Marius Chivu despre Samanta Schweblin: „Coşmaruri în serie”

Argentiniancă de origine, relocată la Berlin, Samantha Schweblin (n. 1978) este încă o scriitoare sud-americană ieşită din mantaua Silvinei Ocampo (1903-1993), proza acesteia gravitînd în jurul temelor horror, paranormale, enigmatice sau cu potenţial violent.

Vis febril – tradus peste tot Dream Fever, deși titlul în original este Distancia de rescate – i-a adus recunoașterea internațională, traducerea în engleză fiind nominalizată la Man Booker International în 2017, iar acum se află în curs de ecranizare pentru Netflix. Acest mic roman (novella, cum zic anglo-saxonii) se citește precum starea febrilă a unei boli necunoscute manifestată în organism ca o infestare cu viermi: o femeie muribundă dintr-un spital rural este interogată de un băiețel care-i pune întrebări, ca-ntr-o şedinţă de hipnoză, şi o forţează să povestească, sub semnul urgenţei, în căutarea unui detaliu semnificativ „pentru noi toţi”.

Nu există narator în afara celor două voci, nuvela fiind un dialog continuu între femeia şi băiat (replicile lui sînt trecute în italice), ulterior dublat de dialogul, petrecut cu cîteva zile mai devreme, dintre această femeie şi vecina ei, nimeni alta decît mama băiatului. Nuvela este construită, aşadar, ca un dialog în dialog şi după logica coşmarului, lipsa perspectivei naratoriale contribuind esenţial la misterul poveştii. Căci nu ştim nimic despre natura infestării, doar se subînţelege că s-a răspîndit deja asupra oamenilor.

„Pentru mine, scrisul înseamnă expunerea celor mai întunecate frici ale mele; ficţiunea fiind locul unde mă pun la încercare.”

Textul este, în mod premeditat vag şi obscur. „Distanța de protejare” (conform expresiei regăsite în titlul original) ar putea sugera că infestarea ar fi metafora dragostei materne supra-protectoare: maternitatea ca agent al alienării şi dezastrului afectiv. Pe de altă parte, leitmotivul cîmpului de soia împreună cu imaginea infestării pîrîului şi a viermilor care colcăie în trupul femeii muribunde conturează imaginea unei apocalipse în cheie ecologică, Argentina situîndu-se în topul mondial al agriculturii modificate genetic.

Citind Păsări în gură, singurul volum de proză scurtă tradus la noi, din cele trei ale autoarei, referințele la Kafka, Cortázar, Bradbury sau Casares, scriitori pentru care Samanta Schweblin și-a mărturisit deseori admiraţia, sînt și mai evidente. Eu l-aș adăuga și pe Dino Buzzati, cu proza căruia mi se pare că are, conștient sau nu, încă și mai multe în comun; în primul rînd tendinţa de parabolizare a unor situaţii fantastice, păstrînd limbajul în limitele simplităţii (spre deosebire de Kafka și Cortázar, maeștri al echivocului poetico-filozofic).

„Pentru mine, scrisul înseamnă expunerea celor mai întunecate frici ale mele; ficţiunea fiind locul unde mă pun la încercare”, mărturisea Samanta Schweblin într-un interviu şi povestirile sale sînt tot atîtea confruntări cu coşmarul. Un bărbat este constrîns de o absurditate birocratică, care-l împiedică să cumpere biletul de tren, să se lase invitat în casa şefului de gară unde întîlneşte şi alţi bărbaţi găzduiţi cu aceeaşi suspectă ospitalitate. Un circar moare prin lentoare, într-un sat fiecărui om îi este desemnat un gropar, un funcţionar încredinţat cu recensămîntul populaţiei dă peste un sat plin cu „artişti ai foamei”, altundeva oroarea unei crime este ridicată la rang de artă şi expusă ca atare, un adult regresează în copilărie…

În istoria literaturii sud-americane, tradiția genului fantastic (horror, paranormal, straniu, mystery, dark, distopic) este o marcă înregistrată. Despre cum se revendică Samantha Schweblin de la această tradiție, despre cum se raportează la ecranizarea nuvelei sale (co-scriind scenariul și avînd studii de film), despre arta și secretele genului scurt, despre cărțile favorite, social media și alte provocări ale prezentului vom afla mai multe din interviul pe care îl voi avea online cu autoarea, în cadrul „Festivalului Internațional de Carte”.

Despre Marius Chivu

Marius Chivu (n. 1978) este scriitor, cronicar literar, traducător și editorul antologiei anuale de proză scurtă KIWI. A debutat cu volumul de poezie Vîntureasa de plastic (2012, premiile pentru debut ale Uniunii Scriitorilor din România și revistei Observator cultural, ulterior tradus în franceză și reeditat).

A publicat jurnalele de călătorie Trei săptămîni în Anzi (2016) și Trei săptămîni în Himalaya (2012), volumul de proză scurtă Sfîrșit de sezon (2014) și cartea de interviuri literare Ce-a vrut să spună autorul (2013). A editat, printre multe altele, antologiile: Best of. Proza scurtă a anilor 2000 (2013) și 111 cele mai frumoase poeme de dragoste din literatura română (împreună cu Radu Vancu, 2016), Singurătatea noblețele ei de Petre Stoica (2017), Conversații cu o moartă de Anton Holban (2005).

A tradus cărți de Richard Ford, Paul Bailey, Oscar Wilde, Lewis Carroll și Tim Burton.

Este redactor-editor al revistelor Dilema veche și Iocan (alături de Florin Iaru & Cristian Teodorescu), precum și realizatorul radio-emisiunii All You Can Read de pe www.UrbanSunsets.com.  Împreună cu Florin Iaru, ține din 2010 cel mai longeviv atelier de creative writing de la noi din țară.

Despre Samanta Schweblin

Samanta Schweblin(Buenos Aires, 1978) este o scriitoare argentiniană de limbă spaniolă. În 2002, Schweblin a publicat primul său volum de povestiri, El núcleo del disturbio, care a câștigat un premiu din partea Fondo Nacional de las Artes din Argentina și locul întâi la Concursul național Harold Conti. În 2008, a câștigat Premiul Casa de las Américas pentru volumul de povestiri Pájaros en la boca, iar în 2015 a publicat cel de-al treilea volum de povestiri, Siete casas vacías. Primul său roman, Vis febril (Distancia de rescate), a câștigat Premiul Tigre Juan 2015 și a fost nominalizat la Premiul Man Booker International 2017. În 2018 a publicat cel de-al doilea roman, Kentukis. Povestirile Samantei Schweblin au fost incluse în mai multe antologii, iar traducerile unora dintre ele au fost publicate în revistele The New Yorker și Granta. În 2010, a fost aleasă de revista Granta printre cei mai buni 22 de scriitori de limbă spaniolă sub 35 de ani. Scrierile sale au fost traduse în peste 20 de limbi, printre care engleză, germană, franceză, italiană, portugheză, sârbă și suedeză. Locuiește în Berlin.

Despre Vis febril

O tânără pe nume Amanda se află pe patul de moarte într-un dispensar de țară. Un băiat, David, este lângă ea. Ea nu e mama lui. El nu e copilul ei. Împreună, recompun o poveste tulburătoare despre suflete sfărâmate și despre puterea și disperarea unei familii. Vis febril este un coșmar care se întrepătrunde cu realitatea, o poveste de dragoste, dar și o adevărată pildă de viață. Una dintre cele mai proaspete voci ale literaturii de expresie spaniolă,

Samanta Schweblin scrie o poveste extraordinară și hipnotică, menită să ne țină captivi și să ne poarte în tenebrele unui univers imaginar șocant.

Ce spun criticii despre Vis febril

„Frații Grimm și Franz Kafka fac o vizită în Argentina în povestea plină de umor negru a Samantei Schweblin, a unor oameni care par că au căzut într-o realitate alternativă.” (J.M. Coetzee)

„Un mecanism narativ implacabil, în măsură să-l țină pe cititor captiv, cu sufletul la gură, un adevărat șoc electric pe care nici un cititor nu-l poate evita.” (El Mundo)

Despre Păsări în gură

Un tată care se luptă cu o fiică adolescentă care mănâncă păsări vii; un bărbat care trage după el cadavrul soției într-o valiză de piele și care, împotriva voinței lui, devine un artist la modă; femei în rochii de mireasă, care așteaptă, abandonate, pe marginea unui drum; acestea sunt câteva dintre personajele care animă poveștile Samantei Schweblin. În fundal, o realitate alcătuită din detalii concrete, al cărei registru este brusc schimbat prin gesturi izvorâte din atitudini suprarealiste și tulburătoare: pentru că în spatele rutinei banale de zi cu zi există un halo întunecat, un rânjet ce ignoră voit absurditatea fiecărui act. 

Firul invizibil care unește o poveste cu alta, fiecare intrigă cu următoarea constă în complexitatea relațiilor umane, tragedia – sau tragicomedia – ce iși trage seva din lipsa de comuncare. În aceste pagini, construcția narativă în întregul său face aluzie de fiecare dată la altceva: la reprezentarea unei umanități care se luptă cu un echilibru precar, la acea schelă fragilă pe care se sprijină viața noastră și la faptul că o suflare de vânt sau un freamăt al inimii ar putea să cutremure pământul într-o clipă.

„După ce ai citit-o pe Samanta Schweblin, e dificil să nu tresari când la masa vecină se produce o mișcare bruscă.” (La Vanguardia)