Citește un fragment în avanpremieră din „Tactica iubirii”, de Sarah Adams

Tactica iubirii, de Sarah Adams este noua apariție editorială Litera, colecția New Moon. Cartea este disponibilă în librăriile din țară și pe litera.ro

#1 Bestseller, publicat în peste 10 țări!

Bună, mă numesc Bree Camden și sunt îndrăgostită fără speranță de prietenul meu cel mai bun, celebrul fundaș Nathan Donelson (la fel ca jumătate din America, judecând după ce se scrie în tabloide și după câte iubite a avut până acum). Primul pas este acceptarea, nu? Dar eu nu pot să-i mărturisesc asta, pentru că el sigur nu mă vede ca pe o iubită, iar ultimul lucru pe care mi-l doresc este ca lucrurile să devină stânjenitoare. Între mine și cel mai sexy bărbat în viață există doar o prietenie de modă veche! Totul este exact așa cum îmi doresc. Da. (Nu plâng, doar curăț o ceapă.) Prietenia noastră merge bine până când, după prea multe shoturi de tequila, îmi vărs amarul în fața unei ziariste, iar acum lumea crede că eu și Nathan suntem împreună. Așa că trebuie să ne întâlnim în public timp de trei săptămâni pentru că am semnat un contract cu… Ah, nu, am uitat că nu pot spune nimănui despre asta! Concluzia este că acum cel mai bun prieten al meu se comportă foarte neplatonic, iar eu doar încerc să-mi împiedic corpul să ia foc de fiecare dată când el mă atinge. Cum o să rezist timp de trei săptămâni la aceste întâlniri false cu Nathan fără să se schimbe nimic între noi? Mai ales când se pare că el își dorește să se întâmple cu totul altceva?

Am nevoie de ajutor!
Bree

CITEȘTE UN FRAGMENT ÎN TRADUCERE DE SIMONA SĂSĂRMAN

„CAPITOLUL 1

UNDE ȘI PARTICULE

Cu douăzeci și patru de ore în urmă

În toate clasele de gimnaziu, costumul meu de Halloween a fost Dualitatea Luminii.

Am desenat cu un marker mai multe cercuri și linii în zigzag pe un maiou alb al tatălui meu, pe care îl scosesem din gunoi. Privind retrospectiv, valoarea de producție a fost atât de scăzută, încât nici măcar profesorul de fizică n‐a reușit să ghicească tematica acelui costum. Însă pe mine asta nu m‐a deranjat deloc. Mergeam pe holuri având în minte vocea lui Bill Nye articulând frumoasa explicație a felului în care lumina poate să fie două lucruri diferite în același timp, depinzând de ceea ce vor oamenii să vadă: particulă și undă.

Ideea era de‐a dreptul captivantă. Și m‐a făcut să mă întreb dacă și eu aș fi putut să conțin două, nu, o multitudine de variante de Elsie. Fiecare dintre ele – fabricată, personalizată, alcătuită cu grijă. I‐aș fi oferit fiecărui om pe care îl întâlneam varianta de care avea nevoie, pe care și‐o dorea, după care tânjea. Iar, în schimb, el ar fi ținut la mine.

Floare la ureche, fotoni pereche.

E ciudat cum cariera mea de fiziciană și cea de a mă face plăcută au început cam în același timp. E ciudat că pot trage o linie dreaptă de la primul concept despre mecanica cuantică pe care l‐am asimilat, până la slujba mea din prezent. De fapt, până la ambele mele slujbe. Prima, în care câștig mai nimic studiind teoriile fizicii care explică de ce moleculele se adună laolaltă precum fetele rele în grupuri, în pauza de prânz. Și cealaltă, în care…

Ei bine, cealaltă, în care pretind că sunt altcineva, cel puțin se plătește bine.

– Unchiul Paul o să încerce iarăși să ne atragă într‐o partidă de sex în trei! îmi spune Greg privindu‐mă cu ochii lui căprui, sentimentali, plini de regrete.

Iar eu nu ezit. Nu par enervată. Nu mă scutur de repulsie gândindu‐mă la răsuflarea ca de gură de canal a unchiului Paul sau la freza slinoasă, care îmi amintește de o tufă de păr pubian.

Bine, poate că mă scutur puțin. Dar îmi maschez reacția cu un zâmbet și spun, pe un ton de profesionistă:

– Am înțeles!

– De asemenea, continuă el, trecându‐și o mână prin părul cârlionțat, tata a dezvoltat recent o intoleranță severă la lactoză, dar nu vrea să renunțe la produsele lactate. S‐ar putea să se petreacă…

– Incidente gastrointestinale.

De înțeles. Nici eu n‐aș renunța la brânză cu una, cu două.

– Și verișoara mea, Izzy, devine agresivă fizic atunci când oamenii nu sunt de acord cu ea în legătură cu valoarea literară a trilogiei Amurg.

Îmi ascut auzul.

– E pro sau contra?

– Contra, răspunde Greg pe un ton sumbru.

Îmi place Saga „Amurg“ chiar mai mult decât brânza, dar mă pot abține de la discursul TED pe tema motivelor pentru care Alice și Bella ar fi trebuit să‐i părăsească pe idioții ăia și să plece împreună spre apus.

Sunt în echipa „Bellice pen’todeauna“.

– ’Nțeles, să trăiți!

– Elsie, îmi pare rău! Bunica împlinește nouăzeci de ani. Vine toată familia, îmi spune el oftând, iar respirația îi e ca un fum de un alb lăptos în noaptea asta înghețată de ianuarie, la Boston.

Mama o să fie în cea mai proastă stare a ei!

– Nu‐ți face griji.

Apăs pe butonul soneriei de la intrarea casei bunicii lui Greg și afișez zâmbetul meu cel mai încurajator. Greg m‐a angajat drept falsa lui iubită și o să aibă parte de acea variantă a mea pe care și‐o dorește: încurajatoare, da, însă și ușor despotică. O femeie căreia nu‐i place să mânuiască biciul, dar care ar putea, la nevoie.

– Mai ții minte care e strategia de ieșire? îl întreb eu pe Greg.

– Te tragi de sprânceană de două ori.

– O să spun că nu mă simt bine și ne furișăm afară. Iar atunci când apare oferta de partidă de sex în trei, sugerează stăruitor că am gonoree.

– Asta nu l‐ar descuraja pe unchiul Paul.

– Negi vaginali?

– Hmmm… poate? răspunde el masându‐și tâmplele. Singurul lucru bun e că vine frate‐meu.

Mă tensionez.

– Jack?

– Da.

Ce întrebare stupidă! Greg are un singur frate.

– Mi s‐a părut că ai spus că o să fie plecat.

– Cina de lucru s‐a anulat.

Gem în sinea mea.

– Ce?!

La naiba, am gemut de‐a binelea!

– Nimic.

Mă strâmb și‐i strâng brațul prin haină. Greg Smith e clientul meu preferat și o să‐l ajut să treacă nevătămat peste seara asta.

– Lasă‐mă pe mine să am grijă de familia ta, bine? Pentru asta mă plătești, la urma urmei.

Chiar așa e. Și îi sunt recunoscătoare în fiecare zi pentru că n‐a trebuit niciodată să‐i reamintesc. Mulți dintre clienții mei mă întreabă mai mult sau mai puțin direct ce alte servicii aș putea să le ofer, deși secțiunea Termeni și condiții a aplicației Întâlniri contrafăcute e destul de explicită. Ei își dreg vocea, își mângâie bărbia și întreabă:

– Mai exact, ce e inclus în… tariful ăsta de falsă iubită?

Deseori mă simt tentată să‐mi dau ochii peste cap și să le trag un genunchi în testicule, dar încerc să n‐o iau personal, zâmbesc cu blândețe și spun:

– Nu sexul.

De asemenea, ca să răspund întrebărilor care urmează de obicei, nu sărut, nu pipăi, nu vorbesc obscen, nu mă dezbrac, nu fac chestii cu fundul, nu fac sex oral, nu le fac laba și nu fac nici un alt fel de chestii sexuale de care se poate să nici nu fi auzit în viața mea. Nu‐i las să facă pipi pe mine, să‐mi adore picioarele și nici nu facilitez sau permit orgasmul în vecinătatea mea.

Nu că ar fi ceva în neregulă cu asta: sexul ca muncă e muncă și oamenii fac ce trebuie să facă în economia zilelor noastre. Nu toți ne permitem să îmbrățișăm carierele de balerini, pompieri sau manageri de fonduri de investiții la care am visat pe vremea când eram copii – sau pe când eram niște adulți de douăzeci și șase de ani, dați naibii. În urmă cu zece luni, când am obținut diploma de doctor în fizică teoretică la Northeastern, îmi imaginam că până la ora asta aveam să ocup un post academic remunerat cu o sumă rezonabilă. Nu mi‐am imaginat că aveam să‐mi plătesc factura la apă ajutând niște bărbați adulți să pretindă cum c‐ar avea o viață personală. Și totuși, trebuind să‐mi plătesc împrumuturile pentru studii, iată‐mă prefăcându‐mă că sunt iubita cuiva.

Nu vreau să stric buna dispoziție a nimănui, dar încep să am o bănuială cum că nu toată lumea ajunge să aibă viața pe care și‐a dorit‐o. Apare o inevitabilă pierdere a credinței în fericire atunci când ești angajată în mod repetat ca să lași impresia că un client e o ființă umană fermecătoare, echilibrată, disponibilă emoțional și capabilă să mențină o relație pe termen mediu cu o persoană care funcționează în aceiași parametri, pentru ca… ei, bine, motivele diferă de la caz la caz. Nu l‐am întrebat niciodată pe Greg de ce Caroline Smith e atât de obsedată de ideea ca fiul ei în vârstă de treizeci de ani să aibă o iubită. Bazându‐mă pe frânturi de conversație pe care le‐am auzit fără să vreau în cadrul Universului cinematic Smith, bănuiala mea e că ideea ei fixă are de‐a face cu moștenirea uriașă care o să apară în scenă odată ce bunica moare, și cu credința că, dacă Greg ar fi cel care ar furniza primul strănepot, ar fi mai probabil ca el să fie moștenitorul, nu știu… unui furtun de apă incrustat cu diamante, să zicem?

O, da, oamenii bogați. Sunt exact ca noi, ce să mai vorbim!

– Cum e viața în finanțe, Gregory? îl întreabă Caroline pe fiul ei, care dă peste cap jumătate de pahar de vin dintr‐o înghițitură, probabil fiindcă numai eu l‐am auzit explicând de cel puțin patru ori că, de fapt, nu lucrează în finanțe. Și tu, Elsie? adaugă Caroline, fără să aștepte un răspuns. Cum merge treaba la bibliotecă?

Respectând recomandările aplicației Întâlniri contrafăcute, nu le spun clienților mei nimic despre mine – numele meu complet, locul meu de muncă, adevărata mea părere despre coriandru (care este excelent, în cazul în care îți place să mănânci săpun). Asta presupune, pe scurt, să fii falsă iubită. La început părea suspect că cineva e dispus să plătească pentru o întâlnire falsă în era lui Tinder și a Pornhub‐ului și, mai mult de‐atât, că oamenii erau dispuși să mă plătească pe mine – Elsie cea neremarcabilă, situată la mijlocul tuturor scalelor care măsoară calitățile. Înălțime medie, păr castaniu și ochi căprui de o nuanță nici prea deschisă, nici prea închisă. Nas, fund, picioare, bust – cu toatele, medii. Drăguță, da, dar într‐un fel mediocru, greu de descris. Și totuși, mediocritatea mea cea medie e o coală albă de hârtie, care poate fi acoperită. O pânză goală pe care să pictezi. O oglindă care reflectă numai ceea ce alții vor să proiecteze. Un sul de țesătură care poate fi croit în… ei bine, sunt sigură că toată lumea a prins metafora.

Acea Elsie pe care și‐o dorește Caroline Smith e cineva care poate să se întrețină amical cu oamenii care folosesc substantivul „vară“ drept verb, nu e destul de ostentativă ca să atragă pe cineva mai bun decât Greg și, în plus, are instinctele materne care s‐o ajute să aibă grijă de fiul ei, pe care ea, mama lui, ar putea să‐l iubească, dar nu se obosește să‐l cunoască. Bibliotecară la o bibliotecă pentru copii a părut o excelentă meserie falsă. A fost distractiv să scotocesc prin forumurile online, în căutarea unor anecdote simpatice din domeniu.”

DESPRE SARAH ADAMS

Sarah Adams s-a născut și a crescut în Nashville, Tennessee. Își iubește familia, zilele calde și îi face pe oameni să zâmbească. Sarah a visat să fie scriitoare încă de când era mică. A scris primul ei roman când fiicele ei dormeau și nu mai avea scuze să-l amâne. Sarah este o dependentă de cafea, un tocilar al istoriei britanice și o introvertită indecisă. Speranța ei este să scrie mereu povești la care cititorii să zâmbească, poate chiar să plângă – dar să-i lase mereu mai fericiți decât atunci când au început să citească.