Marius Constantinescu despre Maylis de Kerangal: „Chirurgie pe cord deschis”

Am fost la Le Havre. Nu pot uita plaja pietroasă, gri, luminată anemic de un soare crud și vlăguit, cu valuri reci și raze fluide. Drumul până acolo străbate un oraș urât, rebegit și adunat pe la colțurile parcurilor sale din centru. M-am trezit că retrăiesc răceala de lamă a portului francez când am pătruns în primele pagini ale romanului Să-i reparăm pe cei vii de Maylis de Kerangal. Marea, cu tot ce care ea mai neliniștitor, se concentrase în frigul care răzbătea din paragrafele ce descriu pregătirile de surf ale unor tineri într-o dimineață. Zgribulirea în costume speciale, gurile nespălate și cleioase, contracția mușchilor la contactul cu vântul și apa înghețată, ofensiva întregului organism smuls din căldura patului și pus să înfrunte provocarea fizică.

Maylis de Kerangal (ce nume livresc, ea însăși ar putea fi eroină de carte) scrie cu dublă peniță. Rândurilor ei, frazelor ample, sinuoase, expansive le corespunde o altă scriere la interior, una care funcționează ca un RMN performant. Ea desface în procese fiziologice, reacții chimice, impulsuri electrice, circuite venoase, dinamici și îngrămădiri celulare ce se vede la suprafață, pe suprafața albă a filei. Pe măsură ce rândurile ți se înșiră sub ochi, devii conștient de corpul tău, de zvâcnirile și inerțiile lui incontrolabile, iar literatura lui Maylis acționează ca un catalizator al spasmului, al tresăririi, al scurt-circuitului nerv-organ.

În douăzeci și patru de ore, unul dintre tinerii surferi este victima unui accident de mașină, intră în moarte cerebrală și devine, din fiu, iubit, prieten și cunoștință doar o sumă de fragmente anatomice, cu viață independentă de a lui, care își caută alți proprietari de drept. În două sute și ceva de pagini, un om cu nume și apartenențe sociale se recontextualizează într-o entitate hibrid, în care partea este mai importantă decât întregul. Întregul este mort, golit de scânteia spiritului, partea este vie, încă pulsatilă, perfect capabilă să ducă această scânteie în alt corp. Simon Limbre, nouăsprezece ani, nu mai e. E o carcasă în care electricitatea nu mai circulă decât din aparatele sofisticate care îl țin într-o stare vegetativă ireversibilă, care îi păstrează viguroase organele ce ar putea aduce speranță altora mai norocoși decât el. Simon nu mai e, propriu-zis, Simon. E o sursă. Un donator. O rezervație de rinichi, ficat, plămâni, inimă tinere și puternice, în ciuda întregului stricat. Simon mai e doar amintire, reacție, traducere în sentiment imaterial, consecință, dâră, imagine volatilă, un nume format din litere, un cuvânt, un fir invizibil între alții.

Să îi reparăm pe cei vii este o probă de control auctorial. Felul în care de Kerangal ține frâiele informației medicale are aceeași autoritate ca și descompunerea micronică a reacției psihologice. Meritul și mai mare este că hiperdocumentarea de specialitate nu ciobește veridicitatea literară a textului. Scriitura împănantă de diagnostice, foi de tratament, protocoale medicale și juridice, desprinde personaje conturate puternic, ușor identificabile. Mai mult, conexiunile dintre ele se înlănțuie subtil și sensibil. Admiri tehnica, jocul cu planurile, construcția, efortul considerabil, dar nu rămâi în afara cărții. Asta ține și de spectrul larg al trăirilor prin care romanciera te poartă și în care este imposibil să nu te regăsești. Prin urmare, ți-e frig, te doare, nu îți vine să crezi, refuzi, capitulezi, te revolți, te doare din nou, jelești, accepți, înghiți, te iei la sfadă, te doare din nou, tai, explici, diseci, operezi, prelevezi, te doare, incizezi, grefezi, nu crezi, crezi și te doare iarăși în Să îi reparăm pe cei vii. În douăzeci și patru de ore care curg altfel pentru protagoniștii cărții, singură lumina rămâne la fel. O lumină albă, rece, spălăcită, de coridor de spital, de sală de operație, de birou funcționăresc înghesuit, de plajă care nu are nimic cald și îmbietor în ea.

La momentul în care scriu acest text am pe noptieră celălalt roman de Kerangal apărut la noi, O lume la îndemână. Recunosc deja stilul lipsit de zâmbet al autoarei, distanțele mari între punct și punct, cuvintele care șerpuiesc continuu între semnele de punctuație. Aceeași traducere a gestului exterior în fotograme interioare. Maylis de Kerangal scrie tulburător de bine în cheie minoră. Pare că tristețea este rezervorul din care se hrănește, muza pe care o invocă, inclusiv atunci când, ca în acest volum, descrie universul altor tineri, în viață, vitali, vivace. Simți, însă, cum le dă târcoale angoasa, anxietatea, probabilitatea eșecului și a frângerii. La pânda iubirii, a erotismului și a ambiției stau ratarea și teama de monstrul din dulap.

Cărțile lui de Kerangal se citesc cu inima oțelită, pentru a le putea duce. Doliul din paginile lor este alb, ca doliul din Orientul îndepărtat. Sau ca soarele la Le Havre, unde pare că nu e cald niciodată.

DESPRE MARIUS CONSTANTINESCU

Prezentator şi realizator radio-TV, a absolvit Școala Superioară de Jurnalism în 2001 și Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării în 2002. Are un Master în Publicitate, obţinut la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti şi altul în Istoria Artei (Universitatea Naţională de Arte Bucureşti). A lucrat în publicitate şi, după opt ani de radio (Radio România Tineret, Actualităţi şi Cultural), a descoperit televiziunea şi libertatea dată de jocul cu imaginea.

Carte de vizită sunt titlurile pe care le-a transformat în repere: Marile picturi ale lumii, V… de la vizual, Jurnal Cultural, Profil. Poveste. Personaj (TVR Cultural, TVR1, TVR2). Din 2005, a fost legat de fiecare ediţie a Festivalului Internaţional George Enescu, unde prezintă concertele transmise în direct şi realizează interviurile (exclusivităţi naţionale) cu cei mai importanţi artişti invitaţi.

A obţinut trei premii APTR, unul dintre ele pentru Profil. Poveste. Personaj, proiect care a devenit şi carte (Editura ART). În 2013 a publicat CORTEZ, un alt fel de biografie a celebrei mezzo-soprane Viorica Cortez (Baroque Books & Arts). În 2015, volumul a fost republicat în ediţie nouă la Editura Humanitas. Tot la Humanitas şi tot în 2015 i-a apărut şi Press Pass. Interviuri şi pagini de jurnal de la Festivalul Internaţional George Enescu, ediţiile 2011 şi 2013.

Cel mai recent volum este ROSÉ (Nemira, 2017). În prezent, Marius Constantinescu prezintă şi coordonează seria Interviurilor Enescu (TVR), prezintă şi realizează magazinul de arte VIZUAL (TVR3), semnează editoriale de art & lifestyle, este MC pentru evenimente culturale de anvergură şi susţine cursuri şi ateliere de perfecţionare pentru publicul matur. Anul 2018 i-a adus onorantul titlu de Ambasador Principal al celui mai ambiţios documentar despre biodiversitatea României, România Neîmblânzită, o producţie Off The Fence. Din 2019 este și editorialist al revistei ELLE.

Marius este căsătorit cu scriitoarea și jurnalista Ioana Bâldea Constantinescu și au împreună o fiică.

Despre Maylis de Kerangal

Maylis de Kerangala scris mai multe romane, printre care Je marche sous un ciel de traîne (2000), La vie voyageuse (2003), Corniche Kennedy (2008) și Naissance d’un pont, câștigător al Premiului Médicis în 2010. A publicat, de asemenea, un volum de povestiri, Ni fleurs ni couronnes (2006), o nuvelă, Tangente vers l’est, câștigătoare a Premiului Landerneau în 2012, și o carte‑omagiu dedicată lui Kate Bush și Blondie și intitulată Dans les rapides (2007). Cel de-al cincilea roman al autoarei, Să-i reparăm pe cei vii (Réparer les vivants, 2014), s-a bucurat de un succes uriaș, câștigând 10 premii literare în Franța și fiind nominalizat la Premiul Man Booker International. Printre romanele sale mai recente se numără O lume la îndemână (Un monde à portée de main, 2018). Maylis de Kerangal locuiește în Paris.

Despre Să-i reparăm pe cei vii

Într-o duminică dimineață, înainte de ivirea zorilor, trei adolescenți pleacă la o partidă de surfing. În timp ce se întorc acasă epuizați, băieții sunt implicați într-un accident de mașină fatal pe un drum pustiu. Doi dintre ei poartă centura de siguranță; unul trece prin parbriz. Medicii îl declară în moarte cerebrală la scurt timp după sosirea la spital, dar inima îi bate în continuare.

Acțiunea romanului Să-i reparăm pe cei vii se desfășoară pe parcursul următoarelor douăzeci și patru de ore și are în centru transplantul de inimă care va lua viața unui tânăr și i-o va dărui unei femei aflate pe moarte. Într-o proză splendidă și contemplativă, cartea examinează sentimentele cele mai profunde ale tuturor celor implicați pe măsură ce se străduiesc să facă față unor decizii care implică viața și moartea.

La fel de îndrăzneț din punct de vedere stilistic pe cât este de exploziv din punct de vedere emoțional, Să-i reparăm pe cei vii i-a fascinat pe cititorii și pe criticii francezi deopotrivă, fiind salutat drept opera de referință a unei noi stele literare. Cu precizia unui chirurg și limbajul unui poet, Maylis de Kerangal a adus o contribuție majoră atât medicinei, cât și literaturii, într-o poveste dramatică despre durere, speranță și supraviețuire.

„Să-i reparăm pe cei vii este un roman neobișnuit și adesea seducător… Frazele lungi și dinamice ale lui Maylis de Kerangal pulsează în ritm sistolic, cu fiecare bătaie punctată de o virgulă; sunt încărcate de intensitate emoțională și de imagini flamboaiante.“ (The New York Times)

„Un roman stratificat, meditativ… Personajele par nu atât creații fictive, cât oameni reali, puși în lumină de limbajul bogat, care merge de la cel medical la cel filosofic… Acest roman este o explorare nu doar a morții, ci și a vieții, a umanității și a fragilității.“ (New York Times Book Review)

Despre O lume la îndemână

În spatele ușilor ornamentate de la numărul 30, rue du Métal din Bruxelles, douăzeci de studenți își încep ucenicia în arta picturii decorative – arta șarlatanilor și falsificatorilor, în care fiecare nod dintr-o scândură ascunde un secret și fiecare vinișoară dintr-un bloc de marmură spune o poveste.

Printre acești studenți se numără Kate, Jonas și Paula Karst. Împreună, într-un an de studiu care nu le lasă nici un răgaz, învață tehnicile de reproducere prin pictură a materialelor, fie acestea de origine animală, vegetală sau minerală, iar intensitatea acelei perioade – ore lungi petrecute în atelier, conversații, certuri, petreceri, povești de iubire – va cimenta o prietenie ce va dăinui mult timp după absolvire.

Pe Paula, inițierea în tehnica trompe l’œil o va purta înapoi în timp, la amintirile din copilărie și mult mai departe, în epocile geologice când s-au format materialele pe care vrea să le stăpânească în cele mai fine detalii. De la institutul bruxellez unde-și începe studiile până la studiourile romane Cinecittà și, în cele din urmă, peșterile de la Lascaux, experiențele acumulate de Paula vor transcende arta, dezvăluind treptat ceva din lumea ei interioară și dorințele secrete, de neatins ale inimii sale.

„Kerangal este o maestră a bildungsromanului metafizic. […] O poveste captivantă despre vocație, descoperire și dragoste. […] Autoarea echilibrează senzualitatea adusă la apogeu cu reflecția profundă într-o narațiune omniscientă și rafinată. […] Drama aceasta cu dimensiuni fluide, subtil proustiană, sexy și elegantă, înglobând disciplina și pasiunea, imitația și imaginația, este o încântare pentru minte și simțuri deopotrivă.“ (Booklist)

„Stilul lui Maylis de Kerangal, de o vitalitate copleșitoare, îmbină tehnica și poezia, sensibilitatea și profunzimea intelectuală.“ (Le Monde des Livres)