A.J.R. Waterston
Citește un fragment în avanpremieră din „Vicontele care mă iubea”, al doilea volum din seria „Bridgerton”
Vicontele care mă iubea, al doilea volum din seria Bridgerton, scrisă de Julia Quinn, este în curs de apariție la Editura Litera în colecția Moon Light.
De această dată, ziarele de scandal s-au înșelat. Cel mai râvnit burlac, dar și cel mai greu de prins în capcana mariajului, Anthony Bridgerton, nu doar că s-a decis să se căsătorească – dar și-a ales chiar și o soție! Singurul obstacol în calea intențiilor sale este Kate Sheffield, sora mai mare a alesei sale și cea mai băgăcioasă femeie care poate fi întâlnită în sălile de bal londoneze. Aprigă și spirituală, Kate îl scoate din minți pe Anthony cu încăpățânarea ei de a împiedica această căsătorie – însă când închide ochii noaptea, Kate este cea care îi bântuie visele tot mai erotice.
Citește și: Zece lucruri care ne plac la seria „Bridgerton”
Contrar convingerilor larg răspândite, Kate este destul de sigură că libertinii, chiar și după ce s-au cumințit, nu ajung să fie cei mai buni soți – iar Anthony Bridgerton este cel mai rău dintre crai. Kate este hotărâtă să-și protejeze sora – însă se teme că și propria inimă este vulnerabilă. Iar când buzele lui Anthony le ating pe ale ei, își dă seama că a rezista în fața pasiunii nu este deloc cel mai ușor lucru din lume.
Citește un fragment în avanpremieră în traducerea Elenei Arhire
Desigur, tema craiului a mai fost discutată anterior în cronica de față, iar autoarea a ajuns la concluzia că există crai și crai.
Anthony Bridgerton este un Crai.
Un crai (cu literă mică) este tânăr și necopt. El se laudă cu isprăvile lui, se poartă cu o nesfârșită nerozie și se crede periculos pentru femei.
Un Crai (cu majusculă) știe că este periculos pentru femei.
El nu se laudă cu isprăvile lui pentru că nu are nevoie. Știe că bărbații și femeile deopotrivă vor șușoti despre el pe la colțuri și, în realitate, ar prefera să nu se mai șușotească deloc despre el. El știe cine este și ce a făcut; pentru el, orice alte relatări sunt inutile.
El nu se poartă ca un netot pentru simplul motiv că nu este unul (nu mai mult decât te-ai aștepta de la toți reprezentanții genului masculin). Are puțină răbdare cu slăbiciunile societății și, la drept vorbind, de cele mai multe ori autoarea nu poate spune că îl condamnă pentru asta.
Iar dacă acest lucru nu îl descrie la perfecție pe vicontele Bridgerton… fără doar și poate, cel mai eligibil burlac din actualul sezon social, autoarea va pune de îndată condeiul jos. Singura întrebare este: va fi anul 1814 sezonul în care, în sfârșit, vicontele să cedeze splendidei beatitudini a căsătoriei?
Autoarea crede că…
Nu.
Ziarul de societate al doamnei Whistledown
20 aprilie 1814
– Te rog să nu-mi zici, spuse Kate Sheffield fără să întrebe pe cineva în mod special, că scrie din nou despre vicontele Bridgerton.
Sora ei vitregă Edwina, mai tânără cu aproape patru ani, ridică privirea din ziarul cu o singură pagină.
– De unde îți dai seama?
– Chicotești de parcă ai luat-o razna.
Edwina chicoti, făcând să se cutremure divanul cu damasc albastru pe care erau așezate amândouă.
– Vezi? spuse Kate și o înghionti ușor în braț. Mereu chicotești atunci când scrie despre vreun crai condamnabil.
Dar Kate zâmbi larg. Puține lucruri îi plăceau mai mult decât să-și tachineze sora. În glumă, firește.
Mary Sheffield, mama Edwinei, și mama vitregă a lui Kate de aproape optsprezece ani, ridică privirea din broderia ei și își împinse ochelarii mai sus pe nas.
– De ce tot râdeți voi două acolo?
– Kate este supărată că doamna Whistledown scrie din nou despre vicontele cel libertin, explică Edwina.
– Nu sunt supărată, spuse Kate, chiar dacă nu o asculta nimeni.
– Despre Bridgerton? întrebă Mary absentă.
Edwina încuviință.
– Da.
– Scrie mereu despre el.
– Eu cred că îi place pur și simplu să scrie despre crai, comentă Edwina.
– Bineînțeles că îi place să scrie despre crai, i-o întoarse Kate. Dacă scrie despre oameni plictisitori, nu-i mai cumpără nimeni ziarul.
– Nu este adevărat, răspunse Edwina. Chiar săptămâna trecută a scris despre noi, iar Dumnezeu știe că nu suntem cei mai interesanți oameni din Londra.
Kate zâmbi la naivitatea surorii ei. Poate că Edwina și Kate nu erau cei mai interesanți oameni din Londra, dar Edwina, cu părul ei de culoarea untului și ochii de un uluitor albastru-deschis, fusese deja numită „Neasemuita anului 1814“. Pe de altă parte, Kate, cu părul ei de un castaniu banal și ochii de un căprui comun, era cunoscută drept „sora mai mare a Neasemuitei“.
Bănuia că existau și porecle mai rele. Măcar nu începuse încă nimeni să îi spună „sora fată bătrână a Neasemuitei“. Ceea ce era cu mult mai aproape de adevăr decât orice și-ar fi dorit să recunoască membrii familiei Sheffield. La 20 de ani (aproape 21, dacă voiai să fii scrupulos de sincer în privința asta), Kate era un pic cam bătrână ca să se bucure de primul ei sezon în Londra.
Dar chiar nu avuseseră de ales. Familia Sheffield nu era înstărită nici pe vremea când trăia tatăl lui Kate, iar de când murise, cu cinci ani în urmă, ele fuseseră obligate să facă și mai multe economii. Cu siguranță nu ajunseseră la sapă de lemn, dar erau nevoite să se uite la fiecare bănuț și să fie atente cu fiecare liră.
În situația lor strâmtorată, familia Sheffield putea să adune fondurile necesare doar pentru o singură călătorie la Londra. Costa bani să închiriezi o casă – o trăsură – și să angajezi numărul strict necesar de slujitori pe perioada sezonului. Mai mulți bani decât își putea permite să cheltuiască de două ori. La cum stăteau lucrurile, fuseseră nevoite să economisească bani cinci ani la rând pentru a-și mai permite această călătorie la Londra. Iar dacă fetele nu aveau succes pe piața matrimonială… ei bine, nimeni nu le va arunca în închisoarea datornicilor, dar vor fi nevoite să privească spre viitorul unei vieți petrecute în liniște și într-o sărăcie de bonton în vreo căsuță încântătoare din Somerset.
Și iată cum fetele erau nevoite să-și facă debutul în același an. Se decisese că momentul cel mai logic era când Edwina tocmai împlinea 17 ani, iar Kate, aproape 21. Lui Mary i-ar fi plăcut să aștepte până când Edwina împlinea 18 ani și să fie puțin mai matură, dar ar fi însemnat ca Kate să ajungă să împlinească aproape 22 de ani și, Doamne, cine se mai însura cu ea atunci?
Kate zâmbi pieziș. Nici măcar nu își dorise un sezon. Știuse de la bun început că nu era genul care să atragă atenția lumii bune. Nu era îndeajuns de frumoasă ca să se treacă cu vederea lipsa de zestre și nu învățase niciodată să se fandosească, să umble cu mănuși, să se preumble grațios și să facă toate lucrurile pe care alte fete păreau să le știe încă din leagăn. Până și Edwina, care nu avea nici o urmă de viclenie înăuntrul ei, știa cumva să se poarte, să meargă delicat și să suspine, astfel că bărbații ajungeau să se ia la ceartă doar ca să aibă onoarea de a o ajuta să traverseze strada.
Kate, pe de altă parte, stătea întotdeauna cu umerii trași înapoi și se ținea dreaptă, nu putea să stea locului nici dacă viața ei ar fi depins de asta și mergea de parcă era implicată într-o cursă – și de ce nu? se întreba ea întotdeauna. Dacă voiai să ajungi undeva, ce rost avea să nu ajungi acolo repede?
Cât despre sezonul actual la Londra, nici măcar nu îi plăcea prea mult orașul. O, se simțea destul de bine și întâlnise mulți oameni drăguți, dar un sezon la Londra i se părea o risipă cumplită de bani unei fete care ar fi fost pe deplin mulțumită să rămână la țară și să găsească un bărbat rezonabil cu care să se mărite acolo.
Dar Mary nici nu voia să audă de așa ceva.
– Când m-am măritat cu tatăl tău, obișnuia ea să spună, am jurat să te iubesc și să te cresc cu toată grija și dragostea pe care i le-aș fi acordat unui copil din sângele meu.
Kate reuși să rostească un „Dar…“ înainte ca Mary să continue:
– Am o responsabilitate față de sărmana ta mamă, Dumnezeu s-o odihnească în pace, iar o parte din responsabilitatea asta este să te văd măritată la casa ta fericită și în siguranță.
– Aș putea să fiu fericită și în siguranță la țară, răspunse Kate.
Mary o contrazise:
– La Londra sunt mai mulți bărbați din care să alegi.
După care interveni și Edwina, insistând că se va simți absolut groaznic fără ea, și din moment ce Kate nu suporta ideea de a-și vedea sora nefericită, soarta îi fusese pecetluită.
CE SPUN CRITICII DESPRE VICONTELE CARE MĂ IUBEA
„Dacă nu ați citit niciodată romane de dragoste, începeți cu acesta!“ (Washington Post)
„Julia Quinn este cu adevărat o Jane Austen contemporană.“ (Jill Barnett)
„Un roman absolut încântător, plin de farmec, umor și replici spirituale.“ (Kirkus Reviews)
Citește un fragment în avanpremieră din „Eu și ducele”, primul volum din seria „Bridgerton”
DESPRE JULIA QUINN, AUTOAREA SERIEI-FENOMEN „BRIDGERTON“
Romanele scriitoarei americane Julia Quinn, pe numele ei real Julie Pottinger, au fost traduse în 29 de limbi. Nu numai atât: poveștile sale de dragoste au apărut de 19 ori în topurile New York Times.
Julia Quinn a studiat istoria artei la Harvard și o vreme a cochetat cu ideea de a se înscrie la medicină. Între timp, însă, a început să scrie romane de dragoste și, după câteva luni de facultate, și-a dat seama că destinul ei e scrisul.
Până în prezent, Julia Quinn a scris peste 40 de romane de dragoste.
