Marius Constantinescu despre Sandro Veronesi: „A scrie, a trăi, a scrie”

Lui Marco Carrera i se întâmplă toate nenorocirile. Îi mor părinții (de aceeași boală oribilă, atroce, dezumanizantă), i se sinucide sora, îl lasă nevasta, îi moare fiica, se îmbolnăvește el însuși (de aceeași boală pe care nu o lasă să devină dezumanizantă). El este colibriul din romanul omonim al lui Sandro Veronesi. Nu pentru aparenta fragilitate a păsării infinitezimale, ci, dimpotrivă, pentru reziliența ei. Colibriul bate, bate acerb din aripi. A sta în loc pentru o simplă sucțiune de nectar din floare înseamnă șaptezeci de bătăi din aripi pe secundă. Pentru Marco Carrera, a prezerva momentul, a rămâne stabil când toate în jurul lui se prăbușesc, reprezintă echivalentul travaliului zburătoarei pentru o secundă de plăcere.

Citește și: Ascultă playlistul inspirat din romanul „Colibri” de Sandro Veronesi

Sandro Veronesi instilează în tine un caleidoscop de sentimente care culminează cu o tristețe molcomă, învăluitoare ca o ploaie liniștită. Oftalmologul Carrera e personajul-intersecție de trăiri și de povești (cele mai multe dramatice) pe care le recunoști ca fiind ale tale. Veronesi juxtapune planuri și timpuri pentru a descrie încrengături intra- și extra-familiale, crize de conștiință, relații care sughit, înstrăinări, apropieri și ruperi definitive. Scris cu abilitatea și aplombul proprii celor mai mari autori, romanul apasă pe rând pe clapa umorului, a empatiei, a referinței intelectuale, pentru ca, de cele mai multe ori, să iște în cititor impresia familiară a scenei de viață trăite și simțite din nou în toată intensitatea ei.

O carte ca un echivalent livresc al unui film de Michelangelo Antonioni, în care chiar și cele mai tragice momente au o estompare ponderată. Deși întretăiată de boli, pierderi, despărțiri, eșecuri și trenuri pierdute, de cele mai oribile scenarii pe care și le poate imagina un fiu, un părinte și un soț, istoria lui Marco Carrera nu cade nicicând în patetism, după cum nici trimiterile către metehnele contemporane globale nu sunt teziste. E doar unul dintre marile merite ale unui scriitor care merită să fie mult citit și bine cunoscut de publicul român. Unul căruia al doilea Premiu Strega (oferit chiar pentru acest Colibri) nu face decât să îi confirme valoarea fără fisură.

O operă compusă cu maximum de control și de știință, dar care nu exclude emoția

Un cititor atent, dispus la salturi temporale, antrenat în jocul cu provocările intelectuale lansate de marii autori. De asta are nevoie Sandro Veronesi pentru ca acest cel mai recent roman al lui să fâlfăie din aripi și să lase în urmă memoria lecturii uneia dintre marile cărți ale literaturii contemporane europene. Ceea ce Colibri este, fără doar și poate. O operă compusă cu maximum de control și de știință, dar care nu exclude emoția. Când ironic, când detașat, când izvorât din suflet, tonul lui Veronesi modulează și se ondulează pentru a nu te lăsa să îl încadrezi rapid într-un tipar. Personajele lui au toate atributele oamenilor de rând, sunt sumar schițate fizic și își trăiesc tragediile în ritmul obișnuit în care aflăm despre alții și scăpăm câte un „vai!“ vezi, Doamne, implicat.

Citește și: O carte pe zi: „Colibri” de Sandro Veronesi

 Veronesi își permite excursuri în timpurile, considerentele și ideologiile ultimelor decenii. De la detaliu, privirea lui lărgește până la plan general, pentru a circumscrie un moment unei epoci și unui spațiu cultural. De pildă, mai rar am citit o pagină atât de inspirată despre a înțelege strâmb libertatea. Într-o perioadă și într-o lume în care liberul arbitru și linia între decizie personală, gest cu consecințe sociale, prejudecată, fake news și labelling gratuit reprezintă variabile atât de fragile, rândurile lui Veronesi au aproape valoare de slogan. Ce fac mulți dintre noi în numele libertății, o libertate din care nu pricep nimic și pe care o siluiesc inclusiv la nivel de rostire, este alarmant, dar și simptomatic. Prozatorul italian scrie despre imprecație, insultă, injustiție, abuz, persecuție, homofobie, fățărnicie, radicalism, antisemitism, chiar și antivaccinism.

O carte de o frumusețe elegiacă, cinematografică, nu tocmai ușor de parcurs

Apoi, Veronesi se întoarce la tristețile lui. Ale lui Marco Carrera, de fapt. Tristeți nu de lămâie, vorba lui Julian Barnes, ci crâmpeie de viață trăite simplu, cu demnitate, redate într-un aparent non-stil literar. Îmi pare că Veronesi se ascunde în spatele acestei obiectivități auctoriale tocmai pentru a nu apăsa vreo clipă pedala emoționalității fățișe. Altfel spus, lasă faptele să vorbească de la sine, fără să le accentueze suplimentar tușele. Iar Marco bate, bate din aripi. Face ceea ce facem majoritatea atunci când viața dă cu noi de-a azvârlita. Ne încăpățânăm să rămânem pe loc în mijlocul torentelor aluvionare. Altfel ne-am pierde. Altfel ne-am risipi, ne-am aneantiza. Și mai face Marco ceva: își transferă miza altcuiva. O înzestrează pe magica lui nepoțică, Miraijin, cu legitimitatea existenței lui. Doar pentru ea merită să mai trăiască. Sunt benefice rândurile lui Veronesi care, disimulând vocea unui psihoterapeut (e plin romanul de ei), insistă asupra importanței vieții trăite pentru tine, nu pentru altcineva. Exact ca în avion. Înainte de a-i ajuta pe ceilalți să își fixeze masca de oxigen, o fixezi mai întâi bine pe a ta.

Finalul romanului pune o altă chestiune de o actualitate, din păcate, nedomolită: sinuciderea asistată. Mai mult decât a problematiza, Veronesi descrie. Decupează scene și figuri în contururi de o tandrețe și de o ponderație exemplare, în care jalea nu dă buzna, ci se insinuează cu fiece rând parcurs. E genul acela de final pe care l-am întâlnit și la un alt mare autor italian, Gianfranco Calligarich, care crește în tine abia după ce lectura a luat sfârșit. În care ochiul urmărește linia de fugă a unui șir de cuvinte, dar sufletul rămâne prizonierul voluntar al unei imagini asimilate anterior.

Colibri este un roman pluridisciplinar despre forța nebănuită a vieții, despre puterea de regenerare a sufletului, despre cât de lung poate fi drumul până la capitulare. O lucrare, deloc întâmplător, îmbibată de muzică, o polifonie de planuri, timpuri și tempo-uri. O carte de o frumusețe elegiacă, cinematografică, nu tocmai ușor de parcurs, o lectură cu mai multe chipuri, intermediată și de traducerea splendidă datorată Oanei Boșca Mălin și Cristinei Gogianu.

DESPRE MARIUS CONSTANTINESCU

Prezentator şi realizator radio-TV, a absolvit Școala Superioară de Jurnalism în 2001 și Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării în 2002. Are un Master în Publicitate, obţinut la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti şi altul în Istoria Artei (Universitatea Naţională de Arte Bucureşti). A lucrat în publicitate şi, după opt ani de radio (Radio România Tineret, Actualităţi şi Cultural), a descoperit televiziunea şi libertatea dată de jocul cu imaginea.

Carte de vizită sunt titlurile pe care le-a transformat în repere: Marile picturi ale lumii, V… de la vizual, Jurnal Cultural, Profil. Poveste. Personaj (TVR Cultural, TVR1, TVR2). Din 2005, a fost legat de fiecare ediţie a Festivalului Internaţional George Enescu, unde prezintă concertele transmise în direct şi realizează interviurile (exclusivităţi naţionale) cu cei mai importanţi artişti invitaţi.

A obţinut trei premii APTR, unul dintre ele pentru Profil. Poveste. Personaj, proiect care a devenit şi carte (Editura ART). În 2013 a publicat CORTEZ, un alt fel de biografie a celebrei mezzo-soprane Viorica Cortez (Baroque Books & Arts). În 2015, volumul a fost republicat în ediţie nouă la Editura Humanitas. Tot la Humanitas şi tot în 2015 i-a apărut şi Press Pass. Interviuri şi pagini de jurnal de la Festivalul Internaţional George Enescu, ediţiile 2011 şi 2013.

Cel mai recent volum este ROSÉ (Nemira, 2017). În prezent, Marius Constantinescu prezintă şi coordonează seria Interviurilor Enescu (TVR), prezintă şi realizează magazinul de arte VIZUAL (TVR3), semnează editoriale de art & lifestyle, este MC pentru evenimente culturale de anvergură şi susţine cursuri şi ateliere de perfecţionare pentru publicul matur. Anul 2018 i-a adus onorantul titlu de Ambasador Principal al celui mai ambiţios documentar despre biodiversitatea României, România Neîmblânzită, o producţie Off The Fence. Din 2019 este și editorialist al revistei ELLE.

Marius este căsătorit cu scriitoarea și jurnalista Ioana Bâldea Constantinescu și au împreună o fiică.

Despre Sandro Veronesi

Considerat unul dintre cei mai importanți scriitori italieni contemporani, Sandro Veronesis-a născut la Florența în 1959. Este licențiat în arhitectură. Printre primele sale scri­eri se numără: Per dove parte questo treno allegro (1988), Gli sfiorati (1990), Venite venite B-52 (1995), Forța trecutului (La forza del passato, 2000, Premiul Viareggio și Premiul Campiello), Ring City (2001). Romanul Haos calm (Caos calmo, 2005) a câștigat Premiul Strega în 2006, iar în 2008, Prix Femina étranger și Prix Méditerranée, fiind tradus în 20 de țări. Au urmat alte volume, printre care: Arde Troia (Brucia Troia, 2007), XY (2010, Premiul Superflaiano), Viaggi e viaggetti (2013), Terre rare (2014, Premiul Bagutta), Non dirlo. Il Vangelo di Marco (2015), Un dio ti guarda (2016), Cani d’estate (2018). Cel mai recent roman al său, Colibri (Il colibrì, 2019), a fost distins, la rândul său, în 2020, cu Premiul Strega. Cartea urmează să fie ecranizată, în regia talentatei Francesca Archibugi.

Despre Colibri de Sandro Veronesi

Cartea spune povestea lui Marco Carrera, un oftalmolog de profesie, care are o capacitate aproape supranaturală de a rămâne mereu pe loc, în timp ce lumea din jurul lui se află în permanentă schimbare.

Dar, la fel ca pasărea colibri, care are nevoie de șaptezeci de bătăi de aripi pe secundă ca să rămână acolo unde este deja, și Marco își folosește toată energia pentru a rămâne în același punct fix, iar efortul pe care-l presupune această mișcare-n nemișcare este mistuitor.

Pe măsură ce înfruntă provocările vieții – trebuie să facă față morții surorii lui și absenței fratelui; să aibă grijă de părinți când li se apropie sfârșitul; să-și crească nepoata după ce mama acesteia, fiica lui Marco, nu o mai poate face; să se împace în sufletul lui cu iubirea de-o viață pentru enigmatica Luisa –, Marco Carrera ajunge să reprezinte eroismul tacit care ne marchează profund existența cotidiană.