Marius Chivu: „Flannery, contemporana noastră”

William Faulkner, Eudora Welty și Flannery O’Connor alcătuiesc un fel de sfântă treime a literaturii sudiste americane, dar, așa cum spunea cineva într-o polemică recentă, scriitoarea perfectă pentru vremurile în care trăim este Flannery O’Connor (1925–1964).

Catolică, orfană de tată, apoi și de mamă, ajunsă în cârje din cauza lupusului, a murit la doar 39 de ani, după ce apucase să publice două romane și acest volum de povestiri. Între timp, a intrat în canon și s-au făcut documentare TV despre ea, a devenit o legendă cu chipul imprimat pe timbre poștale, iar cărțile ei – obiecte de cult literar.

Flannery O’Connor a reușit să scrie câteva dintre cele mai citite și citate parabole pe tema rasei, și nu numai, din literatura americană.

Ca femeie albă din Sud (de)formată de luptele unei culturi rasiste și încercată de schimbările din epoca segregaționismului și a mișcărilor pentru drepturile civile, conștientă de preconcepțiile rasiale moștenite din familie – păstrate în corespondența privată, dar demontate în propria literatură –, Flannery O’Connor a reușit să scrie câteva dintre cele mai citite și citate parabole pe tema rasei, și nu numai, din literatura americană.

De aici și actualitatea ei în contextul tulbure al timpului nostru, cînd mișcările LGBTQ și MeToo, sau The Proud Boys versus Black Lives Matter, Pro Choice versus Pro Life, ori politici precum Muslim Ban definesc agenda politică americană și de oriunde.

Toleranță și dispreț

Volumul Greu de găsit un om bun, publicat în 1955, conține câteva povestiri devenite clasice pentru arta prozei scurte și foarte ofertante prin tema acceptării, toleranței, incluziunii Celuilalt. Absolut toate povestirile sunt memorabile, cu atât mai mult cu cât personajele ei sunt marginali confruntați cu situații-limită: un criminal în serie, un dulgher fără o mână, o fată retardată și o alta handicapată fizic, un impostor vânzător ambulant de Biblii, o femeie gravidă, un hermafrodit, un emigrant și mai mulți negri.

În povestirea „Oameni cumsecade de la țară“, un bărbat profită de singurătatea și naivitatea unei fete cu handicap, întinzându-i o capcană erotică doar pentru [spoiler alert] a-i fura piciorul de lemn: „Am colecționat o mulțime de lucruri interesante. Odată am luat de la o femeie și un ochi de sticlă, tot pe calea asta“, bravează bărbatul după ce o „dezarmează“ pe fată de propriul picior și o abandonează într-un fânar.

În povestirea „Un noroc neașteptat“, o femeie ignoră primele semne ale gravidității pentru că nu-și dorește copilul, asta după ce-și provocase singură și cu succes mai multe avorturi în trecut: „Nu era cu putință să existe în ea ceva care aștepta ca s-o facă din ce în ce mai moartă, nu!“, refuză femeia să accepte realitatea maternității.

În povestirea „Un Templu al Sfântului Duh“, un hermafrodit este expus într-un bâlci din Sudul catolic, ridicând problema acceptării „Anormalului“ ca pe o creație a Domnului: „Dumnezeu m-a făcut așa“, spune hermafroditul, ținând o cuvântare despre acceptarea celor „anormali“.

În povestirea „Negrul artificial“, un bunic rasist încearcă să-i inducă nepotului orfan de mamă disprețul și frica de negri în timpul primei călătorii la oraș a copilului. Cei doi ajung să se rătăcească într-un cartier de negri, spre dezgustul și frica celui bătrân, dar spre curiozitatea copilului, care are o efuziune sentimentală față de o negresă amabilă. „Și cum ai stat acolo rânjind ca un cim-pan-zeu în timp ce o negresă îți dădea îndrumări. Dumnezeule mare!“ îl șicanează ulterior bătrânul, spre dezamăgirea copilului, care-și pierde încrederea în bunătatea și discernământul adultului.

Dacă aceste povestiri sunt ficțiuni de tip parabolă despre singurătatea femeii cu handicap, despre dreptul femeii de a dispune de propriul corp sau despre chestiunile diferențelor sexuale și de rasă, nuvela „Dezrădăcinatul“ abordează chestiunea imigrantului, deci a xenofobiei, într-un mod foarte complex.

O văduvă, care avea angajați la fermă doi negri și un cuplu de albi, angajează și o familie de, probabil, evrei polonezi, fugiți din Europa, din calea războiului. Ierarhia rasială care funcționa până atunci la fermă (albii erau educați și mai bine plătiți decât negrii, deși făceau muncile mai ușoare) este dată peste cap de faptul că polonezul se dovedește un muncitor cu mult peste capacitatea și inventivitatea albilor și a negrilor. Astfel, aceștia ajung să comploteze împreună pentru a-l compromite pe polonezul muncitor și discret (și care nici „nu avea o religie înaintată“) în ochii patroanei: „Nu exista nici o rațiune pentru care să stea aici și să ocupe locurile de muncă ale unor americani uciși și măcelăriți în războaiele lor… Iar următorul lucru care se va devaloriza vor fi negrii“, gândește femeia albă angajată de femeia bogată, temându-se că poziția ei va fi de asemenea periclitată.

Formidabilă prozatoare, perfectă pentru vremurile în care trăim.

Este aici un cerc vicios al disprețului rasial de diverse facturi și intensități: albii îi disprețuiesc pe negri, negrii îi disprețuiesc pe imigranți, imigranții îi disprețuiesc pe negri (că nu muncesc), iar albii bogați îi disprețuiesc pe toți. Iar situația se complică și mai mult când polonezul negociază cu un negru ca acesta să o ia de soție pe verișoara lui, pentru a o putea aduce și pe ea din Europa. „Intenționezi să o aduci aici pe sărmana copilă nevinovată și s-o măriți cu un negru împuțit, hoț și pe jumătate cretin? Ce fel de monstru ești? Verișoara dumitale nu poate veni aici să se mărite cu unul dintre negrii mei“, îi spune patroana, deopotrivă din considerente rasiste, dar și pentru că, montată de angajații albi, îi e teamă că polonezul, harnic cum e, va economisi bani și își va câștiga independența, devenindu-i competitor pe piața muncii. „Ea nu pasă că e negru. Ea lagăr de trei ani“, îi răspunde polonezul, punând viața mai presus de rasă și de bani.

Nuvela „Dezrădăcinatul“, cea mai lungă din carte, funcționează ca o parabolă perfectă a xenofobiei actuale, fie în ecuație americană (polonezul ar putea fi mexican sau musulman), fie în ecuație europeană (polonezul ar putea rămâne polonez/român, dar ar putea fi arab, african sau chinez). Disprețul față de rasa, sărăcia sau religia celuilalt, frica pierderii locurilor de muncă, micile aranjamente pentru consolidarea statutului în altă cultură, toate se regăsesc aici, în această proză scrisă acum mai bine de jumătate de secol de această formidabilă prozatoare, perfectă pentru vremurile în care trăim.

Despre cartea Greu de găsit un om bun, apărută la Editura Litera

Inspirate din tradițiile gotice sudiste, povestirile din volumul Greu de găsit un om bun demonstrează viziunea unică, grotescă a lui Flannery O’Connor asupra vieții, fiind infuzate cu simbolism religios, bântuite de perspective apocaliptice, susținute de tragicomedia comportamentului uman, în confruntarea cu aspirația către mântuire. Umorul sardonic al autoarei se bazează pe disparitatea dintre percepția limitată a unora dintre personaje și peisajul mult mai larg al realităților sociale, economice și spirituale ale Sudului rural.

În unele dintre povestiri, O’Connor explorează teme nevralgice dezbătute în epocă: Holocaustul este vizat în „Dezrădăcinatul“; integrarea rasială, în „Negrul artificial“; intersexualitatea, în „Un Templu al Sfântului Duh“. Prin povestirile sale, Flannery O’Connor și-a câștigat un loc privilegiat în inima cititorilor americani, numărându-se printre cei mai originali și provocatori scriitori din generația ei.

Despre scriitorul Marius Chivu

Marius Chivu (n. 1978) este scriitor, cronicar literar, editor și traducător. A debutat cu volumul de poezie Vîntureasa de plastic (2012, premiile pentru debut ale Uniunii Scriitorilor din România și revistei Observator cultural, ulterior tradus în franceză și reeditat).

A publicat jurnalele de călătorie Trei săptămîni în Anzi (2016) și Trei săptămîni în Himalaya (2012), volumul de proză scurtă Sfîrșit de sezon (2014) și cartea de interviuri literare Ce-a vrut să spună autorul (2013). A editat, printre multe altele, antologiile: Best of. Proza scurtă a anilor 2000 (2013) și 111 cele mai frumoase poeme de dragoste din literatura română (împreună cu Radu Vancu, 2016), Singurătatea noblețele ei de Petre Stoica (2017), Conversații cu o moartă de Anton Holban (2005).

A tradus cărți de Richard Ford, Paul Bailey, Oscar Wilde, Lewis Carroll și Tim Burton.

Este redactor-editor al revistelor Dilema veche și Iocan (alături de Florin Iaru & Cristian Teodorescu), precum și realizatorul radio-emisiunii All You Can Read de pe www.UrbanSunsets.com.  Împreună cu Florin Iaru, ține din 2010 cel mai longeviv atelier de creative writing de la noi din țară.