Citește un fragment în avanpremieră din „Secrete în trecut” de Barbara Davis

Secrete din trecut de Barbara Davis a apărut la Editura Litera în luna decembrie și spune povestea adouă fetițe găsite pe fundul unui lac, nouă generații de femei cu puteri speciale și un mister rezolvat magistral.

Lizzy Moon nu și-a dorit niciodată ferma Moon Girl. În urmă cu opt ani, a părăsit orășelul Salem Creek pentru a începe o nouă viață la New York. Lăsa în urmă șoaptele legate de moștenirea ciudată a familiei. Dar când iubita ei bunică Althea moare, Lizzy trebuie să se întoarcă și să facă față unei tragedii: uciderea a două tinere fete și acuzațiile care au urmat-o pe Althea până în mormânt.

Citește un fragment în avanpremieră din „Ipoteza iubirii” de Ali Hazelwood

Lizzy nu dorește altceva decât să vândă ferma și să se întoarcă la viața ei din New York, până când descoperă un jurnal pe care Althea i l-a lăsat și cu ajutorul căruia poate să devină conștientă de propriile puteri speciale. Mai rămâne să dezlege misterul acelor crime și apoi poate să se întoarcă în metropolă. Dar când îl reîntâlnește pe arhitectul Andrew Greyson, unul dintre puținii din oraș care au crezut în nevinovăția bunicii ei, Lizzy va alege să urmeze sfatul bunicii: să își asculte inima și să își trăiască viața.

Citește un fragment în traducere din limba engleză de Gabriela Ghircoiaș

16 iulie

Althea Moon murise.

Asta era esența scrisorii. Murise în patul ei într-o dimineață de duminică. Murise în urma unei îndelungate și covârșitoare suferințe. Murise și fusese deja incinerată, iar cenușa, împrăștiată odată cu răsăritul lunii pline, așa cum ceruse în testament.

Camera era în ceață. Lizzie citea scrisoarea printr-o peliculă de lacrimi, rândurile lapidare șiroind pe pagină. Necunoscându-se locul în care se află mama dumneavoastră, ați fost declarată singura moștenitoare a proprietății Moon Girl Farm. Vă trimit acest pachet, potrivit ultimelor dorințe ale bunicii dumneavoastră.

În josul paginii era o semnătură. Evangeline Broussard. Nu-i era cunoscut numele, însă era limpede că femeia asta – oricine ar fi fost ea – știa mai multe decât ea despre ultimele zile ale Altheei. Ea nici măcar nu știuse că bunica sa fusese bolnavă.

Lizzie și-a înghițit lacrimile usturătoare, simțind pe limbă gustul amar de vinovăție amestecat cu cel de mâhnire, în timp ce se întindea spre pachetul care însoțise scrisoarea. Era învelit în hârtie brună și destul de deteriorat. S-a uitat lung la cuvintele tipărite pe pachet cu cerneală roșie: RETUR LA EXPEDITOR. Se pare că fusese trimis inițial la vechiul apartament, înapoi de către noii locatari și retrimis la biroul ei.

Avusese de gând să-i trimită Altheei o carte poștală de schimbare a adresei, dar, ca multe altele în ultimul timp, îi scăpase din vedere. Cu sufletul la gură, a rupt hârtia și a răsuflat brusc când a zărit un colț de piele neagră extrem de uzată. Cunoștea bine manuscrisul. Era jurnalul pe care i-l dăruise Althea când împlinise șaisprezece ani – jurnalul pe care toate fetele Moon îl primeau la șaisprezece ani.

Îi tremurau degetele în timp ce mângâia coperta, cotorul striat, paginile rugoase netăiate, cunoscând senzația pe dinafară. În Salem Creek mai erau opt asemenea, ferecate într-o bibliotecă din camera de lectură a bunicii ei, fiecare având ca titlu numele autoarei ce-l scrisese. Memoriile Sabinei. Memoriile Dorothéei. Memoriile Aurorei. Din generație în generație. Probabil al nouălea – Memoriile Altheei – tocmai își ocupase locul printre ele.

În familia Moon, acestea reprezentau o tradiție, un rit de trecere, pe măsură ce membrele sale se dedicau Făgașului. Tomuri măiestrite meticulos, de leacuri și rețete, sacre binecuvântări și filoane de înțelepciune femeiască, păstrate prudent pentru generațiile următoare. Iar acesta îi aparținea, picat din cer ca piaza rea, lipsit de conținut, ca în ziua în care-l primise.

L-a deschis cu grijă, uitându-se la inscripție. Pentru Elzibeth – A venit Timpul să-ți scrii povestea.

Nu Elizabeth. Elzibeth. Nici măcar un nume normal nu avea.

La șaisprezece ani, refuzase să fie părtașă la tradiție și la orice ținea de straniile datini ale familiei. Își dorise să fie normală, ca oricare alt om. Așa că pusese jurnalul într-un sertar și acolo îl lăsase.

Să-l țină acum în mâini, după atâta amar de vreme, venea ca un reproș, un memento care-i spunea că prin nesocotirea rânduielii sacre a familiei, întorsese spatele vieții, învățămintelor și crezurilor bunicii ei. S-ar fi putut preface de dragul Altheei, să se fi lăsat dusă pe valul așteptărilor și să fi umplut jurnalul cu fleacuri stupide. Până și fetele normale țineau jurnale – chestii roz, cu inimioare pe copertă și lăcățele fragile de alamă, menite să descurajeze curioșii. Numai că fusese prea încăpățânată să se supună, hotărâtă să rupă tradiția fetelor Moon și să-și traseze propriul viitor. Și o făcuse, măcar că o arăta noua plăcuță de pe ușa biroului ei – de la boboc la Dickerson, la stagiar la Worldwide, la director de creație la Chenier Fragrances Ltd., toate în numai opt ani.

Totuși, la șase luni după mult râvnita promovare, încă se străduia să se dumirească în privința postului și a recentelor talazuri de schimbări din viața ei. Nu avusese timp să o anunțe pe Althea – cel puțin asta își spusese. Adevărul era că, de-a lungul anilor, comunicarea între ele devenise tot mai sporadică. Nu din lene, ci dintr-un sentiment de vinovăție. Nu-i venea deloc să se fălească pe seama succesului ei, când bunica sa fusese silită să-și vadă munca de o viață – iubita ei fermă – ofilindu-se și prăpădindu-se. În schimb, se convingea singură că cecurile pe care i le trimitea din când în când aveau să răscumpere absența de opt ani, scrisorile care nu primeau răspuns și telefoanele pe care le dădea doar arareori. Firește că nu era totuna. Nimic nu le putea răscumpăra. Iar acum era prea târziu să-i mai spună ceva Altheei.

Încerca să asimileze totul – o lume fără Althea Moon, însă nu izbutea. Cum era posibil ca o asemenea femeie, atât de plină de înțelepciune, viață și dragoste, care părea să fi răsărit din însăși țărâna pe care o iubea și îngrijea, să moară vreodată?

Nu-i suflase o vorbă despre boală. Nici măcar o dată, în lungile scrisori, doldora de noutăți. Cu toate astea, scrisoarea lui Evangeline Broussard menționase o boală lungă. De ce i-ar fi ascuns Althea așa ceva?

– Ah, ai venit – în sfârșit.

Ce spun criticii despre Secrete din trecut

„O carte frumos scrisă, pe care nu o poți lăsa din mână… În parte ficțiune contemporană despre femei, în parte roman istoric, intriga rătăcește impecabil prin timp pentru a elucida secretele de familie care leagă patru generații de femei. În acest roman găsești tot ce dorești.” (Barbara Claypole White)

Citește un fragment din „Vara noastră de demult” de Roxanne Veletzos

Despre Barbara Davis

Barbara Davis a fost mai mult de zece ani directoarea unei companii de bijuterii înainte să părăsească lumea corporațiilor pentru a-și urma pasiunea de o viață pentru scris. Este autoarea unor romane precum When Never Comes,  Summer at Hideaways Key, The Wishing Tide,  The Secrets She Carried și Love, Alice. Fată din Jersey crescută în sud, Barbara locuiește acum  în Rochester, New Hampshire, cu soțul ei,  Tom, și iubitul lor motan portocaliu, Simon.

În acest moment lucrează la următoarea ei carte. O găsiți pe www.barbaradavis-author.com.

Te-ar mai putea interesa și: