Citește un fragment din „Secretul faraonului” de Emma Carroll

Secretul faraonului de Emma Carroll a apărut la Editura Litera în colecția „Biblioteca pentru copii” și surprinde povestea nespusă a unui tânăr faraon.

Londra, 1922. Mormântul unui faraon dispărut de veacuri urmează să fie descoperit în Valea Regilor. Lumea întreagă urmărește cursul evenimentelor și așteaptă cu sufletul la gură noutățile care vin de acolo.

Lilian Kaye, o fetiță de treisprezece ani, găsește în fața ușii bunicului ei un pachet și observă cu surprindere numele expeditorului: un egiptolog faimos, despre care toate ziarele din Anglia au scris în dimineața aceea că fusese găsit mort.

Misteriosul pachet ascunde indiciile unei povești fascinante… iar Lil și prietenii săi pornesc într-o călătorie extraordinară, pentru a readuce conținutul pachetului la locul unde vestitul rege Tutankhamon își află odihna de veacuri.

Citește un fragment în traducere din limba engleză de Mirella Acsente

Într‑o dimineață de miercuri umedă și urâtă, lumea a încetat să mai aibă vreo noimă. Aș vrea să pot spune că mă așteptasem la asta, la fel ca oamenii ăia deștepți care pot mirosi furtunile sau pot să simtă valurile de maree înainte ca acestea să lovească, dar nu s‑a întâmplat așa.

Ne luam micul dejun, mama și cu mine, ciocnindu‑ne genunchii pe sub micuța masă din bucătărie, în vreme ce ne terminam pâinea cu grăsimea scursă din carnea friptă. În nici o oră, avea să‑mi fie iar foame: întotdeauna mi‑era. Și tot ca întotdeauna, mi‑era groază de școală. Așa că se putea spune că ziua începuse la fel de sumbru ca oricare alta. Asta până când am văzut un titlu în ziarul de dimineață:

„PICIOARE DE OM GĂSITE INTR‑O CASĂ DIN BLOOMSBURY.“

– E adevărat? am întrebat, nedumerită.

Mama răsfoia paginile din interior în căutarea anunțurilor de decese și a horoscopului, rubricile pe care întotdeauna le citea primele.

– Ce să fie adevărat, puiule?

Am arătat spre articol.

– Pot să văd? am întrebat, căci era exact genul de poveste stranie care avea să mă obsedeze toată ziua dacă nu o citeam.

Mama s‑a întors la prima pagină, încruntată.

– Tatălui tău nu i‑ar plăcea să‑ți umpli mintea cu asta, Lil, a spus ea după ce a citit articolul.

Nu, probabil că nu i‑ar plăcea.

Tata voia ca fiica lui să fie liniștită, silitoare, cu nasul mereu într‑un manual. Și chiar eram așa, dar puteam să fiu și aprigă la nevoie și nu mă pricepeam prea bine la chestii rafinate sau să arăt frumos pentru școală. De‑asta, atunci când mama mi‑a tăiat părul cu foarfeca de croitorie, tata nu a protestat. Mai bine o fată tunsă băiețește decât una care avea mereu codițele desfăcute.

Între timp, așezată în fața mea la masa de bucătărie, mama continua să țină în mâini ziarul.

– Ei, haide, lasă‑mă! Tata nici măcar nu e aici, am insistat eu.

Plecase devreme la muncă, așa cum făcea de obicei, să vândă covoare din ușă în ușă. Mama spunea că era norocos să aibă o slujbă când, din cauza războiului, vremurile erau grele pentru toată lumea. Ea lucra la Woolworths, și oricât ruj ar fi folosit, nu putea ascunde cât de obosită arăta mereu. Dar cel puțin aveam un acoperiș deasupra capului – e adevărat, unul în pantă, de mansardă, deoarece camerele noastre se aflau la ultimul etaj, ceea ce era în regulă până aveai nevoie la toaletă. Atunci trebuia să cobori patru șiruri de trepte până în curtea din spate, unde te rugai să nu fi uitat să‑ți aduci niște hârtie igienică și să nu te aștepte vreun șobolan ca să te muște.

– Inchipuie‑ți cum era să fii în tranșee, spunea Bobby Fitzpatrick, care locuia în apartamentul de la parter. Șobolanii franțuji erau mai mari ca purceii, așa mi‑a zis tata.

Tatăl meu nu vorbea niciodată despre război. Și totuși, la patru ani de la terminarea lui, încă se simțea peste tot, în fiecare zi, ca un strat de praf grăunțos. Vedeam bărbați care fuseseră cândva soldați cerșind acum la colț de stradă, incapabili să muncească pentru că‑și pierduseră vederea, sau aveau arsuri, sau rămăseseră fără brațe ori picioare – și astea erau vătămările pe care le puteai vedea. Auzisem destui adulți șușotind diverse pentru a ști că războiul le făcea oamenilor lucruri ciudate. Noi aveam noroc că singurul lucru cu care se alesese tata era un tremur al mâinilor. Pe dinafară, cel puțin, era întreg.

Înghițind lacom ultima bucățică din micul dejun, mi‑am șters degetele pe fusta de școală, apoi i‑am cerut din nou mamei ziarul. Tot mai voiam să citesc despre picioarele de om.

Mama mi l‑a întins.

– Repede atunci, că o să întârzii, mi‑a zis.

Nu a durat mult să citesc povestea. Așa cum bănuisem, era o întâmplare foarte ciudată.

Poliția, spunea articolul, fusese chemată la o adresă din centrul Londrei, unde găsise labele picioarelor unui bărbat așezate pe covorașul din fața căminului. Restul corpului dispăruse. Haina și pălăria lui atârnau în locul lor obișnuit din vestibul. Poliția menționa numele bărbatului – profesorul Selim Hanawati, specialist în arta Orientului Mijlociu.

– Unde e acum profesorul Hanawati? am intrebat‑o pe mama.

Mă gândeam că nu putuse ajunge prea departe fără picioare.

Ea m‑a privit cu ochii mijiți.

– Bietul om a murit ars, Lilian. Fiecare bucățică din el – în afară de ce au găsit. Asta se numește… ceva, nu știu cum… umană spontană.

Chiar și cu jumătate de nume, tot n‑avea nicio noimă pentru mine. Trupurile oamenilor nu ard singure.

Mama mi‑a luat ziarul din mâini cu blândețe.

– Acum te‑ai speriat, așa‑i?

– Nu.

Dar mai degrabă mă stârnise, și mama, observând asta, așa cum observa întotdeauna, a trecut repede la o altă știre.

Ce spun criticii despre Secretul faraonului

„Bogat în detalii fascinante.“ (Lovereading4kids)

„O acțiune palpitantă și o lectură captivantă.“ (The School Librarian)

„Minunat.“ (Luna’s Little Library)

„Dacă ai împlinit 10 ani și încă nu ai descoperit cărțile Emmei Carroll, trebuie neapărat s-o faci.“ (Irish Times)

Despre Emma Carroll

Emma Carrolla fost profesor de limba engleză și jurnalist de știri înainte de a deveni scriitoare. Romanul său Scrisori din far, care prezintă o poveste despre curaj, suferință, prietenie și compasiune din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost bestseller Waterstones și a primit o nominalizare la Medalia Carnegie. Secretul faraonului, al optulea roman al autoarei, îi conduce pe cititori în Epoca de Aur a civilizației egiptene. Emma trăiește în Somerset, alături de soțul ei și de cei doi terrieri.