- 35%

Omul suspendat
Reducere 35%
17,49 lei Preț standard 24,90 leiAşteptând să fie recrutat în armată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Joseph şi-a dat demisia şi s-a pregătit cu grijă pentru plecarea pe front. Când o serie de încurcături birocratice întârzie încorporarea sa, el se găseşte în situaţia de a nu avea nimic mai bun de făcut decât să-şi piardă vremea cu lucruri mărunte.
Omul suspendat reprezintă jurnalul său, o extraordinară relatare a rătăcirilor sale neliniştite pe străzile oraşului Chicago, a gândurilor sale despre trecut, a reacţiei sale psihologice faţă de inactivitatea sa, în vreme ce războiul se dezlănţuie în întreaga lume, şi a observaţiilor sale asupra libertăţii de a alege.
Una dintre cele mai oneste mărturii despre psihologia unei întregi generaţii care a crescut în vremea Marii Crize şi a războiului. Edmund Wilson, The New Yorker
În ceea ce priveşte stilul, fondul filosofic, natura ipotetică a eroului, Omul suspendat ocupă un loc unic în literatura noastră contemporană, semănând mai mult cu un roman de Albert Camus decât cu unul al vreunui romancier american de astăzi. Paul Levine


Aşteptând să fie recrutat în armată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Joseph şi-a dat demisia şi s-a pregătit cu grijă pentru plecarea pe front. Când o serie de încurcături birocratice întârzie încorporarea sa, el se găseşte în situaţia de a nu avea nimic mai bun de făcut decât să-şi piardă vremea cu lucruri mărunte.
Omul suspendat reprezintă jurnalul său, o extraordinară relatare a rătăcirilor sale neliniştite pe străzile oraşului Chicago, a gândurilor sale despre trecut, a reacţiei sale psihologice faţă de inactivitatea sa, în vreme ce războiul se dezlănţuie în întreaga lume, şi a observaţiilor sale asupra libertăţii de a alege.
Una dintre cele mai oneste mărturii despre psihologia unei întregi generaţii care a crescut în vremea Marii Crize şi a războiului. Edmund Wilson, The New Yorker
În ceea ce priveşte stilul, fondul filosofic, natura ipotetică a eroului, Omul suspendat ocupă un loc unic în literatura noastră contemporană, semănând mai mult cu un roman de Albert Camus decât cu unul al vreunui romancier american de astăzi. Paul Levine


Saul Bellow
Saul Bellow
Ion Creangă
Miguel de Cervantes
Mihail Sebastian
Sir Arthur Conan Doyle
Edgar Allan Poe
Nathaniel Hawthorne
Joseph Conrad
Charles Dickens
Johann Wolfgang von Goethe
Antoine de Saint-Exupéry