Bedros Horasangian despre „Regatul transcendent” de Yaa Gyasi: „O lună mărturie despre existența unei familii care încearcă să se integreze în societatea americană”

Nimic nu e întâmplător pe lume. Am ajuns la convingerea asta printr-un proces de lungă durată și prin aproximări succesive. Tocmai voiam să scriu câteva impresii de lectură despre o carte – de ce nu? – realmente tulburătoare, când a venit peste mine un film. La televizor. Cum spunea mereu regretatul Alexandru Paleologu, „La senectute rămânem cu Biblia și televizorul“. Greu de contrazis. Și la televizor, tot zappând, dau peste un film Ray (din 2004) dedicat vieții lui Ray Charles (1930–2004), marele interpret de gospel songs și de rhythm & blues, fabulos pianist și compozitor a cărui existență se contopește cu destinul comunității sale de afroamericani – nu doar din Albany, Georgia, din sudul rasist și discriminatoriu al Statelor Unite, de unde a pornit, de foarte de jos, din sărăcia unei familii destrămate și din munca solitară a unei mame care s-a cocoșat – se poate spune așa – muncind să-și crească copiii. Mai ales unul cu handicap sever, cum a fost și cel care va ajunge, sub numele de scenă, unul dintre monștrii sacri ai show business-ului american.

Citește un fragment în avanpremieră din „Regatul transcendent” de Yaa Gyasi

Într-o societate plină de discriminări rasiale, într-o lume în care violența, drogurile și suferința devin rugăciuni, atunci când nu se metamorfozează, prin cântec, în artă. Un film în care actorul Jamie Foxx face un rol uluitor – în 2004, imediat după trecerea în neființă a marelui muzician – și care tratează aceleași probleme și teme sociale pe care le are de administrat/suportat/trăit întreaga comunitate afroamericană, venind dintr-un trecut sclavagist și discriminatoriu într-un prezent care ar vrea să-i admită revendicările. Muzica și literatura devin nu doar simple valori estetice, ci instrumente de lucru ale unei noi etici. Și așa ajungem la romanul care ne prilejuiește aceste considerații.

O autoare de succes

Un roman care poate genera ample discuții și poate provoca multiple polemici despre lumea multiculturală și plurivalentă în care trăim. Se numește Regatul transcendent (Editura Litera, 2021, traducere din limba engleză și note de Irina-Marina Borțoi). Este o a doua carte, a profound follow-up la Drumul spre casă din 2016, tradus și apărut tot la Litera, al unei scriitoare afroamericane, lansată și bine înșurubată pe piața editorială în ultimii ani, care se numește Yaa Gyasi. Născută în 1989 în Ghana, ajunsă apoi în Statele Unite, unde absolvă prestigioase universități – un Bachelor of Art la Stanford, un Master of Fine Arts la University of Iowa – și unde debutează la 26 de ani cu un roman care a atras atenția, atât a criticii, cât și a marelui public. A prins un val bun, a rămas acolo.

Bestsellerul săptămânii pe Litera.ro: „Regatul transcendent” de Yaa Gyasi

Premiile au venit rapid, nu le mai amintesc pe toate, sunt formulări complicate, care nouă, celor care am urmărit o viață întreagă ce a mai zis Nicolae Manolescu sau Eugen Simion, nu ne spun mare lucru: de exemplu, National Book Critic Circle’s John Leonard Award sau The National Book Foundation’s „5 under 35“ Award sau Vilcek Prize for Creative Promise in Literature.Succesul și popularitatea se conjugă cumva ca să impună numele scriitoarei. Care beneficiază de contextul generat de mișcarea Black Lives Matter, dar și de faptul – incontestabil – nu doar că este tânără și afroamericană, ci și că scrie bine. Cum voi încerca să aduc argumente – pe citite! –, dincolo de alte paranteze generate de postura specială a acestei scriitoare americane.

Un roman angajat

Pentru cei interesați de literatură și de romanul – dramatic și tulburător – al lui Yaa Gyasi, avem cele două cărți la îndemână să le parcurgem. Pentru ce se petrece în această lume și cu literatura, și dincolo de literatură recomand un articol semnat de distinsa autoare în The Guardian din 20 mai 2021. Contribuția ei la precipitarea evenimentelor legate de uciderea lui George Floyd este pusă sub genericul White people, Black authors are not your medicine. Este o luare de poziție civică, dar și o mărturie a ceea ce poate face/oferi literatura. Pentru a înțelege bine ce s-a întâmplat în istoria omenirii cu sclavagismul, discriminarea rasială și toate interconexiunile posibile ce afectează nu doar societatea americană de azi. Putem fi de acord – parțial – cu justificările lui Yaa Gyasi, așa cum ne lasă cu gura căscată propunerile de ultimă oră ale unor congresmene și congresmeni americani. Care chiar în aceste zile, când s-au încins spiritele în Ucraina, propun o lege a reconcilierii, înființarea unui Department of Reconciliation, care să declare război rasismului și discriminării, cu un buget de 70 de miliarde de dolari pentru a finanța astfel de măsuri/activități. Totul bazat pe o aburoasă-ambiguă critical race theory – SUA a fost și a rămas rasistă etc. –, având ca protagoniști câteva figuri mereu vociferante din Congresul american: Ilhan Omar, Maxine Waters, Rashida Tlaib, Bennie Thompson. De ce insistăm pe aceste detalii colaterale unei bune cărți de literatură? Pentru că ele pot deturna adevărata valoare, strict literară, a unui roman ce aparține, indubitabil, unei talentate și valoroase scriitoare.

Soarta unei familii de imigranți

Regatul transcendent este povestea dramatică a unei familii africane – chiar din Ghana; evident, anumite detalii autobiografice răzbat – ajunsă pe meleaguri americane și care încearcă să se adapteze și integreze într-o societate care are cu totul alte coordonate social-culturale, cu tot ce înseamnă efortul de a pune de acord trecutul individual african cu cel colectiv american. Scrisă la persoana întâi, este o lungă depoziție/mărturie/spovedanie despre existența unei familii care încearcă să se integreze în societatea americană cu toate virtuțile ei democratice, cu toate inadvertențele ei sociale, rasiale, ideologice. Condiția de imigrant într-o țară îndepărtată se conjugă cu prejudecățile rasiale – pe care noi, aici, în România, le putem trata superficial și cu o mare doză de neînțelegere –, mixează în registru grav ceea ce ține de emoții, temeri, iluzii, speranțe, dar și depresie, droguri și obsesia morții.

O tânără fată povestește prezentul și trecutul ei imediat. Cu un frate dependent de droguri, cu o mamă – ca și a lui Ray Charles – care muncește din greu pentru a întreține o familie, cu naratoarea care traversează deșertul – paradisul? infernul? – vieții de zi cu zi americane. Detaliile sunt bine alese și accentuează mecanismele unei societăți care ar vrea să se schimbe din mers. Totul ar fi OK dacă uneori nu s-ar sări peste cal (din punctul nostru de vedere european, potrivit căruia politețea nu înseamnă neapărat hărțuire și privitul în ochi mai mult de șase secunde, un atentat la pudoare). Militantismul noii generații de afroamericani poate conduce la grave distorsiuni, așa cum au avut de suportat cei care au trecut prin comunism. Eroii lui Yaa Gyasi sunt credibili și autentici, ca și poveștile – trist-amare – din cântecele lui Ray Charles. Recomand fără ezitări romanul Regatul transcendent, ca și audierea marilor hituri ale lui Ray Charles. Mereu am fost de partea afroamericanilor în filme în care juca Sydney Poitier sau în meciuri de baschet unde protagonist erau/sunt LeBron James și Steve Curry. Despre parlamentăresele de la Washington mă abțin să am păreri.

Despre Yaa Gyasi

Yaa Gyasi s‑a născut în 1989 în Ghana și a crescut în Huntsville, Alabama. Este licențiată în limba engleză a Universității Stanford și are un masterat de la Iowa Writers’ Workshop, unde a obținut bursa Dean’s Graduate Research Fellowship. Primul ei roman, Drumul spre casă (Homegoing, 2016) a primit National Book Critics Circle Award pentru debut, PEN/Hemingway Award pentru debut și American Book Award. În anul 2020, a apărut cel de-al doilea roman al autoarei, Regatul transcendent (Transcendent Kingdom). Yaa Gyasi locuiește în Brooklyn.

DESPRE BEDROS HORASANGIAN

Bedros Horasangian este fiul lui Ovanes Horasangian, inginer, și al Nadiei Horasangian. După absolvirea Liceului „Spiru Haret” (1965), urmează Facultatea de Echipament Tehnic a Institului Politehnic din București (1965-1970). Începe să lucreze ca inginer, dar renunță pentru a se dedica scrisului. Colaborează la revistele România literară, Tribuna, Viața românească, Observator cultural. A fost atașat cultural la Ambasada României în Grecia (1997-2000) și director al Centrului Cultural Român din New York (2002-2004). Debutul literar în 1984 cu două volume de povestiri: Curcubeul de la miezul nopții și Închiderea ediției.