LiteraBlog Citește un fragment în avanpremieră din „Abandon“ de Abdulrazak Gurnah

Citește un fragment în avanpremieră din „Abandon“ de Abdulrazak Gurnah

Romanul Abandon de Abdulrazak Gurnah, laureat al premiului Nobel pentru Literatură în anul 2021, a apărut la Editura Litera, în colecția „Clasici contemporani“. Academia Suedeză i-a acordat această distincție pentru „abordarea fără compromisuri și plină de compasiune a efectelor colonialismului şi a destinului refugiaților la intersecția dintre culturi și continente“.

Citește un fragment în avanpremieră din „Regatul transcendent” de Yaa Gyasi

Povestea este plasată în zorii unei zile din 1899, într-un orășel de pe coasta Oceanului Indian nu departe de Mombasa, când Hassanali pornește spre moschee. Nu ajunge însă acolo, deoarece din deșert se împleticește spre el un englez murdar și epuizat care îi cade la picioare. Bărbatul acela este Martin Pearce – scriitor, călător și orientalist debutant. După o perioadă de refacere, Pearce îl vizitează pe Hassanali ca să-i mulțumească pentru că l-a salvat, însă acolo o cunoaște pe sora lui Hassanali, Rehana, care îl cucerește instantaneu.

În acest orășel părăginit de la marginea vieții civilizate, în timp ce imperiul se pregătește să treacă în noul secol, începe o poveste de dragoste pasională care face punte între două culturi, urmând să reverbereze de-a lungul a trei generații și peste continente.

Citește un fragment în traducere din limba engleză de Andreea Năstase

Circula o poveste despre momentul în care fusese văzut prima oară. De fapt, erau mai multe povești, dar elementele lor au fuzionat într-una singură odată cu trecerea timpului și depănările succesive. În toate, apărea în zori, ca un personaj mitologic. Într-o poveste, era o umbră verticală ce se mișca atât de încet, încât în acea lumină aparte, subacvatică, apropierea lui era aproape imperceptibilă, înainta puțin câte puțin, la fel ca soarta. În alta, nu se mișca deloc, nici o tremurare, nici un zvâcnet, doar stătea ca o siluetă nu foarte clară la marginea orașului, cu o licărire în ochii cenușii, așteptând să apară cineva, cineva căruia îi era dat să-l găsească. Apoi, când omul se ivea, luneca înspre el ca să împlinească lucruri pe care nu le prezisese nimeni. Altcineva a pretins că-l auzise înainte de a-l vedea, că-i auzise urletul implorator, plin de alean, în ceasul cel mai întunecat al nopții, ca de fiară din basme. Un lucru era însă dincolo de orice discuție, deși nu exista o discuție în adevăratul sens al cuvântului, de vreme ce toate poveștile contribuiau cu detalii la zugrăvirea portretului acelei făpturi stranii: Hassanali prăvăliașul era cel care-l găsise, sau fusese găsit de el.

Norocul e vârât în toate, așa cum a fost în această primă sosire, dar norocul nu e același lucru cu întâmplarea, și chiar și cele mai neașteptate evenimente urmează un plan. Adică au existat în perioada următoare coincidențe care au făcut să nu mai pară chiar întâmplător că tocmai Hassanali îl găsise pe bărbat. Pe atunci, Hassanali era întotdeauna primul care ieșea afară dimineața. Se scula înainte de ivirea zorilor ca să deschidă ușile și ferestrele moscheii. Apoi se proțăpea pe trepte ca să-i cheme pe toți la rugăciune, îndreptându-și glasul spre toate colțurile luminișului din fața lui. Salla, salla1. Uneori, briza aducea chemări asemănătoare de la moscheile din apropiere, alți muezini îi luau la rost pe oameni să se trezească. As‑salatu khayra minannawm, rugăciunea e mai bună decât somnul. Hassanali și-i imagina probabil pe păcătoși întorcându-se pe partea cealaltă, enervați că le fusese tulburată tihna, și probabil simțea o satisfacție indignată și superioară. Când și-a terminat chemarea, a îndepărtat praful și mizeria de pe treptele moscheii cu o mătură din ace lungi de casuarina, a cărei eficiență tăcută i-a stârnit o plăcere profundă.

Sarcina de a deschide moscheea, de a mătura treptele și de a striga chemarea la rugăciune era una pe care și-o atribuise singur, din motive pe care numai el le știa. Cineva trebuia s-o facă, cineva trebuia să se trezească primul, să deschidă moscheea și să rostească adhanul2 pentru rugăciunile de dimineață, și cineva o făcea întotdeauna, din motive pe care le știa numai el. Atunci când respectivul era bolnav sau ostenit, era întotdeauna altul care să-i ia locul. Predecesorul lui, pe nume Sharif Mdogo, se îmbolnăvise atât de rău în nord cu doi ani în urmă, încât era și acum țintuit la pat. Totuși, a fost puțin surprinzător că Hassanali se oferise să-l înlocuiască în postul de muezin, chiar și pentru Hassanali însuși. Nu arăta mare cucernicie, și era nevoie de multă cucernicie ca să te trezești în fiecare zi în zori și să-i smulgi pe oameni cu forța din somn. Sharif Mdogo era genul ăsta de om, îi plăcea să dea buzna în tihna seme- nilor și s-o zguduie strașnic. În plus, Hassanali era un tip neliniștit din fire, sau poate că experiența îl făcuse astfel, temător și precaut. Aceste corvezi seminocturne îi chinuiau nervii și-i tulburau nopțile, și se temea de întuneric și de umbre și de furișările de pe aleile pustii. Pe de altă parte, tocmai acestea erau motivele pe care și le dăduse ca să-și asume sarcina, drept supunere și ispășire. A început să facă pe muezinul cu doi ani înainte de această apariție, când a sosit nevasta lui, Malika. A fost o rugăciune pentru înflorirea căsniciei sale și pentru ca durerea surorii lui să înceteze.

Moscheea era la o scurtă distanță de mers pe jos de la prăvălia lui, dar când începea să strige chemarea la rugăciunea din zori se simțea obligat să facă la fel ca predecesorul său, Sharif Mdogo. Intra pe aleile din apropiere, zbierând la ferestrele dormitoarelor în timp ce trecea pe lângă ele, urlând la somnoroși. Își alcătuise un traseu care evita gropile și pivnițele în care pândeau cele mai rele umbre ticăloase, dar tot era înclinat să vadă spectre ce se îndepărtau grăbite în părțile cele mai întunecate ale ulițelor când se apropia el, fugind de rugăciuni și de cuvintele sacre pe care le rostea ca să-i mobilizeze pe credincioșii adormiți. Aceste vedenii erau atât de realiste – o gheară monstruoasă zărită la cotul unei alei, duhuri nemulțumite gâfâind încetișor undeva în spatele lui, imaginile unor creaturi subterane scârboase care licăreau și se stingeau înainte să apuce să le vadă de-a binelea –, că adesea își îndeplinea misiunea ud leoarcă de transpirație, în pofida răcorii matinale. Într-o dimineață, în cursul unui alt rond aducător de neliniște și de sudoare, când aleile întunecate se împingeau în el ca pereții unui tunel tot mai îngust, a simțit o adiere pe braț în momentul în care umbra unei aripi negre i-a apărut în colțul ochiului. A rupt-o la fugă, și după aceea a hotărât să pună capăt chinului. S-a retras până la treptele moscheii ca să-și strige chemarea, la o scurtă plimbare de-a curmezișul terenului viran. Ca să se răscumpere, și-a adăugat corvoada de a mătura treptele, deși imamul i-a spus că tot ce trebuia să facă era să strige de pe ele, iar Sharif Mdogo își îndeplinise îndatoririle cu foarte mult zel.

 CE SPUN CRITICII DESPRE ABANDON

„Un roman impresionant… O explorare meticuloasă și sensibilă a modului în care memoria ne consolează și inevitabil ne dezamăgește.“ (Sunday Times)

„Un roman pasionant despre părăsire și pierdere. Gurnah scrie minunat.“ (Daily Telegraph)

DESPRE ABDULRAZAK GURNAH

Abdulrazak Gurnah s-a născut în anul 1948 și a fost profe­sor de limba engleză la Universitatea din Kent. Este autorul a zece romane: Memory of Departure (1987), Pilgrims Way (1988), Dottie (1990), Paradis (Paradise, 1994, finalist la Booker Prize şi Whitbread Award), Admiring Silence (1996), Pe țărm (By the Sea, 2001, nominalizat la Booker Prize și fina­list la Los Angeles Times Book Award), Abandon (Desertion, 2005, finalist la Commonwealth Writers’ Prize), The Last Gift (2011), Gravel Heart (2017) și Vieți în derivă (Afterlives, 2020, finalist la Orwell Prize for Fiction și nominalizat la Walter Scott Prize). În anul 2021 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Literatură, „pentru abordarea fără compromi­suri și plină de compasiune a efectelor colonialismului și a destinului refugiaților suspendați între culturi și continente“. Locuiește în Canterbury.

Te-ar mai putea interesa și:

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROFITĂ DE OFERTELE SPECIALE ȘI AFLĂ PRIMUL CARE SUNT NOUTĂȚILE

Vrei să fii la curent cu veștile literare? Îți vom putea trimite, cu acordul tău, emailuri cu noutățile editoriale, promoții, concursuri, evenimente, târguri de carte online și detalii despre oferta educațională. Te poți dezabona oricând printr-un simplu click. Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina Politici de confidențialitate.