Citește un fragment în avanpremieră din „Epoca viciului”, de Deepti Kapoor

Epoca viciului, de Deepti Kapoor este noua apariție editorială Litera, colecția Clasici Litera. Cartea este disponibilă în librăriile din țară și pe litera.ro

Aceasta este epoca viciului, în care banii, plăcerea și puterea înseamnă totul, iar relațiile de familie care formează legături strânse între oameni pot să și ucidă.

New Delhi, ora 3 dimineața. Un Mercedes care circulă cu viteză foarte mare intră pe trotuar și, într-o clipită, seceră cinci persoane. Este o mașină de bogătan, dar, când se risipește confuzia, nu e nici un bogătan acolo, ci doar un servitor șocat care nu poate explica măcelul.

Citește și: Deepti Kapoor în dialog cu Cristina Stănciulescu

Epoca viciului este un roman spectaculos, trepidant, având în centru avuția seducătoare, corupția stupefiantă și violența însetată de sânge ale familiei Wadia – iubită de unii, detestată de alții, temută de toți. Pe fundalul reședințelor luxoase, petrecerilor extravagante, afacerilor rapace și influenței politice calculate, trei vieți ajung să se interconecteze periculos: Ajay este servitorul competent, născut în sărăcie, care urcă în ierarhia familiei, Sunny este moștenitorul playboy care visează să-și depășească tatăl cu orice preț, iar Neda este jurnalista curioasă prinsă între moralitate și dorință. Într-o lume alimentată de plăcere, lăcomie, dorință, violență și răzbunare, legăturile dintre aceste personaje vor deveni o cale de evadare sau declanșatorul altor distrugeri?

În părți egale thriller polițist și saga de familie, Epoca viciului este un roman amețitor despre gangsteri și amanți, despre false prietenii, despre iubiri interzise și despre consecințele corupției. Un roman care dă dependență, de o calitate literară ireproșabilă.

CITEȘTE UN FRAGMENT ÎN TRADUCERE DE BOGDAN PERDIVARĂ

„MAHARAJGANJ, UTTAR PRADESH‐UL DE EST, 1991

AJAY

(Cu treisprezece ani înainte)

1.

Va trebui să țineți seama că Ajay era doar un băiețel. De opt ani, malnutrit. Abia dacă știa să citească. Cu o privire scrutătoare în găvanele ochilor.

Familia lui era amărâtă. Dărâmată de sărăcie. Trăind de pe‐o zi pe alta într‐o colibă căptușită cu iarbă uscată și folii de plastic, pe o movilă înălțată peste nivelul de inundație, la o aruncătură de praștie de desișul de trestii, mai încolo de marginea de umbră a satului. Tata și mama erau vidanjori amândoi, râcâind căcatul de prin latrinele sătenilor cu bucăți de ardezie și cu mâna goală, cărând pe creștete coșuri de răchită al căror conținut era menit să fie lepădat ceva mai încolo. Urinând și defecând pe câmp, înainte de ivirea zori‐ lor. Ușurându‐se după lăsarea întunericului. Crescând legume prăpădite și frunzoase în dejecțiile împuțite. Bând apă sălcie de la o fântână de hăt departe, ca să nu polueze sursa comunității. Întinzându‐le cât le e plapuma. Așa încât să nu cheme moartea asupra lor.

Mama lui Ajay, Rupa, e iarăși însărcinată.

Sora lui mai mare, Hema, paște capra.

Suntem în Uttar Pradesh‐ul de Est. O mie nouă sute nouăzeci și unu.

Spre nord se ridică munții Nepalului.

Luna e vizibilă cu mult după ce s‐a făcut ziuă.

Încă de la prima lui suflare, Ajay avea să fie bocit ca un mort.

2.

E o mie nouă sute nouăzeci și unu, iar districtul se află în aprigă nevoie. Proprietarii de pământ din casta superioară și camarila lor prosperă. Băiatul bate zilnic drumul până la școala guvernamentală, o cocioabă veche și coșcovită; o speranță deșartă de beton fără uși; ochiuri de geam cu cadre de lemn crăpate, pline de așchii și găuri; încăperi prea mici pentru atâția mucoși cu părul pieptănat, dat bine cu ulei, uniforme ponosite, dar curate, luptându‐se să‐și țină într‐un fir de ață rangul. Profesorul lipsește, adeseori beat, de multe ori trăgând chiulul, de multe ori primindu‐și acasă salariul de funcționar al statului. Ajay e sărman, mai puțin decât sărman chiar, exilat în fundul clasei cu ceilalți Valmiki, cu Pasi și Kori, izgoniți, nebăgați în seamă. La prânz sunt puși să aștepte separat, pe pământ pietros, în vreme ce copiii din caste se așază în șir, cu picioarele încrucișate sub ei, pe platforma netedă și își iau masa pe frunze de bananier. Când ei termină de mâncat vine rândul celor fără de castă. Au porții mai mici, îndoite cu apă. După prânz, Ajay e pus la muncă. Mătură dușumelele, culege de prin unghere căcați uscați, curăță excrementele de șopârlă de pe terasă. Într‐o zi, lângă zidul despărțitor e găsit un câine mort, zace umflat, putred, mușcat de șarpe. E pus să lege cu o sfoară laba de dinapoi și să târască leșul de acolo.

Face drumul până acasă, câțiva kilometri în dogoarea după‐amiezii, ca s‐o ajute pe Hema cu capra. Trece de templul lui Hanuman, trece pe lângă băieții care joacă crichet. Se ține la distanță sigură. Acum trei ani a făcut greșeala să culeagă o minge rătăcită și s‐o arunce înapoi din toate puterile. Ceilalți s‐au ferit de minge ca de lepră, iar Ajay a fost alergat pe întinsul câmpiei. A scăpat de ei traversând canalul de scurgere. I‐au spus așa: „Mai atinge tu mingea, și‐ți ciopârțim mâinile și picioarele, le punem pe foc, iar pe tine te azvârlim în puț“.

E o mie nouă sute nouăzeci și unu, iar peste tatăl lui s‐a abătut necazul. Capra lor, scăpată din pripon, a dat iama prin spanacul unei grădini din sat. Ajay și Hema o recuperează, dar proprietarul culturii a și aflat. Apare în aceeași seară împreună cu mai‐marele satului, Kuldeep Singh. Kuldeep vine însoțit de o ceată de haidamaci întărâtați. În prezența lor, proprietarul terenului cere o explicație acolo unde n‐ar fi suficientă nici una, în vreme ce tatăl lui Ajay, vânos și ciolănos, cere o iertare care nu se va ivi nicicând. Întâi se ocupă de capră. Parcă presimțindu‐și soarta, animalul se stropșește, pufnește și‐și apleacă spre ei coarnele, așa încât bătăușii șovăie. E nevoie să fie împinși la o parte de Kuldeep Singh, care își abate măciuca noduroasă peste capul caprei. Țeasta crapă, rumegătoarea e priponită în neant, cu picioarele surpate sub ea – arată, o clipă, ca un bebeluș străduindu‐se să pășească. Kuldeep Singh îi pune genunchiul pe cap și‐i retează beregata cu cuțitul. Întărâtați de sângele fierbinte, bătăușii trec la tatăl lui Ajay. Îl trântesc la pământ, îl țintuiesc de umeri și genunchi și‐l croiesc pe rând cu bețe de bambus la tălpi, urcând apoi, plini de râvnă, spre glezne, gambe, genunchi, pântece. Îl lovesc cât îi țin puterile în burtă, în piept, peste brațe. Nevasta și fiica țipă tare, se
jeluiesc, îi imploră să se oprească. Ajay o rupe la fugă, dar e prins și ținut bine de Kuldeep Singh. Mâinile cele grele îl înhață de umeri. În nări îi ajunge un iz de tabac, băutură și parfum înăcrit. Ajay răsucește capul, ridică ochii spre cerul rozaliu, însă Kuldeep Singh i‐l întoarce cu de‐a sila, să se uite.

Tatăl lui e cuprins de febră, oasele i se învinețesc în amurg. Dimineața, deznădăjduită, mama lui apelează la cămătarul local, Rajdeep Singh, implorându‐l să‐i dea destul cât să‐și ducă soțul la spitalul de stat care se află la douăzeci de kilometri distanță. Rajdeep Singh îi acordă două sute de rupii, cu dobândă de patruzeci de procente, după o negociere umilitoare.

Când Rupa ajunge la spital, doctorii refuză să‐i interneze bărbatul dacă nu‐și primesc în avans arginții, toată suma. Iau o sută cincizeci de rupii și‐l leapădă apoi într‐un salon, nebăgat în seamă. Alunecă din această lume la miezul nopții. Văduva târăște de una singură înapoi trupul prin beznă, legat de o sanie de lemn, și revine acasă în zori. Fiindcă în locul de îngropăciune al satului li se refuză accesul, îl incinerează ei înșiși, cu ulei uzat și cioate de lemn, întocmindu‐i un rug aproape de coliba lor. Nu e destul lemn ca treaba să fie dusă la capăt. Duhoarea e de neîndurat. Sapă o groapă puțin adâncă pe lângă desișul pădurii și‐i îngroapă acolo rămășițele pârjolite.

A doua zi, oamenii lui Rajdeep Singh apar să‐i amintească mamei lui Ajay de datorie. Haidamacii o înconjoară pe sora lui Ajay, schimbă comentarii libidinoase, sugerează de ce‐ar trebui ea să se apuce. Ajay veghează din ascunziș, tăcut, pitit în lanul din vecini. În pământul crăpat de sub talpa lui e un gândac. Își acoperă urechile ca să stăvilească țipetele și strivește insecta sub picior. Apoi o ia la fugă. Când se întoarce, două ceasuri mai târziu, sora lui suspină într‐un ungher al colibei și mama lui ațâță focul.

Câteva ore după aceea, thekedarul – furnizorul local de forță de muncă – apare în ușă. Își prezintă condoleanțele și, cunoscându‐le starea vrednică de plâns, propune să le achite el însuși datoria, cu totul. Îl pot răsplăti într‐un fel simplu, onorabil.”

CE SPUN CRITICII DESPRE EPOCA VICIULUI

„Kapoor ne antrenează într-o cursă amețitoare. Întrețesând trei povești de viață, a lui Ajay, a Nedei și a lui Sunny, acest roman frenetic și plin de culoare evidențiază noua ordine globală, făurită de capitalism, în care bogații înving întotdeauna… Dar, așa cum o demonstrează această poveste captivantă, până și cei mai slabi merită o ultimă fărâmă de demnitate.“ Booklist

„Cinematic… Un thriller somptuos, plasat la New Delhi, care străbate cu precizie de funambul linia dintre ficțiunea comercială și cea literară… Cartea are ecouri din Nașul lui Mario Puzo și din Vagabondul milionar al lui Vikas Swarup… E ușor de înțeles de ce a atras atâta atenție. Kapoor este o povestitoare înnăscută.“ The New York Times

„În portretul nemilos pe care-l face Kapoor Indiei de la începutul secolului XXI, personajele conturate cu migală fac eforturi uriașe să scape din lanțurile cu care s-au născut… Această poveste violentă și amară are efectul unui drog; ar fi ușor s-o devorezi dintr-o înghițitură, dar merită savurată pe îndelete de dragul lucidității cu care unul dintre personaje, Neda, abordează «era destrămării, epoca viciului». Talentul autoarei este impresionant, pe măsura anvergurii subiectului.“ Publishers Weekly

„Uluitor… Zile întregi am fost sfâșiat între dorința de a devora Epoca viciului dintr-o înghițitură și cea de a raționaliza capitolele, astfel încât să dureze cât mai mult. În fine eliberat de atracția irezistibilă a cărții, acum tot ce vreau este să-i văd pe alții cuceriți de ea… Este unul dintre rarele cazuri în care o carte se ridică la nivelul publicității uriașe care i-a însoțit lansarea.“ The Washington Post

„Problemele vinovăției, complicității, idealismului și deziluziilor apar în prim-plan pe măsură ce narațiunea se mută în mediul strălucitor al penthouse-urilor și reședințelor rurale fortificate… Cu o ușurință excepțională, doamna Kapoor schimbă decorul de la piețele din Delhi la închisori, de la pădurile vaste de la granița cu Nepalul la plajele din Goa, și este la fel de în largul ei când scrie despre servitori, politicieni și asasini…“ Wall Street Journal

„Această carte fenomenală, șocantă, incredibilă, brutală, tandră, emoționantă este una dintre cele mai bune pe care le-am citit.“ Marlon James, autorul bestsellerului Scurtă istorie a șapte crime, câștigător al Premiului Man Booker”

DESPRE DEEPTI KAPOOR

Deepti Kapoor a crescut în nordul Indiei și a lucrat câțiva ani ca jurnalistă în New Delhi. A publicat două romane, A Bad Character (2015) și Epoca viciului (Age of Vice, 2023). În prezent locuiește în Portugalia cu soțul ei.