Citește un fragment din „Scrisoarea de dragoste”, de Lucinda Riley

1995, Londra. Când Sir James Harrison, unul dintre cei mai mari actori ai generației sale, se stinge din viață la vârsta de 95 de ani, lasă în urmă nu doar o familie distrusă, ci ș un secret atât de șocant, atât de devastator, încât ar putea zgudui establishmentul englezesc până la temelii.

Joanna Haslam este o tânără jurnalistă ambițioasă, trimisă să facă un reportaj la funeraliile legendarului actor, unde sunt prezente toate celebritățile. Dar, sub toată aparența sclipitoare, Joanna descoperă un secret întunecat: existența unei scrisori pe care James Harrison a lăsat-o în urmă, al cărei conținut alte persoane au încercat cu disperare să-l ascundă timp de peste 70 de ani. Pe măsură ce desprinde vălul de minciuni care învăluie secretul, Joanna își dă seama că există unele forțe care se străduiesc să o împiedice să descopere adevărul. Și nu se vor opri de la nimic pentru a ajunge la scrisoare înaintea ei.

Citește un fragment în traducere din limba engleză și note de Mihaela-Magdalena Dumitru

Joanna Haslam gonea prin Covent Garden, cu răsuflarea grea și plămânii obosiți de efort. Ocolind turiști și grupuri de elevi, aproape că s-a izbit de un flașnetar și rucsacul din spate i-a zburat într-o parte. A ieșit pe Bedford Street chiar în clipa când o limuzină se oprea în fața porților din fier forjat de la intrarea în biserica St. Paul. Fotografii înconjuraseră mașina în clipa în care șoferul a coborât pentru a deschide portiera din spate.

„Fir-ar! Fir-ar!“

Cu ultimele fărâme de putere, Joanna a sprintat pe ultimii metri până la porți și a traversat curtea pavată de dincolo de ele, în timp ce ceasul de pe fațada din cărămidă roșie a bisericii îi confirma că întârziase. Apropiindu-se de intrare, și-a aruncat privirea spre mulțimea de paparazzi și a văzut că Steve, fotograful ei, se afla în primul rând, cocoțat pe trepte. A fluturat o mână spre el, iar el i-a făcut semn cu degetul mare în sus, în timp ce se strecura prin buluceala de fotografi înghesuiți în jurul vedetei care coborâse din limuzină. Odată intrată în biserică, a văzut că stranele erau înțesate de lume, luminate de lucirea blândă a candelabrelor care atârnau din tavanul înalt. În fundal, orga intona o muzică funebră.

După ce și-a fluturat legitimația de presă în direcția plasatorului, s-a strecurat în ultima strană cu respirația întretăiată și s-a așezat recunoscătoare. Umerii i se ridicau și coborau cu fiecare respirație gâfâită, în vreme ce cotrobăia în rucsac după carnet și pix.

Deși aerul din biserică era glacial, Joanna simțea broboane de sudoare pe frunte; gulerul înalt al puloverului negru, din lână mițoasă, pe care îl aruncase pe ea în grabă i se lipea acum de piele și o irita. A scos un șervețel și și-a suflat nasul care îi curgea. Apoi, trecându-și o mână prin coama încâlcită de păr lung și negru, s-a rezemat cu spatele de strană și a închis ochii, ca să își recapete răsuflarea.

La numai câteva zile după începerea unui nou an, care debutase cu atâtea promisiuni, Joanna simțea nu atât că fusese părăsită, ci că fusese de-a dreptul azvârlită din vârful clădirii Empire State. Cu avânt. Fără nici un avertisment.

Cauza era Matthew… iubirea vieții ei – sau, mai degrabă, de ieri începând, fosta iubire a vieții ei.

Și-a mușcat cu putere buza inferioară, poruncindu-și să nu înceapă din nou să plângă și și-a întins gâtul în direcția primelor bănci, cele de lângă altar, remarcând cu ușurare că rudele pe care le așteptau cu toții nu sosiseră încă. Aruncând o privire înapoi, dincolo de ușile principale, a văzut că paparazzii aflați afară își aprindeau țigări și își reglau obiectivele aparatelor de fotografiat. Persoanele îndoliate din fața ei începeau să se sucească pe locurile lor, șoptind către cei de alături. A cercetat rapid mulțimea în căutarea celor mai demne celebrități de a fi menționate în articol, străduindu-se să le identifice după capetele văzute din spate, care erau mai toate albe sau cărunte. Notând numele în agendă, a lăsat imaginile zilei de ieri să îi invadeze din nou mintea…

Matthew apăruse după-amiază pe neașteptate în pragul apartamentului ei din Crouch End. După zaiafeturile de Crăciun și de Revelion, cei doi căzuseră de acord să se retragă fiecare în apartamentul propriu și să petreacă măcar câteva zile liniștite înainte de a reîncepe munca. Din păcate, Joanna își petrecuse timpul doborâtă la pat de cel mai urât guturai de care avusese parte în ultimii ani. Îi deschisese ușa lui Matthew strângând la piept sticla cu apă caldă în formă de ursuleț Winnie, îmbrăcată în vechea ei pijama flaușată și o pereche de șosete în dungi, pe care le purta în pat.

Văzuse imediat că ceva era în neregulă, după cum rămăsese lângă ușă, refuzând să își dea jos paltonul, iar privirea îi fugea de colo colo, uitându-se la tot ce era în jur, mai puțin la ea…

Apoi o informase că se „tot gândise“. Că nu vedea încotro merge relația lor. Și poate era momentul să îi pună capăt.

– Suntem împreună de șase ani, zisese el, jucându-se nervos cu mănușile pe care i le dăruise ea de Crăciun. Nu știu, întotdeauna am crezut că odată cu trecerea timpului voi vrea să mă căsătoresc cu tine, să oficializăm legătura. Dar momentul acela nu a venit… continuase el, dând din umeri fără vlagă. Și dacă nu simt asta acum, nu cred că o voi simți vreodată.

Mâinile Joannei rămăseseră încleștate pe sticla cu apă fierbinte, privindu-l cu o expresie vinovată, precaută. Căutând în buzunarul pijamalei, găsise un șervețel umed și își suflase nasul cu putere. Apoi se uitase țintă în ochii lui.

– Cine este?

Roșeața i se întinsese lui Matthew pe față și pe gât.

– Nu am vrut să se întâmple, bălmăjise el, dar s-a întâmplat și nu mă mai pot preface.

Joanna își amintise petrecerea de Revelion la care fuseseră împreună, în urmă cu patru seri. Și hotărâse că el se prefăcuse cât se putea de bine.

Ce spun criticii despre „Scrisoarea de dragoste”

„Călătoriți în timp în Londra anilor 1990, descoperind secretele bine păstrate ale societății elegante din Anglia. O evadare perfectă, cu răsturnări de situație din belșug.” (Best Magazine)

Te-ar mai putea interesa și:

Despre Lucinda Riley

Lucinda Riley s-a născut în 1965 în Irlanda și, după o scurtă carieră ca actriță de film, teatru și televiziune, a scris primul roman la vârsta de 24 de ani. Cărțile ei au fost traduse în 37 de limbi și vândute în 40 de milioane de exemplare, și continuă să emoționeze publicul din toată lumea. În colaborare cu fiul ei, Harry Whittaker, a conceput și a scris o serie de cărți pentru copii, numite The Guardian Angels. Deși cei patru copii ai Lucindei au crescut în Norfolk, Anglia, în 2015 ea și-a îndeplinit visul de a cumpăra o casă într-o regiune izolată din Irlanda, West Cork, despre care a spus întotdeauna că este casa ei spirituală, iar aici a scris ultimele cinci romane.

Lucinda a fost diagnosticată cu cancer în 2017 și a încetat din viață pe 11 iunie 2021, înconjurată de familia ei iubitoare.