Citește un fragment în avanpremieră din „Darul sensibilității”, de Jenn Granneman, Andre Solo

Darul sensibilității, de Jenn Granneman și Andre Solo este noua apariție editorială Litera, colecția Introspectiv. Cartea este disponibilă în librăriile din țară și pe litera.ro

Oricine are o latură sensibilă ascunsă, dar aproape una din trei persoane deține genele unei sensibilități mai accentuate, atât de ordin fizic, cât și emoțional. Sunt oamenii care trag aer în piept înainte să dea frâu liber cuvintelor, care dau atenție detaliilor și sunt capabili de conexiuni profunde, care altora le scapă. Oameni inteligenți, cu suflet mare și extraordinar de creativi, în ciuda faptului că societatea îi obligă să-și ascundă sensibilitatea care îi definește. Ei sunt „supersensibilii“ lumii, iar Jenn Granneman și Andre Sólo, fondatorii uneia dintre cele mai mari comunități online de persoane sensibile, îi prezintă drept campioni.

Cartea de față ne îndrumă să ne eliberăm potențialul de constrângerile subevaluării, lăsându-l să acționeze ca o pârghie asupra celor mai importante aspecte ale vieții noastre: în relațiile de prietenie, de la locul de muncă, din poziția de lider sau de părinte. Jenn Granneman și Andre Sólo le dezvăluie cititorilor pas cu pas calea de urmat pentru persoanele sensibile, în orice domeniu al vieții, soluția nefiind nicidecum aceea de a se ascunde, ci de a se accepta așa cum sunt. Sfaturile practice se împletesc cu mici studii de caz și reflectă cele mai recente descoperiri științifice, oferind persoanelor sensibile o nouă perspectivă și instrumentele necesare pentru a răzbate într-o lume asurzitoare, alertă și copleșitoare.

O carte care acționează ca un ghid practic, șterge orice stigmat și validează oamenii sensibili de pretutindeni.

CITEȘTE UN FRAGMENT ÎN TRADUCERE DE Adriana Bădescu

„Povestea începe cu o fată și un băiat. Deși nu s‐au întâlnit niciodată, viețile lor se aseamănă foarte mult. Amândoi s‐au născut în Midwest, părinții lor sunt muncitori și au o situație materială precară. Fiind diferiți de alți copii, lucru vizibil încă de la o vârstă fragedă, familiile lor nu știu în ce direcție să îi îndrume.

Uneori, băiatul se comportă normal. Respectă regulile de la grădiniță. E politicos cu educatorii și suficient de comunicativ, dar în pauze se retrage în cochilia lui. Pe terenul de joacă se petrece ceva care îl depășește. În loc să se joace și el cu mingea, leapșa sau să se cațăre pe spalier, stă la distanță. Fuge de țipete și râsete și se ascunde în singurul loc ferit pe care îl găsește: o țeavă de scurgere dezafectată.

La început, educatorii nu‐și dau seama, fiindcă întotdeauna revine în sala de clasă după ce clopoțelul sună. Dar, într‐o zi, ia cu el mingea, ca să nu fie singur. În alte circumstanțe, ar părea un gest drăguț, dar niciodată nu sunt suficiente mingi pe terenul de joacă, iar ceilalți copii se plâng când îl văd fugind cu ea. Așa află de ascunzătoarea lui educatorii și încep să‐și facă griji. Părinții lui nu înțeleg: „De ce te‐ai ascuns în conductă? Și ce faci în ea?“ Răspunsul lui – „că acolo e liniște“ – nu‐i lămurește deloc. Trebuie să învețe să se joace cu ceilalți copii, insistă ei, oricât de zgomotoși și de hiperactivi ar fi.

Fata, pe de altă parte, nu fuge. De fapt, ai zice că stă să‐i „citească“ pe ceilalți. Devine liderul grupului ei de prieteni, sesizând cu precizie ce vrea și ce‐i place fiecăruia dintre ei. În scurt timp, îi organizează și pune la cale diverse evenimente sociale: un mic carnaval cu jocuri și premii sau o vânătoare de fantome pentru Halloween. Îi ia săptămâni întregi să planifice totul, dar pregătirea cu meticulozitate a fiecărui detaliu o face să se simtă în largul ei. Însă, când vine ziua cea mare, nu o vezi în mijlocul acțiunii, așa cum te‐ai aștepta, râzând la spectacolul cu marionete sau alergând de la un joc la altul, ci undeva pe margine. Fiindcă e prea multă lume, sunt prea multe emoții, râsete, strigăte, victorii și înfrângeri. Carnavalul pe care ea însăși l‐a pregătit o copleșește.

Și nu e singura dată când se simte surescitată. Cere să i se modifice hainele, să se decupeze din ele bucăți, ca să nu‐i irite pielea (când era sugar, își amintește mama ei, trebuia să-i
taie partea de jos a salopetelor cu picior). Vara, pleacă entuziasmată într‐o tabără de o săptămână, însă mama ei se vede nevoită să meargă să o ia acasă mai devreme: fetița nu poate dormi într‐o cameră cu multe paturi, și cu atât mai puțin într‐una doldora de emoțiile și confidențele colegelor ei de dormitor. Aceste reacții îi surprind și îi dezamăgesc pe cei din jur, așa cum și ea este dezamăgită de reacțiile lor. Pentru părinți, comportamentul ei reprezintă un motiv de îngrijorare: dacă nu va putea face față lumii reale? Mama își dă
toată silința s‐o încurajeze, iar tatăl îi amintește că trebuie să spună cu voce tare ce o preocupă, nu doar în gând. Problema e că are foarte multe gânduri – o sumedenie –, iar ceilalți rareori o înțeleg. I se atribuie multe epitete, cum ar fi că e „sensibilă“, ceea ce nu e întotdeauna un lucru bun. Dimpotrivă, e ceva ce trebuie remediat.

Băiatului nu‐i spune nimeni că e sensibil. E considerat dotat, pentru că scrie și citește mai bine decât cei de o seamă cu el, și, în cele din urmă, primește permisiunea de a‐și petrece pauza de prânz în biblioteca școlii – acolo, este ferit de hărmălaia sălii de mese și nimeni nu‐și mai face griji că se refugiază într‐o țeavă de scurgere. Colegii lui, în schimb, îi adresează alte epitete. Îl fac „ciudat“ sau, mai grav, „fătălău“. Nu‐l ajută nici faptul că nu‐și poate ascunde emoțiile intense, că uneori plânge la școală și că nu suportă hărțuirea, nici măcar atunci când nu el e victima.

Dar, pe măsură ce trec anii, el este victima tot mai des. Ceilalți băieți nu au nici pic de respect pentru puștiul visător, care preferă o plimbare prin pădure în locul unui meci de fot‐
bal și care scrie romane în loc să meargă la petreceri. Pe el însă, nu‐l interesează să fie acceptat de aceștia. Și pentru asta, plătește un preț: e împins când trece pe holuri, ridiculizat la masa de prânz, iar ora de sport e echivalentă pentru el cu un pluton de execuție. E considerat atât de moale și de slab, încât o elevă mai mare decât el devine cel mai aprig hărțuitor al lui, râzând în timp ce‐i scrie pe cămașă obscenități, cu un marker. El nu le poate mărturisi părinților nimic din ce se întâmplă, mai ales tatălui, care i‐a spus că modalitatea prin care tratezi un hărțuitor e să‐i tragi un pumn în nas. Băiatul n‐a lovit niciodată pe nimeni.

În viața aceasta a lor, și fata, și băiatul încep să se simtă singuri pe lume. Și caută o cale de scăpare. Pentru fată, soluția este retragerea. Ajunsă deja la liceu, fiecare zi i se pare sufocantă, și vine acasă atât de obosită, încât se închide în camera ei, ferindu‐se de prieteni. Deseori, anunță că e bolnavă și nu se duce la școală, și cu toate că părinții nu o ceartă, ea se întreabă dacă nu cumva sunt îngrijorați din pricina ei. Pentru băiat, scăparea înseamnă să învețe să fie rece, să dea impresia că nu‐i pasă de nimeni, că le poate face față tuturor. Doar că această atitudine i se potrivește ca nuca‐n perete. Și nici nu are efectul scontat: în loc să înceapă să‐l respecte, ceilalți copii îl evită complet.

În scurt timp, începe să chiulească de la școală și să‐și petreacă timpul într‐o gașcă de tineri amatori de droguri – persoane care, la fel ca el, sunt extrem de sensibile și care nu
judecă modul în care percepe el lumea. Fata se simte acceptată în cadrul unei secte abuzive. Membrii acesteia o asigură că, pentru ei, ea nu este o ciudată, dimpotrivă, cred că e dotată cu puteri miraculoase, că are un rost deosebit în lume – toate astea, câtă vreme respectă ceea ce îi cer ei.

Nimeni însă nu‐i spune că e perfect normală. Că e sensibilă. Și că, dacă va învăța să‐și folosească acest dar, va putea face lucruri incredibile.”

CE SPUN CRITICII DESPRE DARUL SENSIBILITĂȚII

„… o pledoarie pentru valorificarea puterii oamenilor sensibili într-o lume din ce în ce mai zgomotoasă.” CAL NEWPORT, autorul bestsellerelor Minimalism digital și Deep Work

„O lectură absolut obligatorie pentru oricine nutrește sentimente profunde și empatie.” ELLEN HENDRIKSEN, autoarea bestsellerului Cum să fii tu însuți

DESPRE Jenn Granneman și Andre Solo

Andre Sólo este cofondatorul și redactorul șef al Sensitive Refuge, cel mai mare site web din lume pentru persoanele sensibile. Autor, cercetător și vorbitor, Sólo este un expert recunoscut și un pasionat avocat pentru introvertiri și oameni sensibili. Scrie despre sensibilitate la Forbes și Psychology Today, a vorbit la Amazon and internationally și a fost prezent în HuffPost, Washington Post, Vogue, MSNBC, The Telegraph și numeroase podcast-uri.

Jenn Granneman este fondatoarea Introvert, Dear și co-fondatoarea Sensitive Refuge. Educator și jurnalist, a fost prezentă în NY Times, Washington Post, BBC, Oprah Daily, Buzzfeed, Glamour, HuffPost și multe altele. Este, de asemenea, gazda propriului podcast, numit The Introvert, Dear Podcast.