LiteraBlog Citește un fragment în avanpremieră din volumul „Bărbați care urăsc femeile și femei care îi iubesc”

Citește un fragment în avanpremieră din volumul „Bărbați care urăsc femeile și femei care îi iubesc”

Volumul Bărbați care urăsc femeile și femei care îi iubesc de Susan Forward și Joan Torres a apărut la Editura Litera în colecția „Introspectiv” și  spune povestea mai multor cupluri cu care a avut de-a face în realitate și redă mărturiile unor bărbați și femei captivi în asemenea relații negative.

Rezultatul este un ghid clar, cuprinzător și plin de compasiune, cu ajutorul căruia poți ajunge să înțelegi comportamentul distructiv al bărbatului de lângă tine și rolul pe care tu însăți îl joci în perpetuarea lui.

VIDEO. Volumul „Femei invizibile”, dezbătut la Clubul de Carte Litera: „Un subiect extrem de interesat pentru vremurile pe care le trăim”

A doua parte a cărții te învață pas cu pas ce poți face ca să rescrii scenariul relației voastre, să-ți vindeci suferința, să-ți recâștigi respectul de sine și să decizi în deplină cunoștință de cauză cum te organizezi mai departe: fie reconstruiești relația cu partenerul pe baze noi, fie găsești curajul să ieși din ea și să-ți asumi o nouă viață.

Oare așa ar trebui să se simtă iubirea?

  • Bărbatul pe care îl iubești își arogă dreptul de a controla felul cum trăiești și cum te porți?
  • Ai renunțat la oameni sau activități importante pentru tine ca să-l faci pe el fericit?
  • Este extrem de gelos și posesiv?
  • Trece de la un comportament plin de farmec la o criză de furie fără niciun avertisment?
  • Îți desconsideră opiniile, sentimentele sau realizările?
  • Te privează de căldură, de bani, de aprobarea lui sau de sex ca să te pedep­sească?
  • Te învinovățește pentru tot ce nu merge bine în relația voastră?
  • Ai impresia că trăiești cu teamă și că îi ceri tot timpul iertare?

O carte pe zi: „O istorie a lumii… cu femeile în prim-plan” Kerstin Lücker și Ute Daenschel

Dacă, răspunzând la aceste întrebări, descoperi anumite tipare comportamentale ale celui pe care îl iubești, s-ar putea să fii îndrăgostită de un misogin – un bărbat care te iubește, dar care îți provoacă o suferință imensă pentru că se poartă ca și cum te-ar disprețui.

Litera2884.jpg
Credit foto: Cristina Venedict

Citește un fragment în avanpremieră, în traducere din limba engleză de Carmen Ștefania Neacșu

Cel mai romantic bărbat din lume

E genul de scenă luată dintr-un film. Îl vezi într-o încăpere aglomerată, ochii vi se întâlnesc și un fior aparte te străbate din cap până în picioare. Palmele ți se umezesc când stă lângă tine; inima îți bate mai repede; tot corpul tău pare să se însuflețească. E visul fericirii, al împlinirii sexuale și com­pletării reciproce. Acest bărbat te va aprecia și va fi atent la nevoile tale. Simplul fapt de a sta lângă el te face să te simți minunat. Când ți se întâmplă așa ceva, ești copleșită. E ceea ce se numește de obicei „dragoste romantică“.

Rosalind avea 45 de ani când l-a întâlnit pe Jim. E o fe­meie remarcabilă, înaltă, cu păr castaniu și corp suplu, pe care muncește din greu să-l mențină în formă. Are un stil vestimentar distinct, care îi pune în valoare înălțimea și fle­rul artistic. Deține un magazin de antichități și se pricepe de minune la comerțul, evaluarea și colecționarea de artă publicitară, domeniul în care e specializată. A fost căsăto­rită de două ori și are un fiu. S-a arătat încântată să-l întâl­nească pe Jim, fiindcă auzise foarte multe despre el de la prietenele ei. Acestea o luaseră cu ele să-l asculte cântând împreună cu o trupă de jazz locală. După aceea, când toți patru au ieșit să bea ceva, Rosalind s-a simțit atrasă de Jim, care era înalt, brunet și arăta extrem de bine.

Eu și Jim ne-am simțit foarte atrași unul de celălalt. Am vorbit despre copii și despre muzică. Mi-a spus că fusese căsătorit și că cei doi copii ai lui locuiau cu el. Am fost impresionată. Era interesat să afle mai multe despre magazinul meu de antichități fiindcă se ocupa cu restaurare de mobilier și îl interesa piața în gene­ral. M-a întrebat dacă ne puteam întâlni din nou în seara următoare. Când a venit nota de plată, mi-am dat seama că nu prea avea bani, așa că, pentru a doua zi, m-am oferit să pregătesc cina pentru amândoi la mine acasă. Mi-a luat mâna și mi-a strâns-o, și o clipă ochii ni s-au întâlnit. Era limpede că îmi e recunoscă­tor că îi înțelesesem situația.

   A doua zi m-am gândit la el întruna, iar când a venit la mine, în seara aceea, a fost minunat. După cină, fiind o romantică incorigibilă, am pus muzica de la S-a născut o stea și am dansat pe ea în sufragerie. Jim mă ținea strâns lipită de el, iar lumea pur și sim­plu se învârtea cu mine. „Iată un bărbat care mă place cu adevărat, un bărbat puternic și care își dorește o relație.“ Toate astea mi-au trecut prin minte în timp ce pluteam împreună cu el, simțindu-mă în al nouălea cer. A fost cea mai romantică chestie care mi s-a întâmplat vreodată.

Jim avea 36 de ani când a întâlnit-o pe Rosalind. A fost la fel de entuziasmat ca și ea de romantismul dintre ei; era fe­meia pe care o căutase toată viața. După cum mi-a povestit ulterior:

Era frumoasă și avea un trup lucrat, în formă. Își înființase propria afacere și și-o gestiona cu succes de una singură. Își crescuse fiul și părea să fi făcut o treabă bună în privința asta. Nu mai întâlnisem nici­odată pe cineva ca ea. Era sociabilă, plină de energie și entuziastă față de tot ce făceam eu în viață, inclusiv în privința copiilor mei. Era perfectă. Am început să-mi sun toți prietenii și să le vorbesc despre ea. Am sunat-o chiar și pe mama. Îți spun, nu mă mai sim-țisem niciodată așa. Nu mă gândisem niciodată la cineva atât de mult, nu visasem la nimeni întruna așa cum visam la ea. Era cu totul altceva decât de obicei.

După a treia întâlnire, Rosalind a început să-și scrie pre­numele lângă numele lui de familie, ca să vadă cum ar arăta. Și-a anulat toate activitățile sociale de teamă să nu rateze apelurile lui telefonice; iar Jim n-a dezamăgit-o. În loc să se comporte ca un „bărbat tipic“, el s-a implicat la fel de mult ca ea în relație. Îi telefona întotdeauna atunci când promi­sese – Rosalind nu mai trebuia să aștepte cu săptămânile să o sune un bărbat – și niciodată nu-și punea munca mai presus de nevoia de a se întâlni cu ea. Se roteau împreună într-un carusel emoțional captivant.

Povestea furtunoasă de dragoste a clientei mele Laura a început literalmente ca în filme. La vremea aceea, se ocupa de relațiile cu clienții în cadrul unei firme mari de cosme­tice. Era o femeie drăguță, cu păr șaten-deschis, ochi mig-dalați și un trup zvelt. Avea 34 de ani când l-a cunoscut pe Bob. Ieșise la restaurant într-o seară, cu o prietenă:

Mă dusesem să dau un telefon, iar când m-am întors, la noi la masă se așezase un bărbat foarte chipeș, care stătea de vorbă cu prietena mea. Mă observase și aștepta să mă întorc. Din prima clipă am fost elec-trizați. Nu cred că mai fusesem vreodată până atunci atât de atrasă de cineva, în toată viața mea. Avea genul de ochi scânteietori cărora pur și simplu nu le pot re-zista. Am fost atât de atrasă de el, încât abia aștep-tam să ajung în patul lui.

   În seara următoare am ieșit la prima noastră întâlnire. M-a dus la un restaurant micuț și fermecă­tor, pe malul oceanului, și a comandat el tot. E unul dintre acei bărbați care știu totul despre vinuri și mâncăruri, iar eu sunt înnebunită după chestia asta la un bărbat. Părea să-l intereseze orice legat de mine – cu ce mă ocupam, ce-mi plăcea, ce păreri aveam. Am vorbit și am tot vorbit, iar el stătea și mă fixa cu ochii aceia electrizanți, absorbind tot ce îi spuneam eu. După cină am plecat la mine acasă și am ascultat muzică împreună, apoi eu l-am sedus pe el. El era prea cavaler, ceea ce mi-a plăcut foarte mult. Bineînțeles, sexul a fost nemaipomenit, și gata, am simțit că niciodată în viață nu fusesem atât de apropiată de un bărbat.

O carte pe zi: „Femei care iubesc prea mult” de Robin Norwood

Despre Susan Forward și Joan Torres

Susan Forward este psihoterapeută recunoscută la nivel internațional și autoare a bestsellerurilor New York Times Părinții toxici și Bărbați care urăsc femeile și femei care îi iubesc. Pe lângă consultațiile private pe care le acordă, a lucrat ca psihoterapeut de grup, instructor și consultant în numeroase centre medicale și psihiatrice din California și a fost timp de șase ani gazda unei emisiuni zilnice la postul de radio ABC Talk. A scris mai multe cărți de succes, între care Șantajul sentimental, Socrii toxici, Obsessive Love (Dragostea obsesivă), Betrayal of Innocence: Incest and Its Devastation (Trădarea inocenței. Incestul și efectul lui devastator) și When Your Lover Is a Liar (Iubitul meu e un mincinos), și a înființat primul centru privat din California pentru tratamentul abuzurilor sexuale. Susan trăiește în California împreună cu soțul ei și are doi copii adulți.

Bestsellerul săptămânii pe Litera.ro: „Povestea ei. 50 de femei care au schimbat lumea” de Katherine Halligan

Joan Torres este autoare a numeroase scenarii cinematografice și de televiziune și a unui roman.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROFITĂ DE OFERTELE SPECIALE ȘI AFLĂ PRIMUL CARE SUNT NOUTĂȚILE

Vrei să fii la curent cu veștile literare? Îți vom putea trimite, cu acordul tău, emailuri cu noutățile editoriale, promoții, concursuri, evenimente, târguri de carte online și detalii despre oferta educațională. Te poți dezabona oricând printr-un simplu click. Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina Politici de confidențialitate.