Citește un fragment în avanpremieră din „Rețeaua morții”, de Max Seeck

Rețeaua morții, de Max Seeck este noua apariție editorială Litera, colecția Buzz Books. Cartea este disponibilă în librăriile din țară și pe litera.ro

Polițista Jessica Niemi și echipa ei se află într-o cursă contracronometru pentru a găsi legătura dintre cadavrul cu semne ciudate care a fost adus de apă pe un țărm înghețat din Finlanda și dispariția a doi influenceri Instagram.

Au trecut șase luni de la întâlnirea dintre Jessica și misteriosul grup ucigaș de vrăjitoare și de la moartea mentorului ei. Unitatea sa de investigații are o nouă șefă, hotărâtă să-și impună autoritatea încă din prima zi. Unul dintre obiectivele ei este fie s-o pună la punct pe Jessica și să se asigure de supunerea ei, fie să scape de ea printr-o lovitură pe la spate.

Cei doi influenceri dispăruți și fata al cărei cadavru a fost găsit pe țărm par să fie legați între ei de un fenomen aflat la granița dintre practica medicală și un cult exotic. În cursul investigației, Jessica descoperă o imagine ciudată – un far aflat pe o plajă necunoscută – și sub imagine, câteva rânduri înfiorătoare care detaliază o crimă. Iar pe măsură ce Jessica muncește frenetic la rezolvarea cazului, trecutul ei întunecat amenință să o ajungă din urmă și să o distrugă. 

CITEȘTE UN FRAGMENT ÎN TRADUCERE DE DANA-LIGIA ILIN

„Lisa Yamamoto aşteaptă să se închidă uşile cromate. Apoi dă drumul, într‐o singură suflare lungă, aerului ţinut în piept. Îşi scoate ochelarii de soare Prada negri şi se uită în oglinda de pe peretele din spate. Fardul corector ascunde stresul şi epuizarea, dar nu‐i poate aduce în ochi bucurie. Nu‐i nici urmă din exuberanţa exagerată pe care invitaţia la o petrecere pentru cel mai în vogă rapper – sau orice artist, dacă‐i pe‐aşa – i‐ar fi stârnit‐o în urmă cu un an sau doi. Acum emoţia predominantă este în principal un suspans neplăcut; îi pare rău că înainte de a ieşi din casă n‐a luat ceva care să‐i întărească încrederea în sine, ceva mai puternic decât şampania. Dar nu încape îndoială că unul dintre ceilalţi invitaţi va avea grijă să‐i fie împlinite nevoile. E destul să‐i arunce cui trebuie privirea care trebuie, şi se va duce la toaletă cu un drog care să‐i garanteze o stimulare plăcută.

Lisa îşi examinează trupul strâns într‐o rochie mulată Hervé Léger – în formă bună şi cu rotunjimile potrivite. Cel puţin înfăţişarea îi este atrăgătoare. Nu că lucrurile n‐ar merge bine sau că n‐ar avea totul sub control: singurul punct din programul acestei seri este să‐şi facă vreo două selfie‐uri bune cu bărbatul momentului şi, poate, să înregistreze câteva poveşti video cu alte celebrităţi. Dacă ne gândim a cui petrecere de lansare este, cu siguranţă vor fi acolo cele mai multe dintre chipurile faimoase din Helsinki.

Lisa aude telefonul vibrând în buzunarul lateral al poşetei. Probabil e din nou Jason. A mai încercat deja de trei ori. Vezi‐ţi de viaţa ta. Îşi mută privirea de la oglindă la panoul cu cifre de deasupra. Un patru roşu. Cinci. Şase.

Se aude o melodie scurtă şi peste o clipă se deschid uşile. Liftul e inundat de un bubuit de bas şi pălăvrăgeală zgomotoasă, accentuate de strigăte şi din când în când râsete.

Lisa coboară privirea spre covorul roşu care se întinde spre garderobă, asaltat de musafiri cu buchete şi sticle. Neica nimeni, rataţi. Ce noroc că nu trebuie să mă prezint lor.

Când iese din lift, portarul, un tip pe nume Sahib, pe care Lisa îl ştie de ani de zile, îi face discret semn cu capul.

Lisa trece pe lângă ferestrele din tavan până în podea care oferă o vedere panoramică. Acoperişurile din Helsinki lucesc după zile întregi de ploaie. Hotelul Torni, iluminat izbitor, se înalţă în depărtare, un Empire State Building în miniatură care domină silueta joasă a oraşului. Lumina felinarelor şi ferestrelor face să scânteieze scena întunecată. Oraşul încă nu a fost înviorat de prima zăpadă.

– Salut, mă bucur să te văd, zice portarul chel, cu umeri laţi, cu blazer negru şi tricou alb, ajutând‐o să‐şi scoată mantoul din piele artificială cu blană artificială.

Cei doi din faţa Lisei s‐au oprit la câţiva paşi şi şoptesc de zor, despre ea, după cum se pare. A fost o vreme în care o încântau privirile, atenţia din partea unor oameni complet necunoscuţi. Acum n‐o fac decât să se simtă stingherită. La ce naiba se holbează?

– Cum merge? îl întreabă Lisa pe Sahib şi pune pe tejghea poşeta şi sacoşa cu pantofii.

Se sprijină cu o mână, în vreme ce cu cealaltă îşi scoate cu îndemânare adidaşii Superstar negri cu dungi albe şi încalţă o pereche de pantofi de lac bej, cu tocuri care îi mai adaugă zece centimetri.

– Petrecerea e deja în toi, răspunde liniştit Sahib, duce la cuier haina şi pantofii de sport ai Lisei şi îi înmânează un jeton încreţit de pumnii transpiraţi ai miilor de petrecăreţi.

Lisa îşi aude telefonul vibrând, peste bubuitul basului. Poate că a sunat în tot acest timp. Îl scoate din poşetă, se uită la ecran şi îl amuţeşte. Rahat.

– Mulţumesc, îi spune lui Sahib, zâmbindu‐i.

– Ai grijă acolo, în seara asta sunt o mulţime de băieţi răi scăpaţi din lanţ, zice Sahib şi îi face semn cu ochiul.

Lisa zâmbeşte şi face şi ea semn cu ochiul, cu toate că, în realitate, nu poate suferi flirtul cu aer de superioritate al portarului.

Autostrada creată de covorul roşu trece printre draperiile întunecate şi intră în fulgerarea bliţurilor fotografilor. Aerul e plin de acel miros aparte al cluburilor de noapte: parfum stătut, alcool vărsat pe jos, fum de ţigară intrat pe parcursul anilor în duşumea, covoare şi perdele, o duhoare pe care nici măcar câteva renovări n‐au izbutit s‐o alunge. O femeie pe care Lisa n‐o recunoaşte desface draperiile şi Lisa păşeşte în clubul propriu‐zis, un spaţiu înalt ticsit cu petrecăreţi care arborează cele mai noi tendinţe. Părul vopsit în nuanţe stridente, machiaj excentric şi buze botoxate, costume de comandă şi îmbrăcăminte sport care pun în valoare trupuri bine lucrate, mustăţi pe jumătate ironice de hipster şi bărbi tunse frumos. Lisa se opreşte să priveas‐ că panoul pentru fotografiere de mărimea unei porţi de fotbal şi oaspeţii care sunt împinşi fără menajamente spre el ca şi cum ar fi un eşafod medieval.

– Yamamoto! schelălăie o voce feminină.

Ochii Lisei dau de o jurnalistă obeză cu ochelari, al cărei nume nu şi‐l aminteşte, în ciuda faptului că femeia i‐a luat odată un interviu.

– Bună! zice Lisa şi îi oferă un zâmbet îndelung exersat care îi arată dinţii albi.

– Ne‐ar plăcea un mic articol despre tine…

Lisa se uită la fotograful care stă în spatele jurnalistei; are la gât ecusonul unui tabloid. Probabil că este legitim şi e publicitate bună pentru blogul ei.

– Lăsaţi‐mă mai întâi să fac fotografia.

– Sigur. O să fim aici.

– Bine. Grozav, zice Lisa şi se apleacă să îmbrăţişeze un tânăr care vorbeşte în engleză şi pe care nu‐şi aminteşte să‐l fi întâlnit vreodată. Hi! Good to see you. Sure, talk to you soon!

După ce se desprinde din îmbrăţişarea mult prea entuziastă şi scăldată în mirosul copleşitor de aftershave al necunoscutului, Lisa se îndreaptă spre panou, alăturându‐se cozii scurte care şerpuieşte într‐acolo.

Se uită prin încăperea scăldată în lumină slabă, la marea de trupuri care văluresc acolo. Unele chipuri sunt cunoscute, altele nu; cele mai multe sunt între. Amintiri palide, fulgerări îndepărtate ale vieţii de noapte din Helsinki. PDSC. Pălăvrăgeală, dans, sărut, călăreală. De obicei, în această ordine, cu toate că Lisa îşi aminteşte câteva nopţi în care de la pălăvrăgeală a sărit direct la călăreală. Şi poate una sau două în care a ajuns la acelaşi rezultat fără măcar să fie vreo pălăvrăgeală.

În spate, Lisa zăreşte un ghem de petrecăreţi conduşi departe de turma cea mare, bliţuri, bărbaţi şi femei care se grupează pe rând pentru paparazzi. Iar în ochiul acestei furtuni, invitatul de onoare însuşi, cu joben şi smoching cu paiete, Kex Mace’s, zis şi Tim Taussi, rapperul de douăzeci şi şase de ani al cărui album hip‐hop cu influenţă pop a făcut vâlvă pe Spotify anul trecut: a urcat în vârful listelor nu numai în Finlanda, ci şi în alte ţări nordice şi Germania.

–E rândul tău, Lisa, strigă femeia cu teleobiectivul.

Cu poşeta în mână, Lisa se îndreaptă spre fundal: o copertă de album ilustrată cu un păianjen uriaş. Kex Mace’s. Spider’s Web. Bliţurile fulgeră doar puţin timp, chestie enervantă. Fotografii n‐o scăpau niciodată pe Lisa din gheare aşa de uşor. Chiar şi anul trecut vedea bliţuri până şi în somn. Mulţumim! Lisa e liberă. Ce plăcere să te vedem, Lisa! Distracție plăcută în seara asta! Zâmbetele par aproape fireşti, cuvintele aproape sincere, însă răceala de sub ele nu‐i scapă Lisei. Are un simţ al semnalelor sociale pe care i l‐au şlefuit zeci de astfel de evenimente. Nimănui nu‐i pasă cu adevărat cine eşti, doar cum arăţi şi ce reprezinţi. Pe unii îi interesează doar dacă o să le‐o sugi după petrecere, pe la cinci dimineaţa, după ce sticlele au fost golite şi din punguţele etanşe a fost aspirat ultimul gram.

Ultimul punct din program este un pahar de şampanie; în mod convenabil, un chelner cu cămaşă neagră şi papion galben duce în mâna înmănuşată o tavă plină cu ele.

– Nu te lăsa prinsă în plasă, zice o fată care face publicitate, îmbrăcată ţipător cu fustă scurtă şi bluză care îi lasă la vedere sânii, apoi îi înmânează Lisei un program şi îi face semn cu ochiul.

Nu te lăsa prinsă în plasă. Aşa de al naibii de pre‐ tenţios şi prelucrat excesiv. Lisa e înăuntru doar de câteva minute, dar deja simte nevoia imperioasă să se răsucească pe călcâie şi s‐o şteargă naibii de acolo. Are nevoie de o doză de curaj, regina albă, înviorare, cu mai multă disperare decât crezuse. Caută cu privirea pe cineva care i‐ar putea oferi uşurarea. Teme, Sakke, Taleeb… Tipii ei obişnuiţi probabil că sunt acolo, dar ascunşi printre sutele de chipuri.

Şi apoi Lisa simte că inima îi stă în loc. Iată‐l din nou: în picioare, cu mâinile în buzunare, la fereastra de unde se vede oraşul. Privirea lui, vag acuzatoare şi
pătrunzătoare, este exact ca data trecută. Lisa se răsuceşte şi porneşte spre bar, însă ştie că bărbatul n‐o s‐o scape din ochi.”

CE SPUN CRITICII DESPRE REȚEAUA MORȚII

„Un roman total captivant. Personajele convingătoare, incitante și intensitatea revelațiilor și a răsturnărilor de situație ale cazului mențin ritmul alert al cărții până la deznodământ.“ Booklist

„Un thriller tulburător în care conflictele interne complexe ale protagonistei îmbogățesc firul narativ.“ Kirkus

DESPRE MAX SEECK

Max Seeck este un magician al cuvintelor, aduce la viață povești captivante și idei provocatoare. Un scriitor cu o viziune și creativitate unică, pe care o transpune în operele sale.

În scrierile sale, Max Seeck conturează atent fiecare personaj, fiecare detaliu este meticulos înfătișat, iar fiecare pagina cuprinde cititorul în suspans și nerăbdare de a afla ce se va întâmpla în continuare. Lumea literară este cucerită de unicitatea autorului, criticii laudă originalitatea stilului sau de scriere, profunzimea personajelor și mesajul puternic al romanelor.