Citește un fragment din „Somerset” de Leila Meacham

Somerset de Leila Meacham a apărut în luna septembrie în colecția „Blue Moon” și urmărește urmărește destinul a trei familii – Toliver, Warwick și DuMont –, surprinzând cu minuție fiecare aspect al migrației către Texas, al sclavagismului și al Războiului Civil American.

Silas Toliver și Jeremy Warwick, prieteni foarte buni, fiii mai tineri ai unor bogați proprietari de plantații, se pregătesc să părăsească ținutul Carolinei de Sud, mânați de perspectiva unei vieți mai bune pe tărâmul făgăduinței. Dar, printr-un concurs de împrejurări, Silas este silit să se însoare cu Jessica Wyndham, fiica unuia dintre cei mai înstăriți plantatori din zonă, o ființă îndărătnică, susținătoare ferventă a mișcării aboliționiste, hotărâtă să-și impună voința cu orice preț.

Cu talentul său bine cunoscut, Leila Meacham, autoare a numeroase bestselleruri, construiește o nouă narațiune despre familie, iubire, tragism și pierdere, dar și despre năzuințe și despre sacrificiul pe care oamenii sunt pregătiți să îl facă pentru a-și împlini visul.

Citește un fragment în traducere din limba engleză de Oana Celia Gheorghiu

Elizabeth Toliver se uita la fiul ei mai tânăr, Silas, pe sub borurile largi, fluturânde ale bonetei sale pentru grădinărit. Răbdător, cu pri­virea concentrată, el stătea în picioare lângă balustrada verandei, ui­tându‑se în jos la drumul străjuit de stejari, ce ducea spre casa familiei. Era începutul lunii octombrie a anului 1835. Elizabeth îl urmărea dintr‑una din grădinile de trandafiri care înconjurau casa; în mână ținea foarfeca pentru a tăia un coș de trandafiri roșii Lancaster, pe care‑i crescuse și pentru care își făcuse griji în ianuarie. Era uimitor ce puteau face apa, resturile vegetale și bălegarul pentru tulpinile fusiforme – și pentru majoritatea vegetalelor –, lăsate prea mult timp fără îngrijire. Erau foarte multe exemple de genul acesta despre natura care renaște și capătă noi forțe, împlinindu‑le așteptă­rile, măcar de‑ar remarca omul acest lucru și l‑ar aplica ființei umane.

Măcar de‑ar remarca soțul ei asta și ar aplica‑o necesităților celui de‑al doilea fiu al său.

– Pe cine aștepți, Silas? a strigat Elizabeth.

Silas a întors capul spre ea. Era foarte frumos, binecuvântat cu trăsăturile izbitoare ale familiei Toliver, care dovedeau descendența lui dintr‑o veche familie de aristocrați englezi, ale căror portrete îi întâmpinau pe oaspeți în marele salon de la Queenscrown. Silas și‑a îngustat ochii verzi, aprinși precum smaraldele sub sprâncenele de aceeași culoare cu părul lui negru dezordonat, dar gropița plasată exact în mijlocul bărbiei, moștenire de familie, nu lăsa nici o urmă de îndoială în privința descendenței lui.

– Pe Jeremy, a răspuns el scurt, continuând să scruteze orizontul.

Umerii lui Elizabeth s‑au lăsat în jos. Silas o învinuia pe ea pentru prevederile din testamentul tatălui său. „Ai fi putut să‑l faci să se răzgândească, mamă“, o acuzase el, „iar acum trebuie să suporți con­secințele.“ Nu ar fi putut fi convins vreodată de ignoranța ei în pri­vința posibilității ca tatăl lui să‑și scrie testamentul așa cum a făcut‑o, chiar dacă fiul ei știa – cu siguranță știa – că ea nu i‑ar sacrifica nici­odată fericirea ca să și‑o asigure pe a ei. Auzea acum „consecințele“ eșecului ei sosind în ropotul copitelor răsunătoare ale cailor: Jeremy Warwick, călare pe armăsarul lui alb, venea să‑i atragă pe fiul ei, pe nepotul ei în vârstă de patru ani și pe viitoarea ei noră înspre un te­ritoriu îndepărtat și periculos numit Texas.

Jeremy s‑a oprit brusc și, înainte de a‑l saluta pe Silas și de a des­căleca, a strigat spre ea:

– Neața, don’șoară Lizabeth. Cum le mai merge trandafirilor du­mitale?

Era forma lui obișnuită de salut, indiferent de împrejurare, prin care intenționa, de fapt, să o întrebe cum se simte în general. Aluzia la trandafiri avea un subînțeles, și anume că atât familia Warwick, cât și familia Toliver erau descendente ale familiilor regale din Anglia, identificate prin floarea aceea elegantă, cu tulpină cu spini, care le servea drept emblemă. Familia Warwick din Carolina de Sud prove­nea din Casa de York, reprezentată de trandafirul alb; familia Toliver, din Casa de Lancaster, era simbolizată de cel roșu. Cu toate că erau vecini și prieteni apropiați, nici unii dintre ei nu sădeau în grădinile lor emblema loialității față de obârșiile aristocratice ale celorlalți.

Întrebarea Cum le mai merge trandafirilor tăi? din dimineața aceasta nu viza starea plantelor ei dragi, pe care le îngrijise și le vin­decase după luni întregi petrecute departe de ele, având grijă de soțul ei bolnav într‑un spital din Charleston, ci dispoziția ei, acum, că el odihnea în mormânt de patru săptămâni.

– Greu de spus, a strigat ea spre el. Depinde de vreme cât de rezis­tenți vor fi.

Schimbau aceste replici încă de pe vremea când băieții erau mici, iar Elizabeth descoperise inteligența ascuțită, ironică, nicicând batjo­coritoare a lui Jeremy Warwick. Îl adora. Înalt și solid, spre deosebire de fiul ei subțirel, vânjos, de aceeași înălțime, Jeremy era cel mai tânăr dintre cei trei frați al căror tată deținuse plantația de bumbac înveci­nată, numită Meadowlands. Uniți prin statutul familiilor și prin as­pecte comune legate de vârstă, origini și interese, el și Silas erau prietenii ideali, o relație pentru care Elizabeth fusese recunoscătoare, din moment ce Silas și fratele lui se războiseră încă de când fiul ei mai mic rostise primele cuvinte.

Nespusa plăcere de a o vedea s‑a stins din privirea lui Jeremy, semn că înțelesese ceea ce voia ea să spună.

– Mă tem că vremea nu poate fi mereu așa cum ne dorim, a spus el, înclinând capul în semn de scuză, ceea ce i‑a confirmat lui Elizabeth motivul venirii lui.

– A sosit scrisoarea pe care o așteptam? a întrebat Silas.

– În sfârșit. E în desagă, și mai e una de la Lucas Tanner. El și grupul lui au ajuns la pământul negru.

Elizabeth nu avea de gând să intre în casă. Dacă doreau să vor­bească în particular, puteau să se retragă undeva unde nu puteau fi auziți, dar spera să nu facă asta. Uneori, singura cale de a mai afla ce se întâmplă cu familia ei era să tragă cu urechea, fără pic de rușine, sau să însărcineze un servitor să facă asta. L‑a auzit pe Silas strigân­du‑l pe Lazarus să vină cu cafeaua. Bun. Aveau de gând să uneltească pe verandă, în splendoarea dimineții de toamnă.

– Conținutul scrisorii mă va face fericit? a întrebat Silas.

– În cea mai mare parte, i‑a răspuns prietenul lui.

Despre Leila Meacham

Leila Meacham este autoarea a nouă romane, printre care bestsellerul New York Times, Trandafiri. Este licențiată în arte la Universitatea North Texas State. În timpul războiului din Vietnam, Leila s-a măritat cu un pilot militar și a lucrat ca voluntară la mai multe organizații ale soțiilor de militari, înainte să-și reia activitatea de profesoară în San Antonio. A primit de două ori distincția de Profesorul Anului, acordată de colegi. Leila și soțul ei, cu care este căsătorită de peste patruzeci de ani, locuiesc în San Antonio, Texas.