți, cu liniște, măsură și metodă, Abdulrazak Gurnah, Profesor Emerit de Engleză și Literatură Postcolonială la Kent University, va continua să scrie despre destinul Africii modelat iremediabil de vântul de la Nord.

DESPRE ABDULRAZAK GURNAH

Abdulrazak Gurnahs-a născut în anul 1948 și a fost profe­sor de limba engleză la Universitatea din Kent. Este autorul a zece romane: Memory of Departure (1987), Pilgrims Way (1988), Dottie (1990), Paradis (Paradise, 1994, finalist la Booker Prize şi Whitbread Award), Admiring Silence (1996), Pe țărm (By the Sea, 2001, nominalizat la Booker Prize și fina­list la Los Angeles Times Book Award), Abandon (Desertion, 2005, finalist la Commonwealth Writers’ Prize), The Last Gift (2011), Gravel Heart (2017) și Vieți în derivă (Afterlives, 2020, finalist la Orwell Prize for Fiction și nominalizat la Walter Scott Prize). În anul 2021 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Literatură, „pentru abordarea fără compromi­suri și plină de compasiune a efectelor colonialismului și a destinului refugiaților suspendați între culturi și continente“. Locuiește în Canterbury.

DESPRE MARIUS CONSTANTINESCU

Prezentator şi realizator radio-TV, a absolvit Școala Superioară de Jurnalism în 2001 și Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării în 2002. Are un Master în Publicitate, obţinut la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti şi altul în Istoria Artei (Universitatea Naţională de Arte Bucureşti). A lucrat în publicitate şi, după opt ani de radio (Radio România Tineret, Actualităţi şi Cultural), a descoperit televiziunea şi libertatea dată de jocul cu imaginea.

Citește și: Marius Constantinescu despre Charlotte McConaghy: „Gerul dintre pagini„

Carte de vizită sunt titlurile pe care le-a transformat în repere: Marile picturi ale lumiiV… de la vizualJurnal CulturalProfil. Poveste. Personaj (TVR Cultural, TVR1, TVR2). Din 2005, a fost legat de fiecare ediţie a Festivalului Internaţional George Enescu, unde prezintă concertele transmise în direct şi realizează interviurile (exclusivităţi naţionale) cu cei mai importanţi artişti invitaţi.

A obţinut trei premii APTR, unul dintre ele pentru Profil. Poveste. Personaj, proiect care a devenit şi carte (Editura ART). În 2013 a publicat CORTEZ, un alt fel de biografie a celebrei mezzo-soprane Viorica Cortez (Baroque Books & Arts). În 2015, volumul a fost republicat în ediţie nouă la Editura Humanitas. Tot la Humanitas şi tot în 2015 i-a apărut şi Press Pass. Interviuri şi pagini de jurnal de la Festivalul Internaţional George Enescu, ediţiile 2011 şi 2013.

Citește și: Marius Constantinescu despre Svetlana Aleksievici: „Literatură sub scut de realitate”

Cel mai recent volum este ROSÉ (Nemira, 2017). În prezent, Marius Constantinescu prezintă şi coordonează seria Interviurilor Enescu (TVR), prezintă şi realizează magazinul de arte VIZUAL (TVR3), semnează editoriale de art & lifestyle, este MC pentru evenimente culturale de anvergură şi susţine cursuri şi ateliere de perfecţionare pentru publicul matur. Anul 2018 i-a adus onorantul titlu de Ambasador Principal al celui mai ambiţios documentar despre biodiversitatea României, România Neîmblânzită, o producţie Off The Fence. Din 2019 este și editorialist al revistei ELLE.

Marius este căsătorit cu scriitoarea și jurnalista Ioana Bâldea Constantinescu și au împreună o fiică.

Te-ar mai putea interesa și:

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROFITĂ DE OFERTELE SPECIALE ȘI AFLĂ PRIMUL CARE SUNT NOUTĂȚILE

Vrei să fii la curent cu veștile literare? Îți vom putea trimite, cu acordul tău, emailuri cu noutățile editoriale, promoții, concursuri, evenimente, târguri de carte online și detalii despre oferta educațională. Te poți dezabona oricând printr-un simplu click. Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina Politici de confidențialitate.